Universul, ianuarie 1899 (Anul 17, nr. 147-176)
1899-01-01 / nr. 147
Biserica Domnească Sf. Dumitru din Craiov» (Vazî explicația). „ UNVIVERSUL “ de Ieri s’a ti pitrit in 76.500 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Luni, 31 Main. —Muc. Ermil și Ermin. Catolic junie, 12 Iunie.—Basilides. Soarele răsare 4.16, apune 7.43 «TOTWKTO .-CT«»«..-.?! București, 34 Maiü. Magaziile de rezemă E o vorbă , omul nu-și prețuiește câinele decât după ce i-a pierit. Numai la vremuri de nevoie se cunosc lucrurile bune — ca și prietenii buni. In timpurile grele prin cari trecem din cauza pierderii aproape în întregime a recoltei, e bine sa ne amintim de o instituțiune pe care am avut-o, am osîndit-o și am desființat-o, deși în principiu era foarte bună. Mallesne vom înțelege acum marele folos al ei. înainte de reforma de la 1864 prin care s’a desființat claca și s’au împroprietărit sătenii, existau în fiecare sat așa numitele gropi de bucate, cari erau niște magazii de rezervă. După fiecare recoltă, tot capul de familie era dator să dea o anumită cantitate de produse la magazia de rezervă. Când venea un an reu, fie din cauza secetei, fie din cauza inundațiunilor, sătenii aveau dreptul să se aprovizioneze de la magaziile de rezervă cu cerealele de cari aveau nevoie. Instituțiunea aceasta, atât de bine-făcătoare într’o țară ca a noastră, unde și până azi hrana unui popor de șase milioane atârnă aproape absolut de întîmplare, a fost desființată la 1864. Nu doară că conducătorii țarei, din acea vreme, n’ar fi înțeles folosul instituțiunii, dar, din nenorocire, ea făcea parte dintr’un întreg sistem rural care nu se mai potrivea cu nevoile timpului și din pricina asta devenise odioasă. Era greu să se scape parte dintr’un sistem ospixduit fără apel. De atunci a trecut destulă vreme, am făcut multă experiență,—ne-am încredințat cu toții că regimul cel nou n'a făcut pe țăran mai prevăzător de cum era mai nainte, așa că în fiecare an de lipsă țăranii au trebuit să fie ajutați de Stat. Nu era mai bine când existau magaziile de rezervă? Și oare, anul acesta, ar strica să avem asemeni magazii cu bucate strînse din anii îmbelșugați ? Nu tăgăduim că forma în care exista înainte de 1864 această instituțiune nu s’ar mai potrivi cu spiritul și obiceiurile de acum. In loc ca produsele strînse prin contribuirea sătenilor să fie păstrate în magazii, ar fi mai practic ca ele să fie vîndute și suma prinsă pe ele să fie consemnată la Casa de Depuneri. Dar acestea sunt chestiuni de formă. Principiul e foarte sănătos și aplicarea lui ar fi folositoare țării încă multă vreme deci înainte. In vremurile de restriște prin cari trecem, bine ar fi să ne amintim de magaziile de rezervă și—sub o formă sau sub alta-să le reînființăm în cel dintăi an de belșug. Din Belgia (Corespondența part. a UNIVERSULUI) Anvers, 26 Maik. TERIBILUL INCENDIU DE LA TIRG In fiecare an noi în Anvers e ține un iarmaroc care durează 6 septemâni. Anul acesta tîrgul, care a început deja de 2 septembrii, e stabilit în partea de Sud, pe unul din cele mai însemnate și mai frumoase bulevarde, pe care le poseda orașul. Iarmarocul ocupă o întindere de peste 600 metri și cuprinde mai multe carusele galopante, cofetării, un hipodrom și printre artele și un circ construit din lemn. Incendiul ieri dimineață, o teribilă noutate se răspândi în oraș . Circul «Guillaume», care era situat în centrul tîrgului, a ars cu desevîrșire comunicând focul mai multor stabilimente de pe Avenue du Sud și Rue Horn. In curând mulțimea năvăli din toate părțile orașului și îndată mii din persoane se aflau la locul sinistrului. Iată principalele amănunte asupra acestui