Steaua Roşie, aprilie 1955 (Anul 4, nr. 268-277)
1955-04-02 / nr. 268
2 Familiile puternice de albine sunt garanţia realizării producţiilor mari de miere şi ceară, întrucît ele au un număr mare de albine culegătoare care string multă miere. Toată atenţia apicultorilor trebuie să se îndrepte deci către măsurile de îngrijire care duc la obţinerea de familii puternice. Imediat după ce albinele au efectuat zborul de curăţire, intr-o zi caldă, atunci cind temperatura la soare a atins 12 grade se face revizia de primăvara . In timpul acestei revizii se observă starea familiei, se stabileşte cantitatea proviziilor de hrană, existenţa măteii şi a puietului, se scot fagurii de prisos, se curăţă fundul stupilor, etc. Pentru creşterea puietului şi buna dezvoltare a familiei este necesar ca un cuib să se găsească in permanenţă 4—6 kg. miere. Familiilor care nu au această cantitate li se va da miere de la rezervă, preferabil faguri cu miere căplrită. In lipsa acestora se va da strop de miere, sau zahăr. Existenţa măteii se constată prin prezenţa de ouă şi larve în celule. Unele mătei încep ouatul mai tîrziu. De aceea nu totdeauna primăvara timpuriu lipsa de puiet arată şi lipsa măteii. La aceste familii trebuie căutată matca pentru a i se stabili existenţa. Familiilor puternice găsite fără matcă li se va da una din cele de rezervă păstrate peste iarnă. In cazul cind o familie slabă este găsită fără matcă atunci această familie se unește cu alta cu matcă. Cuibul familiilor care au iernat prost este murdărit de pete de diaree. Fagurii murdari de diaree trebuie scoşi din cuib şi înlocuiţi cu faguri curaţi De asemenea, fagurii cari nu sunt acoperiţi de albine sau cei necorespunzători se scot. După verificarea familiei şi îndreptarea defectelor găsite este necesar să se strîmtoreze cuibul. Se execută cu alte cuvinte reducerea cuibului. Scopul strîmtorârii de primăvară a cuibului este asigurarea păstrării căldurii, prin aglomerarea albinelor şi puietului intr-un spaţiu restrins. Strîmtorarea se face astfel ca să râmină un cuib numai atîţia faguri ciţi pot fi bine acoperiţi de albine. Lingă peretele de la sud al stupului se aşează un fagure cu provizii, apoi fagurii cu puiei şi din nou un fagure cu provizii. Se aşează diafragma şi o salteluţă. Peste podişor se pune de asemenea o salteluţă, la fel ca la impachetatul pentru iernare. Familiile puternice vor fi strîmtorate la 5—6 faguri, cele mijlocii și slabe la 2—4 faguri (după cantitatea de albine pe care o au). Urdinişul se micșorează la 3—5 cm. Familia cu cuibul strîmtorat poate sta astfel timp de 10—15 zile, după puterea ei, după care e nevoie să se lărgească cuibul. Cuibul va fi lărgit prin introducerea treptată a cîte unui fagure. Acesta se aşează între ultimul fagure cu puiet şi fagurele cu provizii. La familiile puternice şi cu matcă bună ouătoare se pot introduce 2 faguri, linul in mijlocul cuibului şi al doilea după ultimul fagure cu puiet. La începutul primăverii se vor da faguri de culoare mai închisă, adică din aceea în care a mai fost crescut puiet. Odată cu încălzirea timpului se pot da faguri de culoare deschisă şi faguri artificiali. înainte de a fi introduşi în cuib este bine ca fagurii să fie stropiţi cu apă îndulcită cu miere, albinele luîndu-i mai repede un lucru. Lărgirea cuibului se face ţinind seama de ritmul de dezvoltare al fiecărei familii- Odătă cu lărgirea cuibului şi încălzirea cuibului se măreşte şi urdinişul. Hrănirea stimulentă are ca scop să forţeze matca la depunerea mai multor ouă. Ea se poate face cu sirop de zahăr, sirop de miere sau prin descărcarea fagurilor cu miere după diafragmă. Cel mai bun procedeu este ultimul. In acest scop se folosesc faguri cu miere de la rezervă, sau scoşi din cuib cu ocazia strîmtorării şi se introduc între diafragmă şi salteluţă sau între două diafragme. Se descopăceşte la 3—4 zile die 1—3 dmp., după puterea familiei. Prin hrănirea stimulentă se înlocuieşte culesul natural, creindu-se albinelor un cules artificial, matca fiind bine hrănită intensifică ouatul. Măsurile arătate mai sus au ca scop pregătirea familiilor in vederea valorificării