Patria, iunie 1922 (Anul 4, nr. 116-139)

1922-06-24 / nr. 134

Cluj, Sâmbătă 11,24 Iuniem LEI EXEMPLARUL Anul IV. # Numărul 134 S’a închis sesiunea - se deschide lupta Prin surprindere a fost convocată, prin surprindere a fost închisă sesiunea extraordinară a Corpurilor Legiuitoare liberale. Numiţi şi »aleşii* deputaţi şi senatori liberali,— rămaşi în familie după ce opoziţi* n’a participat — au făcut act de prezent în preajma plecării la băi, la moşii şi la afaceri. Ca oameni în drum, n au mai avut răgaz să întrebe, să cerceteze despre ce e vorba , au ascultat cât au ascultat apoi au ridicat manile ori au depus bilele să poată ajunge mai repede la ceaiul parlamentarilor de la Ministeriul de interne din Palatul Viţelului ca apoi să plece „ireşte la ale lui“. Mărturisim că în faţa acuzaţiilor dovedite că Parlamentul de azi este ieşit din ilegicităţile culminate în furtul urnelor şi îa «numirile de pe urma respingerii candidaţilor din opoziţie — ne răpisem un moment să aşteptăm cel puţin o Încercare de a crea aparenţa de discuţii parlamentare pe urma unor rapoarte temeinice ale guvernului. Am încercat o ultimă desilusie. Guvernul a avut îndrăzneală să însceneze o reprezentaţie parlamentară de 2 zile ca să ratifice — vorbi vine — soluţionarile guvernului în mari chestiuni menite să preconizeze o conduită a politicei de Stat pe zeci de ani înainte. Şi anume această adunare de casă a guvernului Brâtianu substituind Parlamentul Constituţional al Ţării a ratificat fără discuţie şi fără scrupule: a) politica externa personală a dlui Ion I. C. Brătianu, care ne-a oferit umilirea de la Genya şi încheierile de la Paris; b) politica economică personală a dlui Vintila I. C. Brătianu, care după celebra teorie ,prin noi înşine* a consolidat bonurile de tezaur prin cesionarea şi amanetarea venitelor Statului pe zeci de ani înainte; c) politica pătimaşe a liberalilor de-a compromite rezolvirea în interesul economiei naţionale a unor probleme de politică economică prin răpirea anticonconstituţonală şi ilegală a finanţării reformei agrare cu ajutorul unei instituţii economice anume creiată şi recomandată de liberali spre sancţionare la 1919. •te Şi-a dat seama şi guvernul liberal de monstuiositatea situaţiei ce şi-a creat şi din acest motiv a păstrat cea mai îndrăcită discreţie asupra chestiunilor ce au urmat să fie ratificate de Corpurile legiuitoare chemate prin surpriză, la poruncă pentru două zile-Domnul Ion I. C. Brătianu, în deosebire de toţi ceilalţi premieri ai Statelor ce şi-a trimis reprezentanţii la Genova , n’a cerut dela nimeni vre-o autorizaţie, vre-o îndrumare călăuzitoare in orientarea noastră externă sub raport politic şi economic. Cu ce-a făptuit, că ce-a încheiat la Genova şi la Paris nici după raportul său din Corpurile legiuitoare nu putem şti precis. Bănuim că la Genova dl I. I. C. Brătianu şi-a refăcut „prestigiul“ personal jumulit prin declaraţiile ce le-a făcut la 1919 cu prilejul demisiei guvernului sări, după care a urmat guvernul Vaida, iar la Paris şi-a plătit onorurile şi banchetele cu închieri şi cu promisii cu a căror lămurire a rămas dator , ca de obiceiu. Această politică externă a ratificat-o prin parlamentul său de casă in atenţia încordată a ministrului de externe , demn urmaş al fericitului Porumbaru din zilele lui de adânci bătrâneţe. Ministrul finanţelor, fratele Vintilă, a ratificat prin Corpurile legiuitoare inchieri mai precise, cum se cuvine unui economist, ce să respectă. Ca să dovedească înalta competinţi cu care au rămas datori tehaşii şi mosott guvernului actual, — dl Vintilă Brătianu a »consolidat* cu orice preţ. Nu ne poate învinui nici chiar »Viitorul“* că nu, discutăm în amănunte „consolidarea datoriei externe* după ce nici din expunerile de motive nici din textele proiectelor prezentate Corpurilor legiuitoare de dl Vintilă Brătianu nu suntem în plăcuta situaţie să cunoaştem amănuntele, care s’au sustras publicului prin adorabila formulă liberală: „când consolidăm nu discutăm în faţa streinilor* — „aveţi încredere şi nu cereţi si prttra." In realitate însă dl Vintilă Brătianu a cesionat şi a amanetat pe vreme de 20 şi 41 ani taxele de export în aur şi toate venitele generale ale Satului la dispoziţia Băncii Naţionale pentru ca să dea garanţia »cerută de soliditatea economică a Statului“ — pentru consolidarea bonurilor de tezaur aflătoare în mâni particulare. Bonurile de tezaur date de noi Statelor pentru plăţi şi furnituri nu intră în aceastăconsolidare*, întrebăm: Cine, când, pentru ce şi câte bonuri de tezaur a dat în timp particularilor ca să vină acum Statul prin „competenţa* dlui Vintilă Brâtianu să ia asuprăşi prin conversiunea zisă »Consolidare* o datorie de aproape 20 miliarde — numai pentru bonurile particularilor fără de bonurile dela Stat la Stat? Acrobatismul cu Kira-Kirschen, cu Schuller şi cu alţii »implicaţi* lăsaţi liberi tocmai de liberali nu derutează pe nimeni. De dragul lămuririi şi fără să afirmăm că s’a făcut vreo incorectitate am admite că pentru Ardeal, Basarabia şi Bucovina apoi la mâna lui Kirschen, Schuller, etc. au ajuns bonuri de tezaur de o jumătate sau un miliard (socotit după cursul , consolidării“ — să ne spună cifra exactă de atunci consolidatorul de azi) întrebăm : cine, când şi pentru ce s’au aruncat pe toate pieţele mondiale bonurile noastre de tezaur până la fantastica sumă de 15 miliarde (în „consolidare“). Când cetim explicaţiile şi atacurile pressei liberale în legătură cu bonurile de tezaur ne reamintim campania infamă ducă de aceiaşi liberali — direct şi indirect — contra resportului de alimentare din Consiliul Dirigent, care la sfârşit a dat Statului un excedent de aproape 40 milioane în vreme ce ,cinstiţii“ aprovizionaţi ai vechiului Regat începând cu 1916 până la 1921 au făcut să plătească ţara întregită (deci şi noi cu excedentul) pagube de sute şi sute de milioane. Vorba veche: tot hoţul de păgubaş ! Cu bonurile de tezaur suntem la fel. Guvernele liberale de pe vremuri le au distribuit, particularii lor le-au folosit și acum tot liberalii vreau să ne bucurăm că pentru consolidare ne-au amanetat toate venitele pe patru decenii, după ce Statul a luat asupra și o datorie externă de aproape 29 miliarde numai pentru bonurile de tezaur folosite de particulari sau de Stat — In particular. Din această horă a frivolităţii să nu să elimine şi micile afaceri ale băncilor şi ale samsarilor liberali care ştiind „din vreme" despre „consolidare" au cumpărat de pe pieţe bonuri cu 25—40 ca să le preschimbe acum cu nominalul de 100, plătit de Stat cu un curs încă necunoscut şi necomunicat nici măcar Corpurilor legiuitoare. Să şopteşte de cifre ca 61—62. Nu ştim, nu afirmăm. Aşa se prezintă popular marea „consolidare* a datoriei noastre externe înfăptuită de marele economist al partidului liberal dl Vintilă Brătianu. Sub alt aspect — seamănă ca cu Cu ou şi marea concepţie liberală a finanţârii „prin noi înşine“ a Reformei agrare din Ardeal — pe care cred ei câ şi-au asigurat-o răpindu-o anticonstituţional şi ilegal de la Banca Agrară — ca să o dea Statului ca Statul să o execute apoi — încă nu ştim prin cine. Proiectul de lege prezentat de guvern în această chestiune şi votată îa discuţie atât în Senat cât şi la Cameră în sesiunea acum închisă — formează pe lângă un brutal „ Justizmord* şi