Universul, iulie 1908 (Anul 26, nr. 178-208)
1908-07-22 / nr. 199
București. 21 Iulie ÎMBUNĂTĂȚIRI UI POȘTĂ Un ziar guvernamental resumează rezultatele pe cari le-au dat ultimele îmbunătățiri realizate la Poștă, anume în ce privește serviciul de distribuire în comunele rurale. Se știe că dela 1 Aprilie acest an, se deservesc prin factori toate comunele rurale, și chiar cătunele, cele mai apropiate, zilnic, afară de Dumineca. Cătunele mai depărtate sunt deservite cel puțin de trei ori pe săptămână. Așa că astăzi 9.317 localități sunt vizitate de factori, pe când înainte nu erau deservite nici pe jumătate, adică abia 4.402. Această însemnată îmbunătățire a fost realizată de direcția Poștelor aproape fără nici o sporire de cheltuială, în urma unei înțelegeri cu Regia monopolurilor Statului, după care factorii poștali distribuiesc și produsele Regiei. In schimb, aceasta va vărsa în fiecare an serviciului poștelor sumele pe cari le întrebuința mai -nainte ca să plătească pe împărțitorii produselor ei. Sistemul acesta fusese experimentat, ca încercare, în anul 1905—906, în patru județe ale țării, și anume : în Botoșani, Dorohoiu, Vasluiu și Iași. Rezultatele dobândite au întrecut toate așteptările , numărul bucăților primite și trimise în și din aceste patru județe, s’a urcat de la 11» milioane în 1904—905 la peste 4 milioane la 1907—908, adică aproape s’a întreit. Pentru Poștă a rezultat de aci un beneficiu de aproape 250.000 lei. In 1906—907 sistemul s’a întins și în alte 15 județe, și în acestea numărul bucăților expediate a crescut dintr’odată de la 10’a milioane la aproape 16 milioane. In urma acestor rezultate, s’a întins sistemul și asupra celorlalte 13 județe, așadar asupra țarei întregi. Nu mai încape îndoială că efectul acestei înoiri va fi peste tot același și că numărul bucăților expediate va crește repede în toată țara, producând Poștei un spor de venituri, din care se va putea realiza apoi alte îmbunătățiri. O îmbunătățire, pe o scară mai puțin întinsă, dar care s’ar putea face iarăși fără nici un spor de cheltuială, ar fi acea privitoare la comunele rurale cari au pe teritoriul sau în apropierea lor stații de drum de fier. Am vorbit și altă dată despre acest lucru și am dat ca exmplu marea comună de pe valea Prahovei, Breaza, care în același timp este și un loc de vilegiatură din ce în ce mai căutat. Deși trec zilnic atâtea trenuri prin stația aceasta, poșta se deservește tot ca la 48, cu căruța, pe la Gâmpina !.Aceasta desigur este o anomalie, proprie probabil și altor comune rurale de pe liniile ferate,—dar care e evident că ar fi atât de ușor de îndreptat !— Actualmente se întâmplă, din această cauză, ca asemenea comune să corespundă cu Capitala mai grea, adică cu mai multă întârziere, decât de pildă un oraș străin din apropiere, ca Brașovul, ba pentru unele chiar și decât Budapesta. Așa cum Direcția poștelor a știut realiza îmbunătățiri în înțelegere cu Regia monopolurilor, ar mai putea realiza așadar și altele, strângând și mai mult înțelegerea pe care o are cu Direcția căilor ferate, politica externa Mortul care a înviat Sultanul a restabilit regimul constituțional. Aceasta a fost din partea sa in primul rând o tactică plină de dibăcie. Intr’adevăr Abdul Ilamid s’a găsit deodată in fața unei revoluțiuni ce luase cele mai amenințătoare proporții. Tinerii turci puseseră mâna pe corpul al III-lea de armată, făcuseră prizonier pe Osman Pașa, proclamaseră Constituția și amenințas să înainteze asupra Constantinopolului. Iar in același timp alte două corpuri de armată in urma instigațiunilor tinerilor turci, erau gata să se unească cu resvrătiții din Macedonia. Restabilind regimul constituțional care în Turcia există de la 1876 și care căzuse numai în desuetudine, căci de fapt nu fusese niciodată abrogat, Abdul-Hamid a găsit un mijloc foarte simplu de a stinge revoluția in 21 de ore. Revoluționarii cari în ajun strigau,sub zidurile Ildizului“, aclamau a doua zi pa Abdul-Hamid și prin jocuri și serbări slăveau pe Padișahul care înzestrase poporul său cu binefacerile sistemului constituțional. E bine înțeles că Abdul Hamid a dat Constituția cu speranța că va putea reveni intr’o zi în potriva acestei hotărâri care i-a fost smulsă cu forța și bine înțeles că tineriiturci sărbătoresc mai puțin binefacerile unui regim constituțional imperfect și dubios decât spărtura ce au făcut.’o și speranța că Sultanul nu va mai putea să-i readucă la despotism. Viitorul va spune cine va fi amăgit în speranțele sale. In orice caz credem că va fi mai greu Sultanului să revie la despotism decât tinerilor turci să mențte pozițiunile pe care și le-au asigurat prin introducerea regimului constituțional, și aceasta pentru cuvântul că mișcarea tinerilor turci a dovedit un lucru și anume : că turcii au scuturat apatia lor și sunt