Agrarul, 1901 (Anul 1, nr. 8-15)
1901-08-15 / nr. 8
86 AGRARUL drept să le aşteptăm. Precum se află ele azî, putem crede că au fost înfiinţate mai mult pentru ochii lumei ca să nu se zică că nu există şcoli de agricultură în Romînia. E permis oare ca Romînia să nu posede o şcoală superioară de agricultură, şi să fie nevoiţi tinerii noştri să meargă în străinătate spre a învăţa agronomia ? Dar unde avem noi şcoale speciale de lăptărie, de stupărie şi magnanerie, de horticultura, de ciobani şi de văcari? Unde sunt cîmpurile de demonstraţiune practică ? (In Francia există 5000 cîmpuri de demonstraţiune). Există la noi cursuri de agricultură făcute de profesori ambulanţi prin comunele rurale ? Se face la noi conferinţe agricole prin cazărmi ? Există vreo catedră de agricultură pe la gimnaziele noastre, sau pe la facultăţi, precum vedem că se face în celelalte ţări? Nu, absolut nimic din toate acestea. Şi ca culme, nici chiar copiilor de săteni din şcoalele rurale nu li se predă un învăţămînt agricol practic. Pe cînd statul trebue să organizeze învăţămîntul agricol în modul cel mai perfect şi pe scara cea mai întinsă în toată ţara, dînsul, din contra,l-a restrîns cu totul. Iar rezultatul e că Romînia, în loc să se afle în capul ţărilor civilizate cu învăţămîntul său agricol, se află la coadă, şi e una din ţările cele mai înapoiate. Dar să urmăm comisiunea care, dorind să se lumineze şi asupra concepţiunlor statului român în privinţa chestiunelor de ordin pur economic, ar merge şi pe la ministerul nostru de agricultură spre a cerceta măsurile luate în această privinţă. Dînsa se va informa mai întîi de planul adoptat şi urmărit de statul nostru pentru desvoltarea şi ocrotirea agriculturei, de studiile făcute în această privinţă, şi de mărsurile puse în aplicare. Va cere să examineze cadastrul nostru ; hărţile agronomice ce trebue să le posedăm ; statisticele noastre agricole; organizaţiunea noastră de informaţiuni şi de ştiri comerciale pentru interiorul ţăreî şi cu ţările străine ; va căuta să consulte legile elaborate pentru încurajarea şi răspîndirea societăţilor cooperative agricole ; pentru înfiinţarea caselor de credite agricol mutual; pentru încurajearea ameliorăreî raselor de vite; pentru favorizarea desvoltăreî industriilor agricole; pentru protegearea produselor noastre agricole, ca să poată susţine concurenţa în contra celor străine, atît în interiorul ţăreî cît şi pe pieţele de desfacere din lume etc. Comisiunea va răsfoi în zadar dosarele ministerului căci nu va găsi nimic din toate aceste lucrări utile şi adevărat folositoare. Ea va da peste vreun proect uitat prin sertare, vre un raport necitit, sau vre-o circulară nepusă în aplicare. Iată ce va constata comisiunea străină în ancheta sa. Și ce concluziune va putea trage dînsa despre starea agricultureî noastre ? Dînsa va conchide că statul român a procedat pentru interesele generale ale agriculturei ţăreî, cu aceaşi nepricepere şi cu aceasî nepăsare cu care a procedat şi pentru administrarea domeniilor sale. Şi comisiunea se va înapoia cu convicţiunea că, în cît priveşte agricultura, Romînia e departe de a se putea numi Belgia Orientului; şi nu ’şi va putea explica nici odată cum o ţară reputată eminana mente agricolă, a rămas atît de emi-Oi namente înapoiată în agricultură. Ear noi agricultorii, ce concluziune, ce învăţămînt putem trage dintr’o asemenea situaţiune, şi ce trebue să facem? Cred că destul s’au risipit banii publici, fără nici un rost ; am plătit destul de scump experienţa trecutului, şi de acea nu putem admite şi pe viitor reînnoirea acestor greşeli păgubitoare : non bis in idem. De acum înainte, trebue să stăruim cu toţii pentru apărarea intereselor, şi să cerem ca o parte din impozitele pe care o plăteşte agricultura, să se întrebuinţeze anume pentru