Agrarul, 1901 (Anul 1, nr. 8-15)

1901-08-15 / nr. 8

86 AGRARUL drept să le aşteptăm. Precum se află ele azî, putem crede că au­ fost înfiin­ţate mai mult pentru ochii lumei ca să nu se zică că nu există şcoli de a­­gricultură în Romînia. E permis oare ca Romînia să nu posede o şcoală su­perioară de agricultură, şi să fie nevo­iţi tinerii noştri să meargă în străină­tate spre a învăţa agronomia ? Dar unde avem noi şcoale speciale de lăptărie, de stupărie şi magnanerie, de horticultura, de ciobani şi de văcari? Unde sunt cîmpurile de demonstraţiune practică ? (In Francia există 5000 cîm­­puri de demonstraţiune). Există la noi cursuri de agricultură făcute de pro­fesori ambulanţi prin comunele rurale ? Se face la noi conferinţe agricole prin cazărmi ? Există vre­o catedră de agri­cultură pe la gimnaziele noastre, sau­ pe la facultăţi, precum vedem că se face în cele­l­alte ţări? Nu, absolut nimic din toate acestea. Şi ca culme, nici chiar copiilor de săteni din şcoa­­lele rurale nu li se predă un învăţămînt agricol practic. Pe cînd statul trebue să organizeze învăţămîntul agricol în modul cel mai perfect şi pe scara cea mai întinsă în toată ţara, dînsul, din contra,­­l-a res­­trîns cu totul. Iar rezultatul e că Ro­mînia, în loc să se afle în capul ţărilor civilizate cu învăţămîntul său agricol, se află la coadă, şi e una din ţările cele mai înapoiate. Dar să urmăm comisiunea care, dorind să se lumineze şi asupra concepţ­iun­lor statului român în privinţa chestiunelor de ordin pur economic, ar merge şi pe la ministerul nostru de agricultură spre a cerceta măsurile luate în această privinţă. Dînsa se va informa mai întîi de planul adoptat şi urmărit de statul nostru pentru desvoltarea şi ocrotirea agriculturei, de studiile făcute în această privinţă, şi de mărsurile puse în apli­care. Va cere să examineze cadastrul nostru ; hărţile agronomice ce trebue să le posedăm ; statisticele noastre a­­gricole; organizaţiunea noastră de in­­formaţiuni şi de ştiri comerciale pen­tru interiorul ţăreî şi cu ţările străine ; va căuta să consulte legile elabo­rate pentru încurajarea şi răspîndi­­rea societăţilor cooperative agricole ; pentru înfiinţarea caselor de credite agricol mutual; pentru încurajearea a­­meliorăreî raselor de vite; pentru fa­vorizarea desvoltăreî industriilor agri­­cole; pentru protegearea produselor noastre agricole, ca să poată susţine concurenţa în contra celor străine, atît în interiorul ţăreî cît şi pe pieţele de desfacere din lume etc. Comisiunea va răsfoi în zadar dosa­rele ministerului căci nu va găsi nimic din toate aceste lucrări utile şi adevă­rat folositoare. Ea va da peste vre­un proect uitat prin sertare, vre un ra­port necitit, sau vre-o circulară ne­pusă în aplicare. Iată ce va constata comisiunea stră­ină în ancheta sa. Și ce concluziune va putea trage dînsa despre starea a­­gricultureî noastre ? Dînsa va conchide că statul român a procedat pentru interesele generale ale agriculturei ţăreî, cu aceaşi nepricepere şi cu aceasî ne­păsare cu care a procedat şi pentru administrarea domeniilor sale. Şi comi­siunea se va înapoia cu convicţiunea că, în cît priveşte agricultura, Romînia e departe de a se putea numi Belgia Orientului; şi nu ’şi va putea explica nici odată cum o ţară reputată emina­­na mente agricolă, a rămas atît de emi-O­i­­ namente înapoiată în agricultură. Ear noi agricultorii, ce concluziune, ce învăţămînt putem trage dintr’o ase­menea situ­aţiune, şi ce trebue să facem? Cred că destul s’au risipit banii publici, fără nici un rost ; am plătit destul de scump experienţa trecutului, şi de acea nu putem admite şi pe viitor reînnoi­rea acestor greşeli păgubitoare : non bis in idem. De acum înainte, trebue să stăruim cu toţii pentru apărarea intereselor, şi să cerem ca o parte din impozitele pe care o plăteşte agricultura, să se între­buinţeze anume pentru