Universul, iulie 1909 (Anul 27, nr. 177-207)
1909-07-22 / nr. 198
PALATUL REGAL DIV MADRID Calendar pe anul 1909 Ortodox Marti, 21 Iulie. — Cuviosul Simeon și Ioan. Catolic Mart, 3 August. — Ștefan: Răsăritul soarelui 5.08—Apusul 7.38 «Universul» are următoarele linii telefonice :■ Administrația...........................6/62 Redacția................................12/88 Comunicări cu străinătatea . 20/56 București, 21 Iulie. Situația bugetară . Publicarea oficială a situației tezaurului la 30 Aprilie 1909 a dat prilej unor comentarii pline de îngrijorare asupra mersului încasărilor pe seama exercițiului în curs. In adevăr, față cu încasările din luna Aprilie 1908, cele din aceiaș lună acest an sunt simțitor inferioare, și anume : încasările pe seama bugetului 1909—910 au fost în luna Aprilie numai de 20 milioane 875 mii lei, pe când în aceiaș lună anul precedent ele fuseseră cu aproape 2 milioane 200 de mii de lei mai mari. Totuși, ar fi lucru prea grăbit ca să tragem concluziuni pentru întregul an financiar numai din rezultatele gestiune pe o singură lună. „Revista economică și financiară“ observă că această primă lună de executare a bugetului exercițiului in curs a trebuit să se resimtă de marile îngrijorări pe cari le creiase starea amenințată a recoltelor în luna Martie. Pe de altă parte sărbătorile Paștelor, cari hotărăsc totdeauna un curent de afaceri mai însemnat, au căzut anul acesta la sfârșitul lunei Martie, așa că Aprilie 1908, n’a mai beneficiat, ca Aprilie 1908, de acest avantagiu. Datele oficiale pe lunile următoare nu sunt încheiate încă, dar din cele ce spun ziarele oficioase se pare că în adevăr scăderea de încasări din Aprilie a fost numai ceva incidental și că departe de a persista, s’a compensat prin o nouă urcare în Alai și mai ales în Iunie, când producțiunea grâului n’a mai dat loc la îndoeli. Orice aprecieri asupra soldării exercițiului în curs ar trebui amânate până la publicarea situațiunii tezaurului pe ziua de 1 Iulie. i In ce privește bugetul exercițiului 1908—909, s'au încasat in contul lui, in Aprilie 1909, f ieste 9 milioane luni. Plățile, n aceiaș lună și în contul aceluiaș buget, au fost însă de 18 milioane jum., așa că excendentul de încasări, care la sfîrșitul lunei Martie trecuse de 52/3 milioane, la sfârșitul luniei Aprilie n'a mai fost decât de 43 jum., milioane. Având în vedere plățile ce mai sunt de făcut și socotind încasările minime probabile în contul acestui exercițiu, se poate socoti că excendentul lui definitiv va întrece suma de 20 de milioane. Și anume :—Evaluările bugetare ale veniturilor pe întreg exercițiul au fost de 411 milioane; s’au încasat până la 30 Aprilie 413 da milioane. Creditele acordate prin buget au fost de 4033 1 milioane ; din acestea s-au plătit până la 30 Aprilie aproape 370 milioane, râmănînd restul credite disponibile. Vedem din aceste cifre că la 80 Aprilie, excedentul bănesc întrecea deja cu aproape 10 milioane totalul creditelor încă neordonanțate, încasările probabile până la 30 Septembrie vor întrece cu siguranță o altă sumă de 10 milioane, va să zică am avea, cum am zis, celuțin 20 milioane excedent denitiv, îngrijitoare cu adevărat sunt insă cifrele cari ne arată executarea bugetului fonduhi comunal, chiar și numai pe întâia lună,—fiindcă aici avem scăderea enormă a încasărilor de la capitolele cari formau până acum principalele izvoare de venit ale acestui fond și nu se mai poate prevedea nici pe viitor o urcare a acestor venituri. Vom specifica mai de aproape aceste constatări în numărul Viitor. RĂZBOIUL SPANO-MAROCAN Războiul spano-marocan este mai cu seamă prin urmările ce poate avea, unul din evenimentele cele mai grave din câte se desfășoară azi pe scena sumei. In urma hârtuelilor la cari erau expuși din partea maurilor spaniolii însărcinați cu exercitarea politiei europene pe coastele Marocului, guvernul din Madrid a luat hotărirea să întreprindă un adevărat război înpotriva Marocului. Nu negăm Spaniolilor nici dreptul ce au avut după tractare de a întreprinde un asemenea război, fără ca pentru aceasta vreuna din Puterile semnatare ale actului de la Algesiras să poată ridica vre-o pretenție, nici posibilitatea de a se fi enervat la un moment dat de veșnicele atacuri ale bordelor marocane, dar credem că faptul de a fi mers până la declararea unui război în toată regula, constitue o greșală și o imprudență. O greșală fiind-că [nu certat guvernului spaniol să nu știe că nimic nu e mai primejdios decât o luptă de guerilla cu trupe pe jumătate sălbatice, și o imprudență fiind-că cel mai elementar bun simț, ar