Viitorul, ianuarie 1925 (Anul 18, nr. 5048-5071)

1925-01-01 / nr. 5048

0£i-srre­z«!setea V^o, £C48 2 LEE EX. In TARA 4LFI w. fr sfrtirriFlr IN TARA Un an------— — £00 ei Szse itnl------— 250 » Trei »-------125­­ ’/ti streb­ălate Un an-----— — 12.00 iei Şase luni - — — 600 » Trei ------------- 300 » REDACȚIA ADMINISTRAŢIA B U CUR­EŞT I sm EDGARD QIXNET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcţie 31/33, Redacţia şi Administraţia­­9/23 $1­1/11 AM­RCIURI COMERCIALE Se pricresc direct la Administraţia ziarului Mr Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug 2 LEI EX­ in ŢARA 4 LE­­6?. în MPfiltr Anul 1924 ţărei, asigurarea liniştei interne primejduită de curente anarhice, pregătirea legilor de unficare şi descentralizare administrativă, reforma impozitelor directe şi indirecte, sunt tot atâtea sforţări meritouse de a asigura probleme­lor ce se pun in noul Stat român soluţ­iunile cele mai potrivite, concretizate într-un larg spirit de democraţie naţională. Negreşit, opera nu este încă de­săvârşită. Dar, în această scurtă clipă de odihnă şi reculegere, pri­vind­ drum­ul străbătut şi rezulta­tele dobândite în anul pe care-l încheem azi,­­ nu putem privi decât our cea mai deplină încre­dere viitoarei© rezultate ale mun­cei ce ne aşteaptă în anul pe care-1 începem. încă un an de_MnMCA Nimitc mai firesc decât ca, în lui sanitar pe întregul cuprins al Pragul anului ce vine, să arun­căm o privire înapoi spre munca de interes obştesc săvârşită in de cursul anului ce se în­chee. Operele uriaşe nu pot fi bine a­­preciate atunci când sunt privite prin de­ aproape, zi cu zi, pe mă­sura clădirei lor; cercetătorul o­biectiv şi nepărtinitor are nevoie de perspectivă şi de timp pentru a putea judeca o operă, cu­m este aceea a aşezărei României­ Mari Pe temeliile ei noi, învăţămintele istoriei ne arată că nici când contemporanii mari­lor evenimente epocale din viaţa unui Stat n‘au putut cuprinde ei înşişi cu mintea întreagă măre­ţie e clipelor pe cari le-au trăit, sau n‘au putut măsura toată trăi­nnicia aşezărilor pe cari ei înşi­şi le-au durat sau le-au văzut du­­rându-se. Adevărul acesta ne vine în min­te în clipele de reculegere pe cari le trăim acu­m — în mijlocul săr­bătorilor potolitoare de patimi,— când ne gândim pe de o parte la rezultatele muncei positive săvâr­şită de guvernul şi parlamentul actual în opera de unificare, reor­ganizare şi consolidare a României întregite, iar pe de alta la violen­ta luptelor de partid deslănţuite in jurul acestei opere. De acea nu pentru a alimenta aceste lup­te scriem rândurile de mai jos, Ci pur şi simplu ca să însem­năm o etapă în drumul străbătut. Dezbaterile la Adresă sau la buget sunt prea recente, pentru a mai reaminti şi noi, în amănunt, opera săvârşită în anul ce se in­dice. Gia­co­me a putut ved­ea că însănătoşi­rea financiară României se rea­lizează în mod emeinic, zi cu zi, şi că anul 192 a însemnat un nou pas hotar pe calea conso­­lidărei finanţi r noastre şi a restabilitei pre­­giului şi creditu­lui Statului rom­ân, ce fusese atât de zdruncinat. In ce priveşte programul pune­re i în valoare a bogăţ­iilor solului şi subsolului­­ mâniei, anul ce se in ehe© a ini­emnat cristaliza­rea in­legiuiri im­portante a prin­cipiilor mari urnite să asigure desvoltarea nob­­ila a economiei noastre pe baze aţiomile, făcând