trebuinţele agri­­culturei, iar nu in lucrări neproductive sau de lux. Trebue să mai stăruim asemenea, să se elaboreze un plan serios, bine con­ceput şi bine studiat, despre toate mă­surile economice şi despre toate lucră­rile de care agricultura simte imperios necesitate, şi pe care toate guvernele vor fi datoare să le aplice, execute şi urmeze cu sfinţenie, fără şovăire, şi cu toată energia ce o reclamă situaţiunea noastră de azi. Putem întemeia o N. St. Cesianu industrie puternică? Se apropie vremea revnoltei tra­tatelor de comerţ, moment greu­ şi deciziv pentru desvoltarea economică a unei ţări. La asemenea ocaziuni mari, naţiunile procedează la un fel de examen de conştiinţă economică, fac bilanţul stărei­lor prezente, ob­servă lipsurile şi caută să-şi realizeze aspiraţiunile economice pentru viitor. In 1903 se vor schimbă tratatele de comerţ. De pe acuma se cuvine să discutăm multiplele şi gravele pro­bleme ale economiei noastre publice; in ce stare se află agricultura şi in­dustria ţăreî, ce direcţie să­­dăm desvoltării avuţiilor noastre, etc. Nu voiți atinge, natural, aceste chestiuni cari necesită studii lungi şi aprofun­date, ci voiți căuta numai a fixa cite­va puncte mai importante din complexul chestiunea industriei ro­mâne, cari au o mare însemnătate, faţă de apropiata expirare a trata­telor noastre de comerţ. In articolul meu­ «Statul faţă de agricultura română» am susţinut, bazat pe cifre, că mica politică eco­nomică posibilă la noi este cea agrară, de­oare­ce Romînia este o ţară pro­fund agricolă. In articolul de faţă mă voiui încerca să dovedesc că aceiaşi concluzie se impune dacă judecăm situaţia noastră economică din punc­tul de vedere al industriei ce trebue să se creeze la noi. Am arătat in articolul sus citat că exportul Rominiei este constituit mai tot—peste 95°/0 — din produse agri­cole, forestiere şi vinicole. Cifra a­­ceasta este aşa ele însemnată şi de convingătoare, in­cit, ea singură, indică lămurit calea ce avem de ur­mat in politica noastră vamală . A ne sili din toate puterile de a păstra pieţele străine de desfacere pentru cele 95°,­0 materii agricole, fiind­că de pe urma exportului acestor ma­terii trăim noi. .Şi imediat se pune chestiunea industrială in toată în­tinderea ei. Dacă noi românii dorim ca ţările străine să pue taxe vamale mici pe cerealele, vitele, lemnele şi vinul nostru pentru ca să le putem vinde cu cîştig, adică dacă voim să ne apărăm interesele agricole, in cazul acesta și noi trebue să com­pensăm pe străini punind taxe va­male mici pe produsele lor industriale ceea­ ce înseamnă slăbirea industriei noastre. Cunoscuta și eterna poli­tică, do ut des. Se vede de aci greutatea cea mare a stabilirei unei industrii solide la noi in ţară. Noi rominii suntem, in privinţa aceasta, par’că prinşi într’un cerc viţios din care nu vom putea scăpa de cît perzind multe din iluziile şi aspiraţiile noastre industriale. Căci situaţia este aşa in­cit dacă voim să dăm avint industriei şi s’o întemeiem pe baze largi şi solide, trebue să sa­crificăm interesele agriculturei; iar dacă necesitatea inexorabilă a lucru­rilor ne sileşte a favoriza agricultura trebue să sacrificăm interesele in­dustriei. Ambele­ egal îndreptăţite nu se poate. A lucra pentru împuter­nicirea industriei române înseamnă a pune taxe mari vamale pe produ­sele industriale străine pentru ca acestea să nu poată concura produ­sele industriei noastre și procedind ast­fel am perde debușeurile străine pentru produsele noastre agricole, ceea­ ce pentru noi este imposibil. Iar dacă ne menţinem debuşeurile străine in favoarea agriculturei, trebue să şi punem taxe vamale moderate pe in­dustria străină, ceea­ ce înseamnă sacrificarea industriei noastre. Un exemplu. Străinătatea importă la noi materii textile în valoare con­siderabilă, peste 40 °­ C. Fabricanții noştri de textile reclamă energie ul’-

Next