Agrarul, 1901 (Anul 1, nr. 8-15)

1901-08-15 / nr. 8

AGRARUL 87 carea taxelor vamale pe textilele străine pentru ca aceste să nu mai poată concura produsele indigene. Întrebarea este: oare Austria, Ger­mania, etc. vor admite să urcăm taxele vamale asupra textilelor fără ca să uzeze imediat de represalii in contra cerealelor, a vitelor noastre? Cine a citit istoria noastră vamală, a observat de­sigur cum ştiu să lupte ţările străine pentru apararea inte­reselor lor. In 1891, cind cu revi­zuirea tarifului nostru văm­­at, se pusese taxe minime pe textilele stră­ine. Totuşi, ca să ne putem menţine debuşeul nostru agricol in Germania, am fost siliţi apoi să reducem şi mai mult taxele in favoarea textilelor ger­mane. Aceasta probează cit de grea este realizarea dezideratului relativ la intemeiarea unei industrii romineşti puternice, din cauza situaţiei noastre fie ţară curat agricolă care e nevoită să lupte pentru menţinerea şi dez­voltarea exportului ei agricol, marea sursă de avuţie pentru ţară. Mai­­ departe, dacă studiem starea prezentă a industriei, fără nici o legătură cu agricultura, observăm că această in­dustrie nu este aşezată pe temelii solide şi naturale, că ea prezintă părţi slabe şi defectuozităţi, menite de a-i ingreun­a simţitor desvoltarea şi de a atrage asupra ei atenţiunea vigilentă a opiniei publice româneşti. Din anchetele făcute de ministerul domeniilor asupra industriilor încu­­rajeate de legea din 1886, se remarcă inu­lit de toate că industria noastră este departe de a fi naţională, după cum ii sună titulatura. Fabricele de textile, ţesătoriile de tot felul,fabricele de zah­ar, de conserve alimentare, de tăbăcire, de cartonage, h­îrtie, mo­bile de lemn şi metal, săpunerii, uleiuri, etc. sunt în mare parte, în miini străine sau comanditate de capitaluri străine. In situaţia actuală, aceasta, natural, nu constitue nici un pericol, căci ceea­ ce e important este ca fabricele să fie în ţară, să contribue la mersul afacerilor şi să formeze un personal românesc care, cu vremea, să poată el întemeia în­treprinderi, naţionalizind ast-fel in­dustria romina. Partea din urmă insă nu s’a putut realiza. Anchetele ne arată că după 15 ani de cind s’a votat legea asupra incurajărei industriei naţionale, n’am făcut nici un progres in privinţa formărei unui personal industrial rominesc. Toate fabricile inspectate întrebuinţează străini in funcţiunile superioare, administrative şi la lu­crări tech­nice şi speciale, iar pe romini la lucrările inferioare, şi iu măsura procentului legal. Patronii străini şi chiar cei romini preferă negreşit p­e lucrătorii străini la lucrările technice şi speciale unde se cer cunoştinţe aptitudini şi o experienţă specială, de­cit pe romini cari nu au nici cunoştinţele, nici practica necesară. Noi, cu cele două-trei şcoli de meserii ce avem ,ai căror absolvenţi caută funcţii — nu putem pretinde ca fa­bricele să fie pline cu ceea­ ce n’avem, cu lucrători romini specialişti, r­ezol­­virea acestei chestiuni este* legată cu răspîndirea invăţămintuluî profesio­nal, a şcoalelor de meserii de tot soiul şi*de toate gradele, ceea­ ce e o chestiune de bani şi de timp, mai ales dacă ţinem seamă că n’avem încă măcar braţele necesare pen­tru agricultura noastră extensivă, necum pentru o agricultură inten­sivă. Ungurii cari ştiu ce vor, cind s’au­ pus în gind formarea unei in­dustrii puternice, au acoperit ţara cu şcoli de meserii de toate gradele. Aşa°trebue să procedăm şi noi dacă voim ca industria noastră să fie ro­­mînească, dacă voim ca să nu se infil­treze la noi, încetul cu încetul, o masă mare de lucrători techi­niciani şi spe­cialişti străini. O­ altă pedică pentru desvoltarea industriei noastre este lipsa capita­lului, raritatea şi scumpetea lui; do­­bînzile sunt excesive. Toţi fabricanţii se pling de această