o nouă dovadă de lipsa oricărei înţelegeri şi a oricărui program economic al partidului liberal în ce priveşte Ardealul şi celelalte „colonii“ anexate prin vrednicia noastră, care n’a crezut că trebue să prevadă slăbiciunea şi perversitatea purtătorilor de drapel al politicianismului fanariot, ce subjugă şi azi pe fraţii noştrii din vechiul Regat. Detestăm din tot sufletul acest fel de guvernare şi repetând declaraţia, că nu recunoaştem unui parlament ilegal constituit, legalitatea hotărârilor ce le aduce — pentru edificarea celor de bună credinţă, — care ar mai fi încă naivii liberalilor, dăm informaţia, că alături cu monstruozităţile ratificate în sesiunea extraordinară închisă ieri — aceiaşi liberali luptând din răsputeri pentru menţinerea sistemului de guvernare moştenit de el să fac luntre-punte pentru acapararea in Ardeal a căderilor de apă, a gazului metan, a întreprinderilor financiare, industriale şi comerciale. Cărbunii de la Petroşeni îi au deja şi fac proiecte acum să pună mâna atât pe cărbunii Statului din Valea Jiului, cât şi pe toate averile şi uzinele Statului. Şi dacă mâna liberalilor ar fi mâna ce ocroteşte interese obşteşti şi nu de partid sectarism deschide o discuţie. Cum nu e cazul, deschidem mai larg în continuare lupta Ardealului contra sistemului păcătos de guvernare reprezentat azi numai prin liberali. încolo vechiul Regat şi fraţii români ce-l alcătuiesc fraţi ne rămân şi colaboratori îi chemăm să ne fie pentru ca în lupta înteţită şi îndârjită să spulberăm şi ultima rămăşiţă a sistemului de guvernare fanariot reprezentat azi numai prin partidul liberal. * CRONICA ZILEI Vin miniştri... Ministrul cultelor este la Blaj, ministrul domeniilor acum s’a înapoiat de la Deva la Bucureşti, ministrul de justiţie vrea să viziteze Timişoara, iar dl Teodor Mihali ne anunţă acum că va sosi în curând la Cluj dl ministru de interne, general Văitoianu. Vine să studieze, la faţa locului, chestiunea Directoratului internelor care s-a desfiinţat. Aşa se face la noi. Mai întâi se desfiinţează un lucru, apoi se studiază dacă a fost cuminte sau nu desfiinţarea. Dl ministru de interne, are, însă, şi o misiune politică specială, pe care o au toţi miniştri când sunt trimişi în Ardeal. Să sondeze, dacă nu m-am înmuiat deja ca să ni se ofere dreaptata împăcare. Nu au de ce veni domnii miniştri în Ardeal. Colaborarea cu guvernul fraudelor este o imposibilitate. EFEUEluiie Offenbach şi pălărierul O glumă bună se povesteşte de componistul Jacques Offenbach de la reprezentarea primă a piesei sale .Viaţa pauisiană*. Offenbach a rugat pe Lefranc, autorul livretului să pună în operetă unde vine vorbe de un pălărier, numele pâlârierului său Le Rouge, adecă al lui Offenbach. Compozitorul îi motivă sincer că are nevoe de-o pălărie nouă şi făcând reclamă firmei ştie că va fi favorizat. Lefranc însă avea şi el aceleaşi nevoi ca Offenbach şi s’a gândit că oare de ce n’ar profita el mai bine de-un privilegiu. S’a hotărât deci să pună în text numele pâlărierului propriu. Bineînţeles aceasta fără să-i aducă la cunoştinţă lui Offenbach. El se duse la artistul Bigot care avea să-l reprezinte pe pălărier pe scenă şi-i şopti acestuia în ureche dorinţa sa, rugându-l a pomeni nesmintit numele Marc Michel, — aşa se numea pâlărierul lui Lefranc. Bigot promise surizând. Întâmplător însă și Bigot, ca și ceilalți doi de mai sus făcu trista constatare că postavul pălăriei sale s’a cam tocit. Seara la premieră când se ridică cortina ședeau în parchet amândoi pălărierii, Le Rouge al lui Offenfach şi Marc Michel al lui Lefranc. Ambii fuseseră înştiinţaţi separat de muşterii lor şi fiecare credea că îşi va