Universul, iulie 1909 (Anul 27, nr. 177-207)

1909-07-22 / nr. 198

PALATUL REGAL DI­V MADRID Calendar pe anul 1909 Ortodox Marti, 21 Iulie. — Cuviosul Simeon și Ioan. Catolic Mar­t, 3 August. — Ștefan: Răsăritul soarelui 5.08—Apusul 7.38 «Universul» are următoa­rele linii telefonice :■ Administrația...........................6/62 Redacția................................12/88 Comunicări cu străinătatea . 20/56 București, 21 Iulie. Situația bugetară . Publicarea oficială a situației tezaurului la 30 Aprilie 1909 a dat prilej unor comentarii pline de îngrijorare asupra mersului încasărilor pe seama exercițiu­lui în curs. In adevăr, față cu încasările din luna Aprilie 1908, cele din aceiaș lună acest an sunt simțitor inferioare, și a­­nume : încasările pe seama bugetu­lui 1909—910 au fost în luna Aprilie numai de 20 milioane 875 mii lei, pe când în aceiaș lună anul precedent ele fuse­seră cu aproape 2 milioane 200 de mii de lei mai mari. Totuși, ar fi lucru prea grăbit ca să tragem concluziuni pen­tru întregul an financiar numai din rezultatele gestiune­ pe o singură lună. „Revista econo­mică și financiară“ observă că această primă lună de execu­tare a bugetului exercițiului in curs a trebuit să se resimtă de marile îngrijorări pe cari le creiase starea amenințată a re­coltelor în luna Martie. Pe de altă parte sărbătorile Paștelor, cari hotărăsc­­ totdeauna un curent­ de afaceri mai însemnat, au căzut anul acesta la sfârși­tul lunei Martie, așa că Aprilie 1908, n’a mai beneficiat, ca A­­prilie 1908, de acest avantagiu. Datele oficiale pe lunile ur­mătoare nu sunt încheiate încă, dar din cele ce spun ziarele o­­ficioase se pare că în adevăr scăderea de încasări din Apri­lie a fost numai ceva incidental și că departe de a persista, s’a compensat prin o nouă urcare în A­lai și mai ales în Iunie, când producțiunea grâului n’a mai dat loc la îndoeli. Ori­ce aprecieri asupra soldării exer­cițiului în curs ar trebui amâ­nate până la publicarea situa­­țiunii tezaurului pe ziua de 1 Iulie. i In ce privește bugetul exer­cițiului 1908—909, s'au­ încasat in contul lui, in Aprilie 1909, f ieste 9 milioane luni. Plățile, n aceiaș lună și în contul a­­celuiaș buget, au fost însă de 18 milioane jum., așa că excen­­dentul de încasări, care la sfîr­­șitul lunei Martie trecuse de 52­/3 milioane, la sfârșitul luniei Aprilie n'a mai fost de­cât de 43 jum., milioane. Având în vedere plățile ce mai sunt de făcut și socotind încasările mi­nime probabile în contul aces­tui exercițiu, se poate socoti că excendentul lui definitiv va în­trece suma de 20 de milioane. Și anume :—Evaluările buge­tare ale veniturilor pe întreg exercițiul au fost de 411 mi­lioane­; s’au încasat până la 30 Aprilie 413 da milioane. Credite­le acordate prin buget au fost de 4033­ 1 milioane ; din acestea s-au plătit până la 30 Aprilie aproape 370 milioane, râmănînd restul credite disponibile. Vedem din aceste cifre că la 80 Aprilie, excedentul bănesc întrecea de­ja cu aproape 10 mi­lioane totalul creditelor încă neordonanțate, încasările pro­babile până la 30 Septembrie vor întrece cu siguranță o altă sumă de 10 milioane, va să zică am avea, cum am zis, cel­uțin 20 milioane excedent de­­nitiv, îngrijitoare cu adevărat sunt insă cifrele cari ne arată exe­cutarea bugetului fonduhi co­munal, chiar și numai pe în­tâia lună,—fiind­că aici avem scăderea enormă a încasărilor de la capitolele cari formau până acum principalele izvoare de venit ale acestui fond și nu se mai poate prevedea nici pe viitor o urcare a acestor veni­turi. Vom specifica mai de aproape aceste constatări în numărul Viitor. RĂZBOIUL SPANO-MAROCAN Războiul spano-marocan este mai cu seamă prin urmările ce poate avea, unul din evenimentele cele mai grave din câte se desfășoară azi pe scena su­mei. In urma hârtuelilor la cari erau expuși din partea maurilor spa­niolii însărcinați cu exercitarea poli­tiei europene pe coastele Marocului, guvernul din Madrid a luat hotărirea să întreprindă un adevărat război în­potriva Marocului. Nu negăm Spanio­lilor nici dreptul ce au avut după tractare de a întreprinde un aseme­nea război, fără ca pentru aceasta vre­una din Puterile semnatare ale actului de la Algesiras să poată ridica vre-o pretenție, nici posibilitatea de a se fi enervat la un moment dat de veșnicele atacuri ale bordelor maro­cane, dar credem că faptul de a fi mers până la declararea unui război în toată regula, constitue o greșală și o imprudență. O greșală fiind-că [nu c­ertat gu­vernului spaniol să nu știe că nimic nu e mai primejdios de­cât o luptă de guerilla cu trupe pe jumătate săl­batice, și o imprudență fiind-că cel mai elementar bun simț, ar