însă cu putinţă o colaborare rea­lă a capitalului strein cu mun­ca, iniţiativa şi articiparea fac­torilor naţional Viitorul apro­piat va arăta ca de îndreptăţire sunt speranţele ce, în cadrele noi­lor legiuiri, oper­e de punere în valoare a bogăţiil­or noastre de tot felul şi de înzestrare a Statului, va trece în perioada realizărilor practice. De necontestat au fost de aseme­nea progresele săvârşite pe tere­nul cultural, căci cu toată situa­­ţiunea financiară­ încă dificilă, miile de clădiri şcolare noi, la­boratoriile, şcolile normale, etc., au învederat preocuparea cultu­rală a guvernului de azi. Comercializarea unora din în­treprinderile de Stat, îmbunătăţi­rea transporturilor, înzestr­area şi reorganizarea armatei, unifi­carea magistrat­urei şi a serviciu­ NOTE MUSEUL MILITAR In Parcul Carol — se află de mult instalat Museul militar, vizitat de mai puţini de­cât ar fi de dorit, şi care conţine o expoziţiune de mare preţ: expoziţiunea documentelor din care reese jertfele noastre pentru apărarea naţională. Sala «Regele Ferdinand» de material de artilerie şi istorice aşezate în rotondă. Sala «general Dragalina» şează evoluţia infanteriei. «Regina Maria» vedem vocii şi multe fotografii ale ostaşi­lor noştri comandanţi. Sala «împă­ratului Traian» ne dă icoane evoca­­toare ale răsboiului nostru de la­­W7­-7S, pri­­ţi scene fiin­dzrSS­­pania din Bulgaria din 1913. In sala «Sarmizegethusa» se află expuse documente referitoare la campania din Transilvania şi la cu­cerirea Pestei. In sala «Mihai-Vi­­teazul» vedem scene representând fragmente din viaţa eroului, apo­­teosarea lui Mihai-Viteazul, etc. In sala «Eroilor» se află expuse fotografii, picturi, sculpturi evoca­toare ale vitejilor. In sala «Dece­­bal» se află sculpturi şi picturi re­­presintând scene de eroism de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti. In sala «Regală» avem prilejul a admira fotografiile şi tablourile ce reprezintă pe­membrii scumpei noas­tre Dinastii. Sala «Ştefan cel Mare» cuprinde obiecte represintând scene din viaţa Moldovei, de la descălecare până la 1830 cu apoteosarea lui Ştefan Cel Mare. In sala «Moldovei» se pot admira o serie de picturi şi sculpturi re­presentând luptele de la Mărăşeşti. Pe lângă săli, Museul are şi mai multe galerii bogate in amintiri şi vestigii ale luptelor, jertfelor şi oa­menilor noştri mari. In întregul lui acest museu, care este o perfecţionare a Museului Hahn din Bruxelles, constitue o instituţie de cel mai puternic efect educativ.Generaţiile tinere au prile­jul să constate ce au făcut cele ce le-au precedat, pentru a le da ţara de astăzi, iar cei bătrâni pot vedea cu edoli, nu numai cu puterea in­ternă a amintirilor, oamenii şi lu­crurile pe care ei le-au trăit cu simţurile lor. De aceea am dori ca acest museu să fie obiectivul tutulor excursiilor şcolare, şi tutulor preumblărilor pu­ţin mai departe de Calea Victoriei, între Capşa, şi Palat, pentru ca să respirăm cu toţii cea mai sănătoa­să atmosferă morală: trecutul eroic românesc. PETRONIUS cu­prin­dea pe ie­rităţi In sala drapele I CU­M MICA ÎNŢELEGERE Un interview al d-lui I. G. DUCA timistrul afaceruor străine D-l ministru al afacerilor străine despre libertatea de acţiune a Statelor M cei înţelegeri şi despre de consolidare a României —————— pimwv'iA» Corespondentul ziarului. „Neue Zur­­cher-Zeitung“, ocupându se de proectul conferinţei Micei Antonie la Bucureşti care avea să se ţină luna trecută de următoarele detalii : Dorind să cunosc adevărata si­tuaţie în ce privea ştirea acelei con­ferinţe, despre al cărui program ziarele dădeau cele mai deosebite informaţiuni, am căutat să mă a­­dresez direct unui factor important al politicei româneşti pentru a avea a.