culesului mare de primăvară sau vară. Ele au un efect şi mai puternic dacă familiile pot beneficia de un cules natural de întreţinere, de nectar şi polen, in acest caz este nevoie să se facă hrănirea stimulentă. Culesul de întreţinere de primăvară îl dau alunul, arinul, sălciile, porumba, ml, paducelul, etc. In cazul cind in apropierea stupăriilor nu se găsesc astfel de plante se vor deplasa familiile de albine bi regiunile unde există. Prin deplasarea la culesuri de întreţinere a familiilor se obţine în scurt timp dezvoltarea maximă a acestora şi se înlătură consumul de miere din rezervele din stup, făcindu-se importante economii. Numai dacă nu există cules de întreţinere de primăvară se va folosi hrănirea stimulentă. Sfatul zootehniei anului îngrijirea albinelor primăvara LUCRĂRI LA CÎMP. Se continuă grăparul semănăturilor de toamnă bine înrădăcinate. Semănăturile descălţate se tăvălugesc. , Acolo unde pe semănături mai bălteşte apa, se sapă şanţuri de scurgere pentru a se evita asfixierea plantelor. Pe semănăturile care au ieşit slab dezvoltate din iarnă se împrăştie gunoiu de grajd bine putrezit, mraniţa sau must de bălegar îndoit cu apă, dîndu-se cca. 3.000—5.000 litri la hectar. Se face plivitul buruienilor cu oticul sau prin smulgere. Buruienile nu trebuiesc lăsate prea mult să se dezvolte pentru că ele consumă o mare cantitate de hrană in dauna plantelor cultivate. Pentru menţinerea umezelii în sol se grăpează toate arăturile făcute în toamnă, iar acele care se insăminţează se lucrează cu cultivatorul evitînduse aratul, care se face numai atunci cînd arătura e bătătorită. In acest caz se foloseşte plugul fără coroană. Terenurile care n-au fost arate din toamnă se ară şi se grăpează în aceeaşi zi, chiar dacă se însămînţează mai tirziu. Pînă la insăimnţare ele se păstrează curate, fără buruieni şi se grăpează de cite ori se formează scoarţă, pentru a se evita evaporarea apei din sol. Se termină cu semănatul griului de primăvară, orzului, ovăzului, mazării, florii-soarelui. Semănatul cerealelor trebuie să se facă în rînduri încrucișate, iar al florii soarelui în cuiburi dispuse în pătrat. Semănind porumbul, cartofii și altele în cuiburi dispuse in pătrat, lucrările de întreţinere se pot face mecanizat, şi la timp, făcîndu-se o mare economie de braţe de muncă. Se face prima praştia la mac, floarea soarelui şi sfeclă de zahăr, pe luna aprilie 1955 IN GRADINA DE LEGUME. Pămîntul arat din toamnă se grăpează pentru a se evita pierderea apei. Terenurile care n-au fost arate din toamnă se ară şi se grăpează în aceeaşi zi. Se îngrijesc răsadurile şi se pregătesc pentru plantatul lor în cîmp Se face repicatul răsadurilor de roşii, ardei, vinete, iar în cîmp se plantează varza, conopida de vară. Spre sfîrşitul lunii se plantează pătlăgelele roşii, ardeii, vinetele, avîndu-se grijă ca ele să fie ferite de brumă. Se repară canalele principale, secundare, se fac rigolele şi proba instalaţiilor de irigat. La culturile semănate în toamnă şi primăvară se face prăşitul şi plivitul. In cursul lunii se recoltează salata, spanacul, ridichile de lună, ceapa, usturoiul verde şi alteie. LUCRĂRI IN LIVADA ŞI VIE Se continuă aratul şi grăparul printre rîndurile de pomi, îngropîndu-se sub brazdă şi gunoiul de grajd. Terenurile care n-au fost arate din toamnă seară şi se grăpează. Se mai pot curăţi pomii de uscături, se string cuiburile de omizi. Tăierile de fructificare se fac la toţi pomii pînă cîîid aceştia intră în vegetaţie. Se continuă cu stropitul pomilor cu ulei horticol, iar după ce florile s-au scuturat, se stropesc cu soluţii cupro-arseniacale. O lucrare importantă e şi plantatul pomilor Deosebită grijă trebuie acordată felului cum se pune pămintul — cel care a fost scos de pe fundul gropii se pune la suprafaţă iar cel care a fost la suprafață se pune pe fundul gropii. In caz de secetă pomii plantaţi toamna sau primăvara, se udă, în vie se continuă tăierile care trebuiesc terminate pînă la dezmugurire, se face legatul coardelor de araci. Se completează golurile din vii şi se fac plantaţii noi. După aceea se începe sapa mare. Se iau măsuri pentru