fi cerut ca guvernul spaniol să nu se arunce într’o asemenea aventură fără ca să fi fost în joc cel puțin interese de o netăgăduită însemnătate pentru propășirea Spaniei, căci el știa foarte bine că dinastia nu are rădăcini destul de adânci în țară pentru a ține piept unei vijelii de impopularitate. Și la dreptul vorbind nu era în joc nici un interes de o mare însemnătate. Poporul spaniol are conștiința exactă a situațiunei când pretinde că atacurile kabililor nu valorau cât viața soldaților care cad în acest nenorocit război. Nu e vorba, guvernul spaniol trebue să se căiască amar de ceea ce a făcut, deoarece consecințele îi apar deja sub o formă cu totul catastrofală. Intr’adevăr primele întâlniri cu marocanii au fost pentru spanioli niște dureroase înfrângeri. Mult soldat și mulț ofițeri au pierit și Spania nu fi putut să aibă nici măcar mângâerea de a fi scăpat prestigiul ei militar. Afară de aceasta spaniolii se găsesc din mai multe puncte de vedere într-o stare de inferioritate față de marocani. Așa de pildă spaniolii nu sunt în jurul Melilei în număr destul de mare și comandamentul superior din Madrid nu știe exact de ce contingente are nevoe, căci triburile care îi atacă devin din zi în zi mai numeroase. Pe urmă trupele spaniole sunt toate demoralizate prin înfrângerile primelor ciocniri și demoralizate fiind-că au conștiința că nu apără o cauză națională. Pe când marocanii luptă cu tot focul fanatismului care are de salvat o credință și un neam. In fine spaniolii în seamă în luptele lor de cerințele dreptului ginților pe când marocanii recurg la toate mijloacele, se slujesc de cartușe dum-dum cari pricinuesc spaniolilor răni îngrozitoare și așa mai încolo. Pe de altă parte în interiorul Spaniei mișcarea anti-războinică ia zilnic un caracter mai grav. Sunt regimente în cari s-au semnalat cazuri de insubordonațiune ale soldaților cari protestează înpotriva aventurei marocane și refuză categoric să plece în război, însăși ofițerii par șovăitori și nu se simt in stare să răspundă de trupele a căror comandă le este încredințată. De câte ori pleacă spre teatrul războiului un tren militar mulțimea și în deosebi lucrătorii și femeile soldaților se dedau la sgomotoase manifestațiuni de protestare. La Barcelona care e centrul republicanismului spaniol și care a fost totdeauna un focar de anarhism, lucrătorii au proclamat greva generală și după ultimele știri populațiunea ein plină răsvrâtire : incendiază edificiile publice, ridică baricade, iar soldații fraternizează cu ea. Pretutindeni nemulțumirea populară ia mai ales forma unei mișcări antidinastice. La Madrid regele a fost huiduit de mulțimea care abia a putut să fie împrăștiată de poliție. Lucrurile au ajuns până acolo încât dacă mai sosete din Maroc știrea câtorva înfrânge, nu ne-ar mira ca dinastia să fie răsturnată și să se proclame republica. Nu trebue să uităm că în Spania există un puternic curent republican, că acest curent sporea neîncetat și că în realitate simpatiile marei majorități a poporului spaniol erau de mult câștigate regimului republican. Una din cauzele acestei stări de lucruri, era că poporul spaniol atribuia — și după noi cu drept cuvint — decadența Spaniei precum și toate umilințele pe cari le-a îndurat, influenței atotputernice a clericalilor cari de fapt conduc și azi destinele Regatului spaniol. Este știut că dacă minoritatea lui Alfons XIII ar mai fi domnit câtva timp, impopularitatea regimului reacționar-clerical al reginei mame Maria Christina ar fi adus cu siguranță prăbușirea regimului monarhic. Ceea ce a salvat monarhia a fost faptul că primele acte precum și personalitatea tânărului rege părea a fi petntru poporul său o chezășie că odată cu majoritatea lui va începe și o eră nouă. Toată lumea nădăjduia că supremația clericală va înceta și că sferele conducătoare din Madrid vor înțelege în sfârșit nevoia de a avânta Spania pe calea democrației și de a o regenera prin aplicațiunea sinceră a unui adevărat regim democratic. Când situațiunea dinastiei spaniole era atât de șubredă când se poate spune că soarta ei era atârnată de un fir, datoria susținătorilor ei era ca să se păzească de a săvârși orice act care ar fi putut s-o discrediteze, să îi micșoreze popularitatea, într'un cuvânt să rupă ultimele legături ce o mai uneau cu poporul. Și ar fi păcat ca Alfons XIII să-și piarză tronul din cauza îndemnărilor nesocotite ale sfetnicilor săi deoarece soarta s’a Înzestrat tocmai cu darurile cari se cer unui suveran modern și poate că sub conducerea lui poporul spaniol ar putea să se întărească și să