Telegraful Român, 1979 (Anul 127, nr. 1-48)

1979-01-01 / nr. 1-2

Pag. 2 TELEGRAFUL ROMÂN 379 • Sfîntul Vasile cel Mare • 1979 Sfîntul Vasile cel Mare Se împlinesc la 1 ianuarie anul acesta, 1600 de ani de la trecerea din viaţa aceasta a unuia din cei mai mari sfinţi ai Bisericii, a Sfîn­­tului Vasile, arhiepiscopul Cezareii Capadochiei. Rar s-au­ cunoscut în viaţa creştinătăţii oameni cu atît de multe daruri şi cu atîta rîvnă pentru bine ca acest om, care încă în via­ţă fiind a fost numit de însuşi fra­tele său Grigorie cu atributul de „cel Mare". Cu toate că petrecerea lui pe pămînt n-a încheiat nici 50 de ani, chipul lui de vieţuire şi de lucrare rămîne pilduitor pentru toa­te veacurile. Se născuse în Cezareea Capado­chiei în jurul anului 330 dintr-o fa­milie înstărită și foarte credincioasă. Tatăl său, Vasile, avocat vestit din Neocezareea Pontului, era fiul unei sfinte femei, cu numele de Macri­­na cea Bătrînă, care avusese ferici­rea să asculte predicile marelui Gri­gorie Făcătorul de minuni, cel care creştinase ţinutul Pontului. Mama Sf. Vasile, Emilia, fusese şi ea fiica unuia dintre mucenicii căzuţi în apă­rarea credinţei. Din astfel de pă­rinţi, într-o familie cu încă 9 fraţi, dintre care 3 au urcat scaunul epis­copal, Sf. Vasile s-a bucurat de o foarte aleasă creştere şi pregătire şcolară. Terminînd şcoala din Ce­zareea şi apoi pe cea din capitala imperiului (Constantinopol), Sfîntul Vasile a plecat la Atena, unde se afla pe atunci cea mai înaltă uni­versitate. Aici a întîlnit din nou pe cel mai bun prieten al său, cu­noscut încă din Cezareea şi cu care va rămîne legat pe toată viaţa, Sfîntul Grigorie de Nazianz supra­numit „Cuvîntătorul de Dumnezeu" pentru darul deosebit de a tălmăci în cuvinte măiestrite tainele învăţăturii creştine primejduită pe atunci de rătăcirile lumeşti ale lui Arie. Tot la Atena a mai cunoscut şi pe Iulian Apostatul nepotul împăratului Con­stantin cel Mare, care va ajunge mai tîrziu împărat şi care va căuta să reînvie păgînismul. Prin purtarea lor creştinească, Sf. Vasile şi Sf. Grigorie s-au făcut atît de vestiţi, încît, după cinci ani de şcoală, cel puţin Sfîntului Grigorie i s-a cerut să rămînă profesor la universitate. Dar pe ei îi aşteptau alte chemări. întors în ţară, tînărul Vasile era lăudat de toţi şi se întreceau toţi, din toate părţile să-l atragă la ei. O bucată de vreme a rămas şi a lucrat şi Vasile ca avocat în locul tatălui său, care murise între timp. Dar atunci a intervenit curajoasă sora sa Macrina cea Tînără, care ajunsese „ca un al doilea părinte“. Datorită în bună parte el a ajuns Sf. Vasile să primească taina Sfîn­tului Botez şi s-a hotărît apoi să-şi închine toată viaţa celei mai înalte slujiri creştine. A călătorit prin Egipt, prin Ţara Sfîntă, prin Siria şi prin Mesopotamia să vadă cum vieţuiesc călugării şi în ce chip să îndrume apoi pe cei din jurul său. Nu i-a plăcut nici viaţa de schim­­nicie singuratică, aşa trăise Sf. An­tonie cel Mare, dar nici mulţimile nenumărate, care trăiau ca o armată sub îndrumarea Sf. Pahomie cel Ma­re. Sfîntul Vasile a ales calea de mijloc: „Eu sunt convins, zice el în „Regulele sale" că e mai folositor oamenilor să trăiască în acelaşi loc pentru că avem nevoie unii de alţii. Se poate fi mai deplin şi mai plă­cut decît să vezi oamenii. . . uniţi într-un singur suflet ca într-o fami­lie sub îndrumarea unui părinte, a­­jutorîndu-se şi întărindu-se unii pe alţii?" Zidăria, teslăria, prelucrarea metalelor, copierea cărţilor şi mai ales agricultura şi grădinăritul erau principalele îndeletniciri care înso­ţeau rugăciunea şi slujbele monahilor. Aşa