incendiu, care a înspăimântat populația întregului oraș. Ieri noapte, la orele 4 și jum., trei servitori cari dormeau în grajdurile circului fură deșteptați de furioasele nechezaturi ale cailor și schieretul măgarilor. In acelaș moment ei văzură acoperișul în flăcări, cari se propagaue cu repeziciunea fulgerului. Atunci servitorii se repeziră afară strigând ajutor. Mai multe persoane săriră imediat. Artiștii circului, pe jumătate îmbrăcați, săriră în ajutor. Un enorm nor de fum roșiatic se înălța către cer. Ajutoarele fură organizate imediat. Pompierii muzeului sosiră, dar era deja târziu, în câteva minute tot circul era în flăcări. Nenorociții artiști și amplaiați ai circului săriră în flăcări, pentru a scăpa ceea ce mai era posibil. Panica era teribilă, circul după un sfert de oră nu mai era decât o grămadă de tăciuni, flăcările se lățeai și lemnele arzînde purnau sinistru. Țipetele veniau din toate părțile.’Panica se răspândi în tot cartierul, căci deja miriade de scântei cădeau pe casele din apropiere. Nu mai era nimic de făcut pentru circul «Guillaume», dar trebuia lucrat cu activitate pentru protejarea celorlalte stabilimente. Pompierii muzeului, ajutați de cei de la cazarma din hipdrop, organizau ajutoarele pe cât puteau mai bine, dar stingerea era foarte grea, căci focul se declarase in alte 10 locuri diferite. Marea pompă cu aburi fu pusă în baterie. In acelaș timp un hipodrom care se afla în vecinătatea circului fu prefăcut în cenușă, în câteva minute, căci nu era construit decât din lemn și pânză. Tot lucrul pompierilor era atunci la casele vecine, căci toate erau amenințate. Se credea că tot cartierul va fi transformat în cenușă, și panica devenea din ce în ce mai mare. Din fericire nu s-a întâmplat astfel. Hotelul «Cosmopolit» și o altă clădire au fost mai grav atacate. Toată fațada acestor case a ars. la hotelul «Cosmopolit» locuiau mai toți artiștii circului, cari au trebuit să fugă fără a putea scoate ceva din ceea ce posedau. Casa vecină de pe Avenue du Sud ca și alte șase case de pe strada vecină au ars. La orele 5, circul «Guillaume» și hipodromul nu mai formau decât o masă de tăciuni; pe locurile unde erau grajdurile se vedeau cadavrele cailor și ale câinilor carbonizați cu desăvârșire; din loc în loc se vedeau câte o rămășiță dintr’un costum, dintr’o șea, etc. Singurul lucru, care a râmas n cunsoat, în mijlocul ruinelor e locomobila prin ajutorul căreia circul era iluminat cu electricitate F»cui a început din cauza scînteilor pe care ace««ts locomobile le arunca asupra acoperișului Ea se afla într un hambar delângă grajduri E imposibil de a se evalua, ■ [UNK]hiar aproximativ, enormele pagube cauzate de acest incendiu Numai d-r. Travert, artistă căruia i-a fi ars 4 cai și toată garderoba,are o pagubă de 80 000 franci ; afară de aceasta mai are pagubă, căci era angajată pe 2000 franci lunar, etc. Clădirea circului, care a părit»160 anü» antreprenoruluiî utiunii era asigurată , dar, din nefericire, tot materialul care aparținea directorului Guillaume și artiștilor nu erau. Ei au perdut tot ce posedau, rămânând pe drumuri. în grajd se aflau 30 cai și 2 măgari; nu s’a putut s cupa de cât 10 cai și un măgar. Afară de acestea se mai aflau 10 câini, de o mare valoare, dintre cari n’au putut fi scăpați decât 4. Unul dintre artiști, cu un cuțit în mână, intrând în grajd pentru a tăia legăturile de curea ale cailor, din greșeală tăiă gâtul unui cal. Un artist, profesor de călărie, care locuia la hotelul Cosmopolit, fugind pentru a -și scoate caii din grajd, ceea ce nu reuși, odaia sa luă foc și a ars împreună cu un biuron, in care avea suma de 5000 franci în bilete de bancă și bijuterii. 