Biserica şi Şcoala, 1922 (Anul 46, nr. 5-52)
1922-01-30 / nr. 5
Pag. 2 BISERICA ŞI ŞCOALA Nr. 5 Nu ne sfâşiaţi inima! Răsboiul, cu toate ororile lui nu ni s-a părut când de sfâşietor, cum se prezintă azi în lupta partidele noastre politice. Atunci am luptat contra duşmanilor comuni, şi unitatea gândirii noastre şi steagul sdrenţuit, ne-au adus biruinţa. Acum se dispăriţuesc cu fure săbatică toate patimile unei politici nefaste şi ucigătoare îndemnând la luptă dârză pe frate contra fratelui, pe tată contra fiului şi pe toţi la discreditarea ruşinoasă în faţa străinătăţii, unde de astfel, tot din vina noastră şi a slăbiciunilor, ce le purtăm fără nici o jenă, ne-am pierdut creditul moral. Până aci priveam îngrjoraţi la duelul cumplit purtat prin gazete,şi la destrăbălarea desănţuită în parlament Şi credeam, că oamenii în toată firea, cari se girează de conducătorii partidelor, vor avea atâta bun simţ, ca să potolească patimile, sufocândule cu un ceas mai în grabă. Nu. Mâine noroiul va fi aruncat fără cruţare în toate satele pacinice de saltimbancii şi măscăricii trupei parlamentare, ca să ne sfâşie inim . Şi bieţii alegători, cari pănă aci au stit să şi respecte conducătorii, vor sta nedumeriţi în faţa zăpăcelii produse de sufletele negre, fără frică de Dumnezeu şi iubire de ţară. Dar nu ne sfâşiaţi inima ! Nu daţi lupta scârboasă în faţa alegătorilor, cari v-au trimis în parlament să munciţi, însă fiind răi şi nedrepţi faţă de ţară, neam şi Rege, aţi trebuit să plecaţi. Cruţaţi-ne şi nu veniţi cu spada de Toreador. Nu veniţi, că nu vă iubim. N- aţi înşelat, v-aţi bătut joc de încrederea noastră, de cinstea şi iubirea noastră. Nu veniţi şi nu ne mai sfâşiaţi inima! Că noi de trei ani de zile suferim, pe urma politicei voastre mizerabile şi necinstite. Lacrimile noastre isvoresc din păcatele voastre. Şi dacă glasul nostru e stins şi înăbuşim dureriri peste dureri, e opera voastră! Nu ne mai sfâşiaţi inima! Ci dacă vreaţi să avem mulţumire sufletească şi să îmbrăcăm haine de serbătoare, daţi-vâ cu toţii mâna de împăcare, şi la alegeri să se prezinte numai valorile selecte ale vieţii noastre publice, tşite din aceasta sfântă împăcare, asupra căreia va pluti bnecuvântarea a mioane de Români, cari vreau trai tihnit, ţară înflotoare, Rege săvit, şi politiciani cinstiţi. „Beiuşul". * Cami sunt mijloacele prin cari problema religioasă ar ajunge la ţinta sa finală, care e cunoaşterea pe deplina lui Dumnezeu? (Urmare şi bine). Dacă preoţimea nu foloseşte amvonul numai pentru interesele sale ci pentru interesele obştei şi ale statului, astfel cere echitatea ca şi oamenii statului şi ai obştei să folosească adunările publice şi condeiele pentru interesele probemei religioase. Ne cauzează multă durere nouă preoţimii faptului că din răsboiul cu rezultat glorios pentru statul nostru în locul curentelor sănătoase şipline de viaţă, cari electrau sufletul naţiunilor doritoare de mărire înălţare şi dreptate în locul creştinizmului, idealizatului şi naţionalizatului, curente cari au desamorţit, luminat şi înălţat neamul nostru, ca o ceaţă grea şi tulbure să iasă peste sufetele mulţimii curente nouă ca: materializatul, darul de a câştigă averi pe orice cale, care degenerează în furt, jaf, înşălăciune şi minciună pe toată lnra; apoi scepticismul, care îngheaţă sufletul, omoară conştiinţa lasă pe om indiferent faţă de O-zeu şi deaproapele; apoi cozmopolitizmul, care omoară şi îşi bate joc de sâmţul naţional, care nu cunoaşte hotară şi graniţe, mai ales, când e vorba de ale noastre, în contra acestor curente nesănătoase fără duh şi fără viaţă, cari şi-au arătat până acuma efectul dezastros, nu e numai a bicericii şi preoţii ei detorie să lupte, ci e datoria tuturor factorilor de conducere a ţârii, căci sunt deopotrivă dăunătoare pentru stat, biserică şi societate. Deci chemarea mirenilor la muncă pe terenul religios e încă un mijloc prin care problema religioasă ar ajunge la ţinta sa finală, care e cunoaşterea lui D zeu pe deplin. Sunt încă multe mijloace şi căi, cari ar sprijini tema mea; invoc însă pe cel din urmă, care e tot aşa de puternic ca cel dontăiu, Femeia, ca factor de educaţie şi ca întemeietoare de familie. Am cetit că, cu calităţile sufletului să fie destinul popoarelor, ştim şi aceea, că calităţile sufletului îşi iau finţă încă dela sinul mamei. Deci mama poate forma caractere mai puternice decât şoala şi universitatea: ,,dute la oştire pentru ţară mori şi-ţi va fi momântul încoronat cu flori“! O pregătire de răsboiu îndelungată şi costisitoare n’ar fi fost în stare sâ formeze o mai mare putere de luptă în sufetul lui Stefan cel Mare ca cuvintele rostite de mama sa cuvintele Mamei a aprins dorul de răzbunare în sufletul lui, căci în aceeaș noapte: .Stefan să re’ntorce și din cornu-i sună, oastea lui zdrobă de prin văi s’adunâ!... Istoria ne poate servi încă cu multe exemple de felul acesta. Pe terenul literaturii mama a sugerat cele în fumoase imne în sufletul poeţilor. In istoria creşti-