stare de lucruri şi arată că fi-e greu­ să lupte cu fa­bricanţii străini cari găsesc bani eftini, cu 3°/0, pe cind ei, român­ii, plătesc 8°/0, 10°l0 şi chiar mai mult — ceea­ ce îi pune intr’o stare eviden­tă de inferioritate. Afară de aceasta, lipsa capitalului face ca să nu se poată întemeia la noi o industrie pu­ternică. Cari pot fi remediile la această si­­tuaţiune? S­punîndu-ne in ipoteza că guvernul rominesc ar fi hotărit să inaugureze de acum înainte o po­litică industrială pe picior mare, in­­lăturînd toate pedicile care’î stau în cale. Unicul remediu este introdu­cerea capitalurilor străine. Şi aceasta ar trebui să se facă fără nici o re­­stricţiune, fără nici o rezervă min­tală, deschizindu-se într’adevăr largi porţile pentru capitalurile străine, căci cu sferturi şi jumătăţi de mă­suri banii străini nu se vor arăta la noi. Cum­ ar fi consecinţele? Capitalu­rile străine, avind toată libertatea de acţiune industrială, vor întemeia in­dustrii numeroase in ţară şi, negre­şit, işi vor aduce cu sine un­ personal administrativ străin şi lucrători stră­ini. Aşa­dar, o invaziune de capita­lişti, de ingineri, techniciani, admi­nistratori, maiştrii, contra-maiştrii, maşinişti, lucrători, toţi străini de ţara noastră şi de neamul nostru. N­o­­tărind deci crearea unei industrii mari şi puternice ar trebui — pe lingă sacrificarea intereselor noastre agricole — să suferim consecinţele logice şi inevitabile: capitalişti străini şi o armată străină de lucrători în mica noastră ţară. Chestiunea este numai dacă Româ­­nia poate suporta o mare infuziune de elemente străine, de altă gintă,supuse marilor state europene ? Problema naţionalităţilor la noi nu este aceiaşi ca în alte ţări. Ungaria d. ex., cu mozaicul ei de popoare sau puter­nica Rusie pot să introducă fără pe­ricol elemente numeroase străine. Noi romînii însă trebue să veghem cu toată încordarea ca să nu ne în­­greuiăm poziţiunea noastră avînd în mijlocul nostru mase mari de străini. Aşa că orî­ care guvern ar fi n’ar putea admite intrarea capitalurilor străine pentru crearea de industrii puternice şi numeroase fără garan­ţiile absolut necesare. Şi a lua ga­ranţii înseamnă tocmai* a intimida capitalurile străine, adică a face im­posibilă industrializarea naturală a ţârei noastre, înseamnă a menţine industria romînă in starea-î de azi care-i permite numai o d­esvoltare înceată şi normală. Din ce’le arătate pănă aci, s’a pu­tut vedea, punct cu punct, cite­va din pedicele cari se opun unei des­­voltări rapide a industriei noastre și s’a putut constata imposibilitatea in­ care ne aflăm de a imprima indus­triei noastre un alt avint de cit cel dat pănă acuma. Imposibilitatea pri­mordială prin faptul că nu putem sacrifica interesele agriculturei noas­tre şi imposibilitatea morală prin fap­tul că nu putem periclita interesele noastre naţionale. Concluzia ce se impune este că trebue să lucrăm in primul rind, pentru propăşirea agri­culturei. Desvoltarea unei­­ industrii mari este o chestiune de viitor. Cu vremea, prin mersul firesc al lucru­rilor, prin desvoltarea agriculturei în toate ramurile ei, prin creşterea populaţiunei, prin înmulţirea şcoale­lor profesionale adică prin noi’înşine şi cu noi înşine, vom ajunge, pe calea firească şi ’normală, să avem o in­dustrie s­ănătoasă şi solidă ca tot ce e firesc şi normal. * O industrie des­­voltată din evoluţia firească a eco­nomiei noastre publice, o industrie naţională în adevăratul sens al cu­­vintului, iar nu o industrie artifi­cială, legală, nenaţională cum e acea de azi. Tratatele de comerţ ce vor veni decî, nu vor inaugura o nouă eră economică, ele vor apăra şi conso­lida, mai ales, interesele noastre a­­grare. Iar intru cit priveşte chestiu­nea intemeerea unei industrii puter­nice, aceasta priveşte viitorul. px.. sile M. Kostâlnb­eanu­. I

Next