Viitorul, mai 1912 (Anul 6, nr. 1517-1545)
1912-05-01 / nr. 1517
DIN CULISELE CONCENTRARE! Noua atitudine a d-lidFillpescu PENTRU CE A DEVENIT FOSTUL MINISTRU DE RĂZBOI PARTIZAN AL CONCENTRARE!. Am înregistrat ori dimineață schimbarea neașteptată care s’a produs, cu privire la concentrare, în anume cercuri conservatoare guvernamentale. Schimbarea aceasta e cu atît mai surprinzătoare, cu cît e vorba de d. Nicu Filipescu, ale cărui sentimente ostile unei înțelegeri cu d-l Take Ionescu au fost public manifestate chiar prin coloanele „Epocei“. Și de unde acum trei săptămâni ziarul guvernamental anunța că înțelegerea cu șeful democraților e o simplă manoperă, pe care se obliga s-o dovedească la vreme, astăzi d. Nicu Pilipescu pare a nutri sentimente cu totul altele în privința concentrărei. Lucrul ni se afirmă chiar din anturajul cel mai apropiat al fostului ministru de război, așa că pînă la proba contrarie, dată fiind sursa știrilor noastre, nu avem cuvînt să le punem la îndoială. * Nu lipsesc, de altfel, nici explicațiunile cari să motiveze noua linie de conduită a d-lui Nicu Pilipescu;—un conservator, prieten personal al fostului ministru de război, explica astfel schimbarea neașteptată din atitudinea d-lui Filipescu: 5 — „După discursul de la Craiova al d-lui Marghiloman, rămăsese iarăși impresia că fostul ministru de interne ar fi recîștigat înrîurirea pe care o avea în direcțiunea partidului și pe care o perduse în ultimul timp, această impresie rămăsese cu atît mai mult, cu cît d-l Marghiloman părea că alesese anume momentul pentru a vorbi la Craiova, în purtător de cuvînt al șefului, despre concentrarea conservat^toare, decretînd chiar modalitatea concentrărei în condițiuni, la cari s’ar fi crezut că nu se va admite replică. Cu alte cuvinte, atitudinea d-lui Marghiloman la Craiova îl prezintă în lumină de factor hotărîtor pentru soarta concentrărei conservatoare: „încercarea aceasta a fostului ministru de interne să’și recîștige terenul pierdut, a făcut pe d-l Nicu Filipescu să vadă concentrarea printr’o prizmă alta de cum o vedea pînă atunci—de aci schimbarea de atitudine a fostului ministru de război, schimbare de atitudine care, în fond, nu e decît o chestiune de abilitate și tactică politică. * Lămuririle acestea ni se complectează cu altele; —iată, în adevăr, ce ne adaugă același personagiu conservator : — „învinuit că e factorul care zădărnicește concentrarea, d. Nicu Pilipescu a profitat de prilejul indirect pe care i l-a oferit d. Marghiloman la Craiova pentru a realiza, cu un singur gest, două lucruri: schimbînd tactica cu privire la concentrare, d. N. Filipescu înlătură învinuirea că împiedică întregirea partidului conservator și, în același timp, dovedește încă odată că tot d-sa e factorul hotărîtor în politica conservatorilor guvernamentali, cu toate declarațiile de la Craiova ale d-lui Alex. Marghiloman. Aceasta e explicațiunea nouei atitudini a d-lui Nicu Pilipescu și, fiind o explicăațiune care ne vine din anturajul d-sale direct, o socotim cu atît mai apropiată de adevăr, cu cît concordă cu anume manifestări observate, de cîteva zile, în politica de culise a conservatorilor guvernamentali. Prin urmare, fapt este că d. Nicu Filipescu a luat, în ultimele zile, o atitudine favorabilă concentrării conservatoare și că, pentru a-și dovedi încă odată influența în partidul de la putere, lucrează pentru a ajunge la o înțelegere cu d. Take Ionescu. De altfel, aceasta e și explicațiunea știrilor mai optimiste care circulă, de două sau trei zile, cu privire la concentrare, pe care unii guvernamentali o văd iarăși ca realizabilă în scurtă vreme ALEX. MAVRODI ZAVRACURI Chestii fiziologice „Epoca" crede că