3 cai, împreună cu câinii cari i-au ars acestui artist, se evaluai la 90.000 frânci. Hipodromul a fost asigurat, pierderile nu sunt așa de mari cum se credeau , căci caii de la hipodrom nu rămâneau în stabiliment în timpul nopței. Un pompier a fost grav rănit. In oraș După cum am spus mai sus, emoțiunea produsă în oraș, din cauza acestui sinistru, e considerabilă. Fericirea e că incendiul nu sa declarat în timpul reprezentației de seară, căci ar ß fost de înregistrat sute de morți. Lumea din toate părțile orașului vine la locul sinistrului, unde nu se mai ved decât cadavrele carbonizate ale nenorocitelor animale. O subscripție a început pentru a veni în ajutorul nenorociților. De asemenea asociația generală a studenților de la institutul superior de comerciu a organizat o colectă în folosul victimelor acestui incendiu. Monsieur Report. Mahalaua de astă dată nu nunțta. Ce se incmpare ? Tinerul boer Cartagin asistase« nunta lui Ștefanio» și încă deatunci punându-și ochii pe Tine», eu interzis de aeg» cunoștință mai de aproape cu Ștefanică, ba deveni »amicul casei»; mâne» «deseo Ii tinerul însurățel, seara venea regulat la partid« de cărți, «ducea din când în când zaharicale pentru coana și ’i le oferea totd’auna cu boierul Ștefanică. Ș’apoi ce guraliv și om de duh era Garlagni ! Ce plăcui grăia de toți și de toate ! Ga era om procopsit, învățase franțuzește la dascălu! Xenopol, cel care creștea copiii lui d. Stan și pe uniatul cel mai mic a! Clucerului Alexandru Ba citia gazeluri franțuzești, care le împrumuta de la elvețianul Balhf, alt dascăl franțuz, ceea ce nu putea să facă Ștefănicu, căci știa numai românește și ceva grecește. Se făcea lumea roată în jurul lui Garlagni, când povestea seara în 1840, la sindrofie ori la cărți, știrile culese de prin «gazeluri» El spunea cum Louis-Napoleon, a încercat pe la capătul lui Iulie să facă răzmeriță în Franța, la Butonia, și cum a fost prins și aruncat in temniță, la Ham, în 24 Septembrie. Prea era legendar «Napoleon Bonaparte» ca sa nu intereseze știrile despre un urmaș al viteazului imperat. Dar ce impresiune nu făcu asupra adunarea de la Ștefănică vestea sosită despre atentatul contra regelui Franței Louis Philippe, de la 3 (15) Octombrie 1... Și nu numai în politica din afară, ci și in cea internă era atât știutor boeru! Cartagin, înșira cu boabele metaniilor de chilimbar, veștile din Iași de la domnie. Mihalache Sturdza Vodă. era nașul boerului... decî avea mare trecere pe lângă Domnilor Tatai lui Gartagni era«modulanü» în Obșteasca Adunare ales, cum se alege» pe la 1840, ba cum se mai fac—nu fie nimei ui cu bănut — și azi alegerile parlamentare, cu concursul de tot felul al ispravnicilor de județe... Dar cine avea telegari mai mândri, ungurești, cu boeri! din Dobreni ? Al cărui bucătar țigan știa face cele mai vestite blanc-mangete, zaharicale cu migdale, alibiuri, cataifuri, prăjituri nemțești ? Al folfkstului Cartagin ! Ș’apoi cine știe să danțeze bine ca acest tîner boer, danțuri frumoase europenești? De, cum să nu se uite galeș cucoanele la el ? — Doamne, duduița, zise într’o zi moașa Gherinski către Ținea lui Ștefănică, ce fericită va fi femeea care va iubi-o cuconașul Garlagni ! — Și pe bine mi-ași umplea punga de la el, dacă Ținea s’ar îndupleca, adăugă ea în sine și. — Crezi, dragă moșioă ? — Ce să cred ? Nu încape vorba de îndouială... Și azi cu o vorba ca asta, mâine cu alta mai ademenitoare, moașa pregătise pe Ținea să primească destăinuirile înfocate ale junelui boer. De șase luni acuma întâlnirile se succedau întâlnirilor, tainice negreșit, mai intern în casa moașei Gherinski, mai apoi chiar în