propășească fără ca să mai treacă prin sbuciumărî deșarte. I. G. S. O nouă arestare in afacerea hoților de cai Am anunțat, în două numere consecutive, despre arestarea unor vestiți hoți de cai, caii formați în bandă au făptuit un număr mare de furturi de vite atât în Capitală cât și prin împrejurimi. După arestarea vestitului hoț Geantă, siguranța Capitalei a reușit să-l facă pe acesta să dea pe față numele tuturor acelora cari compuneau banda lui și în urmă s-au trimis agenți în urmărirea hoților. Din noapte, agentul Batan a reușit să prindă pe un alt hoț de cai Ion Anghel Mocanu zis Epuraș, care făcea parte tot din banda lui Geantă. Agentul a arestat pe hol în pădurea Sion din jud. Ialomița, unde se refugiase de două zile de când simțise că este urmărit de poliție. • In momentul arestării banditul se afla călare pe un cal de furat și era înarmat cu două revolvere. Ion Anghel Mocanu este un vechi client al pușcăriei. El a săvârșit numeroase furturi și tâlhării la drumtul mare. Aseară hoțul a fost adus în Capitală și depus în arestul poliției. Se crede că tot hoți din banda lui Geantă au făptuit și tâlhăria de la Pantelimon, acum trei luni. Poliția face cercetări în acest sens. STIR! DIN STRĂINĂTATE — Prin poștă — ,*. Ministrul croat Iosipovich, a făcut următoarea declarație corespondentului de la«Kroatische Korrespondenz» din Viena : «învățarea limbei ungurești la căile ferate de stat din Croația e o chestie de viață, însuși partidul independent croat nu cred să adereze pe lângă părerea banului, ca oficianții dela c. f. să fie exclusiv numai croați. Pentru miDe ar fi o întorsătură fericită a crizei In cazul când la numire,croații cari vorbesc ungurește ar avea prioritate, s’ar putea întâmpla chiar ca in lipsa de oameni cari să vorbească ungurește, însuși banul și ministrul croat să fie ungur, căci nicăerî nu e vre-o lege, care ar prevedea ca acesta să fie croat, ci e numai un drept de uz, pentru acei, cari de bună voe au învățat ungurește, deși azi se vorbește ungurește mai puțin ca oricând înainte, cu toate țipetele gazetelor, cari strigă că limba ungurească cucerește tot mai mult teren in Croația». La școala politechnică din Kiev (Rusia) se va înființa la toamnă o catedră pentru aeronautică. ,*. Poliția din Mühlheim (Germania) a arestat pe un individ care se încerca să schimbe suma de 25 mii mărci false, in bancnote de câte 100 mărci. .*. Alaltăerî s’a deschis la Paris un congres internațional al învățătorilor. împăratul Wilhelm a făcut ca dar institutului geografic de la universitatea din Berlin o tabachere de argint. Aceasta cuprinde rămășițele documentului care a fost pus de a doua expediție germană la Polul nord, in ziua de 15 Aprilie 1870 ia punctul Gap Bismark, pe coasta de est a Groenlandei la 77 ° 1’ latitudine nordică și 18930’ longitudine vestică. Expediția lui Dannerk a găsit acest document și l-a adus la Berlin. Pentru statuia poetului maghiar Zokay s’au strâns până acum 81.761 coroana. Armata și Budgetul Pentru orice cetățean serios, iubitor de țară și care se interesează de buna ei soartă, cât și de bunul mers al lucrurilor publice, nu poate fi bucurie mai mare decât vestea că, în fine guvernul—onoare guvernului care a întreprins aceasta—a hotărât să se facă un studiu amănunțit despre adevăratele nevoi ale diferitelor departamente și pentru alcătuirea unor budgete reale, răspunzând nevoilor, fără a produce însă dezechilibru în ce privește veniturile și cheltuelile budgetului general al Statului. A se deplasa unele fonduri, de unde este lux sau prisos, spre a satisface nevoi reale, a deplasa personal de funcționari de unde este prea mult, iar în alte părți insuficient și supraîncărcat de muncă, este a face și act de dreptate. A căuta să se realizeze toate economiile posibile fără a se dezorganiza serviciile, căutând în în schimb resurse spre a satisface nevoile imperioase, acele servicii cari actualmente sunt în mare lipsă și în suferință, este un act de mare înțelepciune și de patriotism. Tot asemenea înțelept lucru, din punctul de vedere economic, este de a combate tendința ce a fost, totdeauna, la noi—lucru recunoscut și afirmat, în mai multe rânduri, de către d. ministru Costinescu—de a se prevede și înmulți personalul, de a se da bani, uneori cu profuzime, pentru clădiri, instalații, material etc. dar de a se refuza creditele necesare pentru buna lor întreținere—în detrimentul deci al conservarea clădirilor, materialului etc, fără a mai vorbi de celelalte incoveniente ce decurg din prea întreținere a lucrurilor și serviciilor. Dorința guvernului de a face o unificare a