turburările auzului se produc din cauza inflamării... laringelui. După această teorie, atunci omul aude cu laringele, vede cu gura, vorbește cu urechile și gîndește cu picioarele ! In ceea ce privește pe actualul guvern cel puțin, teoria aceasta poate să fie adevărată. Dar, dacă „Epoca“ ține să știe precis care este pricina diferitelor tulburări ale auzului, de ce nu intervievează pe d-l Maiorescu care, după modesta mea parore, este cel mai competent și cel mai oficial cunoscător al acestei importante chestiuni. Considerentele In sfîrșit, curiozitatea guvernului a fost satisfăcută. Considerentele Casației azi sunt cunoscute. Atît de precis sunt contra guvernului aceste considerente încît se poate spune perfect că conservatorii nu se mai bucură nici chiar de... considerația Casației. Aghiuță iliul ȚIGARA Și STICLA III ACADEMIE D-l dr. Marinescu s’a pronunțat în finul doctei Academii despre pericolele tutunului și alcoolismului pentru sănătatea trupească și sufletească a noastră. Rezultatul acestei interesante comunicări îl cunoaștem : Academicianii cari sunt fumători, au așteptat să-și termine conferința eminentul lor coleg de nemurire, pentru a "se sinucide" fugind, iar alții obosiți de ascultarea unei atît de savante comunicări se vor fi grăbit „a se sinucide“ cu un pahar de Bordeaux sau de Porto... Ce probează aceasta ? Că, cuvintele lui Seneca sunt perfect de adevărate: Video meliora proboque deteriora sequor (văd și probez ceea ce e mai bun, dar fac numai ceea ce e rău !) Intre gîndire și act, între convingere și faptă este un abuz. Aite lucruri nu le știm că sunt rele, și le facem, dacă impulsul acela al ființei din noi ne silește să trecem peste judecată. Suntem cu toții păpușile mișcate ale unor forțe ce trec dincolo de noi, sau stau îndărătul nostru, și cugetarea adesea nu servește decît să justifice pornirile noastre—nereflectate! Dar afară de aceasta e ceva care slăbește teza pesimistă a savantului Marinescu : Oare tutunul și alcoolul e periculos în orice cantitate ? De ce să fulgerăm cu citate savante din cele mai savante volume pe aceia cari fumează puțin, pe aceia cari beau în timpul mesei cîteva grame de vin? L’exces nuit e un proverb francez; el se aplică, firește, la fumătorii pasionați, la alcoolicii pătimași; dar același proverb se aplică și savanților cari duc povețile de abstinență pînă la exces... Intre a fi bețiv și a nu bea decît apă, — e un abis. De ce savanții cari condamnă alcoolul, cad... în apă, în loc de a recomanda o consumare moderată a vinului? Și uită ei oare, marea, imensa putere a obișnuinței moștenite ? Cred ei că organismul omenesc nu a căpătat obișnuința consumării moderate de alcool, prin moștenirea acestei nevoi din generație în generație, de la... tata Noe ? Mitridate, ajunsese să ia doze de arsenic care ar fi omorît un bivol, aceasta pentru că se obișnuise a lua cantități de otravă în proporții mici la început, și mărite treptat ? Și fiecare dintre noi nu suntem unti tridate față de otrava din sticlele cu dopul argintat sau aurit, cu otrava din halbele spumoase ? Iată o chestiune academică! Petronius M fâcificii iiBaiii In urma unei ciocniri sîngeroase între trupele turce și Albanezii răzvrătiți din Ipek, situația din Albania a devenit extrem de critică. Ulemalele turce, pentru potolirea spiritelor agitate, citesc populațiunea proclamatului cu făgădueli de reforme. CULTUL FROILOR ADORATIUNE și justificări - CRANIUL LUI SCHILLER DIN WEIMAR ERA FALS - Sunt supra-oameni—după nomenclatura lui Nietzche — cari în viață suferă întîmplări extraordinare, îndură nedreptăți pe cari «cei din turmă», cei inferiori, nu le cunosc, căci mediocritatea face să sufere pe cei din elita