apărarea viilor contra îngheţurilor tirziiÎNGRIJIREA ANIMALELOR ŞI A PĂŞUNILOR. Animalele care se folosesc la lucrul cîmpului se hrănesc mai bine. Se acordă o deosebită îngrijire mieilor, se bonitează şi se aleg cele mai bune exemplare pentru prăsilă. Pentru prevenirea bolilor, înainte de începerea păşunatului se face vaccinarea animalelor. Păşunile se grăpează, se nivelează muşuroaiele, iar pentru a avea o hrană mai bună pentru animale, se împrăştie pe păşune îngrăşăminte naturale şi artificiale. De asemenea, se repară fîntînile şi se face împărţirea păşunilor pe tarlale. înainte de începerea păşunatului, animalelor li se dă nutreţ verde pentru ca trecerea de la hrănirea de la grajd la păşunat să se facă treptat. In STUPINA Familiilor care au hrană puţină li se dă miere sau sirop de zahar. Pentru stimularea ouatului mătcilor se face descăpăcirea periodică a fagurilor cu miere și lărgirea cuibului. Se face transportul coloniilor de albine în grădinile cu pomi și păduri de sălcii, de unde albinele vor culege nectarul atît de necesar producerii mierii. STEAUA ROȘIE Fruntaşi in pradarea cotelor In comuna Gurghiu (raionul Reghin), predarea cotelor de carne se desfăşoară în ritm sporit. Szabó Gizela, Rotar Nicolae şi-au achitat cota pe întreg anul. Fruntaşi în predarea cotei de carne sunt şi Chira Letiţia, Sipos Maria şi alţii. In satul Orşova, Todoran Vasile, a predat 206 kg. carne, iar Blaj Nicolae și-a îndeplinit obligația de predare pe două trimestre. PETRU KISS, coresp. 2 aprilie 1955 Stectacolul Teatrului Secuesc de stat din Tg.- Mureş !Din capul locului trebuie să sublinieri " cu satisfacţie că piesa istorică în trei acte a lui Horváth Ágostom „Doamna noastră" (Varga Katalin) e o operă dramatică profund realistă, a cărei acţiune se desfăşoară pe baza unei serioase documentări asupra trecutuluiistoric al Ardealului. Citind această operă, sau văzind spectacolul, iţi dai seama că te găseşti în faţa unui fragment din istoria zbuciumată a iobagimii asuprite. Fără să vrei, îţi vine în minte întreg lanţul nesfîrşit al răscoalelor ţărăneşti care au cuprins Ardealul începînd din cele mai vechi timpuri. Una din calităţile esenţiale ale operei lui Horváth Ágoston e aceea că de la început prezintă un aspect al vieţii din Ardealul acelor vremuri, deosebit de bogat în aur şi alte metale preţioase, însă crincen de sărac pentru cei ce locuiesc acest „colţ de rai“, pentru cei ce scormonesc pămintul pentru a îmbuiba pe stăpînul grof. E vorba de regiunea Zlatnei, a Buciumului şi a celorlalte localităţi aurifere peste care şi-a întins stăpînirea nobilimea maghiară, mai apoi camarila imperială habsburgică. Cu cit mai cruntă era exploatarea, cu atît mai puternică a fost rezistenţa iobăgimii exploatate, cu atît mai măreaţă lupta ei, — luptă ce înscrie în istoria insîngerată a Ardealului, pagini de glorie şi eroism, iobăgimea — romîni, unguri, secui şi saşi la un loc, — n-a depus armele niciodată, fiind convinsă de dreptatea și de adevărul pentru care s-a ridicat furtunos in apărarea drepturilor ei. Acest popor este erou principal al operei dramatice a lui Horváth Ágoston- Catarina Varga, eroina. (în interpretarea artistei Hamvay Lucy) nu este decit vocea clară şi sonorăa acestui popor, voce ce se face auzită şi uneori temută în faţa celor care-l împilează. Figurile cele mai luminoase care se desprind puternic din rîndurile poporului, ni se par a fi Moş Toader (în interpretarea lui Varga József), Moş Aron (în interpretarea lui Suba Endre), Melinte (Csorba András), leronim (Faluvéghi Lajos). * figuri de eroi care parcă-și fac auzite și azi ecoui ciocanelor ce făureau arme de luptă, tropotul cailor prin potecile de munte, sau plinsctul jalnic al buciumului ce vestea pericolul sau începerea răscoalei. Aceste figuri, împreună cu celelalte, sunt vestigiile clare ale tradiţiei revoluţionare care domină întreaga istorie a Ardealului. Faţă în faţă cu aceşti obidiţi, cu moţii făurari, minieri, pădurari, păstori, cu toţii exploataţi pînă la singe, apar pe scenă reprezentanţii clasei dominante, reprezentanţii nobilimii feudale care avîndu-şi puternic întreţesute