Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1898 (Anul 2, nr. 1-122)

1898-01-17 / nr. 11

An isi II Arad, Sâmbăta XV%% Ianuarie 1898 Mr. II REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe 1 a an fl. 5; pe l/* de .mi fl. 2 50 ; pe 1 lunii fl 1. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România fi străine!«!/ • pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA ARAD, STRAULICH (ADAM) . INSERŢIUNILE: aefir garmond: primia-dată 7 cr.; a doaua oară 7 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. Anul II* Număr de Duminecă Nr. 3. „Pocăiţii“. Aşa îşi zic ei. Cu bună dreptatei-am putea însă numi cel puţin... rătăciţi. Ba unii dintre dânşii sunt chiar şarlatani. Pentru că sub cuvânt că umbra sa propovăduească printre oameni sfânta scriptură, adună bani şi trăesc lume albă, pe socoteala nenorociţilor ori a celor ce s’au aretat destul de slabi la minte a crede, ca aşa zişii pocăiţi pot întemeia o lege mai bună şi mai sfântă ca cea lăsată nouă de Domnul nostru Isus Christos. Pocăiţii între Români s’au lăţit mai ales prin comune unde sunt şi Unguri. Ca orice blăstămăţie şi lucru slab, aşa şi nazaricuşii, cum le mai zice pocăiţilor, întâiu între Unguri s’au ivit. Şi după cum o boală molipsitoare se întinde şi asupra vecinilor, aşa şi cu nazaricuşii, ne-am pomenit, într’o zi, că ei ’şi-au făcut cuib în frumoasele noastre sate româneşti de pe câmpia comitatului Arad. Curticiul, Macea şi alte comune bogate, au nazaricuşi cu grămada. Ba ei s’au furişat până sub podgorie, pe la Covăsinţ, Siria, Galşa şi alte comune. Nazaricuşii nu vor să ştie de botez, nici de tot ce ne leagă de maica biserică. Ci spunând că legea lor e sfânta scriptură, s’apucă să tălmăcească în chip greşit tot ce au scris sfinţii apostoli şi astfel pe cei slabi de duh să-’i abată dela calea dreaptă a mântuirii. Se adună la câte o casă luată cu chirie şi nopţi întregi se sfătuesc cum şi ce să facă pentru a-’şi spori credincioşii. Cei buni de gură — căci mai ales guralivii şi perde-vara s’au făcut nazaricuşi, — umblă din sat în sat a... propovedui. In septemâna trecută au fost şi la Micălaca, comună înfloritoare aci, lângă Arad. Trei fruntaşi micălăcani, ctitorii bisericei, au dat mai alaltăieri pe la noi să ne povestească despre pocăiţi. „Sunt tare politici — ne spunea unul dintre fruntaşii micălăcani — vorbesc ca un „fişcalăş“ (advocat)... „Buni de gură şi slabi la lucru“, — a mai adăogat alt micălăcan. A spus, astfel, paremi-se, cea mai potrivită judecată asupra nenorociţilor nazaricuşi, cari socot a face faptă bună îndemnând pe fraţii lor să se deslipească de sfânta biserică, scutul nostru d’atâtea veacuri. Noi însă n’avem cuvinte îndestul de calde pentru a ruga pe fraţii noştri dela sate să nu asculte de propovăduitorii deşertelor învăţături, ci mai ales acum, când din atâtea părţi se deslânţuesc furtune asupra neamului românesc, să ţină cu toată credinţa la biserica în care ne-am născut. Fraţii noştri de la sate să cetească cu luare aminte articolul pe care Uncheaşul îl scrie chiar în numărul de azi al „Tribunei Poporului“... Vor vedea, ce păţesc Ungurii cari cu atâta uşurinţă s’au lăpădat de biserică. Să nu uite mai ales un lucru: nazaricuşii s'au născut şi ei în satele pe unde azi socialiştii (ţutiliştii) omoară fără nici o frică de oameni şi Dumnezeu... Şi socialiştii vorbesc împotriva armatei, întocmai ca pocăiţii, dar’ de aceea nu s’au dat îndărăt dela omoruri crunte şi îngrozitoare. Să nu uite că cine nu ţine la biserica sa, tot aşa de uşor se lapădă şi ne neamul său, şi cine nu’şi