gîndurilor, pentru ca prin durere să-l scoboare pină la ea ! Schiller cunoscuse în timpul vieței unele din nemulțumirile legate de vocațiunea geniului. Silit a învăța dreptul de către părinții săi, nevoit a intra . chirurg în armată cu leafa de 18 florini pe lună, între două pansamente nereușite și citeva scrisori părintești de aspră mustrare, sărac și agitat, Schiller scrie pe apucate, temîndu-se ca și cum ar fi făcut o crimă, drama care în curînd va deveni celebră : Hoții... Reținut la Stuttgard trebui să fugă, expunîndu-se la pedepsele cele mai grele, pentru ca să asiste la reprezentația piesei sale... Iar Conjurațiunea lui Fieschi fu scrisă de Schiller, în timp ce sta ascuns în casa unui prieten. Dar ideile republicane ale marelui Schiller, emulul lui Shakespeare, găsiră în Franța un viu ecou; iar gloria celui mai mare dramaturg și romancier al Germaniei îi fu conferită de nobila și entusiasta Franță. Dar amărăciunele vieței fură acoperite de gloria care din ce în ce înconjura fruntea marelui poet, de gloria pe care timpurile noi adăpate la cultura literară o dădură geniului romantic al renașterei germane. In mormîntul prinților de Weimar, secole întregi a fost o peregrinație plină de adorare în fața craniului lui Schiller, în fața cutiei materiale în care se păstrase gîndurile cele mai poetice ale lumei. Craniul lui Schiller fusese transportat la cimitir intr’o noapte senină de Mai — era în anul 1805 —, cînd după obiceiul vechi german morții se duceau noaptea în capela cimitirului pentru ca peste cîte-va zile să primească pompa ultimă a îngropărei. Dar cimitirul în care fu îngropat Schiller fiind desființat după cîți-va ani, și marele duce de Weimar voind a face onoruri extraordinare rămășițelor lui Schiller, se luă dispoziția ca ele să fie găsite și alese din rîndul celorlalte. Se convocă amicii personali ai lui Schiller, și în jurul craniilor albe, gravii burghezi, cu răbdarea germanică, examinară rînd pe rînd oasele înșirate pe o masă, iar opiniile lor— adevărat vot secret — le scriau pe un petic de hîrtie. Sufragiile unanime fură obținute de un craniu, care fu declarat ca acela ce purtase realmente materia care gindise, care poetizase lumea, sufletul lui Schiller ! In fața acestui craniu, fratele-poet, geniul tovarăș, sufletul cel mai strîns legat de a lui Schiller, marele Goethe improviză poezia celebră: «Vas misterios care răspîndești oracole, sunt oare demn de-a te ține în mină, pe tine, comoară neprețuită!.» Oasele, însă, ridicate în osana poetică de Goethe vor fi tot probabil ale unui negustor modest, sau ale unui ignorant care nici nu voise să audă de Schiller, în timpul vieței, căci craniul lui Schiller, adorat de o lume întreagă, cîntat de Goethe s-a dovedit acum de curînd că nu era autentic. Această dovadă o face lumei un savant conștiincios, meticulos, spirit rece, cu numele de Von Froriep, doctor la universitatea din Tübinge, care înlocui craniu fals cu cel autentic. Intelectualii și pioșii admiratori ai autorului lui «Don Carlos», au de ce să fie veseli!... Ei nu se vor mai prosterna în fața unor oase de burghez necunoscut, ci în fața autenticei cutii osoase a craniului lui Schiller! Au cîștigat ceva cu aceasta ? Nimic, desigur. Ceea ce rămîne de pe urma unei minți care se ridicase deasupra omului, nu e cutii de os a craniului, nu e scheletul hidos, nu e vestmîntul meschin al cărnei, e zborul spre lumea ideală, e avîntul și vibrația sufletului prinsă, în ritm, în rimă, în stil, în pagini colorate nu de nuanțe de singe, ci de nuanțe ale cugetarei. Moștenirea geniilor o găsim în operile lor. Acestea singure sunt nemuritoare ; acestea singure merită să fie cinstite , căci acestea singure sunt însăși