Universul, mai 1937 (Anul 54, nr. 120-131)
1937-05-01 / nr. 120
PIATAENGLEZA ■ Telegraful ne-a transmis dri câteva ştiri importante, în legătură cu prezenţa la Londra a guvernatorului Băncii Naţionale a României. Din declaraţiile făcute de cl-sa presei londoneze, cât şi din comentariile şi relaţiile complimentare date de această presă, rezultă că obiectivul principal al călătoriei guvernatorului român este examinarea posibilităţilor de desvoltare a schimbului comercial anglo-român şi în deosebi sporirea exportului britanic în România, date fiind necesităţile urgente de înzestrare a armatei, cum şi nevoile de aprovizionare impuse de primenirea şi desvoltarea utilajului nostru industrial. Pe acelaş plan de importanţă s-a pus şi problema colaborării financiare a întreprinderilor engleze la desvoltarea vieţii economice a României, care, prin resursele ei naturale, oferă capitalurilor străine posibilităţi mari de învestire şi de rentabilitate. „Avem mari bogăţii naturale, — a spus de guvernator al Institutului nostru de emisiune, în interview-ul acordat presei londoneze — zăcăminte miniere importante, un mare câmp deschis pentru desvoltarea industrială, o atmosferă industrială pacifică, ce încurajează producţia, şi suntem dornici să trăim în pace cu toate naţiunile“. Fireşte, toate acestea sunt condiţiuni deosebit de fericite, care să atragă capitalurile serioase în ţara noastră şi care să contribue tot deodată la desvoltarea schimbului comercial între România şi marele imperiu britanic. Iar demersurile întreprinse în acest scop de guvernatorul român au prins un moment prielnic, datorită întâi faptului că, după o perioadă de neplăceri creiate creditorilor englezi din cauza dificultăţilor de transfer şi ulterior de defectuoasa funcţionare a convenţiunilor de plăţi şi clearing, România a izbutit să se pue la punct cu obligaţiunile sale, înlăturând atmosfera grea ce tulburase un moment relaţiile comerciale cu Marea Britanie, iar pe de altă parte, nu este de neglijat nici constatarea că de mai bine de un an exportul nostru în Anglia se află în plină ascensiune, ceea ce poate să deschidă noui și minunate perspective de viitor. E de ajuns să arătăm aci, că cifra exportului de produse românești în Anglia, în cursul anului 1936, s’a ridicat la 2.457.6 milioane lei de la 1.614,6 milioane în 1935, iar exportul pe ianuarie 1937 — lună de sezon slab — se cifrează el însuşi la 233,6 milioane. Ar rămâne ca pe viitor să desvoltăm mai mult importul nostru din Anglia, care, pe 1936 a fost numai de 789,1 milioane faţă de 1.054,4 milioane în 1935, cu o tendinţă de creştere, însă, pe ianuarie 1937, când importul nostru din Anglia a fost de 95,2 milioane. Adevărul e, că intensificarea schimbului nostru comercial şi a colaborării noastre economice şi financiare cu piaţa engleză prezintă pentru noi avantagii excepţionale, dată fiind puterea de absorbţie a acestei pieţe în ce priveşte produsele noastre multiple şi, ca atare, orice sforţări menite să îmbunătăţească şi să desvolte aceste relaţii sunt binevenite în interesul ambelor ţări. Nu nimai economic, dar şi politic. Odată, însă, câştigat terenul în această direcţie, grija noastră va trebui să fie aceea de a nu contrazice — fie printr’o politică greşită de stat, fie prin devierea comerţului particular dela angajamentele şi normele comerţului corect, — încrederea pieţii engleze, factorul hotărîtor pentru păstrarea ei. Omorit de explozia