casa lui Ștefănică, la orele când el era nevoit sä se absenteze pentru a merge la cancelaria tribunalului, unde tatăl ei—care era președinte—îi dăduse o funcțiune de stomodalnic (șef de masă). Șase luni de dragoste ! Apoi vecinele ce treabă au decât să vază cine intră și cine ese de la vecina?... Și iată cum amorul Tinchi cu junele din Dobreni nu mai era acum o taină pentru mahala. Numai Ștefănică, bietul, habar n’avea de ce se svonea prin mahala... «Ce știe satul, nu știe bărbatul». Ștefănică nu prinse de veste, căcinouța lui iubită il înșela cu amicul casei—o 1 amicii casei I — cu Cartagin. Dacă Ștefănică iubia pe Tinea înainte de cununie, el o adora de atunci Încoace și de la nașterea primului lor copil, nu ma i era iubire și dorare, ci ide intrare dragostea tnerului soț pentru mama Eremiței, fetița lor Când Stefanie» se ducea la cancelarea lui, nu eșta din capăi până ce nu pupa copilița în albia unde dormia și până ce nu strângea dulce la pepiul lui pe Ținea... Nefericitul nu băuase de seamă, câd o bucată de vreme Ținea lui căsca, îi era, nu și ia cum, nrn când el o alinta , o desmerda și se smunda din brațele lui, tocmai atunci amintindu-și că n’a dat de la cămară ce-i trebue bucătăresei. Dar unde să priceapă Ștefănică asemenea purtare? Darie ar fi prins de veste, că cinci minute după ce el eșia din casa să meargă la slujba lui, venia regulat să-l înlocuiască amicul casei care cumpărase tăcerea tuturor servitorilor 1... Rusiei, privitoare la înarmata armatelor. Astfel reprezentanții Angliei și ai Statelor Unite «a făcut declarațiunea că guvernele lor nu pot primi determinarea dreptului lor de a -și alege sistemele de puști și tunuri pentru »mialele lor. Delegații Serbiei, Greciei și Portugaliei au declarat, cam în același sens, că guvernele lor nu sunt în pozițiune de a -și lua angajamentul să nu introducă un sistem nou de puști pentru armatele lor. Cu deosebire delegatul Serbiei Mazohin și-a motivat refuzul acesta prin faptul ca Serbia abia acum se ocupă cu noul armament al armatei sale, pe când celel alte State sunt înarmate deja cu puști perfecte. In cercurile delegaților congresului predominează părerea, că desbaterile comisiunei militare nu vor ajunge absolut la nici un rezultat. Ștefănică și Ținea Nuvelă adevărată (Urmare.—Vezi «Universul de ieri) I După 19 luni La makala. — Auzi și, soro ? Gică c’oana Catinca a lui Ștefănică, fiul Cluceriului Alexandru, s’a dat în dragoste cu boianul de la Dobreni, Garlagni. — Elei ! dragă c’oană Tarsițo ! Par’că nu-mi vine să crez, că Ținca a luat din dragoste pe Ștefănicâ. Uitat-aî ce scandelă s’a întâmplat la cununia lor acum un an ? —■ Ba acum 19 luni, în capăt... — D’apoi bine, c’pană Tarsuo, d’abia a eșit din patruzeci... Dumezeu ne-a dăruit o copăiță... Vai, ce păcat!... — Zi mai bine, ce nerușinare !... Bietul bărbat î Un băiat de 22 de ani de-a fi... — Și frumos caz !... Cine n’ar fi fost bucuroasă să’l ia de bărbat !... — Păi, ce te aștepți de la c’oana Catinca?... Soru rea, soro, soru rea, cumătră dragă... Nu știi că mă-sa a înșelat și ea pe bărbatu- SoŰ toată viața ? III Mătușa Despina intr’o dimineață eșind Ștefănică de acasă, ca sa meargă la c ocelarie, prin dosul caselor cu dlone rînduri — minunea de pe atunci a orașului Petrei—a boierului moșiei d. Stan, în dreptul șipotelor, acolo unde erau așezați tabaci, cari pregătină pentru cismari pei de vite, il întâlnește o codoșniță bătrână, bătrână ca matracuca. — Ian stai, evghenistule, să-ți spună baba o vorbușoară. Se opri Ștefănică. — Ce vrei, mătușă Despina ? Era doica mamei lui Ștefănică. — Ce să vreau, puiul mamei ? Beți faci, cuconașule, că dupa ce le duci Îi clanță