personaliatea celui dispărut. Craniul lui Schiller nu a fost a lui Schiller,și totuși în cripta prințiară de la Weimar secole întregi au putut fi mistificate. Ce probează oare aceasta dacă nu chiar că rămășițele pămîntești sunt comune, sunt neînsemnate? Dar poeziile, opera teatrală, estetica lui Schiller, criticele sale de artă trăesc și luminează ca niște diamiante inalterabile. Ce este atunci singurul lucru neperitor? Este cugetarea, e sufletul nostru care rămîne etern, cînd Natura ne-a dat darul — sublimul dar de-a înțelege vraja ce se ascunde sub cortina albastră pictată de stele de aur a nopților senine ! Și cînd un om e Schiller, ce nevoie de fetișismul adorărei craniului inert și comun, cînd poezia lui trăește în volumul din biblioteca noastră. Von Froriep nu a făcut nici un serviciu omenirei. El a pus prozaismul lui de savant migălos pe imnul de glorie ridicat de secole în fața craniului fals a lui Schiller... Sunt adevăruri cari nu servesc la nimic, și sunt minciuni cari ascund mari aventuri și sublime porniri... Savantul care a descoperit frauda cu craniul lui Schiller, nu a făcut decît să adaoge o notă de presă savantă, la cultul idealist al mulțimei pentru un mare poet. Oasele lui Schiller sau ale altuia? Ce interes a fi autentice, cînd singura valoare a lor stă în pioasa venerație a celor ce cred în ele ? Și de la Schiller avem mai mult decît craniul de oase; avem produsele eterne ale minței cuprinse în hidoasa cutie de oase venerate de cohorta idealiștilor, visătorilor și poeților din întreaga lume. Schiller e în versuri, nu în coșciug. Tăușan Tac, pentru unn’QD ce răspunde Au trecut mai multe zile de cînd printr’un articol publicat în ziarul nostru, am desvăluit și am arătat care este rostul așa zisei societăți a marilor stabilimente din Constanța. Am spus atunci că această societate nu este făcută decît să mascheze operațiunile d-lui de Marcay, care a luat exploatarea tripoului din Constanța. Ziarele oficioase păstrează, cu privire la această afacere, o tăcere prudentă dar și foarte semnificativă. De unde în alte împrejurări, suratele oficioase sunt de o limbuție extraordinară, de data aceasta cu privire la afacerile d-lui de Marcay, se feresc ca de foc să sufle un singur cuvînt pentru ca nu cumva scăpînd vre-o vorbă greșită, să compromită pe cei ce se înfruptă destul de gras, din cîștigurile d-lui de Marcay. Tăcerea presei oficioase însă, cu privire la această afacere, nu va avea de rezultat decît să întărească și mai mult—dacă ar mai fi nevoe—, afirmațiunile noastre. Fie că va tăcea presa oficioasă, fie că va vorbi, fie că va țipa, noi promitem un lucru, vom urmări de aproape toate operațiunile d-lui de Marcay și a tovarășilor săi și, la timp, vom ști să-i demascam și să-i înfierăm așa după cum merită. Așteptăm dar ca banda să se așeze la lucru. r LEGEA MESERIILOR Incapabilii acuză D-l Nenițescu îndrăznește să învinuiască partidul liberal de dezastrul aplicărei legei meseriilor. Situațiunea creată de nemulțumirile generale ale meseriașilor din toată țara, în urma încercărei de aplicare a legei d-lui Nenițescu, e foarte gravă, de vreme ce ministrul industriei își pregăteștește cu multă îndrăzneală, de pe acuma, o platformă de salvare. Nemulțumit cu serviciile pe cari i le aducea «Epoca», d-l Nenițescu a recurs la ajutorul «Monitorului Oficial» in care a publicat un fel de comunicat. Cu o rea credință care nu are de egal decit incapacitatea sa dovedită, d. Nenițescu acuză partidul liberal că prin «instigațiile» sale, zădărnicește aplicarea legei meseriilor. Sistemul e cit se poate de comod: faci o lege rea, plină de lacune, după o concepție reacționară și polițienească, încarci pe meseriași cu taxe