auzii numele pomenit pe scenă după cum li se făgăduise. Se bucura deja fiecare din ei la gândul biruinţei asupra celuilalt. Ga picaţi din cer rămaseră însă amândoi când artistul Bigot rosti un nume strein, numele pâlărierului Garideile. Înfuriaţi năvăliră pe scenă Offenbach şi Lefranc venind din direcţii diferite să-i ceară seamă lui Bigot. .Voi credeţi" —zise liniştit acesta — că eu n’am nevoe de-o pălărie nouă ? Garideile e doar pălărierul meu. arcbiarc et COMP Imperialismul german In vreme ce la Genova şi acum la Haga, Marile puteri aliate din apus au făcut sforţări mari pentru consolidarea păcii mondiale, în Germania curentul monarchist-imperialist, creşte din zi în zi. Dorinţa Marilor puteri de a consolida pacea lumii a făcut să se treacă la Genova, cu destulă uşurinţă, peste pactul germano-rus, iar acum la Haga, însăşi Franţa pare dispusă pentru o aşa numită „politică de posibilităţi", în ce priveşte datoriile de război ale Germaniei. Pentru ca o astfel de acţiune pentru consolidarea păcii, făcută cu jertfe mari din partea aliaţilor, şi mai ales a Franţei, să poată avea rezultat mul-ţumitor, e nesmintit de lipsă ca sin.i l Dr ION SÂRBU La vârsta de 57 ani s’a stins în Rudăria, — satul său natal — părintele dr I. Sârbu, unul dintre cei mai bine pregătiţi istorici români. Născut la 19 Februarie 1865, ca fiu preotului Iacob Sârbu, a studiat în Caransebeş, Dobriţa, Pojon şi Braşov, iar studiile universitare le-a început la Jena şi le-a terminat la Viena, unde a luat şi doctoratul prezentând ca teză o importantă monografie istorică asupra politicei exterioare a lui Mateiu Vodă Basarab: „Mateiu Vodă Basarabas auswärtige Beziehungen*, apăruta în Leipzig la 1899 și apreciată favorabil în reviste de specialitate române, maghiare, germane și franceze. Încurajat de buna primire cu care fu întâmpinată cea dintâi scriere a lui, s’a apucat să studieze epoca Isii Mihai Viteazul adunând material bogat pentru o monografie a marelui Domn. Planul acestei lucrări l-a croit însă în dimensiuni atât de vaste, Încât nici în două decenii nu l-a putut duce la îndeplinire. La 1904 a publicat în Bucureşti volumul I al monografiei întitulate: „Istoria lui Mihai Vodă Viteazul, Domnul de Prof. I. LUPAŞ [Ţării Româneşti“. Acest volum cuprinde o analiză foarte amănunţita a tuturor isvoareior istorice şi o expunere conştiincioasă a tuturor momentelor din viaţa şi domnia lui Mihai până la 1598. In prefaţă arată autorul greutăţile, ce a întâmpinat până a sens această carte şi se tânguaşte asupra „linsei de noroc“ în cuvinte, cari chiamă în amintirea cetitorului soarta mult sbucumatului Gheorghe Şincai. Dar »lipsa de noroc* avea să se schimbe curând intr’un noroc de care P‘. t ni istorici români s’au putut împărtăşi până la dânsul, in sesiunea generală din 1905 „Academia Română“ La acordat marele premiu Năsturel de 12.000 Lei, urmând recomandaţiimea cuprinsă într’un raport deosebit da elogios în care se lansa constatarea, că cel ce s’a încumetat să ia asupră-şi sarcina de a scrie o istorie specială despre Mihai Viteazul „era da sigur cel mai bine pregătit din tineri noştri istorici, era, fără îndoială, spiritul cel mai potolit şi mai cumpănit, scriitorii conştiincios şi obiectiv, observatorul cel mai fin şi muncitorul cel mai cu rost, dacă nu cel mai harnic, astfel încât lucrarea sa, dacă din punctul de vedere al formei, al stilului şi al limbei întrebuinţate, lasă întru câtva de dorit, însă din punctul de vedere al cuprinsului, al studiului ştiinţific şi critic al isvoarelor, al combinării rezultatelor dobândite prin acest studiu, ca şi al expunerii faptelor, după înlănţuirea lor logică şi adevărată, merită toată lauda.