«* şi asupra scopului ei, m'am­ exdre­­sat d-lui I. G. Duca, ministrul afa­cerilor străine, unul din cei mai distinşi bărbaţi politici ai României, bine cunoscut şi apreciat şi în străii Pătate. Că reprezentant­ al Româ­niei în Societatea Naţiunilor în toamna trecută a avut un deplin succes în activitatea sa ca preşe­­dinte al comisiunei de dezarmare. D. Duca a avut, buna voinţă să ne acorde un iterview special pentru «Neue­ Zu­richer Zeitung», spunând în esenţă Următoarele: fern al Micei Antant© liber este, conform interessiei sale să reia ori­când reiaţiunil© sale cu Rusia. La această hotărâre am ajuns In comun acord, de­oarece situaţia ţă­rilor noastre In această privinţă es­te fundamental deosebită. De pildă ROMANIA DE MULT AR FI FOST DISPUSA SA RECU­NOASCĂ Rusia sovietică de nu ar fi intervenit aşa zisa chestiune basa­rabeană Pe de altă parte, sunt motive de ordin intern şi extern cari­ fac Cehoslovacia să nu refuze rec­unoaş­terea Rusiei, pe când Iugoslavia din aceleaşi consideraţiuni tr­ebue­­ să Kiar amâne rezolvarea acestui fapt. Este însă de la sine înţeles că la viitoarea conferinţă a Micei înţe­legeri, chestiunii rusă va avea lo­cul ei ca şi jos pe chestiunile poli­ticei externe cc.j1fe vor discuta de statele reprezentant­e ale Antantei pentru ca primSchimbul de idei şi oninii cât mai a­trase să se stabileas­că liniile con milă toare ale atitudi­nii noastre m­.rwrale. Situata mc SSO­ de idei am între despre actuala­­ române. D. Duca ia aceiaşi o bat pe d. minis* situaţie a polii» a răspuns: — Ori care observator imparţial nu poate să nu aibă o ttistă apreciare a m­a rei opere de consolidare­, pe c°rc Româ­nia adeseori prin mari dificultăţi de la încheierea păcei lucreazâ s'o realizeze. Iubitoare de pace şi progres. Româ­nia s/f «f4*"­Jiste fapt­ezi'ic.:- Ca activitatea noas­tră­ stăruitoare si fără sgomot, pe acest teren, contrastează cu criza grea şi marile sdruncinări ce se petrec în ţările din jurul nostru. Negreşit că mai­ sunt multe de făcut intr'o pară nouă ca, România — a con­chis d. Duca — cert este insă că decişi suntem a continua opera cu toată ener­gia In măsura puterilor noastre vom de­pune aceleaşi sforţări şi in afară pentru consolidarea şi păstrarea păcei. B . I. G. DUCA Ministru de externe Cfired set va­­me­nestă conferintăl » «Conferinţa Micei Antante se va ţine după toate probabilităţile la Începutul lenei Mariic, adică după alegerile din Iugoslavia. Importanţa acestei conferinţe nu trebuie exagerată, căci ea nu este altceva de­cât una din acela confe­rinţe periodice, pe cari le ţin statele Micei înţelegeri de două ori pe an, conform unei deciziuni stabilit® mai de multă vreme. Deocamdată nu există chestiuni extraordinare caii să poată forma subiectul acestei consfătuiri. Corespondentul ziarului elveţian făcând observaţia că, unele ziare au afirmat că în conferinţă se va dis­cuta­ chestiuea reluărei relaţiuni­­lor cu Rusia. d. Duca şi-a exprimat mirarea asupra acestui