fi cerut ca guvernul spaniol să nu se arunce într’o asemenea aventură fără ca să fi fost în joc cel puțin interese de o netăgăduită însemnătate pentru pro­pășirea Spaniei, căci el știa foarte bine că dinastia nu are rădăcini des­tul de adânci în țară pentru a ține piept unei vijelii de impopularitate. Și la dreptul vorbind nu era în joc nici un interes de o mare însemnă­tate. Poporul spaniol are conștiința exactă a situațiunei când pretinde că atacurile kabililor nu valorau cât viața soldaților care cad în acest nenorocit război. Nu e vorba, guvernul spaniol tre­­bue să se căiască amar de ceea ce a făcut, de­oare­ce consecințele îi a­­par deja sub o formă cu totul catas­trofală. Intr’adevăr primele întâlniri cu marocanii­­ au fost pentru spanioli niște dureroase înfrângeri. Mult sol­­dat și mulț ofițeri au pierit și Spa­nia nu fi putut să aibă nici măcar mângâerea de a fi scăpat prestigiul ei militar. Afară de aceasta spaniolii se găsesc din mai multe puncte de ve­dere într-o stare de inferioritate față de marocani. Așa de pildă spaniolii nu­ sunt în jurul Melilei în număr destul de mare și comandamentul su­perior din Madrid nu știe exact de ce contingente are nevoe, căci tribu­rile care îi atacă devin din zi în zi mai numeroase. Pe urmă trupele spa­niole sunt toate demoralizate prin în­frângerile primelor ciocniri și demo­ralizate fiind-că au conștiința că nu apără o cauză națională. Pe când ma­rocanii luptă cu tot focul fanatismu­lui care are de salvat o credință și un neam. In fine spaniolii în seamă în luptele lor de cerințele dreptului ginților pe când marocanii recurg la toate mijloacele, se slujesc de cartușe dum-dum cari pricinuesc spaniolilor răni îngrozitoare și așa mai încolo. Pe de altă parte în interiorul Spaniei mișcarea anti-războinică ia zilnic un caracter mai grav. Sunt regimente în cari s-au semnalat cazuri de insub­­ordonațiune ale soldaților cari pro­testează în­potriva aventurei maro­cane și refuză categoric să plece în război, însăși ofițerii par șovăitori și nu se simt in stare să răspundă de trupele a căror comandă le este în­credințată. De câte ori pleacă spre teatrul războiului un tren militar mulțimea și în deosebi lucrătorii și femeile soldaților se dedau la sgomo­­toase manifestațiuni de protestare. La Barcelona care e centrul republicanis­mului spaniol și care a fost tot­deauna un focar de anarhism, lucră­torii au proclamat greva generală și după ultimele știri populațiunea ein plină răsvrâtire : incendiază edificiile publice, ridică baricade, iar soldații fraternizează cu ea. Pretutindeni nemulțumirea popu­lară ia mai ales forma unei mișcări antidinastice. La Madrid regele a fost huiduit de mulțimea care abia a putut să fie împrăștiată de poliție. Lucrurile au ajuns până acolo încât dacă mai sose­te din Maroc știrea câtorva în­frânge,­ nu ne-ar mira ca dinastia să fie răsturnată și să se proclame republica. Nu trebue să uităm că în Spania există un puternic curent re­publican, că acest curent sporea ne­încetat și că în realitate simpatiile marei majorități a poporului spaniol erau de mult câștigate regimului re­publican. Una din cauzele acestei stări de lucruri, era că poporul spaniol atribuia — și după noi cu drept cuvint — decadența Spaniei precum și toate umilințele pe cari le-a îndurat, influ­­enței atot­puternice a clericalilor cari de fapt conduc și azi destinele Rega­tului spaniol. Este știut că dacă mi­noritatea lui Alfons XIII ar mai fi domnit câtva timp, impopularitatea regimului reacționar-clerical al re­ginei mame Maria Christina ar fi adus cu siguranță prăbușirea regimului mo­narhic. Ceea ce a salvat monarhia a fost faptul că primele acte precum și personalitatea tânărului rege părea a fi petntru poporul său o chezășie că odată cu majoritatea lui va începe și o eră nouă. Toată lumea nădăjduia că supremația clericală va înceta și că sferele conducătoare din Madrid vor înțelege în sfârșit nevoia de a avânta Spania pe calea democrației și de a o regenera prin aplicațiunea sinceră a unui adevărat regim de­mocratic. Când situațiunea dinastiei spaniole era atât de șubredă când se poate spune că soarta ei era atârnată de un fir, datoria susținătorilor ei era ca să se păzească de a săvârși ori­ce act care ar fi putut s-o discrediteze, să îi micșoreze popularitatea, într'un cu­vânt să rupă ultimele legături ce o mai uneau cu poporul. Și ar fi păcat ca Alfons XIII să-și piarză tronul din cauza îndemnărilor nesocotite ale sfet­nicilor­ săi de­oarece soarta s’a Înzes­trat tocmai cu darurile cari se cer unui suveran modern și poate că sub conducerea lui poporul spaniol ar putea să se întărească și să propă­­șească fără ca să mai treacă prin sbuciumărî deșarte. I. G. S. O nouă arestare in afacerea hoților de cai Am anunțat, în două numere consecutive, despre arestarea u­­nor vestiți hoți de cai, caii for­mați în bandă au făptuit un nu­măr mare de furturi de vite a­­tât în Capitală cât și prin îm­prejurimi. După arestarea vestitului hoț Geantă, siguranța Capitalei a reușit să-l facă pe acesta să dea pe față numele tuturor ace­lora cari compuneau banda lui și în urmă s-au trimis agenți în urmărirea hoților.