și cotizații împovărătoare, nu organizezi nici măcar asistența medicală, nu iei in seamă, arătările oamenilor pricepuți, numești un personal sinecurist, incapabil și străin cu totul de chestiunile pe cari le va avea de aplicat,—și cînd toată această politică nechibzuită și ridicolă dă naștere la nemulțumiri generale și la cel mai formidabil fiasco, atunci vina pe partidul advers ! Epoca merge și mai departe cu îndrăzneala și ridicolul, afirmînd că partidul liberal a organizat nu știm ce comitet secret, un fel de complot misterios care are de scop instigarea meseriașilor și provocarea unei revoluții la orașe ! Nu ne vom pierde vremea să desmințim rătăcirile unor oameni pe cari situația lor desnădăjduită i-a făcut să-și piardă mințile. " Un lucru reese insă sigur și de netăgăduit din toate acestea, «marea operă» a d-lui Nenițescu și a guvernului conservator a dat cel mai rușinos și mai complect faliment. EDILITARE Primăria $ Ieftinirea troliul LA ADMINISTRAȚIA COMUNALA S’A INSTITUIT DIN NOU „O COMISIUNE“ ! Ziarele ne anunță că la Primăria Capitalei s’a instituit o nouă comisiune, pusă sub preșidenția Primarului, în scop de a se studia măsurile pe cari administrația comunală le-ar putea lua în chestia ieftinirei traiului. E o nouă glumă a d-lui Dobrescu, activul și inteligentul primar al Capitalei. Judecind după activitatea de pînă acuma a administrației comunale, noua comisiune nu va face absolut nimic. In adevăr, acum de curînd s’au ivit două chestiuni în legătură cu scumpirea traiului: chestia ridicărei prețului cărnei și a pîinei, amîndouă alimente de prima necesitate. Ce-a făcut Primăria? A știut să apere interesele marelui public împotriva speculatorilor și acaparatorilor cari urcă în mod artificial și nejustificat prețul alimentelor de prima necesitate ? Nicide cum, In chestia scumpirei cărnei, după un simulacru de anchetă, s’a numit iar o comisiune,care, după vre-o trei săptămîni de studii și cercetări, a făcut mai multe propuneri. Rezultatul practic ? Măcelarii angrosiști învinuesc pe cei detailiști că scumpesc carnea, și vice-versa,dar carnea se vinde tot cu prețuri uscate și populația suferă. Același lucru cu pîinea : Protestarea primăriei împotriva scumpirei cerută și pusă în practică de brutari a fost platonică, deoarece administrația nu a pregătit din vreme funcționarea unei brutării comunale. Iată fapte precise. Noua comisiune nu va avea deci alt rost decît poate acela de a încasa ceva diurne. CAUZELE SCUMPIREI CHIRIILOR Declarațiile unui proprietar El spune: Vinovati sunt diriașii Afișcarea chiriașilor amenință să ia proporții mari.— Diferitele categorii de proprietari.—Scumpirea chiriilor este în legătură cu prețul terenului, materialui și a brațelor de muncă.—O cauză mare care a contribuit la urcarea exagerată a chiriilor.—Chiriașii să nu se mai concureze ! Chestiunea scumpirei exagerate a chiriilor a început să miște populațiunea nevoiașe din Capitală. Această mișcare amenință să ia proporții din ce în ce mai mari. Se poate prevedea că cu prilejul viitorului termen de mutare, adică de Sf. Dumitru, agitația chiriașilor să devie supărătoare pentru ordinea publică și amenințătoare pentru proprietari. Cu alte cuvinte, ne putem aștepta la o agitație mai violentă, urmată de mișcări de stradă și dezordine. Aceste reflexiuni rees din cele ce s’au vorbit la întrunirile chiriașilor, și nu trebue să fie cineva profet pentru ca să prevadă mai dinainte că lucrurile ar putea să ia o întorsătură foarte gravă. In cazul cînd guvernul nu va lua nici o măsură pentru liniștirea chiriașilor,—prin găsirea unei soluțiuni care să-i puc la adăpost de orice speculă și să le dea putință a locui într’o casă după puterile