a ajuns Sf. Vasile să întreacă pe toţi cei ce s-au silit să organi­zeze viaţa călugărească încît în toa­tă creştinătatea numele lui a rămas în această privinţă pe primul loc. Dar Sf. Vasile s-a ştiut face de folos şi credincioşilor din afara zidu­rilor mănăstirei. In timp ce era nu­mai preot (364—370) el a organizat un rînd întreg de aşezăminte de binefacere în folosul celor loviţi de boli, de neputinţele bătrîneţelor ori de năpăstuirile ciumei şi altor mo­­limi, în anul 368, cînd bîntuise o secetă urmată de o foamete cum­plită, a ajuns să orînduiască o mare lucrare de adăpostire şi de hrănire a celor nevoiaşi. „Cînd nu va mai fi grîu în magazie, cînd nu va mai fi nimic de vîndut, spuneţi-mi bo­gaţilor şi zarafilor, zice într-o mi­nunată predică Sf. Vasile, la ce vă va ajuta să aveţi lăzile pline? Au nu veţi fi îngropaţi cu acel aur ce nu e decît pămînt? Au nu va re­­pausa şi el ca un noroi nefolositor lingă corpul vostru, ce nu e decît (Continuare în pag. a 3-a) Pr. prof. T. Bodogae Din învăţătura Sf. Vasile cel Mare despre folosul citirii Psalmilor De la Sf. Vasile ne-au rămas multe lucrări cu caracter teologic. De o­­ importanţă deosebită sunt co­mentariile lui asupra Psalmilor. De fapt, pe timpul Sf. Vasile, ca şi înainte şi după el, cartea Psalmilor era cartea de rugăciuni a creştinilor şi a Bisericii. Cei 150 de Psalmi cuprind pe lingă acte de adorare, de laudă şi de mulţumită lui Dum­nezeu, de proslăvire a puterii lui creatoare şi momente din viaţa lui Mesia. în Psalmi aflăm preziceri cu privire la patimile, la suferinţele şi la moartea Mîntuitorului ca şi prevestirea unor fapte din viaţa Bi­sericii, a cultului celui nou. Vorbind despre necesitatea şi im­portanţa citirii Psalmilor, Sf. Va­sile zice că Psalmii sînt „o adevă­rată comoară de învăţături, punînd fiecăruia la îndemînă ceea ce este de folos". Sf. Vasile ne învaţă că prin citirea Psalmilor ne aflăm li­niştea sufletului, Psalmii alungă pu­terile întunericului, sînt aducători ai ajutorului îngeresc, sînt armă pentru temerea de noapte, linişte pentru o­­boseala zilei, pavăză a pruncilor, podoabă a tinerilor, mîngîierea bă­­trînilor, sprijin pentru cei care merg pe calea virtuţii şi a desăvîrşirii. în Psalmi găsim vocea Bisericii, ci­tirea lor face să se nască în inima omului dorul după Dumnezeu. Citi­rea Psalmilor scoate lacrimi şi din inimile cele mai împietrite. Voind să arate importanţa Psal­milor, Sf. Vasile cel Mare, zice: „Ce nu poate învăţa cineva din Psalmi? Măreţia bărbăţiei, exactita­tea dreptăţii, însemnătatea înfrînge­­rii, desăvîrşirea judecăţii, chipul în care să se pocăiască, măsura în ca­re trebuie să rabde şi tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune. Cartea Psalmilor profetizează cele viitoare, însemnează faptele is­torice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem, este o adevă­rată comoară de învăţături bune. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cît se poate de grabnic însănătoşirea celui de cu­­rînd rănit, îngrijeşte de bolnav şi păstrează întreg pe cel sănătos. în genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vieţii omeneşti caută să se cuibărească în suflete, să fie înde­­părtate. Citirea Psalmilor face ca să slăbească mînia sufletului şi în­­frînează pornirea către patimi. Psal­mii sînt tovarăşii prieteniei, apropie­rea celor care stau departe şi îm­pacă pe cei ce-şi poartă duşmănie. Toate învăţăturile înalte ale teo­logiei şi ale credinţei se găsesc adu­nate, întocmai ca într-o comoară bogată, care este pusă la îndemînă tuturor (Cit. după Pr. Dr. Dl. N. Căciulă, Comentar la Psalmi, Bucu­reşti, 