“*) La 1907 a apărut partea I-a din volumul II, dând istoria anilor 1598 *- 1599 cu toate întâmplările privitoare la cuprinderea Ardealului ,şi anunţând ca în partea a doua a acestui volum va înfăţişa stăpânirea lui Mihai în Ardeal, purtarea curţii împărăteşti din Viena cu el şi a lui cu Împăratul, precum şi cuprinderea Moldovei, rămânând ca într’un ultim volm (III) să dea întreg materialul istoric privitor la căderea lui Mihai. Acestea din urmă însă nu au mai apărut. Căci autorul istoriei lui Mihai, neisbutind să ajungă profesor la universitatea din Bucureşti, cum ar fi doric şi refuzând să primească la Universitatea din Iaşi catedra, ce i s’a oferit, — s’a aşezat ca preot în locul tatălui său, la Rudăria unde îndatoririle cele multe ale oficiului său de paroh şi administrator protopopesc r-ău împiedecat a îmbogăţi lite*) Cf. Analele Academiei Române seria N. t. XXVII. 1904—5. pag .56. latura noastră istorică şi cu cele 2 volume, anunţate în prefaţa dela 1907. A participat părintele Sârbu şi la luptele politce ale Românilor naţionalişti din Banat contra nefastului curent al Burdiştilor, primind în cercul electoral Caransebeş un număr considerabil de voturi (2071) prin cari credea că ar fi dat »lovitura de moarte“ duşmanilor politici ai neamului românesc. Cu prilejul alegilor din primăvara anului 1922 Îşi pusese candidatura ca independent la Bozovici Dar a rămas adânc mâhnit, că până şi voturile date de proprii săi credincioşi din Rudăria i-au fost şterpelite în cursul nopţii. O jalbă plină de amărăciune a înaintat M. Sale în numele celor ce avură durerea să vadă — şi la Bozovici, ca şi în alta părţi — o astfel de neruşinată falsificare şi batjocorire a votului obştesc. „Lipsa de noroc“, pe care o accentuase dl Sârbu în prefaţa „Istoria lui Mihai Viteazul“ nu l-a slăbit nici în cariera sa bisericească, nici , în cea politică. Spre a învedera calitatea de scriitor a părintelui Sârbu, ne vom mărgini a cita aici următoarea descriere istoricopolitică a Transilvaniei de la începutul capitolului, care tratează despre cuprinderea ei de către Mihai: „Transilvanie, Transilvanie !“ Ţară a munţilor (Continuare pe pag. 2-a) torii Un fantast şi oficialitatea * Anul trecut am găsit în redacţia unei revine nişte anunţuri cu litere grasa: conferinţele căpitanului St. Christescu. Se promitea între altele răsturnarea teoriilor lui Einstein, sau cel puţin limitarea lor la justa valoare. Din felul în care urmau unul sub altul titlurile problemelor despre cari avea de gând să vorbească în Iaşi şi în Bucureşti topit. Cristescu, se putea uşor înţelege că , -am puşi în faţa unuia dintre acei fruntaşi cari făgăduiesc deslegarea celor din urmă, întrebări pe câteva pagini. Nu mult după aceea ne-a căzut în mâni şi una din nenumatele sale broşuri, în care se vorbea despre energile cosmice şi ale vieţii. Titlul broşurii, la care se adăugau câteva elogioase incensii asupra lucrurilor extraordinarului savant scoase din ziare franceze nu lipsite ele seriozitate, era foarte pretenţios: făgăduia ca de obiceiu un răspuns la toate secretele Vieţii. Am avut răbdarea s-o citim. Mărturisim că desiluzia a fost cu mult mai mare decât aceea pe care am încercat-o citind ,enigmele lumii“ ale unui ilustru şi foarte popular filosof german. Problemele erau rezolvate doar cu o îndrăzneaţă îmbogăţire a tereminologiei ştiinţifice. Din toată cărţulia ne-am ales doar cu atât, că celebrul biolog De Vrios a fost foarte mulţumit cu ipotezele enunţate omfac de dl Christescu. Dar teoria nouă în zădar am căutat-o în cele vreo optzeci de pagini. In schimb am găsit în ea foarte multe lucruri de mult cunoscute şi ceea ce se