­­ Din noapte, agentul Batan a reușit să prindă pe un alt hoț de cai Ion Anghel Mocanu zis Epuraș, care făcea parte tot din banda lui Geantă. Agentul a a­­restat pe hol în pădurea Sion din jud. Ialomița, unde se re­fugiase de două zile de când simțise că este urmărit de po­liție. • In momentul arestării bandi­tul se afla călare pe un cal de furat și era înarmat cu două revolvere. Ion Anghel Mocanu este un vechi client al pușcăriei. El a săvârșit numeroase furturi și tâlhării la drum­tul mare. Aseară hoțul a fost adus în Capitală și depus în arestul poliției. Se crede că tot hoți din banda lui Geantă au făptuit și tâlhă­ria de la Pantelimon, acum trei luni. Poliția face cercetări în acest sens. STIR! DIN STRĂINĂTATE — Prin poștă — ,*. Ministrul croat Iosipovich, a făcut următoarea declarație cores­pondentului de la«Kroatische Kor­respondenz» din Viena : «învățarea limbei ungurești la căile ferate de stat din Croația e o chestie de viață, însuși parti­dul independent croat nu cred să adereze pe lângă părerea banului, ca oficianții dela c. f. să fie exclu­­siv numai croați. Pentru miDe ar fi o întorsătură fericită a crizei In cazul când la numire,croații cari vorbesc ungurește ar avea priori­tate, s’ar putea întâmpla chiar ca in lipsa de oameni cari să vor­bească ungurește, însuși banul și ministrul croat să fie ungur, căci nicăerî nu e vre-o lege, care ar prevedea ca acesta să fie croat, ci e numai un drept de uz, pen­tru acei, cari de bună voe au în­vățat ungurește, deși azi se vor­bește ungurește mai puțin ca ori­când înainte, cu toate țipetele ga­zetelor, cari strigă că limba un­gurească cucerește tot mai mult teren in Croația». La școala politechnică din Kiev (Rusia) se va înființa la toam­nă o catedră pentru aero­nautică. ,*. Poliția din Mühlheim (Ger­mania) a arestat pe un individ care se încerca să schimbe suma de 25 mii mărci false, in bancnote de câte 100 mărci. .*. Alaltăerî s’a deschis la Pa­ris un congres internațional al învățătorilor. împăratul Wilhelm a făcut ca dar institutului geografic de la universitatea din Berlin o taba­chere de argint. Aceasta cuprinde rămășițele documentului care a fost pus de a doua expediție ger­mană la Polul nord, in ziua de 15 Aprilie 1870 ia punctul Gap Bismark, pe coasta de est a Gro­enlandei la 77 ° 1’ latitudine nordică și 18930’ longitudine vestică. Expe­diția lui Dannerk a găsit acest do­cument și l-a adus la Berlin. Pentru statuia poetului ma­ghiar Zokay s’au strâns până a­­cum 81.761 coroana. Armata și Budgetul Pentru orice cetățean serios, iubitor de țară și care se intere­sează de buna ei soartă, cât și de bunul mers al lucrurilor pu­blice, nu poate fi bucurie mai mare decât vestea că, în fine gu­vernul—onoare guvernului care a întreprins aceasta—a hotărât să se facă un studiu amănunțit despre adevăratele nevoi ale di­feritelor departamente și pentru alcătuire­a unor budgete reale, răspunzând nevoilor, fără a produce însă dezechilibru în ce privește veniturile și cheltuelile budgetului general al Statului. A se deplasa unele fonduri, de unde este lux sau prisos, spre a satisface nevoi reale, a deplasa personal de funcționari de unde este prea mult, iar în alte părți insuficient și supra­încărcat de muncă, este a face și act de dreptate. A căuta să se realizeze toate economiile posibile fără a se dezorganiza serviciile, căutând în­ în schimb resurse spre a satisface nevoile imperioase, acele servi­cii cari actualmente sunt în ma­re lipsă și în suferință, este un act de mare înțelepciune și de patriotism. Tot asemenea înțelept lucru, din punctul de vedere economic, este de a combate tendința ce a fost, totdeauna, la noi—lucru recunoscut și afirmat, în mai multe rânduri, de către d. mini­stru Costinescu—de a se prevede și înmulți personalul, de a se da bani, uneori cu profuzim­e, pentru clădiri, instalații, mate­rial etc. dar de a se refuza cre­ditele necesare pentru buna lor întreținere—în detrimentul deci al conservarea clădirilor, mate­rialului etc, fără a mai vorbi de celelalte incoveniente ce decurg din p­rea întreținere a lucruri­lor și serviciilor. Dorința guvernului de a face o unificare a lofurilor funcțio­narilor pe