Universul, decembrie 1885 (Anul 2, nr. 385-405)

1885-12-01 / nr. 385

Fapte nobile. — D. Cristofi Zerlendi proprietarul moșiei Scurtesci județul Bu­­zău a oferit bisericei din acea comună mai multe obiecte de argint necesare bi­sericei. După cât aflăm însă acest fapt este de mică însemnătate în raport cu bine­face­rile ce a adus acestei comuni, d-sa cu propriile sale mijloce a construit un local de primărie și școlă, care este unic în a­­cest județ prin mărimea și frumusețea sa. O ISTovita­ți Telegrafice Viena 28 Noembre. O depeșe a guvernatorului din Triest semnaliza un cas de holeră care s-a con­statat în zilele din urmă la Conegliano (Italia). De atunci însă nu s’a mai sem­nalat nici un cas. Așa­dar lumea nu tre­­bue să se neliniscescă. Cu tote acestea ministerul de interne a ordonat menținerea unei vigurose su­pravegheri sanitare asupra călătorilor cari vin din Italia. Viena, 29 Noembre. O depeșă adresată din Roma ziarului „Tagblatt“ anunță că Papa e­réa bolnav. Londra 29 Noembre. Resultatele definitive ale alegerilor pen­tru parlament, afară de două colegii al căror vot nu e încă cunoscut, dau cifrele următore : 332 liberali, 250 conservatori, 86 irlandezi. DIN CALAFAT (Corespondența particulară a „ Universului* 26 Noembre. In numărul de la 16 Noembrie, sub rubrica Resboiului serbo-bulgar ați dat o solie neexactă, sau, cel puțin denaturată. Ați spus că o patrulă de câți­va bul­gari, fiind încolțită de șerbi, și ne­voind a se preda, a trecut Dunărea într’o barcă între Calafat și cetate. Că ei au fost de­­zarmați și încalarmați la regimentul de dorobanți. Iată la ce se reduce faptul: Cu câte­va z­ile înainte venise în acest oraș un ofițer bulgar, după cum se dis­tinge după uniforma ce purta. El spunea că au fost adjutantul principelui Alexan­dru al Bulgariei și altele, și că a venit aici în puterea unui concediu spre a ’și vedea rudele. Scopul însă era altul. Nu venise să ’și vadă rudele ci să pută trece prin Calafat, la armata sârbă ca voluntar sau cine știe cu ce altă inten­ție. Se zice că era de origină Muntene­­gran. In ziua de 22 cor. după ce împlini formalitățile la vama de aici pentru tre­cerea sa și a calului seu în Bulgaria fu trecut de o luntre a schelegiului de aici la cel l’alt mal al Dunărei unde sunt în­tărirî serbescî. Cel ce mânau luntrea erau 2 țărani și un turc. Ajuns la cel­ l’alt mal ofițerul fu condus de sentinelele sârbe la una din intrările sârbești, iar UNIVERSUL I—1 DECEMBRE 1885, calul și luntrașii au rămas la mal până să să fie ordin dacă trebue sau nu se debarce și calul. Pe timpul acesta soldații unei șalupe bulgare care venise aici în port, aflară că un ofițer Bulgar a trecut dincolo la sârbi și că calul se află încă în luntre. Atunci ei se repeziră la luntre o luară împreună cu calul ofi­țerului și cu 2 din luntrași, căci turcul, vâț­ând venirea bulgarilor fugise și o duse la Vilin. Venând pe bulgari depărtân­­du-se cu barca cu sentinela sârbască care venea spre malul Dunărei, pute ca să de­barce calul au tras focuri de pușcă în șalupă iar bulgarii le au răspuns prin fo­curi de mitraiieră, însă nimeni nu s’a ră­nit. Luntrea și cei doi luntrași au fost libe­rați a doua zi de către comandantul Vi­­dinului.­­V. S. C. — o— Manuscripte inedite.