lofurilor funcționarilor pe categorii este cât se poate de nemerită și justificată. Este un act de mare dreptate ce se va face, de altfel el a anunțat de mult, calm deziderat, în programul partidului liberal. Nu cred că Statul va putea obține economii prin aceasta, dar îi va fi poate, dar să reușească de a aduce îmbunătățiri în baza unor anume categorii de funcționari, rau plătiți astăzi, fără de a încărca prea mult cu această budgetul de cheltueli al țarei. Economii nu se vor putea face decât suprimând din pictura de funcționari, mai ales din cei gras plătiți, a căror ființă s’ar fi dovedit, prin practica lucrurilor, ca inutilă. Norma care ar trebui avută in vedere cred că ar fi: Să se prevadă ca plată a funcționarilor: „soldă și diurnă • Diurna nu va fi socotită pentru pensie; ea va fi atribuită, la fiecare clasă de funcționari, acelor categorii cari, prin natura serviciului lor, ar avea de suportat diferite greutăți sau cheltueli impuse. Să presupunem de pildă că în clasa X a funcționarilor retribuiți cu leafa de lei lunar ar intra : medici, ingineri, militari, funcționari de biuron, etc. ; foarte drept și logic ca toți să aibă aceeaș leafă și ca urmare, neapărat, aceeaș pensie, dar, în timpul activității de serviciu, unii vor avea de suferit greutăți și cheltueli mai numeroase cari trebuesc prevăzute și plătite sau despăgubite de către Stat pe timpul cât ele durează. Intre un inginer cu serviciu la biuron și altul însărcinat la lucru exterior, pe șantier, etc. este nevoe ca celui din urmă să i se servească o diurnă. Asemenea trebue ca ofițerul, nevoit a suporta cheltueli obligatorii, să primească o diurnă, care să varieze după arme , stat-major și trupe călări—apoi infanterie—în fine asimilități (medicii și veterinarii dela corpurile de trupă trebue însă asimilate cu combatanții) ș. a. m. de un medic civil nevoit a se deplasa, trebue despăgubiri prin diurnă, etc. Să se prevadă, însă, prin legea generală a retribuției funcționarilor Statului, cuantumul acestor indemnități, precum trebue, încă, prevăzut anume și ce categorii de funcționari vor avea drept la gradații, cât și cuantumul lor. Dacă se vor lăsa toate acestea în sarcina budgetelor anuale, a diferitelor departamente, se va ajunge iarăși, curând, la abuzuri. Tot prin această lege trebue prevăzut pentru toate clasele de funcționari, dreptul la indemnitățile de misie, când sunt temporar trimiși sau întrebuințați în misii excepționale: în orașul lor de reședință, în țară sau în străinătate. Din acest punct de vedere există o nedreptate strigătoare, mai ales în detrimentul militarilor. Budgetul armatei. Fără multă vorbă, se știe de toți că armata, cu cadrul și cu desvoltarea ce i s’a dat acum în urmă prin nouile organizări și cu actualele efective budgetare,pentru care efective însă alocațiile prevăzute sunt cu totul insuficiente ducând bugetul la deficit, iar soldații fiind rați hrăniți, râți întreținuți și rați îmbrăcați) nu poate merge cum se cuvine cu mijloacele de astăzi. Oricît s’ar compta pe sobrietatea și starea de incultură relativă, a majorității soldaților noștri, oameni de la țară, deprinși încă cu traiul semi-sălbatic, nu e cu putință a merge înainte, pe calea apucată, decât cu un budget de cel puțin 70 milioane, regulat, anual, fără a mai vorbi de absoluta nevoe a unui credit extraordinar de cel puțin 50—60 milioane spre a se completa echipamentul și materialul de războiul de tot felul: material de geniu, aerostație, medicinal și ambulanțe etc. Și încă fără a ține seamă de nevoile ce au de conyiiera regiunile noastre fortificate, pe cari le lăsăm pe al douilea plan. Ce este de făcut ? Putea-va oare țara noastră suporta un asemenea budget al armatei ? După cât văd și cum simt pulsul, răspund fără ezitare. Nul Este drept că noi, deși avem nevoe de o armată bună și puternică, cheltuim cu ea mult mai puțin, proporțional cu resursele țarei și cu numărul locuitorilor, decât cheltuesc alte țări. Este adevărat că nu destulă bună-voință s’a pus din acest punct de vedere, de către guvernanții noștri. Dar să venim la fapte.