hotărâți să rezolve prin ei înșiși problemul oriental. Ar fi o greșeală să credem că această mișcare e un fenomen întâmplător sau trecător. De câțiva ani Se observă la popoarele orientale un fenomen foarte ciudat. Răsboiul rusojaponez și strălucita izbândă a Japoniei asupra Rusiei a avut darul de a le convinge că adaptându-se civilisațiunea moderne, ele pot să iasă din starea în care se află și să impună lumea voința lor. Până atunci popoarele orientale priveau civilisațiunea modernă cu scepticism, când nu era chiar cu desgust, foloasele ei nu le apăreau in mod concret și mintea lor nu percepuse încă cu luciditate ce pârghie puternică de ridicare această civilisație putea să fie pentru dânsele. De când Japonia a învins Rusia, care în imaginația mai cu seamă a populațiunilor orientale trecea drept forța invincibilă, simbolul atotputerniciei lacomilor europeni, toate popoarele orientale s’au grăbit rînd pe rînd să împrumute formele europene de guvernământ și să se adapteze civilizațiunea ce până atunci ii lăsa atât de nepăsători. China pe care nimic nu fusese în stare s’o trezească din amorțirea ei, s’a deșteptat ca prin minune și niște adevărate friguri de europenizare scutură tot ruginitul organism al Cerescului Imperiu. In Indii mișcarea de redeșteptare națională și lupta pentru progres au luat după războiul ruso-japonez proporții necunoscute până atunci. Până și Persia a voit să aibă un parlament și o constituție. Era deci firesc ca această stare de spirit să se manifesteze și în imperiul otoman și ca tinerii turci cari predicaseră de atâția ani in deșert să sfârșească prin a găsi un răsunet în masele populare. Dacă Sultanul ar fi avut cu poporul sau un contact mai mare, el ar fi înțeles că această mișcare are alte proporții și altă semnificare decât mișcarea tinerilor turci de odinioară și desigur că ar fi priceput că o asemenea mișcare nu poate fi înlăturată prin persecuțiune nici înăbușită prin măsuri polițienești sau prin armate pe spioni. Din nefericire pentru Abdul Hamid, din închisoarea voluntară în care trăește el n’a fost în stare să perceapă însemnătatea curentelor ce frământai" poporul sau și fără îndoială că proporțiile mărețe ale revoluției pregătite de tinerii turci au trebuit să fie pentru el mai neașteptate decât pentru oricine. In orice caz dacă evenimentele din Turcia au fost neașteptate pentru Sultan, au fost tot atât de neașteptate și pentru marile Puteri, ca și pe când tinerii turcî erau în ajunul de a sili pe Suveranul lor să’șî schimbe cu desăvârșire politica, dispuneau cu seninătate de soarta împărăției otomane ca șu cum turcii nici n’ar mai exista și în calculele lor savante plecau cu o splendidă siguranță de la premisa că mântuirea Orientului nu poate veni decât de la ele. Turcii pe cari marile Puteri se obișnuiseră a-i socoti morți, au inviat insă și prima consecință a revoluției tinerilor turc e că toate planurile Europei sunt astăzi dejucate. Programul de reforme din Macedonia, stârpirea bandelor prin coloane volante, trebuesc amânate, căci in definitiv pe când alții faceau orânduială in casa pe care o credeau a lor, adevărații proprietari s’au intors și spun acestor încălcători străini ..dar stați, căci la urma urmei uitați că casa e a noastră și că dacă e vorba de orânduială, apoi avem s’o facem noi”". E de sperat că Marile Puteri și statele Balcanice vor înțelege că in asemeni condițiuni singura atitudine demnă și corectă e să lase pe proprietari să facă orînduiala făgăduită, rămânînd ca numai dacă se vor dovedi nevrednic, de acum încolo să li se substitue. Orice altă atitudine a Marilor Puteri ar fi nu numai nedreaptă dar și periculoasă, fiind-că ar atrage după sine răsvrătirea înpotriva Europei a întregei lumi musulmane. Dar ar mai fi ceva, ar fi o mărturie de neputință. Când ai displăcerea de a păți ceea ce Marile Puteri au pățit cu Turcii cari au inviat pe neașteptate, bunul simț dacă nu mândria iî impune ca cel puțin să nu-ți desvăluești înfrângerea supărându-te sau răsbunându-te. ____________________I. G. D. O CUGETARE PE ZI Cine minte odată, trebue să se învețe cu minciuna, pentru că e nevoie de șapte minciuni ca să salvezi una. ‘ ! Calendar pe anul 1908 Ortodox Luni 21 Iulie.— Guv. Simeon și Ioan Catolic Luni, 3 August.— Ștefan Răsăr, soarelui 5.07. Apusul 7.37 «Universul» are următoarele linii telefonice: Administrația.........................6/62 Redacția..............................1238 Comunicări cu străinătatea . 20/56 UN SEAT PE ZI Toc&tura, de berbec.