—Pe lângă po­­f­ziile și scrierile cunoscute ale lui­ Gri­gore Al­exandrescu, se­­ zice că se mai află unbce manuscripte inedite în posesiu­nea d-lui Lupu Antonescu care -și pro­pune a face un studiu asupra lor. — o — Pentru răniții din resboiul sârbo­bul­gar, d. Leonardo Ricci, președintele so­­cietăței „Ancora“ de ajutor în cas de bală, a luat inițiativa d’a aduna ajutore printre membrii societății. D-sa organi­seza în același scop și un bal cu tom­bolă în sala Orfeu pentru ziua de 7/19 Decembrie și cu concursul altei socie­tăți. Personele ce vor vor a dărui ori­ce obiect pentru tombola acestui bal să bine­voăscă a se adresa d-lui președinte al societăței „Ancora“, calea Victoriei 12. — 6— CRONICA BUCURESCEANA Sâmbătă, 30 Noembre. Sosiri.—Au sosit în capitală: d. De­­metrian prefectul de Romanați; d. P. Stătescu, prefectul de Tulcea. — o— Mai*e serbare.—­Astă­zi Sâmbătă este mare serbare la Teatrul Național. Damnele din societatea bucurescéna s’au intrecut a trimete pentru tombolă obiecte de un mare preț dintre care unele sunt adevărate obiecte de artă. D­nil Aman, Mirea, Stăncescu, etc au trimis tablouri insemnate. Serbarea va avea un caracter escepțio­­nal ți Cotilionul promite surprise extraor­dinare. — o— O circulară.­­ Ministrul domeniilor a adresat prefecților o circulară privitore la cumpărare de semințe. Prefecții sunt invitați să atragă aten­țiunea cultivatorilor că este în propriul lor interes de a adresa cererile lor de semințe cât mai neîntârziat. Ministrul nu va lua în considerare de­cât cererile cari i se vor adresa înainte cet mai târziu, până la 1 Februarie 1886. Afară de acesta d, ministru invită pe d-nii prefecți să convoce comi­tele agri­cole pentru a -și da avisul lor asupra felurilor de semințe ce este nemerit a se prevedea în noul tablou, cel mai târziu până la 15 Decembre. Oficiul funebru pentru mortea rege­lui Spaniei a avut loc a-l la catedrala catolică. A oficiat arhiepiscopul în persa­­nă. M. S. Regele era representat prin doi generali. Erau de față d-nii min­ștrii Bră­­tianu, Sturza, Nacu și general Fălcoianu, corpul diplomatic, d. P. Moruzi, pre­fectul capitalei și alți înalți demnitari. Sinucidere.—Cu mâhnire anunțăm un trist eveniment: Albulescu s’a împușcat. Ieri napte la orele 12 după ce s’a spălat, s’a peptănat, și s’a îmbrăcat cu cele mai frumóse haine, s’a lungit în pat și apu­când un revolver de pe masă și s’a pus în partea stângă a peptului și a tras. Glontele abătându-se, i­a sfărîmat numai a­cesta oprindu-se în perete. Nefericitul mișcându-se și văzând că nu’i mort, s’a sculat și a sunat. Se scie că Albulescu locueșce la oțel. Venind chelnerul a aflat de nenorocita întâmplare și s’a grăbit să dea alarma după care venind doctorii au constatat că rana nu e tocmai mortală. Numitul a fost transportat la spital. Asupra causei care l’a determinat să se împușce se ț­ice că d-lui era amore­zat nebun după o ungureancă și că pă­­răsindu’l el s’a grăbit să moră. Albulescu este proprietarul redactor și vânzătorul jharului „Turnu Babilonu­­lui“. Fie­ cine scie cum numitul stăruesce la gara de nord îndemnând omenii sa ’I cumpere marfa. — o— Schelet.—Nișce omeni săpănd o gropa pentru a resădi un pom în curtea d-lui Voinescu din capitală au dat de schele­tul unui copil. Nesciindu­se să fi fost acolo vr’o dată cimitir, omenii au intrat în bănuilă că pare să fie vr’o crimă la mijloc și au dus osele la secție care le a înaintat la spita­lul Colțea. Foc.—Ieri napte s’a aprins un coș la localul direcțiunei regiei tutunului și un coș la ministerul de resbel. Pompierii ve­nind grabnic, au isbutit să se stingă fără a se causa alte pagube. 