—Ce este de făcut ? Răspund : A) In noul studiu asupra budgetului trebuesc căutate resurse de a se acorda armatei: a) un credit extraordinar de cel puțin 60 milioane ; b) a i se asigura pe mai mulți ani un budget de 60 milioane, cel puțin anual. B) A se reduce cadrul armatei dându-i-se o organizare așa ca să poată fi bine și complect întreținută și pregătită de război, cu un asemenea budget. Vom dovedi, prin studiul de față, că pentru aceasta nu trebue să se dărapene din fundadament noua organizare, ceeace nici nu ar fi cu cale să se facă, lesne de înțeles. Este tot atât de învederat că permanentizarea întregei infanterii a fost pentru noi o greșală, cât este de învederat neapărat, din punctul de vedere militară, o trupă permanntă, când poate fi, dar numai când poate fi bine întreținută, face mai mult ca o trupă de miliții (guarzi), cum era trupa noastră teritorială). Soluția , „permanentizarea”, era cea mai ușoară de găsit, când se dispune de mijloace. S’a asigurat, însă, oare cel ce a aplicat-o, dacă i se vor asigura, în mod pozitiv și neîntrerupt, mijloacele necesarii ? De ce toți predecesorii săi și apoi atâți alți ofițeri de valoare, cari s’au ocupat de organizarea armatei și în special de a infanteriei, nu s’a oprit nici unul la ideia permanentizare a întregei infanterii ? De ce își frământați capul a găsi un mijloc de organizare utilizând, într’o măsură oarecare, trupa teritorială, a cărei organizare era susceptibilă încă de multă perfecționare? Pentru că erau cu toți încredințați că ne vor lipsi, încă multă vreme, mijloacele spre a întreține o armată numeroasă, cât ne trebue, exclusiv permanentă. Cel de întâi lucru ce era de făcut ar fi fost de a separa unitățile permanente de cele teritoriale, formând regimente sau batalioane aparte de trupe teritoriale , așa cum am avut odinioară. Fuzionarea regimentelor teritoriale cu cele permanente, crezută bună, de toți la început, nu a dat, prin practica lucrurilor rezultatele așteptate. Unitățile teritoriale ar fi trebuit să constitue armata de a doua linie, armata de rezervă. Serviciul de doui ani, bine și chibzuit aplicat, cu burtă încadrare și mijloace suficiente pentru instrucție și întreținere, ne ar fi permis ca întreținând, în timp de pace de fiecare regiment numai 2 batalioane permanente, iar al 3-lea de cadre să avem la război, comptând pe efectivele a nouă contingente a 3 batlioane complete, formate numai cu soldați ce au treze, toate regimentele permanente a 3 batalioane complete, formate numai cu soldați ce au trecut 2 ani prin serviciul permanent. Cheltuiala cu întreținerea acestor regimente, în cele mai bune condiții, ar fi fost cu circa un sfert mai mică ca acum, când se știe că după noua organizare, fiecare regiment are în timp de pace 3 batalioane cu efective reale și egale, cari însă, sunt cât se poate de rău și insuficient întreținute, cu lipsuri de tot felul. Batalioanele teritoriale (cari astăzi sunt batalioane de rezervă) independente de regimentele permanente, preferabil alcătuite în regimente teritoriale cu o bună încadrare și chibzuite dispoziții, ne-ar fi putut da o excelentă trupă de a doua linie și ar fi întreținut și spiritul miltar în țară. (Va urma) Un fost militar. Premiile „UNIVERSULUI“ Atragem atenția publicului cititor asupra neîntrecutelor premii ce acortisim prin tragere la sorți tuturor abonaților noștri. In schimbul abonamentului, care nu costă decât 18 lei pe an, 9.15 pe 6 luni, sau 4.65 pe 3 luni, se poate câștiga un elegant automobil, în valoare de 15 mii lei. Un teren la Sinaia, in întindere de 300 m. situat in str. Furnica. Un dormitor modern de bronz. Un salonaș complect de bambu veritabil. Un splendid bufet de mahon cu vitrouri, oglinzi și marmoră, și alte lucruri de valoare specificate în anunțu special ce publicăm in acest număr. Spre a face o surpriză din cele mai plăcute mai ales abonaților de la țară, ,,Universul 4 mai oferă ca premii 4 pluguri de oțel și 4 perechi de boi. COMPLOT contra comitetului »Uniune și Progres» Din Salonic se comunică că Niazi bey, revoluționarul turc, care cel dintâi a ridicat stindardul revoluțiunei, plecând cu întreaga sa companie, în munți,a fost înlăturat din comitetul „Uniune și Progres" din Salonic-Se afirmă că comitetul junilor turci ar fi intrat în posesiunea unor documente din care ar fi rezultând cum că Niazibey ar fi întreținând corespondență secretă cu Hilmi-pașa și cu generalisimul Mahmud Șefchet pașa, care ar fi complotând contra comitetului „Uniune și Progres“. Aceste descoperiri au provocat o mare indignare în rîndurile comitetului. Se știe că comitetul este azi în Turcia factotum. Din acest comitet au făcut parte la început foarte mulți albanezi, între cari și Niazi-bey. Aceștia au conlucrat în vederea răsturnărei vechiului regim, în speranță că noul regim le va acorda mai multă libertate. Ori, noul regim se poartă cu albanezii mai rau ca vechiul regim. De aci nemulțumirea lui Niazi și complotul organizat de dânsul contra comitetului. Hilmi-Pașa nu este albanez, dar dânsul s’a săturat primind ordine de la niște oameni pe cari altă dată îi trata cu dispreț. Iar Șefchet-Pașa s’a îndulcit de gloria cu care a fost acoperit pe negândite și voește să aibă toată puterea singur, nevoind s’o împartă cu alții. De aci alianța acestor personagii pe cari nu le leagă o idee comună. Se așteaptă cu mare nerăbdare hotărârea pe care o va lua comitetul pentru a se pune la adăpostul acestor uneltiri. Căderea lui IT%ni-Dașa pare foarte apropiată, rele. TURBURARILE DIN SPANIA — Serviciul nostru telegrafe — Barcelona liniștită Madrid. 