categorii este cât se poate de nemerită și justificată. Este un act de mare dreptate ce se va face, de altfel el a anunțat de mult, ca­lm­ deziderat, în programul partidului liberal. Nu cred că Statul va putea obține economii prin aceasta, dar îi va fi poate, dar să reu­șească de a aduce îmbunătățiri în b­aza unor anume categorii de funcționari, rau plătiți astă­zi, fără de a încărca prea mult cu această budgetul de cheltu­­eli al țarei. Economii nu se vor putea face decât suprimând din pictura­­ de funcționari, mai ales din cei gras plătiți, a căror ființă s’ar fi dovedit, prin practica lucru­rilor, ca inutilă. Norma care ar trebui avută in vedere cred că ar fi: Să se prevadă ca plată a funcționari­lor: „soldă și diurnă • Diurna nu va fi socotită pen­tru pensie; ea va fi atribuită, la fiecare clasă de funcționari, acelor categorii cari, prin natu­ra serviciului lor, ar avea de su­portat diferite greutăți sau chel­­tueli impuse. Să presupunem de pildă că în clasa X a funcționarilor re­tribuiți cu leafa de­­ lei lunar ar intra : medici, ingineri, mili­tari, funcționari de biuron, etc. ; foarte drept și logic ca toți să aibă aceeaș leafă și ca urma­re, neapărat, aceeaș pensie, dar, în timpul activității de serviciu, unii vor avea de sufe­rit greutăți și cheltueli mai nu­meroase cari trebuesc prevăzute și plătite sau­ despăgubite de că­tre Stat pe timpul cât ele durea­ză. Intre un inginer cu serviciu la biuron și altul însărcinat la lu­cru exterior, pe șantier, etc. este­­ nevoe ca celui din urmă să i­ se servească o diurnă. Asemenea trebue ca ofițerul, nevoit a su­porta cheltueli obligatorii, să primească o diurnă, care să va­rieze după arme , stat-major și trupe călări—apoi infanterie—­­în fine asimilități (medicii și ve­terinarii dela corpurile de trupă trebue însă asimilate cu comba­tanții) ș. a. m. de un medic ci­vil nevoit a se deplasa, trebue despăgubiri prin diurnă, etc. Să se­­ prevadă, însă, prin le­gea generală a retribuției func­ționarilor Statului, cuantumul acestor indemnități, precum trebue, încă, prevăzut anume și ce categorii de funcționari vor avea drept la gradații, cât și cu­antumul lor. Dacă se vor lăsa toate acestea în sarcina budge­telor anuale, a diferitelor de­partamente, se va ajunge iarăși, curând, la abuzuri. Tot prin această lege trebue prevăzut pentru toate clasele de funcționari, dreptul la in­demnitățile de misie, când sunt temporar trimiși sau întrebu­ințați în misii excepționale: în orașul lor de reședință, în țară sau în străinătate. Din acest punct de vedere există o nedrep­tate strigătoare, mai ales în de­trimentul militarilor. Budgetul armatei. Fără mul­tă vorbă, se știe de toți că ar­mata, cu cadrul și cu desvolta­­rea ce i s’a dat acum în urmă prin nouile organizări și cu ac­tualele efective budgetare,­­pen­tru care efective însă alocațiile prevăzute sunt cu totul insufi­ciente ducând bugetul la defi­cit, iar soldații fiind rați hrăni­ți, râți întreținuți și rați îmbră­cați) nu poate merge cum se cuvine cu mijloacele de astăzi. Oricît s’ar compta pe sobrieta­tea și starea de incultură rela­tivă, a majorității soldaților noștri, oameni de la țară, de­prinși încă cu traiul semi-sălba­­tic, nu e cu putință a merge îna­inte, pe calea apucată, decât cu un budget de cel puțin 70 milioa­ne, regulat, anual, fără a mai vorbi de absoluta nevoe a unui credit extraordinar de cel puțin 50—60 milioane spre a se com­pleta echipamentul și materia­lul de războiul de tot felul: ma­terial de geniu, aerostație, me­dicinal și ambulanțe etc. Și încă fără a ține seamă de nevoile ce au­ de conyii­era regiunile noastre fortificate, pe cari le lă­săm pe al douilea plan. Ce este de făcut ? Putea-va oare țara noastră suporta un a­­semenea budget al armatei ? După cât văd și cum simt pul­sul, răspund fără ezitare. Nul Este drept că noi, de­și avem nevoe de o armată bună și pu­ternică, cheltuim cu ea mult mai puțin, proporțional cu re­sursele țarei și cu numărul lo­cuitorilor, de­cât cheltuesc alte țări. Este adevărat că nu destulă bună-voință s’a pus din acest punct de vedere, de către gu­vernanții noștri. Dar să venim la fapte.—Ce este de făcut ? Răspund : A) In noul studiu asupra budgetului trebuesc căutate re­surse de a se acorda armatei: a) un credit extraordinar de cel puțin 60 milioane ; b) a i se asigura pe mai mulți ani un budget de 60 milioane, cel pu­țin anual. B) A se reduce cadrul armatei dându-i-se o organizare așa ca să poată fi bine și complect în­treținută și pregătită de război, cu un asemenea budget. Vom dovedi, prin studiul de față, că pentru aceasta nu tre­bue să se dărapene din funda­­dament noua organizare, ceea­ce nici nu ar fi cu cale să se facă, lesne de înțeles. Este tot atât de învederat că permanentizarea întregei in­fanterii a fost pentru noi o gre­șală, cât este de învederat neapărat, din punctul de ve­dere militară, o trupă perma­­n­ntă, când poate fi, dar numai când poate fi bine întreținută, face mai mult ca o trupă de mi­liții (guarzi), cum era trupa noastră teritorială). Soluția , „permanentizarea”, era cea mai ușoară de găsit, când se dispune de mijloace.