cinsteşte neamul, ce poate iubi oare ? Cel mult argintul! Argintul care a perdut pe Iuda şi de cari lipsiţi fiind, iată-i, socialiştii nu se dau îndărăt dela cele mai negre păcate. Spun unii, că pocăiţii ademenesc pe Români mai ales prin curăţenia vieţii lor : nu beau, nu fură, nu înşală, dar dacă a păcătuit în trecut, se pocăiesc, îşi cer iertare dela cei pe cari i-au supărat şi dau îndărăt ceea ce au furat, întrebăm însă: cine opreşte ca acelaşi lucru să îl facă şi remănând în biserica întemeiată de Cristos ?!. . . Mai mult chiar, toate cu câte se fălesc cei ce mărturisesc în pocăiţi, sunt legi ale bisericei creştineşti şi învăţături ale apostolilor cei adevăraţi, cari au ştiut să moară, dar de biserică nu s’au lăpădat. De ce să se lepede dar Românii de legea în care au trăit moşii şi strămoşii lor? Cine-i împedică să facă binele remănend în legea creştinească, dar nu să se lase a fi îmbătaţi de nişte apostoli cari ori ştiu ce fac, şi atunci înşală cu ştiinţă, ori că nu ştiu cărui diavol şi-au dat sufletul, ş’atunci sunt nişte nenorociţi, de cari trebue să ne fie milă. Ne spuneau, mai zilele trecute, nişte ţărani din Covăsiiţ că la ei oamenii trec la pocăiţi din pricină că preoţii lor nu se poartă bine. Aceasta nu este un cuvânt. Pentru că pe o corabie va fi şi un păcătos, doi, căpitanul nu scufundă naia. Şi nimeni nu stârpeşte pădurea întreagă dacă într’însa va fi şi câte o uscătură. Tot aşa, dacă se întâmplă că preotul din sat să fie şi el cu păcate — căci Doamne, om e şi el — creştinul bun nu se lapădă de biserică, ci pe căile bisericeşti caută îndreptare. Alungaţi deci, fraţi săteni, pe nazaricuşi dintre voi, căci ei neamului numai pierzare pot aduce. Ear’ preoţii români să fie cu ochii în patru, căci turma cuvântătoare trece prin grele încercări. Pe cine vreau să înşele ?. „Reichswehr“ mai publică de altfel și un al doilea articol (al seu), în care după ce scrie ca nici în Austria nici în Ungaria lucrurile, nu merg bine, pentru că cei dela cârmă nu sunt cârmaci buni, zice că e vremea să ia cârma M. Sa împăratul, care înlăturând pe sfetnicii Sei nedibaci, să facă dreptate tuturor popoarelor. Şi iată cum , dându-l i-se fiecărui popor cei se cuvine, trăgându-se un hotar drept al cercurilor electorale şi administrative după naţionalităţi. Cum înşală presa maghiară... Articolul lui „Reichswehr“ din Viena, despre care am scris şi noi,i-a usturat rău pe patrioţi. Dovadă, că Jeszenszky s’a apucat să... răspundă. „Reichswehr“ dela 13125 publică acest răspuns. Fără să aproabe însă cu,prinsul lui, ba din contră, spune că are alte păreri. Dar’ ziarele ungureşti reproduc acest răspuns ca şi când ar fi scris de „Reichwehr“... Deputaţiunea săsească. In Israil e iarăşi bucurie mare. Stăpânirea ungurească a găsit adecă mijlocul să se pună şi în drumul deputaţiunei săseşti, întocmai după cum la 1892 n’ă lăsat pe Români să se apropie de treptele tronului. Se scrie anume, că deputaţiunea doamnelor şi domnişoarelor sase din Ardeal n’au putut să presinte M. Sale Monarchului memorandul prin care rugau pe M. Sa să nu întărească legea privitoare la maghiarisarea numelor satelor şi oraşelor. Cel care şi-a arătat puterea şi de astădată, este baronul Banffy. Nici el*nu va putea să împedece însă lumea mare a afla, tocmai din acest prilej, marile ticăloşii ce se sevîrşesc în statul ungar. Ear’ deocamdată atâta vrem noi naţionalităţile : să se afle pretutindeni despre fărădelegile stăpânirii ungureşti. Din Dietă. In 25 c. s’a început în Dieta de la Budapesta desbaterea proiectului de budget pe anul 