fapt de­oare­ce presa ar trebui să ştie că statele Micei Antante de un an şi jumătate au clarificat această chestiune. Recunoaşterea Micei Sovietelor S3« S’a stabilit de mult — a declarat ministrul român — că oricare man­ ICOUIi­ ­n golful dela Triest un hydroavion I s‘a prăbuşit fără ca să fie fur­tună. Ambii aviatori s’au înecat. A­nglia a vărsat Statelor­ Unite suma de 91.500.090 dolari dobân­dă pentru datoria ce are. I­a Petrograd o ceată de bandiţi I, încercând Să pătrundă, în aim­ , basala franceză, o luptă s‘a în­cins în puterea nopţei cu paznicii­­ înarmaţi. Un bandit a fost ucis, al­tul arestat.—x— L­a Cairo a sosit d. Howard Car­ter pentru a lua măsuri ca să fie reluate la Lonqsor lucră­rile din Cripta lui Tut-Ank-Amon. a Londra au fost construite în anul acesta 110.000 case și 86 la suta din ele au fost con­struite de­ întreprinderi particu­lare I­n Norvegia s’a descoperit o pa­nama de contrabandă cu spir­toase. Ziarul «Tidnens-Tegn» a­­firmă că sunt implicaţi câţiva mi­niştri şi deputaţi. învinuiri NEDREPTE In sfârşit anumita presă a înce­put să se convingă de pericolul bol­şevic. Siguranţa generală nu mai este învinovăţită că, în complicitate­ cu guvernul ,­înscenează comploturi Guvernul la rândul lui este absolvit de vina de­ a alarma ,,inutil” opir­nia publică de câte ori are nevoe de­ o ,,diversiune”. Este o pocăinţă târzie a anumitei prese care azi înţelege că­­bolşevis­mul e prea compromis,şi prea a­­proape de declin, spre a-i mai a­­corda sprijinul. E un patriotism de ultimă­ oră, la care s-au asociat, şi unele grupări opoziţioniste. Modul de manifestare a acestui patriotism este însă foarte curios: guvernul este azi învinuit că n’a luat măsuri la timp contra anarhiei, ci a dat primul, exemplul dezordinei. Ni se par extrem de hazlii aceste acuzaţiuni. Acei car­ de trei ani făt agitaţii de stradă,şi nu pierd nici un prilej de-a instiga fie pe studenţi, fie pe muncitori, fie pe ţărani, învi­­nuesc de dezordine guvernul care, de la venirea la cârmă, a văzut clar unde duce propaganda aceasta şi a ştiut s’o stăvilească. Azi ■ când la toată Europa s’au luat măsuri con­tra bolşevismului,­­ energia guver­nului şi mijloacele ce le-a întrebuin­ţat în potolirea mişcărilor anarhice. Pot fi criticate numai de acei cărora nu le convin aceste, rezultate. ■. De aceia citicile lor de acum, ca şi cele­­din trecut, — când susţineau că­­ comploturile descoperite sunt simple „înscenări”, —­n’au iniei un răsunet în opinia publică mulţumită că liniştea ţărei a fost asigurată. i în Statele vecine DICTATURA in Ungaria Ministrul de interne al Ungariei a prezintat de curând Adunării na­­ţioale din Budapesta o lege prin care se acordă puteri dictatoriale guvernului Bethlen. Se ştie că d. Bethlen luptă acum împotriva legitimiştlor maghiari cari vor să aducă pe tronul Unga­riei pe arhiducele Otto, copilul mai mare al fostului împărat Carol. ■ roxn­ CONTELE BETHLEN S­i---------—1 Poporul român­ a­ fost totdauna şi din toate vremurile iubitor de spectacole, fie pentru aşi purifica mintea şi sufletul, fie numai pen­tru a avea un prilej de a petrece. Poporul român, datorită credin­ţei în legile şi în datinele strămo­şeşti, a transmis datinele din ge­neraţie în generaţie, nelăsând nici un prilej însemnat din viaţă, fără a‘l sărbători, fără a‘l simboliza. Aproape nimic din trecutul