1959, p. 23—26; Vezi şi Psal­tirea, ed. a patra, Buc., 1975, p. 9—10). Nu putem cuprinde în cuvinte toate sentimentele şi toate doririle inimii omeneşti care se găsesc în Cartea Psalmilor. Unde se găseşte într-o formă mai desăvîrşită puterea creatoare şi proniatoare a lui Dum­nezeu ca în Cartea Psalmilor? Unde ar putea citi mai lămurit menirea omului pe pămînt, idealul desăvîr­şirii lui, actele lui de adorare, de laudă şi de mulţumită aduse lui Dumnezeu, ca şi revărsarea cu îm­­belşugare a milei lui Dumnezeu asu­pra omului? Psaltirea e o carte liturgică. Din ea se citesc Psalmi la mai toate slujbele noastre bisericeşti: la Ve­cernie, la Utrenie, la Sf. Taine şi Ierurgii, la Ceasuri, precum şi la Liturghia Darurilor mai înainte sfin­ţite. Credincioşii celor dintîi veacuri creştine cunoşteau Psalmii pe de rost şi îi cîntau sau îi citeau la biserică sau acasă, spre a-şi expri­ma credinţa, nădejdea şi dragostea lor faţă de Domnul. Sf. Apostol Pavel îi îndemna pe credincioşii din Corint (I Cor. 14, 26) să citească şi să cînte Psalmi, cînd le zice: „Ce este deci, fraţi­lor? Cînd vă adunaţi împreună, fie­care din voi are psalm, are învă­ţătură ...“. La fel îi îndeamnă Sf. Pavel pe Efeseni, cînd le zice: „Vor­biţi între voi în psalmi şi în lau­de şi în citiri duhovniceşti, lăudînd şi cîntînd Domnului în inimile voas­tre" (Efes. 5, 19). Tot aşa îi în­deamnă pe Coloseni, cînd le zice şi lor: „Cîntaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cîntări duhovniceşti" (Colos. 3, 16). Citirea şi cîntarea Psalmilor are o importanţă deosebit de mare atît pentru viaţa Bisericii cît şi pentru viaţa fiecărui credincios. Ei for­mează cea mai frumoasă şi cea mai înălţătoare rugăciune, în Biserica veche — aşa cum ne mărturiseşte Fer. Ieroni­m — şi copiii ştiau Psal­mii pe dinafară şi cînta plugarul Psalmii la plug, secerătorul se mîn­­gîia cu cîntarea Psalmilor şi vierul, dimpreună cu David, înălţa glasul său de mulţumită. Despre împăratul Teodosie II cel tînăr (408—450), ne spune istoricul Socrate, că cînta Psalmi împreună cu surorile sale în toată dimineaţa. Psalmii sînt monumente ale cre­dinţei şi pietăţii din cea mai adîn­­că vechime, sfinţite prin întrebuin­ţarea miilor de ani, asupra cărora este spiritul milioanelor de rugători pioşi, care prin Psalmi şi-au expri­mat simţămintele religiozităţii lor (Mitof­ano­viei, op. cit., p. 337). La 1 ianuarie 1979 se împlinesc o mie şase sute de ani de la moar­tea Sf. Vasile cel Mare. Creştină­tatea întreagă va comemora acest eveniment cu deosebită credincioşie şi dragoste. Chipul luninos de păstor sufletesc al Sf. Vasile — care s-a răspîndit în întreaga lume — să fie şi pen­tru noi un prilej de a intensifica lucrarea noastră pastorală în mij­locul credincioşilor. Al. Moisiu Costache Itegri în exil la paris (Continuare din pag. 1) fiii unei singure şi puternice moşii". Şi iată-l cetind în zodii viitoare ca printr-o fereastră fermecată, străpun­­gînd pîcla prezentului spre o zi feri­cită. Şi liniştit se bucură, şi cu grai profetic povesteşte ca şi cînd ar vedea aevea: „în visurile mele înflorite se arată viitorul României. Sîntem mi­lioane de români răzleţi! ... Ce ne lipseşte ca să ajungem un neam tare? Unirea, numai unirea!“ Şi apoi izbuc­neşte, ca şi cum visul s-ar fi realizat pe loc: „Să ne trăiască Unirea Ro­mânilor!