unui obuz Sunt şi doi răniţi ! Piteşti 28 Aprilie Ţiganul Ion Ilie Vasile, de 13 ani, din Piteşti, s-a dus azi la atelierul de cazangerie al d-lui Teodor Peşu, din str. Sf. Vineri 79, ca să vândă nişte obiecte de aramă. • Patronul lipsind de la atelier — deoarece era plecat la Bucureşti, — ţiganul a dat alte obiecte ucenicului Nicolae V. Rozeanu, de 18 ani, de fel din com. Aref (Argeş). Printre obiecte se afla şi un obuz, cumpărat de ţigan de la Caiman Aradi, depozitar de fier vechi, din str. Sf. Viner. Pentru detaşarea aramei din obuz, — numai arama urmând să fie cumpărată,.— ucenicul a pus proectilul într’o menghine. Pe când proceda la tăierea lui, obuzul a făcut explozie. Ucenicul a fost omorit pe loc, iar ţiganul şi lucrătorul Bădescu, cari se aflau în atelier au fost răniţi. Ţiganul a fost mai grav rănit, căci o schijă i-a intrat în plămân şi a fost dus la spital. Bădescu e rănit la braţul drept. Geamurile atelierului au fost sparte, iar în tavan s-a făcut o gaură de dimensiuni mari. Cadavrul ucenicului a fost transportat la morga cimitirului. La faţa locului au sosit d-nii comisar Victor Petreanu, Gogu Gruianu, şeful siguranţei şi dr. Alex. Sepeanu, medic legist. a Londra, Aprilie D. Eden, ministrul nostru de externe, se află la Bruxelles. Vizita sa coincide cu eliberarea Belgiei de obligaţiile ei de asistenţă activă faţă de Marea Britanie şi Franţa. Un capitol din istoria de după război s’a încheiat. Prezenţa actuală a d-lui Eden în capitala Belgiei, dovedeşte că cele două mari puteri ale înţelegerii anglo-franceze continuă să vegheze asupra soartei micei lor vecine. Totuş, la Londra, se pregăteşte, intr’o linişte desăvârşită, o mare schimbare ministerială. După încoronarea Regelui George VI, d. Bald,win se va demite din sarcina de prim-ministru şi, după cum se ştie, d. Neville Chamberlain, ministrul de finanţe, e desemnat să-i ia succesiunea. De pe acum, puţin câte puţin, d. Baldwin■ se retrage din afaceri. D-sa a lăsat d-lui Chamberlain însărcinarea de a lua hotărîrile privitoare la problemele politicii naţionale. D. Eden îndeplineşte ordinele d-lui Chamberlain. Cititorii noştri din străinătate vor să ştie, desigur, care va fi atitudinea noului şef al guvernului britanic faţă de chestiunile care interesează Europa. Să începem prin a spune că, de câtva timp, d. Chamberlain a urmărit evenimentele europene şi că şi-a format o opinie personală asupra politicii externe, mai potrivită cu interesele Marei Britanii. Trebue să mai spunem că d. Chamberlain e hotărât să păstreze înalta direcţie a acestei politici şi secretarul său de stat la afacerile externe se va conforma directivelor date de şeful său. D. Neville Chamberlain e cineva. N’are multă imaginaţie. Dar acest defect, — dacă lipsa de imaginaţie e un defect, — e compensat printr’o energie capabilă de o sforţare susţinută. D. Chamberlain e un om energic. Dacă se pune întrebarea, care este politica d-lui Chamberlain în Europa, vom răspunde că este britanică înainte de orice şi realistă prin excelenţă, îmbinând simţul realului cu o doză mare de curaj, d. Chamberlain va evita şovăiala, care de la război a nenorocit pe atâţia oameni politici. Reînarmarea Marei Britanii, al cărei iniţiator este d-sa, înlesneşte d-lui Chamberlain o bază de care va profita ca să vorbească răspicat şi limpede. D. Neville Chamberlain practică metoda discreţiei. Nu face destăinuiri nimănui. Este cu neputinţă de a relata cuvinte