­­ S’a asigurat, însă, oare cel ce a aplicat-o, dacă i­ se vor asigu­ra, în mod pozitiv și neîntre­rupt, mijloacele necesarii ? De ce toți predecesorii săi și apoi atâți alți ofițeri de valoa­re, cari s’au ocupat de organi­zarea armatei și în special de a infanteriei, nu s’a oprit nici unul la ideia permanentizare a întregei infanterii ? De ce își frământați capul a găsi un mi­jloc de organizare utilizând, într’o măsură oarecare, trupa teritorială, a cărei organizare era susceptibilă încă de multă perfecționare? Pentru că erau cu toți încredințați că ne vor lipsi, încă multă vreme, mijloa­cele spre a întreține o armată numeroasă, cât ne trebue, ex­clusiv permanentă. Cel de întâi lucru ce era de fă­cut ar fi fost de a separa unită­țile permanente de cele teritori­ale, formând regimente sau batalioane a­parte de trupe te­ritoriale , așa cum am avut o­­dinioară. Fuzionarea regimentelor te­ritoriale cu cele permanente, crezută bună, de toți la început, nu a dat, prin practica lucruri­lor rezultatele așteptate. Unitățile teritoriale ar fi tre­buit să constitue armata de a doua linie, armata de rezervă. Serviciul de doui ani, bine și chibzuit aplicat, cu burtă înca­drare și mijloace suficiente pen­tru instrucție și întreținere, ne ar fi permis ca întreținând, în timp de pace de fie­care regi­ment numai 2 batalioane per­manente, iar al 3-lea de cadre să avem la război, comptând pe efectivele a nouă contingen­te a 3 batlioane complete, for­mate numai cu soldați ce au tre­ze, toate regimentele permanen­te a 3 batalioane complete,­ for­mate numai cu soldați ce au tre­cut 2 ani prin serviciul perma­nent. Cheltuiala cu întreținerea a­­cestor regimente, în cele mai bune condiții, ar fi fost cu circa un sfert mai mică ca acum, când se știe că după noua orga­nizare, fiecare regiment are în timp de pace 3 batalioane cu e­­fective reale și egale, cari însă, sunt cât se poate de rău și­­ insu­ficient întreținute, cu lipsuri de tot felul. Batalioanele teritoriale (cari astăzi sunt batalioane de re­zervă) independente de regi­mentele permanente, preferabil alcătuite în regimente teritoriale cu o bună încadrare și chibzui­te dispoziții, ne-ar fi putut da o excelentă trupă de a doua li­nie și ar fi întreținut și spiritul miltar în țară. (Va urma) Un fost militar. Premiile „UNIVERSULUI“ Atragem atenția publi­cului cititor asupra neîn­trecutelor premii ce a­­cortisim prin tragere la sorți tuturor abonaților noștri. In­ schimbul abonamen­tului, care nu costă decât 18 lei pe an, 9.15 pe 6 luni, sau 4.65 pe 3 luni, se poate câștiga un ele­gant automobil, în va­loare de 15 mii lei. Un teren la Sinaia, in întin­dere de 300 m. situat in str. Furnica. Un dormitor modern d­e bronz. Un sa­lonaș complect de bambu veritabil. Un splendid bu­fet de m­ah­on cu vitrouri, oglinzi și marmoră, și alte lucruri de valoare specificate î­n a­nunțu­­ special ce publicăm in acest număr. Spre a face o surpriză din cele mai plăcute mai ales abonaților de la țară, ,,Universul­ 4 mai o­feră ca premii 4 pluguri de oțel și 4 perechi de boi. COMPLOT contra comitetului »Uniune și Progres» Din Salonic se comunică că Niazi­ bey, revoluționarul turc, care cel dintâi a ridicat stin­dardul revoluțiunei, plecând cu întreaga sa companie, în munți,­­a fost înlăturat din comitetul „Uniune și Progres" din Salo­nic-Se afirmă că comitetul juni­lor turci ar fi intrat în pose­siunea unor documente din care ar fi rezultând cum că Niazi­­bey ar fi întreținând corespon­dență secretă cu Hilmi-pașa și cu generalisimul Mahmud Șef­­chet pașa, care ar fi complo­tând contra comitetului „Uniu­ne și Progres“. Aceste descoperiri au provo­cat o mare indignare în rîndu­­rile comitetului. Se știe că comitetul este azi în Turcia fac­totum. Din acest comitet au făcut parte la început foarte mulți al­banezi, între cari și Niazi-bey. Aceștia au conlucrat în vederea răsturnărei vechiului regim, în speranță că noul regim le va acorda mai multă libertate. Ori, noul regim se poar­tă cu albanezii mai rau ca vechiul regim. De aci nemulțu­mirea lui Niazi și complotul or­ganizat de dânsul contra comi­tetului. Hilmi-Pașa nu este al­banez, dar dânsul s’a săturat primind ordine de la niște oa­meni pe cari altă dată îi trata cu dispreț. Iar Șefchet-Pașa s’a îndulcit de gloria cu care a fost acoperit pe negândite și voește să aibă toată puterea singur, ne­voind s’o împartă cu alții. De aci alianța acestor personagii pe cari nu le leagă o idee comună. Se așteaptă cu mare nerăbda­re hotărârea pe care o va lua comitetul pentru a se pune la adăpostul acestor uneltiri. Căderea lui IT%ni-Dașa pare foarte apropiată, rele. TURBURARILE DIN SPANIA — Serviciul nostru telegrafe — Barcelona liniștită Madrid. 