tărie nu mai dai pe acasă, că ucigâltoana nu citește vanghelii, ci strică casele creștinilor. Prost grădinarul care nu pune lacăt la ușa grădinei, dacă ține sâ nu-î fure trecătorii trandafiri... — Nu te înțeleg, mamă Despina. — Păi după ce-î ajunge la clănțălărie și-î scărțiî cât îl scârții cu pana de gâscă pe ale hârtii, mai da o fugă și pe acasa că-i vedea cum merge șiretenia lumei... Gă nu degeaba am alăptat ea pe mama d-tale, coconașule. Adecă-te nu mi-ar fi păcat să nu-ți iei hohotul după ochi ? Fiori reci trecură prin corpul lui Ștefănică. De unde el mergea voios, gândind la Elenuța și la Tincuța lui și la ora când se va întoarce lângă ele, acum pășește agitat, cu ochii în pământ și se frământă cu gândul, că ce-o fi voit să spună mama Despina cu vorbele ei apocaliptice Mai mult inconșcient ajunse la cancelărie. Delele (dosarele) erau așezate de arhivar pe masa lui, coperită cu postav verde.—Ciudata altă dată îl ajungea să arunce privirea pe hârtiile din dosar ca să le dea minunat de rostul fiecăreia. Acum cetia, cetia, cetia, dar nu pricepea nimic. — Așteaptă de prezident, în prejudsicie, (sala de audiență) zice un slujitor (ușier) trimis să ceară dosarul cu procesele zilei. Ștefănică se duse la Președinte. — Tată, zise e! acestuia, sunt cam bolnav, te rog să-mi dai voie să mă duc acasă, că nu pot lucra, mi-e capul greu ca un bolovan. — Da, ești galben, Ștefănică... vei fi recit. Du-te și te odihnește. V A. Urechiă— Urmare și fine un No. de mâine — De la conferință pentru pace Din Haga se anunță că dezbaterile în comisiunea militară a conferinței pentru pace, privitoare la chestiunile importante din domeniul ei, n’au putut ajunge la nici un rezultat satisfăcător. Atât delegații Statelor mari, cât și ai celor mici, au ridicat obiecțiuni contra propunerilor CRONICI FEISMNE Politeța în magazine E incontestabil că afară de lucrul mulțumitor, exactitudinea, calități cari socotesc a reține clientul, purtarea bună și politicoasă față de dansut il atrage. In magazinul unde ești servit repede, cu atențiune și condescendență te întorci cu plăcere și altă dată. Ba, de multe ori, purtarea bună a vânzătorului acoperă unele exagerări de prețuri, cari trec nebăgate în seamă. In occident furnisorii se poartă așa de bine, față nu numai de clienții obișnuiți, dar chiar de cei întâmplători, că pentru un lucru de 5 bani mulțumesc de două trei ori, ti conduc până la ușă cu ea un musafir foarte onorat. Ce ’i drept, acolo e suprimat intrucâtva obiceiul plictisitor al tocmeleî; negustorul nu caută sâ se îmbogățească din fiecare articol, așa că are prețuri foarte potrivite, cu care clientul nu se poate crede păcălit. La noi negustorul cere zece prețuri pe un lucru, incât clienții cari te știu obiceiul dau pe jumătate sau chiar și a treia parte din prețul cerut. Bineînțeles că aceasta nu se face in trei minute, ci discută împreună câte o oră, uneori din ce în ce mai însuflețiți, până ajung chiar la ceartă. Atunci, dacă ’unul dintr’unșii e mai violent și spune o vorbă necuviincioasă, mușteriul pleacă trântind ușa, iar negustorul rămâne să mormâe în urmă. Adevĕru’i că sunt și mulți clienți care își fac o plăcere de a cutreera magazinele, a pune pe vînzători să le răscolească marfa și la urmă a da un preț așa de ridicol, că e cu neputință, ori câtă voie ar avea negustorul să vinză, să se înnoiască. Sunt și persoane cărora le place să se certe până să cumpere un lucru închipuindu’și că în acest mod o să-l scoată maieftin , ba chiar revin acolo unde s’au certat altă odată și au primit mojicii, reîncepând acelaș sistem de ciorovăială, până ce negustorul sau se plictisește și se dă învins, sau le dă