dă drept erapune originală era o popularizare a unor idei de împrumut. Cosmologia dlui Christescu e un fel de filosofie ştiinţifica , la Gustave Le Bon de la care împrumută ideea despre evoluţia eterului şi multe altele. Ce să vezi inas. Dl Christeacu a fost ales anul trecut membru de onoare al Societăţii ştiinţifice din Iaşi. Acum s-a întors iarăşi din Paris unde se pare că şi-a găsit şi aderenţa. In Iaşi unde a încercat din nou să-şi ţină conferinţele a trebuit să suporte o înfrângere: matematicii oraşului nu au îngăduit acest entusiasm. L-au oprit pur şi simplu săvorbească nepîtându-i la dispo -Iziţie sala pentru conferinţe. E ca un protest Împotriva alegerii sale ca membru de onoare al Societăţii ştiinţifice. Citind într'un ziar — ştirea aceasta — am simţit oarecare tristeţe: de ce si nu i se dea unui om libertatea de a-şi spune părerile ? In fond dl Christescu, cu toata megalomania sa, ştie incontestabil multe lucruri şi ar putea face o bună operă de popularizare. Acest protest al oficialităţii ii da n nilul , unui martir neînţeles. Acest protest al oficalitaţii e suspect: poate dl Christes n u are într’adavăr unele scăpărări geniale în opera sa ? După acest protest al oficialităţii, ne vine să refractam tot ce am spus. In orice caz vom citi cu luare aminte şi celelalte lucrări ale doate, — deoareea protestie oficialităţii dau totdeauna de gândit Ne întrebim : oare câţi membri ai Societăţii ştiinţifice din Iaşi — sunt aşa de bine iniţiaţi in ştiinţă ca dl Christescu ? eceritatea în căutarea mijloacelor de pacificare să nu fie numai la Statele biruitoare, ci şi la cele învinse. Contrar acestor aşteptări, ziarele socialiste din Berlin arată că în Germania politica imperialistă departe de a fi stinsă, creşte din zi în zi. Deputatul socialist Dilimănu, într-o cuvântare ţinută în parlament, a documentat că aşa anumitele serbări a regimentelor şi recepţiile în onoarea lui Hindenburg, sporite mult în săptămânile din urmă, nu au alt scop decât să pregătească Germania pentru o lovitură de Stat, care ar fi să se producă la 26 iunie, data încheerii „păcii ruşinoase“. Lovitura de Stat ar urmări restabilirea monarhiei, şi cu ea de-odată politica imperialistă germană. Încercări de felul acesta s-au mai produs în Germanie; atentatele la vieaţa şefilor democraţiei germane sunt cunoscute, şi s’a adeverit că ele au fost puse la cale de cercurile monarhiste, care, de data asta, ar fi câştigat şi poliţia pe partea lor. Ziarele socialiste vorbesc cu destulă îngrijorare despre ceea ce pregătesc monarhiştii germani şi declară că reacţiiunea nu s’ar da în laturi dela o nouă ,Noapte a Sf. Bartolomeiu* pentru a ajunge la cârma Statului. In orice caz e edificator ceea ce se petrece în Germania, pentru a înţelege rezervele pe care le are încă Franţa faţă de această proporţie care desparte opinia publică germană In două tabere, nu poate să treacă cu vederea ceea ce se petrece aici, și e de mirare numai faptul că Anglia nu vede şi ea primejdia comună pentru pace ce residă în imperialismul german, care e departe de aşi fi plecat capul. FOIRI LA PICHOT „Viitorul* publică o galerie a criminalilor celebrii — şi in acela? număr fotografia unui şobolan, care aminteşte pe 1907. Erau doar 11 mii ! Pânda cea rea Parlamentul negru, izbucnind din letargie pentru ca brusc în trei timpi să distrugă încă un colţ de Ardeal sau să roadă întreaga ţară prin consolidarea relelor, această adunare liberală culeasă prin autoamnestie din jefuite urne, avea o singură latură de legiferare ce putea să o îndeplinească — Legiuiri darnice de iertare. Chiar ei, cu toate vinovăţiile ar fi putut să aibă merit în bunătate dreaptă. In