lor—nu ne ar mira faptul că lumea exasperată s’ar putea deda la oarecari excese. Noi am vorbit adesea despre această chestiune și am arătat cum stau lucrurile sub toate fețele și din toate punctele de vedere. De un șir de ani, de cînd scumpirea chiriilor a început să se manifesteze din ce în ce mai mult, noi ne-am făcut datoria, înregistrînd plîngerile chiriașilor. Spre a dovedi însă imparțialitatea noastră, în această chestiune, așa de arzătoare pentru imensa majoritate a populațiunei, n’am ezitat să dăm publicităței și celor ce spun proprietarii și a arăta astfel cum motivează ei scumpirea chiriilor. De astă dată vom arăta aci ce spune un proprietar marcant din București, care are mai multe case de închiriat. — Chestiunea scumpirei chiriilor, ne-a declarat acest proprietar, este pe cît de complicată, pe atît de variată. Mai întîi trebue să împărțim pe proprietari în mai multe categorii și anume : 1) Acei cari nu trăesc numai din produsul chiriilor și ale căror case nu sînt un mijloc exclusiv de existență; 2) Acei cari trăesc numai din chirii și cari se preocupă zi și noapte cum să-și sporească venitul ; 3) Acei cari sunt numai cu numele proprietari, căci plătesc rate însemnate la creditele urbane; 4) Acei cari aleg chiriașii pe sprinceană și nu le prea pasă dacă le rămîn casele neînchiriate, etc. In toate aceste categorii de proprietari, ne-a spus interlocutorul nostru, găsești diferite specimene de oameni buni și răi, de miloși și cruzi, de lacomi și desinteresați, de speculanți și generoși, de explootatori și binefăcători. A trata deci pe toți proprietarii la fel și a-i învinui de sentimente rele și instincte urîte, fără a se face vre-o deosebire între unii și alții, este nu numai nedrept dar și foarte neuman, a continuat proprietarul care ne dă aceste lămuriri. Cunosc eu o sumă de proprietari cari au iertat multe datorii chiriașilor , sunt proprietari cari au fost adevărați binefăcători pentru mulți chiriași nevoiași sau împovărați cu familii grele. Cite fapte bune, săvîrșite pe ascuns și fară reclamă, și cite opere de binefacere nu se datoresc proprietarilor, a încheiat această parte convorbitorul nostru. * — Scumpirea chiriilor, a continuat distinsul proprietar, este datorită mai multor cauze. In primul rînd este în legătură cu cauzele cari au provocat scumperea generală din toată lumea. Apoi vin: scumpirea terenului, scumpirea întregului material de construcție; urcarea salariului meseriașilor și a brațelor de muncă, adică scumpirea manoperei, sporirea taxelor și a dărilor către Stat și comună, etc. Vedeți deci că sunt o mulțime de cauze care au contribuit la scumpirea chirilor pentru casele de locuit, după cum s’a întîmplat și cu toate celelalte obiecte necesare traiului oamenilor. Să luăm de pildă terenul, de unde înainte se găsea în Capitală cu 4—10 lei metru pătrat, azi abia mai găsești cu 30 lei m. p. Cărămida era cu 35 lei mia iar azi se vinde cu 70 lei, prețul lemnăriei s’a îndoit, tot așa și celelalte materiale, trebuincioase la construcția unei case. Ce să mai spunem de salariile meseriașilor ca zidari, tîmplari, fierari, tinichigii, vopsitori, etc. înainte acești meseriași se plăteau cu 3—5 lei pe zi. Cel mai de seamă meseriaș cîștiga pînă la 6 lei pe zi. Acum nu-ți lucrează cu 6 lei pe zi nici cel mai prost meseriaș, mai ales în timpul sezonului de lucru, din primăvară pînă în toamnă. Salariile meseriașilor de tot felul variază acum de la 8—12 și chiar 15 lei pe zi. Cu cît se plătea înainte un meseriaș, azi abia găsești cu acel preț salahori. In adevăr, înainte un salahor era foarte mulțumit dacă găsea de lucru cu 1.50—3 lei pe zi. Acum îi plătești cu 3—4 lei și tot nu-i găsești sau îți fac