afară. Bineînțeles, aceste lucruri nu le fac cei bine-crescuți și cuviincioși, atât dintre clienți cât și dintre negustori. Cel mai bun lucru pentru un cumpărător cuminte și care nu vrea să-și treacă timpul e să aleaga magazinele, unde sunt afișate prețurile. Lucrul acesta ar trebui sa facă toate magazinele, precum și acelea de a avea probe de stofe în cartoane, ca mușteriul să poată alege fără multă vorbă și perdere de timp ceea ce 'i place și -i Convine. Asemenea e rău sistemul cu sfaturi necerute. Sunt unii vinzători, cari te amețesc cu recomandațiunile și îndemnurile lor ; mai cu seamă sunt unele modiste cari, la fiecare pălărie ce se încearcă, se cred datoare a exclama cu admirație: Ce bine vă șade ! Și asta e încă o lipsă de bunâ-cuviință, căci trebue evitat di a se plictisi cumpărătorul. ' Un cuvânt și pentru croitoresc, mai cu seamă pentru acelea care încearcă. Să primească fără supărare observațiunile clientelor, să asculte de dorința lor, căci dacă plătesc trebue să fie servite după plăcere. Mai bine e când nu se bizuie pe talentul lor, să nu primească a face o formă prea grea, care să n’o poată iscuti. E drept că sunt și multe doamne cari, pentru o sumă oarecare, cred să scoată sufletul celor care le lucrează. Cei mai favorizați de soartă nu sunt scutiți de urmarea regatelor bunei cuviințe, ba chiar ei se cuvine să dea pildă. Laur.« Vampa Bésboiű iminent intre Anglia și Transvaal Primul lord al tesanuilui englez, Balfour, a ținut un decurs într'o întrunire a conservatorilor, in care a spus că ruperea tratativelor între dr. Krueger și Milner formează pentru guvern un isvor de adânci regrete ; este insă datoria sa de a veghea ca drepturile poporului englez să nu fie călcate în picioare. Toate ziarele engleze zic cu situația e gravă. «Times» zice ca refusul Boerilor de a schimba situațiunea uitlanderilor, a pus Anglia într-o situație dificilă. «Standard» zice că a sosit timpul ca Anglia să-și validiteze cu mai multă energie drepturile ei. O depeșă din Pretoria anunță, că președintele Krueger a fost primit cu mare însuflețire de către populația de acolo. Lord Chamberlain, ministrul englez al coloniilor, a facut declarațiuni în Parlament, confirmând ruperea tratativelor și zicând că motivul acestui fapt este refusul lui Krueger de a primi propunerile lui Milner. Se așteaptă cu mare nerăbdare nota guvernului englez, ce se va adresa lui Krueger. In orice caz e lucru ciudat că același guvern englez, care la conferința de la Haga pledează alături de Rusia și de Statele Unite, cu atâta căldură pentru pace și pentru împedecarea rasboiului prin tribunale de arhiturgiu, respinge acum propunerea președintelui Krueger ca cearta dintre Anglia și Transvaal să fie aplanată printr’un tribunal de arbitragiu. Respingerea acestei propuneri trebue să stârnească bănuiala că guvernul englez sau se simte ca n’are dreptate și prin urmare evită o sentință nepărtinitoare, sau ea nu e vorbă de ^aliditarea drepturilor lui, ci de lovitură în Transvaal. Un răsboiu în sudul Africei ar costa pe Anglia mai multe jertfe în bani și în sînge, de cîte o răscoală în India. Terbururi sângeroase in Peru Ziarul «El Diario», din Buenos Aires, publică niște înspâimîntătoare știri asupra evenimentelor ce au însângerat și dezolat republica Peru. Gete de indieni, partizani ai revoluțiunei, au năvălit în regiunile din Moscau, Moliepunoa și Cerque, comițând barbarii neauzite. Indigenii erau în numar de aproape 5000 și populațiile apucate pe neașteptate și înspăimântate "n’au putut organiza apărarea. Năvălitorii au asasinat familii întregi, devastând locuințele, unde au întâmpinat rezistență, după ce au învins-o, au chinuit