loc de asta i-am văzut pânditori la răscrucea Constituţiei, asurlind prin surprindere legi, ce nici nu sunt publicate, nici discutate înainte de votarea distrugătoare. Acestea în timp ce guvernul scontează clemența legală făgăduind acordarea complectei amnestii la toamnă, când probabil nu va mai fi la abuzivă putere. Surprinderea putea să fie legală, ,pentru o amnestie ce nici nu se poate tăgădui pe termen, ci e acordată spontan, sau pentru urgenţa acordării de salarii omeneşti la funcţionari, magistraţi şi ofiţeri, cărora li se recunoaşte imposibilitatea de a trăi, ca şi văduvelor şi invalizilor şi orfanilor şi pensionarilor, dar cărora senin li se cere răbdare până or da de iarnă. Pânda cea rea, e tot ce pot să făptuie cei răbdaţi de ţară. Pentru respectul Dinastiei Cu ocazia vizitei A. S. R. Prin-’ cipele Carol la Cluj — A. S. Regală Principele Carol a petrecut două zile în oraşul nostru cu ocazia alergărilor de automobile. Vizita princiară în capitala Ardealului, este un moment de înălţare sufletească căreia noi ne-am încercat şi de data aceasta să-i dăm toată importanţa morală pe care o are. Dar cu regret trebue să constatăm că nu aceeaşi grijă a fost din partea autorităţilor! Lipsă de uzanţă faţă de Dinastie, Călcarea celor mai elementare regule protocolare, jignirea sentimentului românesc, — iată cu ce s’au ilustrat organele guvernului. Mai întâi am înregistrat un conflict între autoritatea militară și civilă din localitate, din care se impune Întrebarea : Comandamentul Corpului nu a fost avizat de sosirea Principelui și numai Prefectura? Căci la cererea prefectului către Comandament de a se da armată pentru paza ordinei, Comandamentul a răspuns câ poate fi păzită şi de organele poliţieneşti. Rezultă deci, că de la Bucureşti, Comandamentul a fost nesocotit, lăsându-se totul pe seama dlui prefect Meteş. Astfel pe tot timpul am văzut secondând pe Principe, un renegat din era maghiară, dl Meteş care se ştie că era unealta autorităţilor ungureşti cu care lucrau tocmai contra candidaţilor români în memorabilele alegeri. Acest sub-Mangra, a împodobit suita Principelui, cu o sfidare la adresa Ardelenilor. Pentru respectul Dinastiei, e de recomandat ca dela Curte să se ia toate măsurile şi să se ştie mai dinainte cu cine va veni familia regală în contact. O altă abatere regretabilă dela buna uzanţă într’o astfel de ocazie este că Princepele In lipsa unor personagii care să-l Însoţească, dl Mihali s’a . . . evaporat din prima clipă, — a fost, ierte-ni-se cuvântul, asaltat de fel de fel de indivizi. Singur dl Carol Jahoda, secretar la automobil-club, şi-a înţeles locul cuvenit, păstrând distanţa dintre un tăetor de păduri şi un cap încoronat. Ca în fabulistul Lafontaine ! . . . Ar mai fi să spunem câteva vorba despre gală, — ah! gala impusă şi supravegheată de autorităţile liberale .. . înţelegând sucit că Princepele va lua parte la reprezentaţia Operei In costum de turist, autorităţile s’au grăbit să anunţe cu afişe mari că ţinuta este. .. de stradă. Dacă Princepele vine de pe drum, putem şi noi să mergem la teatru în haina obişnuită, i- a fost raţionamentul simplist al lor. Adus într’o sală pestriţă, unde îşi dăduseră întâlnire colorile de haine de diferite nuanţe, Principele a fost supus unei oboseli, de reprezentaţie care a durat până după miezul nopţei. Dl director al Operei, n’a ţinut seama nici de oboseala Princepelui, nici de regula care se impune, ba a contrazis chiar voiunţa princiară şi s’a pus să-i arate repertoriul unei stagiuni. Din toate acestea se desprinde o învăţătură pentru viitor. Cei în drept trebue să ia măsuri ca o vizită princiară să fie primită princiar.