20.—Ultimele știri din Barcelona spune că orașul e li­niștit și că multe prăvălii s’au redeschis. In mai multe fabrici lucrul a și reînceput. Numărul victimelor nu se cu­noaște încă. In oraș se lucrează la dărâmarea ultimelor baricade (A. B.) . Revoluționari împușcați fără a fi judecați Cerbere, 20. — După ultimele știri sosite din Barcelona 40 de revoluționari, printre care Emi­liano Iglesias, directorul ziarului «Progres» și un alt revoluționar anume Leroux, ar fi fost impus cați fără a fi judecați. Se mai zvonește că în fortul «Montymach» lupte groaznice mai urmează. (A. R). Manifestație contra guver­nului Paris, 20. — In ITondaye fuga­rii spanioli au făcut o manifestație sgom­otoasă în contra guvernului Consulul spaniol a intervenit, dar n’a fost ascultat. Jandarmii au trebuit să intervină pentru ca să restabilească ordinea. Femeile din San Sebastian ostile regelui Alfons Berlin. 20.—Corespondentul din Paris al ziarului „Berliner Tage­blatt“ scrie: Un cunoscut al meu mi-a povestit că populația din San Sebastian, in special fe­meile, au primit pe regele Alfons cu apostrofe ostile. Regele a a­­runcat bani femeilor, cari i-au a­dunat și i-au aruncat înapoi Multe persoane au fost­ arestate, dar au fost puse in libertate, in urma intervenției personale a re­gelui. Situația în Barcelona Londra. 20.— «Daily Telegraph» află din Barcelona că circulația crește in centrul orașului, de unde trupele s-au retras lăsând numai câteva patrule de cavalerie. Funcționarii com­unali ajutați de public înlătură baricadele. Generalul Santiago socotește tur­­burările ca terminate. Toate drumurile ce duc spre munții unde s’au refugiat revolu­ționarii sunt păzite de armată. Sunt deasemenea păzite mănăsti­rile părăsite de monah­î. Intr’o întrunire a patronilor, s’a hotărit ca să se bonifice leafa pe o săptămână lucrătorilor cari vor reluă lucrul Luni. Câte­va magazine au fost des­chise. In piețe sosesc din nou a­­limente. Piețele și abatoriile unde se tac din nou vite sunt ocupate de trupe. Iluminatul cu gaz tiu funcțio­nează încă. Din uzinele electrice funcționează numai una. Din cauza acestei lipse de lumină nu a­­par ziarele. Se vând însă ziare din Madrid, care sunt expediate din Capitală până la Valencia cu trenul, iar de acolo cu vaporul până la Barcelona. Circulația trenurilor e încă în­treruptă. Curțile marțiale funcționează, in permanență dar sentințele nu sunt încă cunoscute. In ori­ce caz până acuma nu s’a executat nici o con­damnare la moarte. Arestații se află­­ în inchisoarea cazărmii de artilerie și in fortul Montjuich. Duminică dimineață au mai fost arestați în străzile pustiite de la marginea orașului câțiva jefui­tori . Încolo e liniște. Ororile revoluționarilor Londra, 20.—«Daily Telegraph» află din Barcelona că Miercuri au fost măcelăriți fără milă mai multe duzini de preoți și călugă­rițe. Unii au fost uciși­­ pe altar având crucea in mâini, alții pe când aparau odoarele sfinte, că­rora revoluționarii le dedeau foc. Plebea a impiedecat ambulanțele cruce! roșii de a pătrunde în mă­năstiri și a împins înapoi de la ferestrele mănăstirilor In flăcări pe călugărițele cari încercau să scape, așa că dânsele au fost arse de vii. Se spune că numărul morților in timpul exceselor și la reprima­rea revoltelor ar trece de o mie. Marea ocupație până mai de­unăzi a fost să se urmărească concursurile publice ale conser­vatorului de muzică și declama­ție, pentru premiile de sfârșit de an, de spectacol­­e, ori cât de lungi ar fi ședin­țele. Ele sunt atât de cerute în­cât împărțirea cărților de intra­re a fost luată administrației conservatorului și rezervată mi­nisterului. Consecința acestei noui atribuții este că ministe­rul a trebuit să împartă totul, sau aproape totul, exigenților săi despoți, deputați și senato­rii. Aceștia au dat cărțile și mai exigenților lor despoți: ale­gătorii. Așa că sala Operei comice, în zilele de concurs, nu mai era ca altădată locul de întâlnire al notorietăților ar­tistice, muzicale, literare și mon­dene, era varietatea cea mai a­­mestecată și cea mai populară, era corpul electoral politic care devine judecător în ale artei. Cei ce se plâng sunt mai cu seamă cei cari altădată