desvăluind fondul gândurilor lui asupra chestiunilor ce frământă Europa. Totuşi, să nu uităm, că d-sa este primul bărbat de stat britanic, care a avut curajul să proclame într’un discurs, în Camera Comunelor, falimentul definitiv al sancţiunilor economice împotriva Italiei. Să mai spunem că în discursu- rile d-lui Chamberlain nimic nu (Continuare in pag. 2-a) | SCRISORI DIN LONDRA In preajma apropiatelor schimbări ministeriale de AUGUR MIRON, DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL EPARHIEI BUCUREŞTILOR, MITROPOLIT AL UNGROVLAHIEI ŞI PATRIARH AL ROMÂNIEI. Cetitorilor şi tuturor celor ce vor asculta această scrisoare, har şi pace dela Dumnezeu Cel-de-sus, iară dela Noi dorim de bine şi de sănătate. „Să ne curăţim simţirile şi să vedeam pe Hristos strălucind, cu nea* 'r- ' propiata lumină a tînvierii...“ (Din cântările . Fâşiilor, Penticostar).. l .' IUBIŢI CREŞTINI, -Cu venirea primăverii jdm nodi an • al vieţii pământeşti, n'c.-alvenit şi primăvara ■, vieţii noastre sufleteşti, adusă de sărbătorile Sfintelor Paşti, ale învierii ■ Domnului nostru Iisus Hristos. 1 . ,, Totul , în afară, a înverzit" şi a înflorit. O viaţă’nouă sla înfiripat în . lumea , ce ne -înbon■joară.Toate acestea, pentrucă • soarele — cu razele sale calde ,—a dat întregei maturi o nouă putere de viaţă. . Asemenea Stăpânul astrelor cereşti...Domnul Iisus Hristos, cu puterea Sa dumnezeiască, ne ajută şi nouă creştinilor, să avem o viaţă nouă, o viaţă curată, cu simţirile curăţite, spre a-L putea vedea pe Domnul în adevăratalumină, a Sfintei Sale învieri. . Acest adevăr creştin , nicl ispune . sfânta noastră ’ Bisericăt '-fin, .cântările _ creştineşti* iPrimăvara adevărului,', luminat, «aş sorii (Şi înoeşte. făptura) i cm creştineasca cunoştinţa ^a ■lui- '■ Hristos,' ■ dătătorul,; !fde: -viaţăU ' ' • .yV’ I.J/ y ,,Răsărit-a; primăvara,’-verţiţi,. •săIne,bucurăm !“■■ , ' i. .„Strălucita învierea ' hui; :Hristos, veniţi : -săAriei,■ vese-; dim!“, . ■ ® îjApurn ■ toate«s’au umplut ’de lumină , şi cerul -şi pământul, tşi’cele !de -desubt‘‘, a r i _r , V. ’„Deci ■ să prăznuiască , i toată, făptura* învierea lui ' Hristos,dintru care ne-am întărit“. Aceste puteri de viaţă nouă ni le dă Domnul Iisus Hristos, mai ales prin marea minune a sfintei Sale învieri din morţi. Căci sfânta Înviere a încununat izbânda celei mai mari fapte şi anume a răscumpărării păcatului nostru strămoşesc, prin jertfa Sa pe cruce. Acest adevăr ni-l istoriseşte şi Sf. Apostol Pavel, când spune că şi pe noi ne-a făcut vii, cei ce eram morţi, prin greşalele şi prin păcatele noastre, în care am umblat, mai înainte. Dar Dumnezeu — bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire de oameni -ne-a iubit pe noi cei ce eram morţi prin păcatele noastre, ne-a făcut vii, împreună cu Hristos. Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru cele cereşti, în Hristos Iisus. (Efe‘seni, ÎI, 1-6). Deci Domnul Iisus Hristos, pentru fiecare din noi a pătimit, pentru fiecare din noi s’a jertfit. Fiecăruia din noi i-a dat o viaţă nouă, o viaţă curată şi împăcată cu Dumnezeu. Căci ştiut este, că toţi cei ce am intrat în Creştinism „câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am îmbrăcat“. (Galateni, 111, 27). Deci, iubiţi creştini, sărbătorile sfintelor Paşti din anul acesta, ne dau prilejul să ne întrebăm ,fii care creştin, dacă simţim...