2 RESBOIUL Serbo-Bulgar Pirot, 29 Noembre. Prințul Alexandru a adresat o notă pu­terilor europene în care se notifică că ne­putând primi contra propunerile sârbesci pentru armistițiu se va vedea silit de a reîncepe cât de curînd ostilitățile dacă nu vor interveni pe lângă Serbia ca­ să primescă condițiunile propuse de către Bulgaria care nu sunt atât de grele pa­ralel cu victoriile repurtate de trupele bulgare. Aici e frig mare și cade zăpadă ne-a contenit. Soldații bulgari suferă mult, cu­­tote acestea n’au perdut de­loc entusias­­mul care -l aveau la început și nu do­resc de­cât să încapă ostilitățile. Prințul Alexandru a visitat astă­­zi tote avant­­posturile cari se găsesc la un K1­m. de cele sârbesc­ și pretutindeni a fost viu aclamat de trupe. A$î a­sorit done batalione noi de vo­luntari precum și o mare cantitate de munițiuni. ►Sofia, 29 Noembre. Din Rumelia sosesce în fie­care $i o mulțime de armată rumeliată, milițieni și voluntari care sunt transportați, în Lom­­palanca și împregiurul Vidinului. Vidi­n, 29 Noembrie. Parte din trupele sârbe de împrejurul Vidinului s’au retras spre Lom Palanca. Se vede că d­acă vor începe ostilitățile este intențiunea generalului Garașanin de a ocupa acesta importantă posițiune. Nu scia însă dacă trupele bulgare, care vor veni­ în ajutorul nostru, ’i vor permite. S’a depeșat la tote ziarele cum că în urma bombardărei Vidinului, orașul era în fla­­­cări și a suferit pagube imense. Eu se pot asigura că lucrurile au fost exagerate. Orașul n’a ars nici n’a suferit cea mai mică pagubă. Sofia, 29 Noembre. Se semn­aleza două agresiuni trupe­lor sârbești contra avanposturile bulgare pe ziua de ieri. Cea d’întâi s’a produs din partea Sf. Nicolae. Inamicul a deschis un foc de plu­ton contra stretelor bulgare apoi desfă­­șurându se în trăgători s’a apropiat de avanposturi, dar Bulgarii luând posițiu­­nea opriră focul inamicului. Al doilea atac s’a întâmplat la Kri­­vanca unde Sârbii înconjurară un deta­șament bulgar , dar acesta primind aju­tore inamicul s’a retras. Aceste două fapte au fost semnalate consulilor din Sofia. Serbia nu a răspuns încă la propunerile de armistițiu. Niș, 29 Noembre. Pregătirile pentru resbel urmază. Mai mult de 6000 soldați lucrezá necontenit la fortificațiunea orașului. Guvernul sâr­besc a adresat o notă puterilor semna­tare ale tratatului de Berlin comunicân­­du-le refuzul Serbiei de a primi propune­­rile bulgare pentru armistițiu și rugându-le de a interveni pentru a putea aplana con­flictul în mod satisfăcător pentru Serbia. Până atunci trupele sârbe nu vor lua ofensiva. Regele Milan a fost și astă­zi la lagăr unde a fost aclamat de trupe nu însă în mod entusiast. Munițiuni ți pro­­misiuni pentru armată sosesc mereu și vă pot asigura că nu a soldaților ci a gene­ralilor este dorința de a reîncepe ostili­tățile pentru a recâștiga onórea perdută. Poimâine se așteptă aici regina Natalia. Filipopole, 28 Noembre. Popularitatea prințului Alexandru crește tot mai mult și în cercurile poporațiunei 3?cita. „U­n.i­v.x ®-u.lvi.i„ DRAMELE VIEȚEI PARTEA NU TĂIA Crima de la Grandval V. Peceți­l­e 18 Milionele Domnului Jeramie — Este sigur, își Zîcea Rabiot, strîn­­gendu-șî capul în mâini, că e ce­va la mijloc. După ce se gândi puțin, el reluă : — Dacă e un testament pentru ce nu mi 1 arată­­. Unde e notarul ? Ore dorme? Noi suntem aici și ne lasă în pace. Dacă nu suntem moștenitori, de ce nu vin să ne spună :—Ce căutați în casa asta ? Sun­teți nișce streini, nu ve­cunoscem, plecați ! Nu mai pricep nimic, zeu, nimic, nimic, dar miros un mister. Să vedem, dacă există un testament, — și este unul, presimt­eü acesta,— nu pate fi de­cât olograf, atunci e închis în lada cu bani. Am găsit. Da, da, este un testament și e în ladă, și nimeni nu scie, nimeni... Oh ! nenorocire, nenorocire ! Când mă gândesc că mai aveam o broscă... De nu m’aș fi apucat să tremur ca un ne­ghiob, aș fi deschis lada, aveam vreme... Și testamentul... ar fi acum