aveau locuri și azi nu mai au. Au însă dreptate să proteste­ze? Nu se mai vede nevoia unei eleganțe rafinate spre a asista la debutul unor artiști a căror carieră va fi de a apare în fața marelui public. Primul lor con­tact cu sala se face acum cu a­­jutorul corpului electoral, care este reprezentațiunea țârei. Ce se vrea mai mult? Greva băeților de grajd nu e tocmai populară; ea atingea o specialitate care nu interesează de­cât o minoritate: înaintea a­­cestei greve, mulți nu știafi ce sunt un iad sau un van. Cuvin­tele acestea împodobesc acum toate conversațiile, amestecate cu celelalte evenimente: proce­sul atât de vesel al acelui vrăji­tor modern care vindea Apă Fatală și găsea nenumărați cumpărători, atâta credință e în popor; ecoul procesului de la Agram care a răsunat aci în presă și prin sălile publice prin­tre indignări și protestări; li­terile și cugetarea au îndurat o mare pierdere în persoana d-ru­­lui Cazalis, în poezie Jean La­hor, un minunat poet și un pu­ternic și adânc cugetător al că­rui geniu neprețuit va fi salu­tat odată. Cele două mari evenimente ale săptămânei sunt de un ca­racter monden, frivol și surâză­tor , reprezintația anuală a cir­cului Molier și reprezintația a­­nuală a contelui de Clermont Tonnerre. D. Molier este un călăreț de primul ordin care are la dînsul, în hotelul sau din str. Benon­­ville, lângă Pădurea Butoniei un circ provenind din dărmă­­turile Expoziției Paris-Murcie. In fiecare an pe vremea aceas­ta el dă în acest circ o serată pentru care invitațiile, sunt tot atât de căutate ca și debitele de tutun ale guvernului sau bilete­le la ședință de recepția a Aca­demiei franceze. Sala e făcută pentru două sute de persoane , în seara aceea se grămădesc șapte, opt sute de spectatori. Și cum e foarte snob să asiști, toa­tă lumea e nemulțumită. E unul din cele mai surprin­zătoare exemple ale acestei for­țe puternice care e snobismul. Nimeni nu-i obligat să vină aci și toată lumea vrea să vină. In­stalația e atât de rudimentară încât se poate spune că nici nu este. Scaunele sunt scânduri, zidurile sunt văruite și toate fracurile domnilor par, după un sfert de oră, bluze de mo­rari. E un balcon circular, dar nu e scară cu trepte; te urci pe o scară ordinară și spectacolul cel mai neprevăzut este de a ve­dea domne în toalete și cu pă­lării cu pene, ajungând la lo­curile lor — locuri privilegiate pe druml acesta arid. Când nu mai e loc se mai ba­gă atâta lume câtă intrase. Sunt piramide omenești până la acoperiș. Se văd gentlemeni eleganți stând câte trei ceasuri agățați de câte o cornișe, că­lări pe câte o bârnă. Elegante stau în picioare, în echilibru, pe lăzi vechi. Contrastul e a­­muzant între luxul toaletelor și rusticitatea decorului. Pascal zicea: — Politeța este: incomo­­dați-vă! Toți oamenii aceștia sunt de o politeță rară. Și de ce atât eroism? De­si­gur, programul e interesant, dar găsești aproape acelaș lu­cru într’un music-hall, plătind un fotolii­ confortabil. Prețul a­­cestei plăceri este dificultatea de a avea locuri. Și aceasta e foarte parizian și aceea ce mă face să vă povestesc această serată anuală, ca un fapt ca­racteristic al humorului nos­tru. Programul a plăcut mult. S’au văzut, maimuțe umblând pe bicicletă, ca la Olympia și la Folies Bergères. D. Molier ne-a dat o lămurire curioasă. In music-bal-uri maimuțele a­­cestea acrobate sunt prezintate ca produse ale dresagiului. E inexact. Maimuța face bicicletă cu inteligența ei. Au fost văzuți amatori, ofi­țeri, făcând bare­ fixe și lucrând pe sfoară. Aci e frumusețea spectacolului: este exercițiul u­­nui cult, sportului, forței fizice frumusețea musculară de către oameni bogați, cari nu fac a­­ceasta ca să trăiască, ci pentru estetică. Religia mușchiului ca ori­care alta, dă demnitate, si­guranță onoare. Cel mai frumos număr, și me­rită toate elogiile, a fost recon­stituirea unei lecții regale de equitație, în 1615. S’a văzut curtea venind să ocupe scaune­le unei estrade și un „mestre de camp“ conducând lecția de că­lărie a tânărului rege Ludovic XIII, apoi a fost rândul lecției alteței sale regale prințul de Conti, personificat de d-șoara Blanche Allarty, cea mai uimi­toare călăreață ce se poate ve­­ de Léo Claret ie­­ dea. Are o siguranță, o justeții, un aplomb extraordinar. Sub ordinele ei animalul face tot ce vrea ea, precum și acel faimos „salt de Versailles“ intra premiile de sfârșit , „salt de Versailles“ care a fost . Invitările la acest soiü 1 multă vreme celebru in echita­­b­tacol sunt toarte căuta­­ția franceză de altă dată: ca­lul face o săritură, întinde pi­­ciorele dinainte, strânge pe cele dinapoi și se aruncă apoi în gol, ca pe un drot. Ce