—Se face o tocătură cu resturile de berbec din ajun, amestecăndu-se jumătate ■ carne de cârnat, piper, sare, arome și un ou. Se mai adaogă lămâie sau un sos lamat, vorba de 100 ouă sau două păsări? Față cu aceste tarife țăranul este nevoit a le vinde pe loc pe prețuri de nimic, sau în cel mai bun caz să nu-și piardă timpul chiar cu producțiunea lor. Pentru transportul laptelui există un tarif în baza căruia bidoanele cu lapte până la o greutate, de 35 kgf. se pot transporta pe o distanță până la 200 kilometri cu timbru de francare de un leu, iar bidoanele goale se înapoiază tot cu timbru de Bancare de un leu fiecare. Ei bine, este acesta un tarif de savoare ? Un mic calcul ne va lămuri. Plătind două lei pentru ducerea și înapoerea unui bidon cu lapte când în cazul cel mai avantagios ar fi in greutate de 35 kgr. și deci de cea mai mare capacitate admisă, el neputând conține decât aproximativ 22 litri de lapte, diferența fiind greutatea bidonului și diferența între capacitatea în litri și greutatea în kilograme a laptelui, știind că un litru de lapte este mai greu decât un kilogram, resultă că pentru litru de lapte se plătește aproape 10 bani pentru transport. Dacă clar valoarea laptelui este de 20 bani la noi, iar nu ca în străinătate 12—18 bani resultă că pentru transportul laptelui se plătește 50 la sută din valoarea lui. Nu este clar rezonabil să fie laptele scump pe piețele noastre, constituind un aliment de lux?... Același lucru se petrece și cu transportul celorlalte produse de lăptărie ca unt, brânză, cremă, etc. Același lucru se petrece cu toate produsele unei gospodării țărănești.“ Nu este aceasta o piedică in producțiunea lor ? Nu este aceasta o piedică enormă în înființarea fermelor, lăptăriilor ? Înlăturând aceste obstacole, vom fi surprinși de avântul ce vor lua satele noastre. Cei cărora le stă in putință a o face, să o facă și vor avea mulțumirea sufletească că au făcut o operă din cele mai mari, ridicând starea economică a țăranilor români, atât de decăzută. 1. I. Ceapâru, medic veterinar, hârtie și cerneală spre a’șî scrie voturile. D. Anton Carp roagă pe d. Victor Antonescu, director al Băncei Naționale și pe un alt domn să distribue voturi d-lor acționari. D. Anton Carp face apelul nominal al d-lor acționari și votarea începe. Rezultatul votului La orele 6 seara se termină despoierirea scrutinului. Voturile au fost puțin împărțite. Un singur buletin a fost mai curios: acesta cuprindea pe d-niî: Vintilă Brătianu, Dinu Sturdza și Anton Carp ca membri și pe d-na Take Ionescu ca censor. Buletinul reprezintă 17 voturi. Au întrunit voturi mai multe persoane. Sunt proclamați membrii In consiliu, d-nii Costescu-Corduneanu, Vintilă Brătianu și M. Orleanu, iar cenzor d. Thelel’ănescu.* * * Din partea guvernului este probabil că vor fi delegați membri, pentru completarea consiliului de administrație, conform statutelor, d-nii Al. Constantinescu, M. Seulescu și Pavel Brătășanu. Consiliul se va întruni în urmă, spre a se constitui. Director va fi numit d. C . Nicolaescu, actualul secretar general al ministerului de interne. Este de relevat un incident care a avut loc. Președintele adunărei, d-na Anton Carp, fiind să fi impresionat de atitudinea unui domn reporter anume Ighel Deleanu, care se etalase la masa biuroului, s’a ridicat și a dat ordin ca toți d-niî ziariști aflați in sală, să părăsească adunarea, deoarece au sunt convocați. In afară de acest incident, lucrurile s’au petrecut în cea mai perfectă ordine. Adunarea s’a terminat la orele 6 jumătate. Rep. — Prin poștă — Mulți bulgari macedoneni se întorc in patrie. In curând mai mulți ziariști bulgari macedoneni vor edita ziare noi, spre a lua parte la lupta culturală, ce se va începe. După dorința țarului, inima și creerul lui Slavianski, cunoscutul conductor de cor, despre a căruia încetare din viață am vorbit, vor fi trimese țarului, conservate în spirt. Familia lui Slaviansky a primit multe depeși de condoleanța între care de la prințul Ferdinand al Bulgariei. .*. Intr’un interview acordat unui publicist, ministrul bulgar Takio a spus că Constituția acordată Turciei are insemăătate nu numai pentru turci, dar și pentru întreg poporul bulgar. Asupra rezultatului, nu poate să-și dea încă părerea, deoarece nu știe dacă reforma este un lucru serios sau un genial joc al Sub PRACTICĂ BE AGAICUIM „I. C. AGARICI“ din Moara Grecilor, jud. Vaslui Onor. D-le redactor. Știind că întotdeauna coloanele ziarului „Universul“ sunt deschise pentru lucruri interesante, nu mă îndoesc că și de data asta veți da loc scrisoarea de față. intrucât cuprinsul ei prezintă multă importanță din punctul de vedere al interesului general. Zilele acestea am avut ocazie de a vizita școala practică de agricultură „I. C. Agaricî“, din satul Moara Grecilor, jud. Vasluiu, școală înființată de Academia română, după dorința nemuritorului Ioan G. Agaricî, care lăsând moșia Academiei, a prevăzut în testament și înființarea acestei școale. Ceea ce am văzut m’a impresionat atât de mult, încât a trebuit să iau condeiul în mână și să scriu aceste rindurî, spre a se vedea de toată lumea, câtă dreptate