nea­mului nostru nu e cu desăvârşire pierdut în vremea de faţă. Contactul cu străinii şi spiritul de imitaţie au făcut ca multe din datinele strămoşeşti să persiste şi astăzi, modificate, însă, în mod simţitor. Câşlegile După postul cel mare al crăciu­nului,­­ ca­­ o dezlegare a lungilor zile de iarnă, petrecute în post şi rugăciuni, urmează epoca veselă a­­ câşlegilor, care începe din pri­ma" zi "de Crăciun şi ţine până­ la postul Paştilor. E vremea de vese­lie, de dansuri şi de petrecere, în lăuntrul căreia,' ien­ Pan şi Comus sunt­ sărbătoriţi. Măştile , 'încă de 'la începutul erei creş­­liiîe, măştile erau mult preţuite şi ■pnutomima era la modă. Impăratul August, voind sa,râs pâ­ndeascâ in vastul să imperiu a­­ceste' spectacole favoriză panto­mimele şi măştile n se de ele şi pentru a­numite scopuri poli . •. s mult atras la acest introdusese obiceiul baie ICilVi, ...Jg. Jj­t. temimiee, de obicei muşcate. In acele balete, trebue să gă­sim obârşia balurilor de astăzi, prilejuri de risipă, de desfăşurare a luxului şi de provocare a is­pitei. Balurile Prin bal se înţelegea de la în­ceput o adun­are de bărbaţi şi de femei cu scopul de a dansa. Cuvântul bal derivă de la gre­cescul wallo sau walUrre, ceea ce înseamnă a dansa, a sări, de un­de derivă chiar verbul italienesc ballare. Primul bal pomenit în istorie este acela dat în 1385 la Amiens, cu prilejul căsătoriei lui Carol VI cu Izabela de Bavaria și pe care-l citează. E. de Montgrave, în „Dic­­tionnaire de la conversation et de la lecture“.­­ Primul bal mascat datează­ tot de pe vremea lui Carol al VI-lea, care pe la 1397, când regele remis după o boală nervoasă, îşi făcu apariţia în sala de bal de la „Ho­tel de la Reine Blanche" urmat de patru seniori, costumaţi în sălba­tici. Pecetea oficialităţii, însă nu a fost dată balurilor costumate şi mascate decât de Caterina de Me­­dicis, cerându-le, chiar,, printre ser­bările curţii şi utilizându-le pen­tru aceleaşi scopuri ca odinioară împăratul August. * Cele mai vechi baluri în Fran­ţa fură însă petrecerile de la ţară, întrunirile ţărăneşti, după sfârşi­tul muncii câmpului, cari s-ar pu­tea asemăna cu şezătorile ţăranu­lui ro­­­ân, la care luau parte şi bătrâni şi tineri, şi bărbaţi şi fe­mei, fiecare având un rol special de îndeplinit. Balul operei ■ In 1715, Ludovic al XIV-lea cre­a în mod definitiv, vestitul bal al operei mari din Paris, care şi în­ zilele noastre este unul din balu­rile cele mai strălucite şi mai cău­tate ale Carnavalului. Revoluţia din 1789 suprimă ba­lurile­­oficiale, îngăduind numai „balurile victimelor“, la care ni­meni nu era admis dacă nu avea o rudă ucisă­ pe eşafod. •Pe vremea consulatului fură admise balurile mascate ale Ope­rei, cu obligaţia ca toată lumea­ să vie în costume negre, nepermi­­ţându-se, însă, dansul. Imperiul organiză, baluri gravt-.