“ Dar mai era încă de aşteptat şi aceşti tribuni ai idealului de unitate românească erau ei vizionari, dar erau şi realişti, conştienţi de starea prezentă şi nu se îmbătau cu visu­rile. Ele aveau doar menirea şi forţa de a-i mobiliza spre realizarea gîn­­dului, a dreptăţii şi a stării fireşti. De aceea întors pe pămîntul tare al realităţii, Negri trece la concert, la îndemnul esenţial: „Această zi să fie şi pornirea unei strîns încleştate le­gări între noi de a lucra cu toţii, la rădicarea din ţărînă a României, şi de a ne trezi în sfîrşit la glasul eroicului său trecut, strigînd cu toţii: „Trăiască Unita Românie!“ Sîntem, în vremea cînd se rostea la Paris acest discurs, cu mai mult de zece ani înainte de unirea din 1859! Costache Negri va fi în aceşti zece ani care au urmat, alături de Mihail Kogălniceanu, şi de celilalţi unionişti din ambele Principate, con­­tinuînd lupta, şi nu o vor înceta nici o clipă pînă cînd ea nu se va încu­nuna prin evenimentele din 5 şi 24 ianuarie 1859. Acest ianuarie în care inimile au bătut în acelaşi ritm la Iaşi şi la Bucureşti, n-a apărut din senin şi nici n-a fost darul cuiva. A fost rodul credinţei românilor în unitate, al inteligenţei lor creatoare, al gân­dirii lor politice luminoase, al luptei lor bine organizate, atît în Moldova, cît şi în Ţara Românească. Vasile Boerescu va spune, pe bună dreptate, în Adunarea electivă a Ţării Româneşti, răspunzînd cuvîntării lui Mihail Kogălniceanu, sosit la Bucu­reşti la 14 februarie 1859: „Glorie vouă! ne zic fraţii de peste Milcov; glorie vouă, le zicem noi, dar atît noi cît şi voi, ce-am făcut mai mult decît a realiza un act care era pre­gătit de atîtea secoli? Cine nu ştie că Românii în toţi timpii s-au con­siderat ca o singură naţiune, şi că niciodată simţul naţionalităţii lor comune nu a pierit din spiritul şi acţia lor?" Cînd în 1856 s-a alcătuit la Iaşi Comitetul unionist, al doilea de pe lista celor 11, era Costache Negri. Al doilea, imediat după Mihail Kogălniceanu, era un om al Bisericii Ortodoxe, Arhimandritul Neofit Scri­ban, în 1859, Adunarea electivă de la Iaşi va fi prezidată cu elan patrio­tic unionist, de Mitropolitul Sofronie Miclescu. în Ţara Românească pre­şedintele Adunării va fi Mitropolitul Nifon Rusescu. File de calendar 140 de ani de la apariţia prime gazete bisericeşti din ţară . La 7 ianuarie 1839 ieşea de sub teascurile tipografiei episcopale din Buzău o gazetă bisericească, cu apa­riţie săptămînală, intitulată „Vestito­rul besericesc, gazetă religioasă şi morală“. Redactorii şi editorii acestui prim periodic bisericesc erau doi transil­văneni: ierodiaconul Dionisie Ro­mano, „profesor naţional", originar din Săliştea Sibiului şi Gavriil Mun­­teanu, „inspectorul seminarului", de fel din Vingardul Alba Iuliei. Apariţia, pentru prima oară a unei asemenea gazete, a constituit un eve­niment de seamă şi puţina presă ro­mânească de atunci l-a înregistrat cum se cuvine. „Gazeta Transilvaniei“ sublinia că „nu puţin folos se va pricinui din această foaie în mijlocul clerului cum şi fiecărui român", iar „Albina românească“ informa citi­torii de apariţia acestei foi la Buzău, „a căreia scopus este a hrăni duhul religios şi moral, avînd şi un adaos cu meditaţii religioase". Respectind programul şi scopul propus „Vestitorul besericesc" care a apărut doi ani de zile, 1839—1840, găsim sentenţii din Epictet, Platon şi alţi autori, traduceri din marii autori francezi: Fénelon, Masillon, Bourda­­llle, Chateaubriand, ştiri şi interesante cuvîntări ocazionale de diferite eve­nimente bisericeşti rostite de nume cu rezonanţă în epocă, din care menţio­năm pe arhimandritul Eufrosin Poteca şi episcopul Ilarion al Argeşului. Pr. Gabriel Cocora Nr. 1—2 Dorind a veni în întîmpinarea aşteptărilor legate de Telegraful Român, vom fi bucuroşi să primim la redacţie impresiile şi sugestiile cititorilor noştri din ţară şi străinătate.

Next