au toți susținătorii invățămîntului agricol practic și cât de folositoare sunt atare școli pentru poporul nostru românesc, a cărui ocupațiune de căpetenie e „lucrarea pământului și creșterea vitelor“. Școala e internat, cu un efectiv de 30 elevi, toți fii de țărani. Durata cursurilor e de trei ani, primindu-se pe fiecare an câte 10 elevi în locul celor ce absolvesc. Admiterea se face prin concurs, examinându-se asupra materiilor din cursul primar. In casele boerești ale moșiei, unde ședea până a nu înceta din viață donatorul, sunt dormitoarele elevilor, cancelaria, locuința directorului, bucătăria, magazia de instrumente și magazia cu proviziile de hrană. In interiorul acestei clădiri e un salon mare, decorat foarte frumos și artistic cu spice de grâu, orz, ovăz și secară, aranjate și împletite sub diferite forme și figuri, printre cari se zăresc chipul donatorului Ioan G. Agarici, diferite diplome obținute de școală la exposițiuni, cum și alte tablouri ce reprezintă elevi și vite de ale școalei. Ferestrele sunt împodobite frumos cu perdele din fire de grâu și de secară, aranjate cu mult gust în întregimea lor. Pentru învățămîntul teoretic este o clădire făcută anume pentru acest scop, după condițiunile cerute unui local de școală sistematic pe frontispiciul căreia stă scris : „Școala de agricultură I. G. Agarici“. , Aci se predă de d-nii director și subdirector, în timpul când lucrările practice sunt suspendate, toate cursurile teoretice privitoare la : agricultură, legumicultura, horticultura, pomologie, viticultură, etc., cum și relativ la creșterea și îngrijirea vitelor și la alcătuirea gospodăriei țărănești. Datorită directorului acestei școli, d. Gh. Cotea, absolvent al școalei de agricultură de la fierăstrăui, se atinge in totul scopul urmărit de guvern și de toți acei iubitori de țară și de neam, întrucât elevilor ce urmează această școală, pe lângă partea teoretică, li se dă cu mult interes partea practică care e cea mai importantă și cea mai folositoare, deoarece este știut și constatat că tot ce face și vede omul, niciodată nu pierde din minte. Convins de acest adevăr, d. Cotea, din toate terenurile puse la dispoziția școalei de către Academie, a făcut cu elevii tot ce poate fi mai bun, mai frumos și mai folositor. Am vizitat cu de amănuntul tot ce ține de această școală și anume : a) grădina de pomi fructiferi, unde am putut vedea un aranjament foarte frumos. Pe marginea aleelor, garduri vii de toată frumusețea din glădiță, salcâmi și duzi; b) școala și pepiniera de pomi cu fel de fel de varietăți ; c) parcelele cu cartofi, cu sfecle și lucernă ; d) câmpurile de experiențe pe care am văzut grâu, orzoaică, mazăre, fasole, păpușoiu și bostani (dovleci). In deosebi păpușoiul și bostanii foarte frumoși, mulțumită ploilor din urmă , de acolo am trecut în grădina de legume, nu rai nu altceva. In ordine și cu mult gust așezate răzoarele cu legume, la capătul fiecărui răzor fiind câte o tăblie neagră pe care e scris cu litire albe : lăptuci, cimbru, bame, ardei, tomate, ceapă și altele. Tot aici e și școala de vie, unde am văzut butași de viță americană altoiți cu de a noastră. Pe marginea alcelor fel de fel de flori ca micșunele, rozete, garoafe, nemțoaice și altele, ce îți umplu inima și sufletul de mulțumire. Din grădina de legume când te uiți în vale spre răsărit, ți se desfășoară înaintea ochilor o priveliște încântătoare, e valea râului Vasluiu, ce se vede ca o dungă argintie ce șerpuește prin iarba verde ca buraticul și pe care vale uitându-te mult, mintea ți se duce tocmai la acele vremuri când Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei, făcea ca toate pâraele de pe acolo, să ducă la vale în loc de apă, sângele dușmanilor ce indrăzneau să intre în țară, cu gândul de a ne robi și a ne răpi moșia strămoșească. Am mai vizitat atelierul de lemnărie și ferărie, unde elevii făcând cu rândul, se deprind a’șî face singuri cele trebuitoare gospodăriei. Asemenea am vizitat și grajdiul de vite, unde am putut vedea cai frumoși, vaci și boi de rasă moldovenească, porci și păsări de tot soiul, puse toate sub îngrijirea elevilor. Cari fac de serviciu cu săptămâna. Elevii au portul și traiul românului chiabur și bun gospodar. Zdraveni, voinici, vioi și cu înfățișare plăcută și mulțumitoare. Foarte distiși pentru treabă, ceea ce doveește că’î bucură mult rezultatele frumoase ce văd. Mi-a făcut o plăcere dimineața când au fost deșteptați din somn, cum fiecare cu voioșie își lua serviciul în primire, care la grădină, care la înjugat boii, care la cai, în sfârșit cum erau rânduiți de cu seară , făcând toată treaba cu cântece și fluerăturî. Acești elevi, cari duc o viață în felul cum am descris, trei ani de zile, sunt foarte sigur că vor fi vrednici și foarte buni gospodari și că ambițiunea nu-i va lăsa