Biserica şi Şcoala, 1937 (Anul 61, nr. 1-52)
1937-01-03 / nr. 1
Nr. 11 Ian. 1937 BISERICA ŞI ŞCOALA Pag. 3 pentru ca revista să se acute de misiunea, pe care lo impune realitatea împrejurărilor. Ca organ oficial, revista îşi are programul specific: doctrina imutabilă a sfintei Biserici ortodoxe şi interesele de existenţă şi de prosperare a Bisericii şi poporului românesc. Ia aceste privinţe, n’avem decât să ne facem slujitori credincioşi şi lucrători devotaţi. De alta parte, metodul de lucrare încă ni s’a indicat, prin cuvintele arhiereşti de mai sus, cât mai multă spiritualtate ortodoxă şi cât mai mult militantism în slujba acestuia. In aceasta privinţă, n’avem decât să cerem ajutor de sus şi dela oameni. Aceştia din urmă nu vor fi colaboratorii. Contăm şi pe acest ajutor omenesc, de partea prietenilor cauzei şi a amicilor personali, mai ales că, în calitatea de director al acestei reviste, sincer mărturisind, nu ne-am încumeta şi ambiţiona ca, numai singuri, să-i umplem coloanele. N’ar fi nici potrivit şi nici bine! Şi o revistă bisericească îşi justifică existenţa, nu numai prin măsura în care ştie să-şi atragă colaborări şi cititori, ci şi prin felul în care înţelege şi poate, ca acestor colaborări să le deie o formulă şi un senz şi o rodnicie în slujea gândurilor afişate în programul ei. Cu acest gând, — angajamentul nostru redacţional trece dincolo de interesul efemer al umplerii unor coloane de tipar, şi îmbrăţişează intenţia de a înfrăţi condeie, — şi pe purtătorii lor — mai ales din rândurile preoţilor din eparhie, pentru cari, credem a fi sunat ceasul unor preocupări şi de aceasta natură — a slujbei şi prin condeiu — sub impulzurile determinante ale Prea Sfinntului nostru Episcop. Nu ne gândim aci numai la Intelectualitatea noastră „clericală“ (în sensul bun al cuvântului) dintre Prea Cucernicii Profesori de Academie teologică şi de la alte catedre, pe cari ni-i considerăm ca ataşat prin misiunea lor, prin „profesiunea“ lor, ci cuprindem în categoria colaboratorilor şi pe acei mulţi preoţi, de la sale chiar, cari au şcoală şi carte suficientă, dar le lipseşte îndeletnicirea scrisului, o îndeletnicire pe care sunt datori să încerce a şi-o forma şi desăvârşi, pentru ca şi prin condeiele lor să între în aceea împreună slujire, curată şi statornică ce o datorim neamului, nu numai prin lucrări harice şi administrative, ci şi prin condeiu şi prin cuvântul tipărit. Ia aceasta împreună-slujire, în care nădăjduim să ne întâlnim cu iubiţi foşti elevi de la Şcoala teologică de acum trei decenii şi cu preţuiţi colaboratori de azi din viaţa administrativă şi de propagandă în eparhie, ne dorim un rol modest numai: nu de stăpân în casa redacţională, ci de frate mai bătrân între cei tineri şi ca întâi datornic slujitor şi străduitor cu răspundere morală pentru realizarea luminosului gând exprimat de Arhiereul nostru. Dacă din aceste străduinţi colective, — căci ele vor trebui să fie, din ce în ce mai mult, ale cât mai multora — va rezulta pe viitor o umplere şi mai norocoasă a coloanelor organului eparhial, nu acesta, ci altul va fi câştigul de căpetenie, de a fi dat, cât mai multor fraţi preoţi încrederea în forţetelor intelectuale şi de a-i fi împrietenit cu forma de tipar a apostolatului nostru. Fireşte, în gândul nostru de căutare după colaboratori cu acelaş scop, ne apropiem şi de iubiţii noştri fraţi şi fii, cari sunt Intelectualii noştri mireni, a căror absenţă de colaborare în coloanele de până azi ale organului eparhial a fost aşa de simţită. Nici nu ne ştim închipui că dânşii nu ar putea să aibă în sufletele lor picuri de lumină şi de bunătate, prin a căror coborâre — e măcar cât de rar — în coloanele organului eparhial sâ şi mărturisească şi aceasta solidaritate, pe lângă cea reprezentativă şi administrativă, alături de persoanele consacrate şi prin special dar de sus în slujba Bsericii şi a luminării sufleteşti a obştei noastre credincioase. * După aceste invitaţii de colaborare, să ne oprim în câteva cuvinte asupra regulei de casă a revistei. Coloanele acesteia vor sta larg deschise pentru oricine ar avea ceva de spus, cu bun temeiu şi în acord cu scopul şi directivele fixate revistei. însuşi revista va tinde,, prin directorul, ca şi prin colaboratorii săi, să aibă un cuprins cât mai variat. Spre acest scop, in raport cu numărul redus de pagini, va trebui redusă proporţional extensiunea articolelor singuratice şi informaţiilor, ca să nu publicăm articole prea lungi, sau chiar serii cari să treacă mai departe de două numere de revistă. Peste tot articolele să fie scrise cât mai substanţial şi, ori de câte ori ar cere-o natura lucrului şi interesul de a provoca o îndreptare, se se arate modalităţi, propunând soluţii concrete. Scrisului, peste tot, vom căuta să-l dăm şi să-i cerem şi din afară — un colorit cât mai viu şi militant, care să treacă dincolo de expunerile prea teoreticizante sau prea puţin reale. Incolo, revista va mărturisi prin sine însăşi, de la număr la număr, nu numai despre străduinţele strictredacţionale ale directorului ei, ci şi despre măsura ajutorului din afară, cerut pentru o cauză de mult Interes cultural şi bisericesc la această frontieră, încheiem printr’o mărturisire şi o făgăduinţă. La vârsta noastră, care întrece pe ceea a organului ce redigiem, am primit aceasta întârziată încredinţare redacţională, cu un hotărât optimism personal, ce ni-l oferă conştiinţa acestei misiuni frumoase, dar şi cu legitime aşteptări în privinţa colaborărilor aşa de necesare. Aceasta nu este mărturisirea. Iar făgăduinţa nu este de a ne strădui să trecem, cât mai departe — dincolo de umplerea săptămânală a unor coloane de tipar — pentru a face din redacţia acestei reviste şi cu preţuiţii colaboratori sperativi Joc de întâlnire spirituală, şcoală de gândire ortodoxă ,, vatră caldă duhovnicească, în jurul căreia să se adune talentele din Clerul nostru. Punerea petrii fundamentale a Catedralei din Timişoara Timişoara românească, totdeauna iscusită când este vorba de a-şi afirma românitatea şi dragostea de religie, a avut, în Dumineca de 20 Dec. a. tr., un foarte rar prilej de afirmare, ce se dă numai in serie de veacuri. E vorba de aşezarea petrii fundamentale la „catedrala“ în zidire, ce o va avea Banatul, drept cel mai