cazuri. Același lucru s’a întîmplat cu taxele comunale și diferitele dări către Stat, cari au urmat și ele... progresul timpului 1 .1« — Mai este însă o cauză foarte mare și cu această parte voi încheia, ne-a spus proprietarul în chestiune, cauză care a contribuit foarte mult la scumpirea chiriilor. Aci nu e vinovată nici scumperea generală, nici scumpirea terenului, a materialului și a brațelor de muncă, nici taxele și dările către Stat. Cauza aceasta a scumpirei chiriilor este datorită exclusiv chiriașilor, sau mai precis, a concurenței dintre chiriași. De altfel s’a scris de atîtea ori cum se concurează chiriașii spre a lua unul altuia casa sau prăvălia. S’a întîmplat să se ofere pentru o casă sau o prăvălie, 30 și chiar 50 la sută mai mult decît era închiriată. Goți proprietari ar putea să reziste unei asemenea oferte ? Și cine sînt acei proprietari cari să renunțe la un cîștig onorabil? Cine n’ar vrea să-și sporească venitul ? Și cu toate acestea, s’au găsit proprietari cari au refuzat sporul ce li se oferea și au ținut la vechiul lor chiriaș. Deci, a terminat proprietarul, asta vă rog să spuneți la ziar. Primul lucru pe care sunt datori să-l facă chiriașii este să nu se concureze unii pe alții. Căci dacă ei nu oferă mai mult, nici proprietarul nu va putea urca chiria. ACTUALITĂȚI Ce a hotărât Casația ? RĂSPUNS UNUI ZIAR „INDEPENDENT“. Un ziar zis „independent“, dar ale cărui servicii au fost de mult cumpărate de d. Marghiloman, afirmă că noi am „falsificat direct“ deciziunea Casației. De ce? Fiindcă am susținut ca cea mai înaltă instanță judecătorească a hotărît că tribunalul de Ilfov secția a doua n'a săvîrșit nici un exces de putere înlăturînd legea d-lui Marghiloman din 1S Decembrie 1911, ca neconstituțională. Ziarul independent, în solda d-lui Marghiloman, face o confuzie voită. Nu facem nici o dificultate din a recunoaște că înalta Curte nu s'a pronunțat în mod direct asupra constituționalităței legei Marghiloman, dar asupra acestui punct precis s'a rostit o altă instanță, judecătorească, tribunalul de Ilfov. Temîndu-se de consecințele încheierei tribunalului, guvernul a făcut recurs în Casație, susținînd ca tribunalul a săvîrșit un exces de putere. Ei bine, Casația a hotărît că, în principiu, tribunalele au dreptul de a cerceta constituționalitatea unei legi, și, atunci cînd o găsesc contrară principiilor înscrise în constituție, au dreptul și datoria de a le înlătura. Acest lucru l'a făcut tribunalul de Ilfov, secția a doua, și Casația a decis că el n'a săvîrșit nici un exces de putere și era competent să-l facă. Chestiunea e deci limpede și precisă; ea nu suferă interpretări talmudice, cum încearcă să facă ziarul „independent“ în solda d-lui Marghiloman. I ECOURI ntr’un mic sat din Franța, Montchauret, făcîndu-se alegeri s’a flies consilier comunal, marele poet Jean Richepin, din Academie. E locul nașterei lui Richepin, și cei cari se mîndresc cu un astfel de om au crezut că pot să-l înalțe prin alegerea de consilier în satul natal. E un omagiu atingător! Un medic Guezda tratează pe cale medicală, și nu chirurgicală, cancerul la om, printr-o combinație de arsenic și de fosfor. Să sperăm că lupta științei contra teribilei boale va eși triumfătoare. Academia franceză a fost chemată în judecată, și somată prin portărei, de către locotenentul colonel Monteil, deoarece o comunicare a sa asupra quadrilaturei cercului,—n’a fost nici cetită de Academie...Colonelul pretinde că comunicarea sa—cu o soluție imposibilă—trebuia citită. Procesul nu va fi banal ! Guvernul englez a construit, lângă Adlershott, — lagărul cel mare al armatei engleze — o mare sinagogă, pentru ca soldații evrei să aibă biserica lor propria.