să facă treburi mai prejos de cum fac acuma la școală. Interesându-mă de seriile cari au absolvit, mi-a spus de director că unii s’au apucat de gospodărie în satul lor, iar alții s’au plasat în serviciul moșiilor pe la proprietari și arendașî, de la care d-sa primește scrisori de mulțumire pentru frumoasa pregătire și îndrumare ce li s’a dat. Iată dar de ce mare folos sunt școalele practice de agricultură și câtă dreptate au avut și aü înființători și susținătorii lor. Ge bine ar fi, când s’ar găsi mulți printre bogătașii români, animați ca și nemuritorul Ioan G. Agarici de sentimente filantropice pentru ridicarea morală, materială și economică a poporului românesc. Cu mare mulțumire sufletească am putut vedea că d. Gh. Cotea pe lângă director e și un adevărat părinte în acelas timp al elevilor de sub conducecerea sa. Toată ziua stă în mijlocul lor și-î îndrumează și îndeamnă la treabă ca un părinte ce dorește fericirea și prosperitatea fiilor săi. Am plecat cu cele mai frumoase amintiri și cu cea mai deplină convingere că școalele practice de agricultură sunt de o mare importanță și că deci înmulțirea lor ar da cel mai mare folos. Grigore IV. Coalu Banca Tu tova m CHESTIA FERMELOR ȘI LÄPTÄBIIX.OR Apelul publicat de d. Zavadinski în ziarul «Universul», se pare că a avut fin frumos răsunet, căci zilnic sosesc aderări din toată țara. Râvna și dezinteresarea cu care d-sa își propune a seconda desvoltarea economiei noastre naționale prin îndemnul la înființarea de lăptarii, nu-î poate aduce decât laudele tuturor. Trebue să înțelegem însă că chiar dacă d. Zavadinski ar desvolta o muncă titanică, tot nu va fi în stare să ducă la bun sfârșit opera d-sale, dacă nu va avea concursul tuturor celor ce cu o infimă parte chiar, ar putea fi de vre-un folos în îndrumarea și ajutorarea desvoltărei acestor instituțiuni. In primul rând ar trebui să fie ajutat nu numai de inițiativa particulară, ci chiar și de Stat, fie direct, fie în mod indirect, ajutând la înlăturarea dificultăților ce stau în calea înființărea unor astfel de instituțiuni. Fiecare din noi, la rândul nostru semnalând dificultățile ce stau in calea unor astfel de instituțiuni menite a ridica starea economică a țăranului nostru și a mări avuția națională în mod considerabil, va putea aduce o pietricică la baza clădirelor, făcând a se înlătura din timp, de către cei in putință a o face, toate acele dificultăți. In Martie trecut, intâlnindu-mă cu d. Zavadinski, i-am arătat unele din cauzele ce s’au opus la desvoltarea acestei ramuri de economie națională și in special la înființarea de ferme și lăptării la noi. Vom expune și acum parte din acestea, in speranța că cei ce au posibilitatea se vor grăbi a aduce îndreptările cu putință, încă din anul 1901, după înapoerea mea de la studii din Occident, unde am văzut progresul la care au ajuns fermele și lăptăriile în unele State, unde sunt factorul principal al avuției lor, comptând în veniturile lor cu sume de zeci și sute de milioane, mi-am propus a contribui cu o cât de infimă parte pentru îndrumarea înființărei acestor instituțiuni la noi în țară. Văzând însă după mai mult timp, că numai prin sfaturi, fără o practică, nu vom putea face nimic, m’am decis în cele din urmă a lua pe această cale. In Februarie a. c. am înființat o fermă cu o lăptărie, prevăzută cu aparatele strict necesare, între satele Focria și Azizio din județul Constanța și la 5 kilometri de gara Saligni. Prin colaborarea țăranilor la această întreprindere a mea voiam a ajunge la scopul ce’mî propusesem, ridicarea stărei economice a acestora și într’adevăr, nu foarte puțin timp, unii dintre ei au ajuns a’și înmulți numărul vacilor, dându-le o îngrijire mai bună și cultivând pentru ele plante furajere, astfel că au ajuns a’și crea un venit de aproape 200 lei lunar. Cu ocazia acestor îndrumări practice am putut vedea și dificultățile ce stau in calea unei asemenea întreprinderi precum și cauzele ce au făcut ca până în prezent această avuție a țăranului să fie atât de redusă, cauze pe care le vor semnala, convins că arătându-le, se vor lua măsuri pentru îndreptarea lor. Se știe că in orice exploatare factorii principali sunt în primul rând : Capitalul, materia primă și brațele de muncă , iar în al douilea rând : căile de comunicație și debușeu. Din conlucrarea acestor factori naște orice întreprindere, orice industrie. Dacă țara noastră a putut progresa până acum pe tărâmul agricol mai întâi și apoi pe cel forestier și petrolifer, aceasta a fost rezultatul conlucrarei acestor factori. Orice strein, vizitând țara noastră, rămâne uimit, cum față cu atâtea câmpii mănoase, economia animală și a tuturor exploatărilor zootehnice, care ar fi trebuit să constitue adevărata avuție a țarei, a rămas atât de înapoiate. Făcând însă o mică cercetare, oricine poate