şi r trăim iaceastăviaţă ‘nouă, întru ■ Hristos.. Suntem cu viaţa, în ascultarea Sa, binefăcătoare, ori sub ascultarea protivnicului Său ? .... Curente‘ felurite din afară din.i lăuntru încearcă să ne turbure;• şiteă’ ne ispitească sufletele. Dacă suntem destul de ' tari, ''sufleteşte, nimic . rău nu i se va ■ întâmpla. Copacul cu ' tulpina Aputernică şi cu rădăcinile adânc împlântate în pălmărit,' nu poatefi mişcat, din ilocide-nici.rot vijelie. * Creştinul., însălîşi, ’ are rădă»cinile, nuimplantate .în păkimmtffca ipomii şi ca arborii, ci,—.cum spun'Sfinţii Părinţi, -—‘■în,;ceruri,, la . Dumnezeu.' .Ctjci, rădăcinile ^vieţii',sale sunt trădăcini, sufleteşti; .şi ele îşi htrdgf Jtrdna‘ dela'Cel fce^a, fost şi’ este „adevărul, calea şi viaţa“. Iar tăria tulpinei sale stă în viaţa nouă şi curată, pe care o duce după legea Mântuitorului Hristos. Furtuna de pe mare, când corabia cu ucenicii Domnului era ameninţată, a fost liniştită de Domnul Hristos, numai cu cuvântul. Ucenicii nu primiseră încă întărirea sufletească dela Domnul. Ei L-au rugat : „Doamne, mântueştene, că pierim“. Iar Domnul Hristos s’a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s’a făcut linişte deplină. (Matei VIII, 25-26). Astfel şi pentru noi viaţa liniştită şi întărită, împotriva oricărei primejdii de afară, nu poate ,fi decât în legătură cu Domnul Hristos şi cu ajutorul Lui, dacă credem în El şi îi ur uimări poveţele Aceasta şi pentru fiecare din noi şi pentru tot poporul laolaltă. Numai Creştinismul a putut să armonizeze într’o forţă deosebită viaţa întregei omeniri, desigur pentru cei ce au înţeles-o şi au urmat-o. In Creştinism vedem îndrumarea necesară sufletelor, pentru toate trebuinţele şi frământările vieţii, adică în neîntrecutele sale poveţe, sfaturi şi evangheleşti porunci. Şi tot în Creştinism vedem exemplele desăvârşite ale Domnului Hsus Hristos, atât pentru cei ce conduc, cât şi pentru cei conduşi, pentru bogaţi şi săraci, pentru toţi şi toate. Spălând picioarele ucenicilor Săi, El arată conducătorilor— spre a-L urma şi ei la rândul lor, în smerenie şi modestie — că cel ce vrea să fie mai mare, trebue să fie tuturor slugă. Iar în ziua sfintei învieri, glasul bisericii se aude rostind: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neaprpiata lumină a învierii“. Adică repetă cea ce Sf. Apostol Pavel scria odinioară creştinilor din vremea sa, în legătură cu sărbătoarea sf. învieri şi cu viaţa nouă,‘pe care trebuiau s’o ducă: „Aşadără— zice Apostolul— dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele, de,sus, unde Hristos se află şezând,dela dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi cele de sus, nu ■ cele ,de pe pământ. Drept aceea, omorîţi mădularele voastre ale omului pământesc : desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi sgârcenia, care este o închinare la indoli. Pentru unele’ca , acestea se porneşte mânia lui Dumnezeu, peste fiii neascultării. Acuim deci lepădaţi şi voi toate acestea: iuţimea, răutatea, , defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul,, fiindcă v’aţi desbrăcat de omul cel vechiu, împreună cu fapteleTui, , şi viaţi îmbrăcat cu I cel nou,care se,înoeşte spre deplină cunoştinţă după chipul ■ celui ce, l-a zidit, îmbracaţi-vă dar ca aleşi ai lui Dumnezeu, drepţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unul pe altul şi iertăm unul altuia.. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi ca să fiţi un singur trup, şi stăpânească în inimile voastre“. (Coloiseni, III, 1-15), la aceste sfaturi le dă Sf. Apostol Pavel în acelaş loc, deopotrivă: copiilor, bărbaţilor, femeilor, slugilor, stăpănitorilor la fiecare după rânduiala lor Iubiţi creştini, v’am repeta aceste sfaturi date de :’/. Apostol Pavel, în părintescă dorinţă, pe care o..am, ca fii Bisericii noastre creştine şi trăiască această viaţă, creştini curată, în legătură cu sârbătoarea Sfintei învieri, aşa, precum şi creştinii din veacuri apostolice erau îndrumaţi de Sfinţii lor Apostoli. Din această înaltă înţelegere a cuvintelor Sf. Scripturi, s’ai alcătuit acele pravile deviaţi creştină ale strămoşilor moşti de odinioară. După ele s’au călăuzit toţi creştinii, dela ce mare până la cel viie. Viaţa creştină trăită ,după aceste pravile i-au dat tării sufletească poporului noştri românesc, spre a putea vieţa pe deasupra tuturor necazurilor şi greutăţilor, ce nu au sta în cale dealungul veacurilor. Istoria vieţii sufleteşti a poporului nostru românesc, sub diferitele sale laturi de lucrare, ni-l arată, drept credincioi ■ şi, păzitor al vieţii creştine îi I legătură cu aceste, pravile , deci cu însăşi ‘Sf., Scriptură prin care însuşi Dumnezeu nu vorbeşte.' ■ - . fi Această viaţa‘Creştină curată,cu rădăcinile sufleteşti ir legea Domnului Hristos, doresc, cu . prilejul Sfintei Tnvner a Domnului Hristos, s’o duce fiecare fiu al Bisericii noastre creştine ortodoxe române. Numai aşa putem răspunde la chemarea, pe care ne-o face Biserica noastră strămoşească de a ne apropia de luminia Sfintei învieri cu simţirile curăţite, spre a putea vedea pe Domnul Hristos în toată lumina strălucirii sale. ’ Cu patriarhiceşti binecuvântări, Al vostru binevoitor MIRON .1 . Pastorala de Paşti a I. P. S. Patriarh dr. Miron COBORÂREA IN MORMÂNT I. P. S. PATRIARH Dr. MIRON ■■■ .. . ■ Nu se cere participarea Germaniei la garantarea Belgiei Bruxelles, 28 (Rador). —In cercurile autorizate belgiene se declară că știrea privitoare la un demers ce s’ar fi hotărît în cursul convorbirilor dintre d-nii Eden, Van Zeeland și Spaak să se facă la Berlin este inexactă. Se precizează că d-nii Eden, Van Zeeland și Spaak n’au discutat și nici n’au luat hotărîrea ca guvernele din Londra și Bruxelles să facă un demers pe lângă guvernul din Berlin pentru a dobândi participarea Germaniei la garantarea Belgiei . - înarmările „substanţiale“ şi pacifismul sentimental Atât în politica naţională, cât şi în cea internaţională, iluziile generoase şi optimismul exagerat sunt tot atât de periculoase, ca şi lipsa încrederii în forţele materiale şi morale reparatoare şi creatoare ale naţiunii, ca şi pesimismul împins până la scepticism. Ce poate să fie mai dăunător spiritului public, decât pacifismul sentimental şi adormitor, pe care mulţi oameni politici îl propagă într-o lume dezorientată şi neîncrezătoare în propriile sale forţe de conservare şi de apărare? Dar, mai primejdios în climatul anormal al vieţei noastre internaţionale, este opoziţia violentă între anumite formule I lipsite de substanţă şi realităţile I prezente. De câtva timp se vorbeşte iarăşi de necesitatea „dezarmării" , şi a stabilirii „păcii definitive“, „ perpetue, eterne“, pe baza „siguranţei colective“, care ar fi... pe deplin asigurată! Asigurată de cine şi prin ce? Ori, atât dezarmarea absolută, progresivă sau relativă, totală sau parţială, cât şi „siguranţa colectivă“, generală şi permanentă, sunt în afară de domeniul politicii