interesele de clasă, materiale, şi politico-sociale, se unesc in rînduri strinse pentru a-şi apăra poziţiile. E o clasă naţionalistă, şovină, fără scrupule, coruptă, care nu se dă înapoi de la terfelirea a tot ce este uman şi sfint în semenul său. Pentru aceşti „nobili , oamenii din popor nu sunt altceva decit nişte „puturoşi” sau „păduchioşi”, din munca cărora însă, îşi îngroşaţi pungile, batjocorind fără scrupule fetele lor. Din mijlocul acestei clase, dintr-o familie mai scăpătată se desprinde luminoasă silueta Catarinei Varga care se va pune In fruntea mişcării iobagilor, va Interveni la curte pentru drepturile lor, şi va apăra în faţa sedcilor nobiliare, iar cind va fi cazul, va şti să-şi jertfească libertatea sau chiar viaţa pentru cei asupriţi. Moţii romîni o primesc in rîndurile lor pe această femeie maghiară, o apără, o îngrijesc, o îndrăgesc chiar. Cu toate că se găsesc in faţa unei fiinţe „de alt neam”, totuşi o consideră ca pe a lor proprie. Cu atît mai jalnică apare figura mitropolitului Andrei Şaguna care, aservindu-se total clasei dominante, se dovedeşte a fi un trădător al „neamului propriu", iar ca reprezentant al bisericii, pozează într-una din figurile reacţionare clericale care pentru a intra în graţiile celor de sus, preferă să-şi vîndă conştiinţa. Această figură întunecoasă este unealta murdară a cercurilor interesate în prinderea eroinei Catarina Varga, — o răpeşte, predind-o emisarilor ce o transportă la închisoarea de la Alba-Iulia. Respectînd cu aceeaşi manieră adevărul istoric, autorul ne înfăţişează în cadrul unui zguduitor şi emoţionant epilog, întreaga durere acumulată în sufletul eroinei, atunci cînd se vede în imposibilitate de a fi pe mai departe în mijlocul celor ce ii sînt dragi. In mijlocul acelora care, chiar şi fără ea, vor şti să continue lupta. Prin tema sa de o deosebită actualitate, autorul ridică in mod deschis una din problemele care au zguduit veacuri la rînd temeliile vieţii Ardealului: problema naţională. Prin felul cum sint prezentate figurile principale ale dramei, autorul reuşeşte să demaşte şovinismul şi naţionalismul păturilor dominante ale societăţii, cîtdăşia dintre asupritorii romîni şi maghiari, să reliefeze lupta comună a asupriţilor. Merită a fi subliniate ideia unităţii de clasă, ideia apărării intereselor comune, ideia unirii celor două „naţiuni“ exploatate în lupta comună împotriva exploatatorilor comuni, care stau la baza piesei lui Horváth Ágoston. Deosebit de valoroasă este figura preotului din Bucium, (în interpretarea lui Andrási Márton), — un preot desprins din rindurile poporului, care trăieşte, suferă se bucură şi luptă alături de popor. In vădită contradicţie cu această figură sunt figurile avocatului Anghel şi a lui Pleşa, primarul din Bucium, care, la fel ca mitropolitulŞaguna, îndeplinesc rolul de cozi de topor ale nobilimii. Foarte nimerită ni se pare introducerea în piesă a figurilor lui Raubed János şi a lui Dunkel Alajos, care, ca reprezentanţi ai curţii imperiale vieneze, călăuziţi de principiul „divide et impera" vor asmuţi pînă la urmă una împotriva celeilalte cele două neamuri conlocuitoare din Ardeal. Nu putem încheia însă fără să pomenim faptul că lupta pentru acelaşi adevăr şi aceeaşi dreptate pe care a dus-o la rîndul său iobagul maghiar, este prezentă în piesă numai în vorbe — şi nu in fapte. La fel, nu e suficient de bine conturată viaţa personală a eroinei Catarina Varga care în cei 6—7 ani pe care îi petrece în mijlocul moţilor, nu ştim ce face, cum trăieşte, cu ce se ocupă, — în afară de unele momente epizodice. Tot atît de puţin conturată ni se pare a fi în piesă şi atitudinea pe care au avut-o romînii în timpul revoluţiei din 1848 faţă de revoluţia lui Kossuth. Cât priveşte realizarea spectacolului, subliniem că regia a încercat, şi în bună parte a reuşit să scoată în evidenţă întreg conţinutul de idei al operei. In ceea ce priveşte realizarea artistică a spectacolului, deoarece ne găsim in faţa unei opere care merită toată atenţia, vom reveni intr-unui din numerele noastre viitoare. I. Chereji O scenă din piesa „Doamna noastră", de Horváth Ágoston.