vedea că pricina acestei stări de decadență este lipsa de colaborare a unora din factorii arătați mai sus. Luând în cercetare pe fiecare din ei vom vedea că primul capital s’ar găsi suficient la noi în măsura cerută de astfel de exploatări. Cu ocazia subscrierei acțiunilor pentru Cassa Rurală s’a văzut ce capitaluri disponibile ar fi la noi în țară, iar la necesitate străinii, mai convinși decât capitaliștii de un câștig sigur, după cum arată d. Zavadinski, ar fi gata a ne pune capitaluri la dispoziție. Cel de al douilea factor, materia primă, adică animalele pentru exploatare, iarăși nu ne lipsesc, ele putându-se chiar înmulți și ameliora după cerere. Cel de al treilea factor, brațe de muncă, iarăși nu ne lipsesc, mai ales pentru asemenea exploatări, țăranul nostru având destul timp disponibil, de care astăzi nu profită de joc în cursul unui an. Nu dar acești factori au format obstacol în ridicarea economică a țăranului, ceea ce s’a opus a fost ceil’alți douî factori—rebușeul și căile de comunicație. Despre cel dintâiü s’a scris destul, el depinde de convențiile noastre comerciale cu celel’alte State și în special cu Austro-Ungaria și este de datoria celor cărora le sunt încredințate destinele acestei țări să depue toată energia necesară spre a putea ajunge a se reînvia o avuție, ce din nepăsarea noastră a stat până acum înmormintată. Până atuncea însă să ne mulțumim a satisface cererea piețelor interne. Factorul însa care a opus un adevărat obstacol în desvoltarea satelor noastre, pe tărâmul economic, a fost lipsa de căi de comunicație, făcute în așa condițiune ca ele să poată ajuta la desvoltarea lor. Actualele căi ferate au fost create ca să deservească numai marile exploatări. marea agricultură, marile industrii și aceasta a fost cauza dezvoltărei atât de mult la noi a mare agriculturi în detrimentul mnicei ariculturi. Ele reunesc centrele mari e producțiune agricolă, industrială sau petroliferă cu principalele puncte de export, trecând în linie dreaptă fără a da nici o atenție satelor pe lângă care trec. Atunci chiar când linia ferată a trecut pe lângă un sat s’a evitat par’că intr’adins a se face stațiune la acel sat, și totdeauna s’a făcut stațiunile în mijlocul câmpului, in mijlocul unei mari moșii sau lângă conacul acesteia. Cum poate fi clar posibil a se înființa ferme și lăptării la sate când ele se găsesc totdeauna la distanțe de mai mulți khilometri de stațiune ? Nu este ușor a se transporta produsele fermelor cu căruța zilnic la distanțe de câțiva khilometri. Este dificil chiar pentru fiecare țăran in parte a face acest drum pentru a expedia o cantitate mai mică de produse. In țările din Occident, vedem stațiuni chiar in interiorul satelor și uneori simple cantoane la care opresc trenuri locale sau trenuri automotoare. Facă-se și ii noi acestea și vom fi surprinși de avintul ce vor lua satele. Ni se va zice: aceasta costă colosal. Dar căile ferate făcute pentru a deservi marea exploatare nu au costat colosal? Ele s’au făcut pentru a ridica valoarea acestei exploatări, care altfel nu ar fi valorat nimic și prin ele a ajuns să merite această cheltuială. Facă-se aceasta și pentru mica exploatare și cu timpul va ajunge și ea să merite această cheltuiala. O chestiune strâns legată de chestiunea căilor ferate este aceea a tarifelor de transport. Și în alcătuirea acestor tarife la noi s’a avut în vedere a se favoriza tot marea agricultură și marile exploatări pentru cari s’au făcut tarife speciale foarte avantagioase ; pentru mica economie însă nu s’a făcut aproape nimic. Chiar atunci când s’au făcut pentru unele din ele așa zisele tarife de favoare, aceasta era numai o ficțiune, căci in realitate aceste tarife sunt chiar prohibitive. Animalele în număr mic plătesc, ca taxe de transport, sume cari ajung uneori până la valoarea lor. Pentru ouă, păsări etc. expediate in cantitate mai mică se plătește minimum un timbru de francare de 1 leu, dar nu este acesta colosal, când este adunare generala a acționarilor Casei rurale Acționarii „Casei Rurale“ s’au întrunit erî d. a. la Banca Națională, un mare număr, convocați în adunare generală. Adunarea avea un caracter solemn. Se aflau de față persoane venite din toată țara; am observat și câțiva țărani. încă de la orele 1 încep să se adune d-nnî acționari, spre a subscrie în registru și a putea participa la adunare. Adunarea se deschide la orele 3 d. a. Prezidează d. Anton Carp, ministrul domeniilor. Discursul d-lui Anton Carp Autorul legei casei rurale și organizatorul ei, pronunță discursul de deschidere a adunărei. D-sa constantă, conform statutelor, că adunarea generală trebuie să întrunească jumătate din numărul total al posesorilor de acțiuni. Or, astăzi fiind prezenți acționarii reprezentând 15.294 voturi, din 20.000 acțiuni emise, adunarea e constituită