­­dioase. La noi Până'n secolul al 18-lea balurile nu erau cunoscute. Pe vremea lui Moruzzi, nişte no­bili fugari din Franţa au încercat să Înjghebe asemenea petreceri. Tn sppoUU al 1Q-1&11 mlat4 iii,. in. \v ■*»' v";\ v:if ’ ' -V -I i ' i rilor boeri. Dansul până atunci, nu era în­găduit decât la nunţi, la praznice, la lăsături de sec. ' 7 Nu se pomeneau dansuri în doi, ci numai ansambluri generale. Jocul se numea horă şi toţi se prin­deau de mână şi jucau în cerc. Moravurile în urmă s‘au schimb­­at şi nu mai era considerat ca­­ ruşine ca femeile să danseze nu­mai cu câte un cavaler. La balurile de la Curte se dan­sa poloneza, menuetul, mazurca şi altele. Cadrilul şi polca vin de la noi, valsul în doi timpi­ dela nemţi. Odată cu introducerea acestei mode străine, s‘a renunţat cu de­săvârşire la vechiul danţ boeresc, la horă. Boerii cu vazăr au imitat pe Domn şi au dat şi ei baluri la oa­sele lor, negustorii bogaţi au imi­tat pe boeri şi repede s‘a introdus şi obiceiul balului public. De atunci pretutindeni se joacă, se dansează şi zorile prind lumea în s­ala de bal, fără aşi fi astâm­părat pofta de danţ. Balurile şi petrecerile s-au înte­ţit, mai cu seamă în zilele noas­tre, când după anii războiului, a urmat epoca de destindere a ner­vilor.­ ­XXX­ pătimişi obiceiuri CARNAVALUL de PAULPRODAN Continuarea In pas. In ziua de 29 Noe­brie 1852 se stingea in hotelul „­ inacria“ din Palermo în vârstă d­e 31 de ani (zice actul de deces) Nicolae Bălce­­scu, una din ceie mai­­strălucitoare figuri ale renașterei României. Sosit acolo în ziua­­ de 17 Oc­tombrie 1852, chiar...a­ttunci cu să­nătatea foarte zdrunci­nată, Bălce­­scu şi-a văzut zi­ cu zi, forţele slă­bind, dar şi-a păstrat­ luciditatea minţii până în ziua din urmă, când a scris acel sfâşietor testament, in care înşira hainele şi rufele ce po­sedă precum şi datorii­ către hote­lier: „o lună de locuinţă şi nutri­ment". ■ Muria sărac, dar nu în înţelesul obişnuit al cuvântului, ci mai sărac decât toţi săracii, fiindcă avea nu­mai 30 de franci, pe cari i-a încre­dinţat consulului otoman (pentru că principatele se considerau în afară ca provincii turceşti), spre a servi drept spese de înmormântare. Peste 11 ani, in 1863, guvernul român a trimis pe Nicolae lonescu să cerceteze unde este înmormântat şi să-i aducă rămăşiţele in ţară. Misiunea lui­­ lonescu n’a avut succes. După cercetările făcute în ulti­mul timp, osemintele lui N. Bălces­­cu au­­ fost găsite şi conform deri­ziunii consiliului de miniştri, ele vor fi redate pământului pe care l’a iubit cu atâta pasiune. Dacă, în deobşte, este un lucru trist, mai trist decât moartea în­săşi, ca oasele unui om să putrezea­scă departe de patria lui, dacă u­­nele popoare au în cultul lor pres­cris anume ca oriunde s’ar prăpădi cineva să i se aducă negreşit cor­pul în ţară, apoi pentru sufletul lui Bălcescu suferinţa a fost mai pre­sus de orice închipuire. E destul să citeşti oricare pagină din scrierile lui, ca să ţi se trezea­scă sentimentul iubirii de patrie, începând, încă din 1845, să a­­dune material pentru a redacta is­toria Românilor sub Mihai Vitea­zul, „acea carte sfântă unde se află înscrisă gloria României”. Bălcescu a dus cu sine, în exilul după 1845 paginele câte putuse să scrie, și în exil a continuat opera sa grăbit, grăbit ca să nu-i sune ceasul din urmă. „Cu o inimă sfâşiată de durere — scrie el — mă lupt cu o boală crudă şi neîmblânzită, caut a câş­tiga timp asupră-i şi a o întrece în iuţeală ca să pot luuri fraţilor mei SBSW* aceste pagine din viaţa părinţilor noştri şi cad sleit de putere, mistuit de silinţele ce fac”. Pentru el, istoria pe care­­­cătuia şi în care punea picatul­ picătură ceea ce-i rămânea din flerul său aproape de sfârşit, era o cercetare obiectivă a trecutu­lui, ci era biblia patriotismului, eră cartea cu care trebuia să