persoanele care au căzut în mâinele lor și multe din ele au fost arse de vii și mai multe sate au fost incendiate. Scene pe care pana refuză de a le descrie s'au petrecut lângă Cerque. Aci sălbaticii indigeni s’au dedat la acte de antropologie : peste 50 de oameni, aleși dintre cei tineri, au fost mâncați. MARTIRIUL vinei Impérates ® (O noră privitoare la defuncta imp8rgioasa Elisabeta a Austriei, scrisă de o damă a ei de onoare.) Traducere din limba engleză de dna Ghirgiă CAP. I Cu multă greutate au putut s-o aducă la cunoștință, și când deschise ochii în sine, tresări îngrozitor și începu să strige cu o voce tremurătoare: Pentru Dumnezeu, scoateți pe Rege din capela mortuară. Nu este mort în realitate; el se preface numai mort, pentru a fi lăsat în pace și liniște, și a nu mai fi necăjit"". Nervii săi au fost așa de sdruncinați de această tristă întâmplare, că era de temut să nu fie lovită de vr-o boală serioasă, și irepresiunea produsă asupra ei de această ultimă și teribilă probă a nebuniei vărului său, mina mintea sa de mult timp. E probă, mai mult decât suficientă, faptul că doctorul după ce s'a dus la Meyerling, pentru a face autopsia" cadavrului Prințului de Coroană Rudolf, și a declarat întorcându-se la Hofburg, că el 'și dăduse singur moartea într’un moment de aberațiune mintală temporală, ea căutase nevincerat, și intrând în cabinetul său, cu haina ei neagră tronantă, întinse spre dânsul micile ei mâini tremurânde și zise suspinând : „Frantz, iartu-me, nu trebuia sä mă mărit. Nebunia e în familia mea și am adus'o și în a ta". germană fericeă cu inima slabă, întotdeauna ești gata de a lua asupra-ța toate relele. Ea știe bine că nu în ramura cea tânără a casei Wittelsbach existase nebunia, ci în ramura cea veche. împăratul îi răspunse într'un mod gentil și afectuos : „N’ai adus decât ce e bun și dulce, când te-ai măritat cu mine, eu însă, scumpa mea, n'am fost nici o dată demn de tine, nici într’o privință". Possenhoffen era un adevărat loc potrivit pentru imperiala idilă, care a precedat căsătoria lui Frantz- Joseph cu Elisabeta. Oricine știe, cum împăratul, curând după sosirea sa la castelul viitorului său socru, pentru a celebra logodna sa cu fiica cea mai mare a ducelui Maximilian, întîlni la umbra deșilor copaci din parc o copilă, îmbrăcată într’o rochie albă scurtă, cu parul bogat și ondulat, mătăsos și de culoare castanie, care înconjura figura ei copilărească și cădea până la micile sale piciorușe, urmată de o pereche de câini albi, cari săreau împrejurul ei. Cu o copilărească impulsiune își arunncă brațele în jurul gîtului vărului său imperial, despre care auzise foarte adesea că va deveni un nou frate al său, dar pe care nu’l întâlnise nici o dată, însă îl recunoscuse mai mult după portretele pe care le văzuse. Farmecul strălucitorilor săi ochi de safir încântătorul surîs, care mai târziu deveni celebru în toată Europa, reușiră a răpi inima tenorului monarh. El îi luă brațul și vru s'o conducă la castel, dar tinera prințesă nu permise aceasta. „El s’ar supăra foarte mult pe mine, dacă m’ași amesteca cu cele mari, „zise ea rîzend. „Ele trebue să se mărite toate înainte d’a mă mărita eu“. „ Aceasta o vom vedea noi", replică captivatul împărat „Du-te de te îmbracă pentru prânz și întâlnește-m.“ în sală înainte d’a mö coborî, dulcea mea! „Restul mă privește.