in mod legal. Mai spune că pentru complectarea biuroului, conform statutelor, se vor alege ca scrutători, două acționari cari posedă cele mai multe acțiuni. D-nii Const. Brătianu și Răducan Popescu, aflându-se in această situație, sunt proclamați scrutători. (Ambii ocupă locuri la biurou). După constituirea biuroului, d. Anton Carp, adaugă : Sunt fericit că presides prima adunare generală constitutivă a casei rurale. Numărul așa de mare de acționari cari isu parte la adunare, dovedește încrederea ce manifestați în această instituțiune, merită a avea un mare rol in organizația noastră economică și socială. Ea umple un gol și dacă vine ceva mai târziu, existența ei nu poate fi contestată. Într’adevăr, interesul și fondul Casei rurale n’a fost de nimeni criticat. Măsurile luate la 1864 pentru rezolvarea chestiei țărănești nu mai puteau fi eficace in timpul de față și trebuiau căutate alte mijloace, deoarece pământurile rurale in loc să devină ale populației rurale, cadeau în mâini streine. Casa rurală va face ca toate pământurile rurale disponibile sau cari vor fi de vînzare, să ajungă exclusiv în mâinile țăranilor. Ea dă mijlocul de a cumpăra pământ numai acelora cari au agonisit ceva și cari pot cumpăra pământ și dă preferința aceluia care locuește în localitate și care mai posedă ceva pământ. Așezate pe aceste baze, Casa rurală va da roade. Este nevoe de concursul tuturor d-lor acționari, ca instituția să înflorească, să se desăvârșească și să aibe toată autoritatea ce i se cere. Trece apoi la ordinea de zi. Alegerea a trei membri Primul punct din ordinea de zi este, adaugă d. Anton Carp, alegerea a trei membri delegați ai acționarilor in consiliul de administrație. Vom lua în discuție acest punct, zice d-sa. Dă explicațiuni asupra modului cum se face votarea. Votul este secret. D-nii acționari au la dispozițiune patru cabine secrete, unde găsesc Sfințirea drapelului «Uniunea israeliților români din București» Era la orele 10 și un sfert, cu o deosebită solemnitate s’a făcut sfințirea și țintiirea drapelului „Uniunea israeliților români din București“ in sinagoga mare din str. Sinagoga. Această uniune are ca scop de a clădi în Capitală un „Cămin umanitar și cultural“,, spre a se veni în ajutorul nevoiașilor, când trebuința va cere, și de a împrăștia în populația israelită dorul de cultură, dezvoltând totdeodată și sentimentul real al caritatei. Inițiatorul fondator al acestei Uniuni este d. Leon M. Einhorn, care e și președintele ei și care e ajutat de un comitet din care fac parte d-nn: I. Fein, L. Steinberg, W. Kaiser, P. I. Iosifescu, N. Solomonovici, A. Bernstein, I. Handler, L. Rothblum, I. Iosef, I. Weisberg, M. Silberbau și B. Rubinstein. Solemnitatea s'a început la orele 10 și un sfert cu cântarea „MaTova“. Imediat după cântare comitetul, in frunte cu președintele, urmează drapelul care e dus de d. Jacques Rosen până la amvon In timpul purtărea drapelului, corul intonează imnul „Uniunea“, iar apoi se cântă un psalm. D. dr. Halpern care a primit drapelul din partea comitetului ,l-a înmânat d-lui Taubes, nașul drapelului, rostind o simțitoare cuvântare la care a răspuns d. Taubes, asigurând că 'și va depune toată silința ca scopul să fie realizat, iar „Uniunea“ să meargă progresând. La această solemnitate au asistat și d-niî . maior Brătianu, comandantul sergenților, ca reprezentant al d-lui prefect al poliției și d. Iagi Tudorache, consilier comunal, reprezentând pe d. primar. S’a procedat apoi la țintuire. Prima țintă e bătută de către d. Hagi Tudorache, după care urmează d-niî . maior Brătianu, Taubes, L. Einhorn, membrii comitetului sinagogei și membrii din comitetul «Uniunea». In timpul țintuirei s’a cântat imnul regal de către corul d-lui Ivela și s’au făcut rugăciuni pentru Suverani și principii moștenitori. Solemnitatea s’a terminat la orele 12 din zi. I. IV. triurahu 94 MARE ROMAN — de — X it3.Oboxrico ele JSlosa, PARTEA A TREIA LUPTA VII Destiduuirile Alicei Vedea pe Alice gânditoare și o credea, firește, nefericită, din cauza afecțiunei ei pentru Fogliani. Industriașul începu să se gândească dacă nu ar fi fost cu neputință ca mai târziu să stringă iarăși relațiunile cu contele. înțelegea cât era de meschin în dragostele lui cu Isabella, dar știa că inima femeei este adeseori indulgentă pentru aceste greșeli și se întreba el însuși că, daca Alice suferise în realitate găsindu-se despărțită de logodnicul ei, nu ar fi fost bine să caute să potolească lucrurile prin mijlocul vreunei serioase făgădueli de a avea cea mai bună purtare pe viitor. Contele ii salvase viața , îl credea cel puțin sincer, chiar dacă la mijloc nu ar fi fost căsătoria cu fiica sa. Bietul industriaș s’ar fi crezut obligat el însuși de a nu părăsi pe amicul său în nenorocire. In giadul lui deci, era hotârît de a nu’l lăsa să