20.—Ultimele știri din Barcelona spune că orașul e liniștit și că multe prăvălii s’au redeschis. In mai multe fabrici lucrul a și reînceput. Numărul victimelor nu se cunoaște încă. In oraș se lucrează la dărâmarea ultimelor baricade (A. B.) . Revoluționari împușcați fără a fi judecați Cerbere, 20. — După ultimele știri sosite din Barcelona 40 de revoluționari, printre care Emiliano Iglesias, directorul ziarului «Progres» și un alt revoluționar anume Leroux, ar fi fost impus cați fără a fi judecați. Se mai zvonește că în fortul «Montymach» lupte groaznice mai urmează. (A. R). Manifestație contra guvernului Paris, 20. — In ITondaye fugarii spanioli au făcut o manifestație sgomotoasă în contra guvernului Consulul spaniol a intervenit, dar n’a fost ascultat. Jandarmii au trebuit să intervină pentru ca să restabilească ordinea. Femeile din San Sebastian ostile regelui Alfons Berlin. 20.—Corespondentul din Paris al ziarului „Berliner Tageblatt“ scrie: Un cunoscut al meu mi-a povestit că populația din San Sebastian, in special femeile, au primit pe regele Alfons cu apostrofe ostile. Regele a aruncat bani femeilor, cari i-au adunat și i-au aruncat înapoi Multe persoane au fost arestate, dar au fost puse in libertate, in urma intervenției personale a regelui. Situația în Barcelona Londra. 20.— «Daily Telegraph» află din Barcelona că circulația crește in centrul orașului, de unde trupele s-au retras lăsând numai câteva patrule de cavalerie. Funcționarii comunali ajutați de public înlătură baricadele. Generalul Santiago socotește turburările ca terminate. Toate drumurile ce duc spre munții unde s’au refugiat revoluționarii sunt păzite de armată. Sunt deasemenea păzite mănăstirile părăsite de monahî. Intr’o întrunire a patronilor, s’a hotărit ca să se bonifice leafa pe o săptămână lucrătorilor cari vor reluă lucrul Luni. Câteva magazine au fost deschise. In piețe sosesc din nou alimente. Piețele și abatoriile unde se tac din nou vite sunt ocupate de trupe. Iluminatul cu gaz tiu funcționează încă. Din uzinele electrice funcționează numai una. Din cauza acestei lipse de lumină nu apar ziarele. Se vând însă ziare din Madrid, care sunt expediate din Capitală până la Valencia cu trenul, iar de acolo cu vaporul până la Barcelona. Circulația trenurilor e încă întreruptă. Curțile marțiale funcționează, in permanență dar sentințele nu sunt încă cunoscute. In orice caz până acuma nu s’a executat nici o condamnare la moarte. Arestații se află în inchisoarea cazărmii de artilerie și in fortul Montjuich. Duminică dimineață au mai fost arestați în străzile pustiite de la marginea orașului câțiva jefuitori . Încolo e liniște. Ororile revoluționarilor Londra, 20.—«Daily Telegraph» află din Barcelona că Miercuri au fost măcelăriți fără milă mai multe duzini de preoți și călugărițe. Unii au fost uciși pe altar având crucea in mâini, alții pe când aparau odoarele sfinte, cărora revoluționarii le dedeau foc. Plebea a impiedecat ambulanțele cruce! roșii de a pătrunde în mănăstiri și a împins înapoi de la ferestrele mănăstirilor In flăcări pe călugărițele cari încercau să scape, așa că dânsele au fost arse de vii. Se spune că numărul morților in timpul exceselor și la reprimarea revoltelor ar trece de o mie. Marea ocupație până mai deunăzi a fost să se urmărească concursurile publice ale conservatorului de muzică și declamație, pentru premiile de sfârșit de an, de spectacole, ori cât de lungi ar fi ședințele. Ele sunt atât de cerute încât împărțirea cărților de intrare a fost luată administrației conservatorului și rezervată ministerului. Consecința acestei noui atribuții este că ministerul a trebuit să împartă totul, sau aproape totul, exigenților săi despoți, deputați și senatorii. Aceștia au dat cărțile și mai exigenților lor despoți: alegătorii. Așa că sala Operei comice, în zilele de concurs, nu mai era ca altădată locul de întâlnire al notorietăților artistice, muzicale, literare și mondene, era varietatea cea mai amestecată și cea mai populară, era corpul electoral politic care devine judecător în ale artei. Cei ce se plâng sunt mai cu seamă cei cari