pozitiviste. Căci iată ce se petrece în domeniul politicei pozitiviste. In cursul lunii Februarie a. c., guvernul britanic a anunţat decisia, să realizeze, în cinci ani, un program de armamente de uscat, navale şi aeriene. In scopul acesta, el a consacrat 1500 de milioane lire st. şi a cerut Parlamentului autorizarea să emită împrumuturi. In numele guvernului, sir John Simon a spus: dacă opoziţia face critici în chestia „responsabilităţii situaţiei“, ea însă este de acord cu majoritatea în ce priveşte necesitatea unei rearmări „foarte substanţiale“. Şi-apoi ministrul a adăugat: „Această rearmare nu este un sfârşit în sine”, dar prima noastre experinţă ne-a arătat că nu vom, obţine nici un acord internaţional pentru pacea mondială prin mijlocul linei dezarmări relative”. Aşadar, acum, printr-o rearmare „cât mai substanţială“ se urmăreşte întărirea temeliei păcii, iar nu prin mijlocul unei dezarmări relative! Planul de reînarmare al Marei Britanii n’a lăsat indiferentă Italia, care vede într’însul o eventuală sporire a forţelor navale şi aeriene engleze în Mediterana. De aceea, marele Consiliu fascist s’a întrunit, ca să examineze, în fond, situaţia militară, în raport cu cea internaţională. După ce a ascultat raportul ducelui Mussolini, el a hotărit „relizarea unui plan pentru dezvoltarea ulterioară a forţelor armate, militarizarea integrală a tuturor forţelor active ale naţiunii de la 18 ani la 50 ani, prin chemările periodice ale contingentelor mobilizabile, executarea la maximum a autarchiei cu privire la nevoile militare şi sacrificiul total, dacă va fi necesar, al intereselor civile, celor militare“. Ar fi de prisos să accentuăm gravitatea acestor dispoziţiuni. In Franţa, în U. R. S. S., în Germania, în Statele Unite ale Americei de Nord, în Japonia, precum şi în celelalte state mai mici, înarmările se fac într’un ritm tot mai viu, ca şi când războiul ar fi mai mult posibil, de cât mai puţin probabil. Fireşte, că toate guvernele se consideră datoare să organizeze din timp de pace, apărarea defensivă a teritorului lor prin sporirea forţelor lor de uscat, navale şi aeriene, prin instrucţia intensivă a efectivelor, în sfârşit prin punerea în valoare a întregului lor potenţial de război. Dar, în această politică de apărare naţională şi internaţională, impusă unora de teama altora şi tuturora de nesiguranţa colectivă, pacifismul sentimental şi dezarmarea prin înarmarea cât mai substanţială n’au ce căuta... In ce ne priveşte, trebue să organizăm apărarea naţională în toate direcţiile şi să aplicăm integral planul de înarmare aşa cum impun propriile noastre interese. R. SEIŞANU AMURG ROŞU Rând pe rând, jivirile comuniste cad prada dogmei create de sălbătecia lor, în numele căreia au săvârşit, cu atâta seninătate, nelegiuiri fără sfârşit. Bucuria tuturor vânduţilor de aci — fie ei literaţi, politiciani, ziarişti, — dornici pentru noi de o stare fericită asemănătoare celei de peste Nistru, este oareşicum tulburată. Stâlpii înroşiţi cu sânge, pe cari se reazămă gândirea lor dezinteresată (?), se clatină sau se năruie. Banul de ori unde ar veni este bine venit, dar este totuşi neplăcut să nu ştii la ce uşă de casă de bancă să baţi! La vecinii de răsărit — cum se ştie totdeauna prietenoşi faţă de noi în scurgerea vremii — se petrece fenomenul mitologic al înghiţirii de către Saturn a chiar fiilor lui. Şi atunci, nenorociţii, conştienţi sau neconştienţi apărători ai regimului