devine cavale­rul, dacă nu se ține bine în șea? Blanche Allarty, în mijlocul tuturor acestor zguduituri, su­râde și nu se clintește, pare în­­șurupată pe cal. E un spectacol frumos de înaltă școală. A fost văzută în sfârșit Jeana d’Arc, apoi reconstituirea unui turnir de lănci. Această ședință hipică a fost mai superioară în interes anul acesta decât anii precedenți. E de notat. In momentul acesta, calul e foarte amenințat de au­tomobilism. Echitația va deveni mai savantă și va câștiga în ca­litate, aceea ce perde în cantita­te de adepți. Numărul e­rau în toate. Nimic nu progresează, de­cât aceea ce e privilegiul unei minorități. Astfel s-a întărit stu­diul limbei grecești în Franța, de când a fost aproape elimi­nată din programe. Numai ace­ia i se dedau cari îl pricep și îl iubesc. Lucrează cu gust și cu rod. Tot astfel, echitația va câș­tiga din selecția ce face acum automobilul. Altă sărbătoare anuală e a­­ceea a contelui Robert de Cler­­m­ont-Tonnerre, care are în îm­prejurimile Parisului, la Mai­­sons Laffitte, un frumos castel, încadrat într’un frumos parc în care se ridică un teatru. In fie­care an, pe vremea aceasta, contele oferă un spectacol invi­taților săi. Aci, nu mai e o gră­madă de eleganță într’un decor rustic; totul e îmbinat, toalete și cadru. Teatrul e încântător, tn mijlocul peluzelor și florilor, tablouri de preț și ghirlande de cristal decorează sala. A fost triumful frumuseței fe­minine pe scenă și în sală. S’a jucat o drăguță lucrare olimpi­că a d-lui Nozieres, și toate ce­le mai frumoase comediane din Paris au apărut ca să joace, să cânte și să danseze. Decorurile erau de un efect poetic, cu o perspectivă ce părea nesfârșită sub bolțile mirositoare ale u­­nei păduri de portocali. Piesa a avut mare succes. Stăpânul casei a avut ideea cea mai spirituală pariziană. A împărțit sala in două: la dreap­ta toate doamnele, la stânga toți domnii. Două motive, cred, au prezidat la­­ această inteli­gentă așezare: întâiul, de-a asi­gura tăcerea, ce nu se poate ob­ține când se amestecă în asis­tență bărbații cu femeile fru­moase. A doua e de a îngădui domnilor să vadă spectacolul fără a fi stânjeniți de imensele pălării ale doamnelor. — Dar atunci doamnele nu văd, sau văd rau? Sunt puse în măsură să-și dea seama de marile incon­veniente ale marilor pălării, și această mică lecție, dată cu spirit, le poate îndemna să se gândească la foloasele pălării­lor mici la teatru. In viață, ni­mic nu prețuește cât experiența spre a-ți da seamă exact de lu­­cruri._______ ________ Cadavrul din comuna Roșu Era dimineață s’a găsit pe terito­riul com­. Roșu, între linia Călărași, și șoseaua națională București, cada­vrul unui tînăr, îmbrăcat curățel și in vârstă ca de 30 de ani. Primarul comunei împreună cu no­tarul ducându-se la fața locului a putut constata că se afla în fața unei sinucideri. Intr’adevăr, cadavrul avea tâmpla dreaptă perforată de două gloanțe de revolver. Afară de aceasta, făcându-se o per­­chiziție în buzunarele sinucigașului, s’a găsit o scrisoare din care reese că cel care ’și pusese capăt vieței, era da meserie chelner și se numea Oprea. In acea scrisoare sinucigașul se plânge de nedreptatea patronilor cari nu­ știu nicî odată să aprecieze pe cei cari­ î servesc cu Credință și ii tratează cu asprime. La sfîrșit, sinucigașul cere iertare părinților pentru durerea ce le prici­­nuește prin moartea sa. Nu spune însă nimic în serviciul cui fusese și care anum­e era patro­nul care îi împinsese la actul sau disperat. S’a dispus transportarea cadavrului la morgă. --- I— ■ »-o-—— Sinuciderea din b-dul Maria Era după amiază pe la orele 3 și jumătate am fost anunțați despre o nouă sinucidere petrecută în b-dul Maria No. 26. Sinucisa era soția co­misionarului de cereale d. Frida Haf­ner, mamă a doi copii și pe cale de a deveni pentru a treia oară. Fire neurastenică, d-na Hafner se afla într-o stare deplorabilă încă de când rămăsese gravidă. Vizitele prietenelor sale îi făceau rău și dorea să stea mai mult re­trasă. Era, după ce a avut o noapte de insomnie a luat un revolver și du­cându-se în pivniță și-a tras un glonte în tâmpla stângă. La auzul detunătu­rui loțî al casei au alergat în grabă în pivniță și vă­zând pe d-na Haf­er zăcând într’un sac de sânge au ridicat’o și au dus-o în camera de sus. S’a trimis imediat după doctori, dar totul a fost prea târziu de­oare­ce moartea fusese fulgerătoare. Sinucisa nu a­ lăsat nici o scrisoare prin care să arate urmașilor ei din ce cauză a săvârșit acest act de des­perare. Ea avea, după cum am spus­­două copii, două fetițe, una invit­: de 7 ani și alta de 2 ani. Parchetul a autorizat înmormînt­rea. Tis.

Next