crească generaţiile româneşti, era instru­mentul prin care avea să se pregă­tească inimele pentru ziua care a­­vea să vie. „Moştenitori ai drepturilor pen­tru păstrarea cărora părinţii noş­tri s’au luptat atâta în veacurile trecute, fie ca aducerea aminte a acelor timpuri eroice să deştepte în noi simţimântul datorinţei ce avem de a mări pentru viitorime această preţioasă moştenire . Bălcescu, ca şi tovarăşii săi de luptă din acea epocă, credea că vi­sul lor se va înfăptui cândva. Două mici principate, zdrobite sub căl­câiul stăpânitorilor streini, săraci, fără nici o desvoltare în niciuna din ramurile cari asigură forţa unei na­ţiuni, iar împrejurul lor alte ţări româneşti, stăpânite de state hrăpă­­rite şi puternice, iată situaţia ca­­putea să taie orice speranţa şi de avânt, iată situaţia în care un­itianu, un Bălcescu, un Heliade Alexandri şi alţii îndrăzniau să zsă şi să spere. In epoca pribe­­„ luptătorii de la 1848 erau nişte­­ nenorociţi, svârliţi departe de­­ lor, cu mijloace materiale mai ,­­t decât reduse, cu legături pu­­s­e în cercurile conducătoare ale statelor mari, având între ei neîn­ţelegeri şi chiar lupte sfâşietoare... şi totuşi ei nu părăsiră lupta nici un moment şi reuşiră să facă lu­mea să ştie să există un popor ro­mân, care vrea să trăiască şi vrea să se desvolte.­.­­ * Concepţiunea politică a acestei generaţiuni a fost exprimată de Bălcescu în multe din scrierile sa­le. Faţă de forţa brutală care se desfăşura în jurul neamului româ­nesc, ei credeau că trebue să se organizeze forţa de rezistenţă. Se zice că, aflându-se odată la o mo­şie din Moldova şi văzând pe flă­căi cum joaca în horă, Bălcescu ar fi exclamat : „Mândră oaste va avea România când îi va veni şi rândul ei pe lume“ . Se ştie ca­ ce­le dintâiu studii amănunţite asu­pra trecutului, Bălcescu le-a, con­sacrat puterii armate (1844). Se ştie că el a servit ca sub­ofiţer în mica oştire înfiinţată de regula­mentul organic şi pe care poetul Vasile Cărlova o salută cu versu­rile inspirate : Acea armă ruginită şi ascunsă in mormânt Braţele să înfierbânte; iasă iar­ăşi pe pământ ! Aşa­dar Românii trebuiau sa­şi pregătească o armată ; această rara armată trebuia să fie a poporului întreg. De­­aceea ideea democrati­că a fost al doilea stâlp al clădirii pe care o întemeia generaţia dela 1848 şi de aceea zice Bălcescu: „Vai de acele naţii unde un mic număr de cetăţeni îşi întemeiază puterea şi fericirea lor pe robia gloatelor ! Ele pier ! Astfel noi vă­zurăm în zilele noastre o naţie pu­ternică şi vitează (Polonia), cu care odinioară ne luptam­­împre­ună pe câmpul slavei pentru Tiberi­tate şi creştinătate, o văzurăm că­zând cu sgomot, sdrobită în bu­căţi... nu din nevoia puternicilor vrăşmaşi, dar din pricină ,că şi acolo o aristocraţie egoistă căi­case în picioare drepturile ome­nirii“. Acestea le scria în 1845. Incer­carea­ lor din 1848, sdrobită, nu i se înfăţişa însă lui Bălcescu în 1852 ca o înfrângere definitivă. El a murit cu convingerea că­ lupta lor va da roade şi a murit cu du­rerea că nu va avea norocul să va­ză şi el ziua cea mare. Cuvintele profetice pe cari le-a scris cu puţine zile înaintea mor­ţii sale, trebuesc, mai ales în îm- Cultul racunoştinţii , mare luptător al neamului wtNBt: H. Bălcesci — Iflsemr^rS­­espre viata si activitatea emir urlu ui istoric — N. BĂLCESCU

Next