1898. După ce referentul Hegedűs Sándor a presentat şi recomandat Dietei proiectul spre primire, la cuvântul deputatul Tiprănszky Nándor şi din punct de vedere finanţiar aduce asupra proiectului o critica aspră. Oratorul zice că în budgetul din chestiune este sleită puterea ţârii întregi şi nu vede într’însul alta, decât propoveduitorul deficitelor anilor viitori. Contele Zichy János a făcut nişte declaraţiuni numai din punct de vedere politic, ocupându-se mai mult de datorinţele guvernului faţă de socialismul ameninţător. Citând oratorul cuvintele ministrului Darányi, că statul e avisat la ajutorul societăţii, intreabă că guvernul astăzi cum va putea reflecta la acest ajutor, când însuş statul l’a slăbit. Astăzi numai cu suliţa ne mai putem ajuta — zice oratorul — căci legea nu mai are putere când simţămintele morale sunt timpite cu desavîrşire. Arătând apoi izvorul mişcărilor socialistice, observă, că în aceasta privinţa liberalismul ar trebui să mai slăbească şi să insuiască a întări puterea societăţi prin decentralizarea puterii de stat. Un nou scandal parlamentar. După Viena Parisul, după Paris — Bruxela. Aşa se vede, că tulburările parlamentare au ajuns o adevârată boală. Selbătăcia în parlament creşte în cel mai îngrozitor chip. In loc de vorbe, deputaţii se conving cu bastonul şi briceagul, ca în Viena; încăierarea, pumnul şi palma, ca în Paris, — în Bruxela suliţa şi sugrumarea. Iată ce se scrie despre cel mai nou scandal parlamentar întâmplat — adevărat că nu în parlament ca în Viena şi Paris, ci numai în anticamera palatului parlamentar — în Bruxela, capitala Belgiei. Şedinţa dela 24 c. a parlamentului s’a început cu un incident scandalos provocat de deputatul socialist Dobroji. Incidentul s’a petrecut în anticamera palatului parlamentar şi a produs mare furtună şi în parlament. Deputatul Dobron pentru purtare provocatoare a fost scos din şedinţa de mai nainte a Dietei. Voind a intra de nou în Dietă, a venit la palat încungiurat de o ceată de socialişti şi a străbătut până în anticamera parlamentului. La intrarea în parlament a fost oprit de garda militară. Ofiţerului de gardă socialiştii au respins cu ameninţări, car’ Dobion s’a apucat la ceartă cu oficerul, pe care în urmă la prins de gât ca să-l sugrume. Garda militară la vederea incidentului a îndreptat suliţele contra socialiştilor. Scena s’a terminat cu vărsare de sânge. Intr’aceasta s’a ivit între deputaţii socialişti şi clericali o încăierare în sensul cel mai strict al cuvântului. Deputaţii s-au bătut cu pumni, cu pormi şi înfuriaţi peste măsură, au început a se sugruma. Miliţia şi poliţia abia a putut restabili ordinea. Incidentul petrecut în anticameră au agitat şi spiritele din parlament unde deputaţii au atacat pe preşedinte pentru lipsa de tact. Preţul temniţelor ungureşti. Şi aceasta numai în Ungaria se mai pomeneşte: după ce ai stat în temniţă pentru că ai fi primejduit vieaţa strănepoţilor lui Arpad, mai eşti pus şi la o plată. Astfel şi dl Russu Şirianu, primul nostru redactor, a primit zilele acestea o socoteală dintre cele mai... ungureşti! Să plătească adecă suma de 336 fl. spese cătră stat, care a bine -voit a-’l ţine în Seghedin şi Cluj şeapte luni de zile. Va să zică n'a fost destulă şicana lui Hatzinger, vestitul pârcolab dela Seghedin, nici toate suferinţele din temniţa ordinară a Clujului, ci pentru a se pune vârf dreptăţii ungureşti, acumi se cere să şi plătească în bani gata toate câte a îndurat. Ear’ socoteala e cât se poate de pipărată, şi cere să-şi plătească în bani gata toate câte a îndurat.