roşu, sunt nevoiţi să apere acel regim, deşi veştejesc... aiurea acel fel de a guverna. Fără îndoială că Stalin nu este îndrăgit de apostolii democraţiei, căci loveşte în cei cu nume împrumutat. Stalin înţelege să se scuture de toţi cari în loc să întărească regimul îl sapă. Stalin a rămas georgianul urând pe toţi şi toate afară de „marea ideie” pentru care a răbdat orice, mergând fără şovăire spre scopul urmărit, de o mare cinste. Fără prieteni, înconjurat de câţiva georgieni, îşi dă seamă că el este reazămul regimului care, fără îndoială, va sfârşi odată cu el. Jagoda, îmbrăcat în surtucul roşu al lui Herschel-Jehuda, — numele de naştere cu asonanţă biblică, — fost şef al G. P. U.-ului, iar până ori al poştelor sovietice, a lungit cu un bob nesfârşitul şirag al mucenicilor (?) proletariatului. Ca şef al grozavului tribunal inchizitorial, a răpus sute de mii de vieţi pe altarul umanitarismului apăsat. In numele democraţiei, a doborît avuţia, ca ceva potrivnic crezului pentru care a luptat. Ca mărunt ucenic ceasornicar la Nijni Novgorod, s’a agăţat de pulpana lui Gorky, al cărui comunism nu se putea încălzi decât la căldura soarelui din insula împărătească de la Capri, unde deschisese o „şcoală înaltă a comunismului“. In sunetele scârboasei „Internaţionala“, a împănat mintea glotaşilor dobitoci cu doctrina „egalitarismului social“, acel proces atât de nefiresc. A vestejit viaţa de desfrâu a burghezimii hulite socotită pricina tuturor relelor. Şi totuşi, aceeaş secătură plămădită într’un colţ de ghetto polonez, s’a dovedit a fi la fel ca toţi „doctrinarii” flămânzi cari, în aşteptarea bucatelor râvnite, mestecă până la desgust cuvintele pline de înfăptuiri pentru... ei. Herschel Jehuda, mare sfetnic al democraţiei, a agonisit o mare avere, toată adunată de la victimele schingiuite în tainica Lubianka, în care nu se sting nici când vaetele celor osândiţi fără judecată. Herschel Jehuda, duşmanul traiului burghez, ducea o viaţă destrăbălată de chefuri cu femei. Herschel Jehuda era proprietar. Toate acestea spre temeinicia principiilor arătate cu atâta pricepere de economistul (?) bolşevic Buharin, în lucrarea „A. B. C. al comunismului“, că în noul stat rusesc „nu va mai fi nevoe de bani, de miniştri, de legi de închisori”! Iată ce nu vor să ’priceapă iobagii democraţiei, încătuşaţi astăzi mai mult decum îi strângeau vechia ■ şerbie care le dădea măcar pâinea de toate zilele. Şi apoi, acel aşezământ al altor vremuri a fost dărâmat anume pentru a se pune ceva mai bun în loc. Oricât ar face doctorul Lupu spume mai multe sau mai puţin stacojii, la gură, oricât şi-ar lărgi diferiţii „socialişti“ nodul democratic al „Lavalierei” de la gât, oricât ar căuta să ascundă traiul burghez de care nu se pot lepăda, nu vor putea ascunde insă adevărul neruşinat al exploatării cuvântului „democraţie“ prost înţeles pentru mulţime şi foarte bine întrebuinţat pentru... ei, încet, încet, la răsărit, în amurgul roşu al terorismului, se văd în zare Umbrele trecătoare ale atâtor, puternici ucigători roşii, caii cad cu atât mai rău cu cât s’au înălţat mai sus. , Bronstein, Rosepfeld, Apfelbaum, Sobelsohn, Zederbaum, Herschel-Jehuda şii atâţi alţi „patrioţi ruşi” cari s’au ridicat împotriva ţarismului apăsător al celor 1603 milioane de ţărani, cad sub povara greutăţii luptei „naţionale” cari au dus-o şi mor neînţeleşi de adevăraţii democraţi. Dar nu s’au dus toţi. Mai sunt. EMANDIT, haot