“ Complet subjugată, tînera fată sbură în marele și vechiul edificiu, pe când împăratul se duse în camera sa jurându-și sie însuși de a apara pe drăgălașa și mica prințesă, în contra tuturor proiecțiunilor ce i s'ar putea face. îndată ce termină toaleta sa, se dusa în sală unde auzi două voci discutând după o ușă care nu era de tot închisă. Una din aceste voci zicea: „Vă rog, Princesă, stați bine, căci vă este interzis de a va arăta“. „Vom face așa, tocmai așa, Contesă, murmură cealalta voce, pe care Frantz-Josef o recunoscu a fi aceea a Elisabetei. Ușa se deschise mare, și drăgălașa fată, urmată de o doamnă îmbrăcată în rochie albă, în ochii căreia se vedea cea mai mare agitație, apăru în sală. „Să mergem împreună, verișoară“, zise Impăratul, oferind brațul său Elisabetei; și cu toate rugăciunile și privirile aspre ale bâtrânei contese, el conduse pe radioasa creatură care se îmbrăcase în haine albe la terasă, unde Ducele Maximilian și Ducesa Ludovica de Bavaria așteptau, înconjurați de toți ceilalți copii, sosirea augustului lor oaspe. La vederea frumoasei și tinerei perechi, o privire de surprisă, de mâhnire și de desaprobare se ivi în ochii tuturor acelora ce erau present,! însă era prea târziu, pentru a schimba, deoarece farsa era jucată și, chiar în acea seară, Impăratul declară că și-a schimbat planul și cevu formal, de la bătrânul gentilom înfuriat, favoarea de a-i acorda mâna celei mai mici, dintre fiicele sale. O scenă violentă avu loc. Ambii bărbați deveniră aroganți și violenți, și afrontul făcut fiicei sale mai mari nu putu fi primit de bărtrânul Duce. In cele din urmă, Imperatul perzându-și toată răbdarea, sânde pe scaunul său și declară cu toată mândria sa de bărbat, că dacă propunerea sa va fi respinsă, îi va depărta imediat din domeniurile sale și că nu se va mai însura de loc, până când rana din inima sa nu se va vindeca de ajuns, pentru a-i permite de a se mai gândi la vre-o altă femee, afară de fata pe care a întîlnit-o întâia oară, cu puține ore mai înainte! Forțat de împrejurări, Ducele cedă fără voia lui, spre marea mirare a întregei familii și a anturajului său, pentru că era un bătrân gentilom foarte obstinat In timpul acesta, mica Prințesă a cărei inimă fu deșteptată la întâia sărutare a lui „Făt-Frumos,., plângea în patul său cel mic și se compara cu „Cinderella“ (Cenușereasa), deoarece ea nu-și făcuse încă debutul la curtea cea mică a tatălui său, și nu putea suferi îngrozitoarele consecințe ale neascultării ordinelor părintelui său. Ea se gândea că după toate probabilitățile, nu va mai vedea pe robustul bărbat cu ochii albaștri care o numise „Iubita și mica sa vară“, și ale cărui priviri mîngăioase și vorbe dulci făcură o așa de profundă impresiune asupra ei. Nu-i trebui mult ca să ghicească că el era să devină magicianul, care să transforme viața sa, pacinică și singuratică, în cea mai strălucită soartă din lume. Aceste detaliuri mi-au fost date de o iubita bătrână, care fusese doica împărătesei, din prima Copilărie, și care a murit de puțin timp. Ea fu acea care mi spuse primele suferințe ale fetei, din acea noapte în care, după ce plânse, căzu pe perițiile sale, și adormi somnul inocent și fără vise al copilăriei, sub razele iurtei ce sträbateau prin geamurile ferestrei și alunecau pe pleoapele sale. „Ah, scumpa mea, frumusețea mea, cât de frumoasă, dulce și curată era ea, pentru cele ce aveau să i se întâmple în viitor! 'mi spunea adesea bătrâna femee. „ Și în ziua nunței sale, cât de delicată și cât de drăgălașe era, părea a fi un înger, cu toată greaua mantiă a curței imperiale, și grelele bijuterii, cari acopereau tânerul său corp. Dar era fericită atunci, inima ei nu era plină decât de bucurie. Credea că viața era un lung șir de fericiri , că toți oamenii erau buni, și că nemărginita avere a soțului său va fi o baghetă magică, cu care va îndepărta orice miserie de pe pământ, oriunde s'ar duce. Sărmană copilă! sărmană și mică naivă! (Va urina).