altădată aveau locuri și azi nu mai au. Au însă dreptate să protesteze? Nu se mai vede nevoia unei eleganțe rafinate spre a asista la debutul unor artiști a căror carieră va fi de a apare în fața marelui public. Primul lor contact cu sala se face acum cu ajutorul corpului electoral, care este reprezentațiunea țârei. Ce se vrea mai mult? Greva băeților de grajd nu e tocmai populară; ea atingea o specialitate care nu interesează decât o minoritate: înaintea acestei greve, mulți nu știafi ce sunt un iad sau un van. Cuvintele acestea împodobesc acum toate conversațiile, amestecate cu celelalte evenimente: procesul atât de vesel al acelui vrăjitor modern care vindea Apă Fatală și găsea nenumărați cumpărători, atâta credință e în popor; ecoul procesului de la Agram care a răsunat aci în presă și prin sălile publice printre indignări și protestări; literile și cugetarea au îndurat o mare pierdere în persoana d-rului Cazalis, în poezie Jean Lahor, un minunat poet și un puternic și adânc cugetător al cărui geniu neprețuit va fi salutat odată. Cele două mari evenimente ale săptămânei sunt de un caracter monden, frivol și surâzător , reprezintația anuală a circului Molier și reprezintația anuală a contelui de Clermont Tonnerre. D. Molier este un călăreț de primul ordin care are la dînsul, în hotelul sau din str. Benonville, lângă Pădurea Butoniei un circ provenind din dărmăturile Expoziției Paris-Murcie. In fiecare an pe vremea aceasta el dă în acest circ o serată pentru care invitațiile, sunt tot atât de căutate ca și debitele de tutun ale guvernului sau biletele la ședință de recepția a Academiei franceze. Sala e făcută pentru două sute de persoane , în seara aceea se grămădesc șapte, opt sute de spectatori. Și cum e foarte snob să asiști, toată lumea e nemulțumită. E unul din cele mai surprinzătoare exemple ale acestei forțe puternice care e snobismul. Nimeni nu-i obligat să vină aci și toată lumea vrea să vină. Instalația e atât de rudimentară încât se poate spune că nici nu este. Scaunele sunt scânduri, zidurile sunt văruite și toate fracurile domnilor par, după un sfert de oră, bluze de morari. E un balcon circular, dar nu e scară cu trepte; te urci pe o scară ordinară și spectacolul cel mai neprevăzut este de a vedea domne în toalete și cu pălării cu pene, ajungând la locurile lor — locuri privilegiate pe druml acesta arid. Când nu mai e loc se mai bagă atâta lume câtă intrase. Sunt piramide omenești până la acoperiș. Se văd gentlemeni eleganți stând câte trei ceasuri agățați de câte o cornișe, călări pe câte o bârnă. Elegante stau în picioare, în echilibru, pe lăzi vechi. Contrastul e amuzant între luxul toaletelor și rusticitatea decorului. Pascal zicea: — Politeța este: incomodați-vă! Toți oamenii aceștia sunt de o politeță rară. Și de ce atât eroism? Desigur, programul e interesant, dar găsești aproape acelaș lucru într’un music-hall, plătind un fotolii confortabil. Prețul acestei plăceri este dificultatea de a avea locuri. Și aceasta e foarte parizian și aceea ce mă face să vă povestesc această serată anuală, ca un fapt caracteristic al humorului nostru. Programul a plăcut mult. S’au văzut, maimuțe umblând pe bicicletă, ca la Olympia și la Folies Bergères. D. Molier ne-a dat o lămurire curioasă. In music-bal-uri maimuțele acestea acrobate sunt prezintate ca produse ale dresagiului. E inexact. Maimuța face bicicletă cu inteligența ei. Au fost văzuți amatori, ofițeri, făcând bare fixe și lucrând pe sfoară. Aci e frumusețea spectacolului: este exercițiul unui cult, sportului, forței fizice frumusețea musculară de către oameni bogați, cari nu fac aceasta ca să trăiască, ci pentru estetică. Religia mușchiului ca oricare alta, dă demnitate, siguranță onoare. Cel mai frumos număr, și merită toate elogiile, a fost reconstituirea unei lecții regale de equitație, în 1615. S’a văzut curtea venind să ocupe scaunele unei estrade și un „mestre de camp“ conducând lecția de călărie a tânărului rege Ludovic XIII, apoi a fost rândul lecției alteței sale regale prințul de Conti, personificat de d-șoara Blanche Allarty, cea mai uimitoare călăreață ce se poate ve de Léo Claret ie dea. Are o siguranță, o justeții, un aplomb extraordinar. Sub ordinele ei animalul face tot ce vrea ea, precum și acel faimos „salt de Versailles“ intra premiile de sfârșit , „salt de Versailles“ care a fost . Invitările la acest soiü 1 multă vreme celebru in echitabtacol sunt toarte căutația franceză de altă dată: calul face o săritură, întinde piciorele dinainte, strânge pe cele dinapoi și se aruncă apoi în gol, ca pe un