lincezească in carcere, dar mai ’nainte de a se ocupa de liberarea lui, vroia să cunoască sentimentele Alicei. Peste trei sau patru zile când i se păru că începuse să-și reia vechile obiceiuri, crezu în sfârșit că va putea atinge acea coardă dureroasă. La primele vorbe copila tresări și ridică ochii spăimântați către tatăl sau. Erau amândoi în grădină. Ziua era liniștită și un frumos soare lumina împrejurul. D. Alboni luă brațul Alicei sub al său, și făcând câțiva pași îi zise : — Nu te teme de a’mi spune toate gândurile tale ; vreau să fiu confidentul tău; spune’mi toate durerile tale, nu’mi ascunde lacrămile tale. Cu cine să plângi dacă nu cu tatăl tau? Alice se strânse de brațul lui. — Dar nu vreau să plâng, zise ea; mă simt așa de fericită că m’am reîntors la fabrică. Ca să-ți spun adevărul, credeami că nu o să mă mai reîntorc multă vreme și atunci am plâns destul. — Adevărat ? esclamă tatăl liniștit, nici chiar mireasă fericită nu ai fi uitat locul bătrânului tau părinte ? — Ai putut crede altfel ? Gîndul de a te părăsi mă întrista mult, zise copila. Fu un minut de tăcere în care tatăl strânse de câteva ori mâna copilei lui; în sfârșit el reluă cu sfială . — Cu toate acestea îl iubeai. — Pe cine ? pe Conte? esclamă Alice, schimbând deodată glasul. Dragă tată, te conjur să nu mai vorbim de el. — Fie, răspunse tatăl, crezând că durerea era încă vie în sufletul copilei; vom vorbi mai târziu, eu însă nu pot uita că ’mi-a scăpat viața. — Oh! da, tată dragă, să nu’l uiți, și caută de ’l răsplătește în așa fel ca să nu mai aibă pretenția de a-mi mai cere mâna, zise copila cu vioiciune. — Nu vrei să-ierțî nici odată? Iubirea ta pentru dânsul este cu adevărat stinsă ? — Iubirea mea ? zise Alice , crezi d-ta tată, că am iubit pe contele Fogliari? — Credeam , mătușa ta mă asigura... — Ea a greșit totdeauna, răspunsa dânsa cu liniște, dacă l’ași fi iubit ași fi fost acum foarte nefericită, însă nu m’am simțit niciodată mai mulțumită ca acum. Singura mea dorință este de a nu mai auzi vorbindu-se despre căsătorie , vreau să trăesc pentru d-ta singur, și să nu te mai părăsesc niciodată. Aceasta nu este cu putință, copila mea zise d. Alboni. Sunt insă mulțumit văzând că privești lucrurile cu liniște și cu minte. Dacă vina lui Fogliani ți se pare atât de gravă încât nu o poți uita, să nu mai vorbim de el. Eu nu am dorit această unire, dar am consimțit să te fac fericită. — Oh ! cum te-ai înșelat r esclamă copila, nu mă făcea deloc fericită această unire. Dacă ai ști câte lacrimi am vărsat! Contele mi-a inspirat totdauna o oarecare neîncredere, ași putea spune un adevărat dezgust. — Spui drept ? O întrerupse d. Alboni, oprindu-se și privind pe copilă în față, cu insistență. Dar atunci pentru ce ai primit? Alice plecă capul încurcată. — Nu știui, zise ea, credeam că -ți fac plăcere. — Plăcere, mie! strigă industriașul aproape supărat. Dar, nenorocită copilă, când am avut eu în minte altceva decât fericirea ta? Toată prietenia mea pentru Fogliari—și știi că atunci când s’a început a se vorbi de căsătorie, nu exista între el și mine— nu m'ar fi făcut să ți-l dau de bărbat dacă ție nu ți-ar fi plăcut. Dar să lăsăm, continuă el; trebue să înțelegi bine că oricine ar fi omul iubit de tine, să fie numai cinstit și demn de tine, și va fi primit de mine cu brațele deschise. — Adevărat, tatăl exclamă tînăra fată îmbrățișându-1; cât te iubesc ! D. Alboni era un om cam simplu, care cunoștea puțin inima omenească, și mai cu seamă pe cea femeească, cu toate acestea înțelese că in această ocaziune expansiunea de iubire a copilei lui trebuia să însemneze ceva. Ii ridică capul și privind-o in ochi, îi zise : — Alice, tu iubești pe cineva! O rosață se răspândi deodată pe obrazul copilei; ea se strânse lângă părintele ei, căutând să-și ascundă două lacrămi ce se ivise pe gene. D. Alboni, foarte emoționat se lovi deodată pe frunte și exclamă : , — Iubeai pe un altul, și vreai să el de bărbat pe contele ! Alice începu să plângă cu suspine. Industriașul nu putea să îndure lacrămile copilei lui, văzând-o plângând își eși din fire. O luă în brațe o așeză pe o bancă, se așeză lângă ea, începu să o cheme pe numele cele mai dulci, rugând-o să se încreadă în el. Alice il mânge ca în timpul copilării ei,dar fără a pronunța alte vorbe decât acestea : — Ah ! tată, cât ești de bun! cât te iubesc de mult. — Dacă mă iubești cu adevărat, trebue să-mi spui totul, reluă tatăl care începea să se neliniștească. Iubești pe cineva, este destul de lămurit , dar pe cine ? (Va urma) ♦ Sunt rugați «sunt abonați, cari fac reclamațiunî sau cer schimbări de adresă, să bine-voiască a trimite la Ad țe totdeodată și eticheta pe care este imprimată zilnic adresa, spre a se putea da curs repede reclamațiunilor și a nu se face Întârzieri cu trimiterea ziarului la noua adresă.