în buzunaru­l meu ori ars. Rabiot începu să aibă îndoială seriosă asupra calităței sale de moștenitor, gă­sind însă forte ciudat că nimeni nu ve­nia să ’i vorbesca de nimic. Intr’adevăr, ceea ce ’l lasau să stea finiseți în pala­tul Jeramie. De­geba căuta el să ’și ex­plice acesta, nu pricepea nimic. Totuși acest fapt îl mângâia puțin. — De óre­ce sunt aici, trebue să fiu eu ce­va, cugeta dânsul. Rabiot păstră pentru sine presimțirile, îndoelile, neliniștele sale, nespunând nici o vorbă verilor și verelor cari, nevrând să ’l lase singur în casă, se hotărîs­că să ’și prelungască șederea lor la Paris, mă­car de ar fi trebuit să așcepte o lună. „Neavând temerile lui Joseph Rabiot, liniștea lor era deplină. Forte ticnit, ei lasau să treci timpul, mâncând și bând bine, dormind, preumblându-se, visitând monumentele, museele alergând prin ma­gazinale mari, unde nu cumpărau nimic, dar își al­geau de mai înainte lucrurile frumóse pe care erau să le cumpere când vor pipăi întâiere milene ale moștenirea. Intr’o zi, a șasea, dupe înmormîntarea d-lui Jeramie, Joseph Rabiot se hotărî a se duce la notarul seut spre a ’i cerc sfat. Firesce începu arătându’i situația în care se aflau­ el și verii lui. — Scumpul meu client, răspunse nota­rul, ceea ce ’mi spui mi se pare forte ciudat, și ea și d-ta nu înțeleg de­loc. — Creții să eșită un testament ? — Nu m’aș mira nici de cum să existe, dar nu pot afirma. —■ In sfîrșit, ce trebue să fie ? ce me sfatuesci d-ta ? Notarul rămase un moment pe gânduri, în tăcere. — Cunosc! d-ta pe notarul d lui Jera­mie ? întrebă dânsul. — Din vedere numai. — Cum îl chiamă. — Siméon. — Nl cunosc , e un om a căruia ones­titate e desăvârșită și a căruia scliiță e adâncă. Biroul d­lui Siméon este cel mai bun din Paris pate. El bine, scum­pul meu client, te sfătuesc să veții, în­­nainte d’a face vre­ un pas ore­care pe d. Siméon. Eșind de la notarul seu, Rabiot se duse la al d-lui Jeramie pe care ’l găsi în cabinetul său. D. Siméon pofti pe ver să stea pe scaun și ’l lăsă ca să vorbesca cât de mult, fără să’l întrerupă, ascultându-1 cu mare atențiune. Când Rabiot sfârși, domnul Simeon îi zise : — Scumpul meu domn, astă­zi e Vi­neri, două­zeci și șase Martie . Lunea viitóre, două­zeci și nouă, va avea loc ridicarea peceților, diminața între nouă și Zece ceasuri ; îndată după aceea, se va începe inventarul care va ține proba­bil o săptămână, adaug că sunt notarul însărcinat cu acesta lucrare. Aht n’am ce să răspund : Pe Luni, scumpul meu domn, pe Luni! Și cu o mare po­steță, d. Simeon făcu pe Joseph Rabiot să plece. Séra, acesta înșciință «pe verii și ve­­rele sale că ridicarea peceților se va face Lunia viitare. Exclamăm­ vesele primiră buna veste. E nefolositor să mai adăogăm că gru­pul moștenitorilor accepta Ziua de Luni cu o vie nerăbdare. VI Manuscrisul Erau șapte ceasuri sera când contele de Soleure află mortea d-lui Jeramie prin depeșa lui Clément Baudoin. Lăcră­­mile ’I veniră la ochi. Pierdea un prieten. — Bietul Joramie a șopti el, dând trist din cap, aceeași femee ne-a lovit crud, pe densul mai grozav încă și el a și mu­rit dintr’acesta causă. Având lume la prânz, contele amână pentru a doua zi deschiderea plicului pe­cetluit cu cora albă pe care i 1 dăduse d. Joramie, rugându 1 să citescă ceea ce se î­iia într’ânsul numai după mortea sa. Prietenii contelui ’l văzură trist și se îngrijară. Atunci, neavând de ce să le ascundă pricina mâhnirei sale, contele le anunță mortea celebrului financiar, des­pre care fusese informat. Prânziră, dar peste puțin, pentru con­­verință, musafirii plecară. Emile Richebourg (Va urma)

Next