drot. Ce devine cavalerul, dacă nu se ține bine în șea? Blanche Allarty, în mijlocul tuturor acestor zguduituri, surâde și nu se clintește, pare înșurupată pe cal. E un spectacol frumos de înaltă școală. A fost văzută în sfârșit Jeana d’Arc, apoi reconstituirea unui turnir de lănci. Această ședință hipică a fost mai superioară în interes anul acesta decât anii precedenți. E de notat. In momentul acesta, calul e foarte amenințat de automobilism. Echitația va deveni mai savantă și va câștiga în calitate, aceea ce perde în cantitate de adepți. Numărul erau în toate. Nimic nu progresează, decât aceea ce e privilegiul unei minorități. Astfel s-a întărit studiul limbei grecești în Franța, de când a fost aproape eliminată din programe. Numai aceia i se dedau cari îl pricep și îl iubesc. Lucrează cu gust și cu rod. Tot astfel, echitația va câștiga din selecția ce face acum automobilul. Altă sărbătoare anuală e aceea a contelui Robert de Clermont-Tonnerre, care are în împrejurimile Parisului, la Maisons Laffitte, un frumos castel, încadrat într’un frumos parc în care se ridică un teatru. In fiecare an, pe vremea aceasta, contele oferă un spectacol invitaților săi. Aci, nu mai e o grămadă de eleganță într’un decor rustic; totul e îmbinat, toalete și cadru. Teatrul e încântător, tn mijlocul peluzelor și florilor, tablouri de preț și ghirlande de cristal decorează sala. A fost triumful frumuseței feminine pe scenă și în sală. S’a jucat o drăguță lucrare olimpică a d-lui Nozieres, și toate cele mai frumoase comediane din Paris au apărut ca să joace, să cânte și să danseze. Decorurile erau de un efect poetic, cu o perspectivă ce părea nesfârșită sub bolțile mirositoare ale unei păduri de portocali. Piesa a avut mare succes. Stăpânul casei a avut ideea cea mai spirituală pariziană. A împărțit sala in două: la dreapta toate doamnele, la stânga toți domnii. Două motive, cred, au prezidat la această inteligentă așezare: întâiul, de-a asigura tăcerea, ce nu se poate obține când se amestecă în asistență bărbații cu femeile frumoase. A doua e de a îngădui domnilor să vadă spectacolul fără a fi stânjeniți de imensele pălării ale doamnelor. — Dar atunci doamnele nu văd, sau văd rau? Sunt puse în măsură să-și dea seama de marile inconveniente ale marilor pălării, și această mică lecție, dată cu spirit, le poate îndemna să se gândească la foloasele pălăriilor mici la teatru. In viață, nimic nu prețuește cât experiența spre a-ți da seamă exact de lucruri._______ ________ Cadavrul din comuna Roșu Era dimineață s’a găsit pe teritoriul com. Roșu, între linia Călărași, și șoseaua națională București, cadavrul unui tînăr, îmbrăcat curățel și in vârstă ca de 30 de ani. Primarul comunei împreună cu notarul ducându-se la fața locului a putut constata că se afla în fața unei sinucideri. Intr’adevăr, cadavrul avea tâmpla dreaptă perforată de două gloanțe de revolver. Afară de aceasta, făcându-se o perchiziție în buzunarele sinucigașului, s’a găsit o scrisoare din care reese că cel care ’și pusese capăt vieței, era da meserie chelner și se numea Oprea. In acea scrisoare sinucigașul se plânge de nedreptatea patronilor cari nu știu nicî odată să aprecieze pe cei cari î servesc cu Credință și ii tratează cu asprime. La sfîrșit, sinucigașul cere iertare părinților pentru durerea ce le pricinuește prin moartea sa. Nu spune însă nimic în serviciul cui fusese și care anume era patronul care îi împinsese la actul sau disperat. S’a dispus transportarea cadavrului la morgă. --- I— ■ »-o-—— Sinuciderea din b-dul Maria Era după amiază pe la orele 3 și jumătate am fost anunțați despre o nouă sinucidere petrecută în b-dul Maria No. 26. Sinucisa era soția comisionarului de cereale d. Frida Hafner, mamă a doi copii și pe cale de a deveni pentru a treia oară. Fire neurastenică, d-na Hafner se afla într-o stare deplorabilă încă de când rămăsese gravidă. Vizitele prietenelor sale îi făceau rău și dorea să stea mai mult retrasă. Era, după ce a avut o noapte de insomnie a luat un revolver și ducându-se în pivniță și-a tras un glonte în tâmpla stângă. La auzul detunăturui loțî al casei au alergat în grabă în pivniță și văzând pe d-na Hafer zăcând într’un sac de sânge au ridicat’o și au dus-o în camera de sus. S’a trimis imediat după doctori, dar totul a fost prea târziu deoarece moartea fusese fulgerătoare. Sinucisa nu a lăsat nici o scrisoare prin care să arate urmașilor ei din ce cauză a săvârșit acest act de desperare. Ea avea, după cum am spusdouă copii, două fetițe, una invit: de 7 ani și alta de 2 ani. Parchetul a autorizat înmormîntrea. Tis.