trebuinţele agriculturei, iar nu in lucrări neproductive sau de lux. Trebue să mai stăruim asemenea, să se elaboreze un plan serios, bine conceput şi bine studiat, despre toate măsurile economice şi despre toate lucrările de care agricultura simte imperios necesitate, şi pe care toate guvernele vor fi datoare să le aplice, execute şi urmeze cu sfinţenie, fără şovăire, şi cu toată energia ce o reclamă situaţiunea noastră de azi. Putem întemeia o N. St. Cesianu industrie puternică? Se apropie vremea revnoltei tratatelor de comerţ, moment greu şi deciziv pentru desvoltarea economică a unei ţări. La asemenea ocaziuni mari, naţiunile procedează la un fel de examen de conştiinţă economică, fac bilanţul stăreilor prezente, observă lipsurile şi caută să-şi realizeze aspiraţiunile economice pentru viitor. In 1903 se vor schimbă tratatele de comerţ. De pe acuma se cuvine să discutăm multiplele şi gravele probleme ale economiei noastre publice; in ce stare se află agricultura şi industria ţăreî, ce direcţie sădăm desvoltării avuţiilor noastre, etc. Nu voiți atinge, natural, aceste chestiuni cari necesită studii lungi şi aprofundate, ci voiți căuta numai a fixa citeva puncte mai importante din complexul chestiunea industriei române, cari au o mare însemnătate, faţă de apropiata expirare a tratatelor noastre de comerţ. In articolul meu «Statul faţă de agricultura română» am susţinut, bazat pe cifre, că mica politică economică posibilă la noi este cea agrară, deoarece Romînia este o ţară profund agricolă. In articolul de faţă mă voiui încerca să dovedesc că aceiaşi concluzie se impune dacă judecăm situaţia noastră economică din punctul de vedere al industriei ce trebue să se creeze la noi. Am arătat in articolul sus citat că exportul Rominiei este constituit mai tot—peste 95°/0 — din produse agricole, forestiere şi vinicole. Cifra aceasta este aşa ele însemnată şi de convingătoare, incit, ea singură, indică lămurit calea ce avem de urmat in politica noastră vamală . A ne sili din toate puterile de a păstra pieţele străine de desfacere pentru cele 95°,0 materii agricole, fiindcă de pe urma exportului acestor materii trăim noi. .Şi imediat se pune chestiunea industrială in toată întinderea ei. Dacă noi românii dorim ca ţările străine să pue taxe vamale mici pe cerealele, vitele, lemnele şi vinul nostru pentru ca să le putem vinde cu cîştig, adică dacă voim să ne apărăm interesele agricole, in cazul acesta și noi trebue să compensăm pe străini punind taxe vamale mici pe produsele lor industriale ceea ce înseamnă slăbirea industriei noastre. Cunoscuta și eterna politică, do ut des. Se vede de aci greutatea cea mare a stabilirei unei industrii solide la noi in ţară. Noi rominii suntem, in privinţa aceasta, par’că prinşi într’un cerc viţios din care nu vom putea scăpa de cît perzind multe din iluziile şi aspiraţiile noastre industriale. Căci situaţia este aşa incit dacă voim să dăm avint industriei şi s’o întemeiem pe baze largi şi solide, trebue să sacrificăm interesele agriculturei; iar dacă necesitatea inexorabilă a lucrurilor ne sileşte a favoriza agricultura trebue să sacrificăm interesele industriei. Ambele egal îndreptăţite nu se poate. A lucra pentru împuternicirea industriei române înseamnă a pune taxe mari vamale pe produsele industriale străine pentru ca acestea să nu poată concura produsele industriei noastre și procedind astfel am perde debușeurile străine pentru produsele noastre agricole, ceea ce pentru noi este imposibil. Iar dacă ne menţinem debuşeurile străine in favoarea agriculturei, trebue să şi punem taxe vamale moderate pe industria străină, ceea ce înseamnă sacrificarea industriei noastre. Un exemplu. Străinătatea importă la noi materii textile în valoare considerabilă, peste 40 ° C. Fabricanții noştri de textile reclamă energie ul’-