Biserica şi Şcoala, 1941 (Anul 65, nr. 1-52)

1941-01-05 / nr. 1

Anul LXV Arad, 5 Ianuarie 1941 Nr. 1 BISERICA şi ŞCOALA REVISTA OFICIALA A EPISCOPIEI ARADULUI Redacţia şi Administraţia APARE DUMINECA ABONAMENTE: ARAD, STR. EMINESCU 18 Redactor: Pr. Ilarion V. Felea Pentru î an 3oo Lei; 6 luni 15o Lei An nou­ă nădejdi noui E cu neputinţă ca la răscrucea anilor, sufle­tul omenesc să rămână nesimţitor şi o umbră oarecare să nu coboare peste bucuriile noastre pământeşti. Pe pragul unui an nou, când lăsăm în urmă anul ce trece, cu bucuriile şi durerile lui, şi avem în faţă pe cel necunoscut ce vine, ne dăm, mai mult de­cât oricând, seama de nestat­ornicia noastră aci pe pământ şi ne vin în minte cuvintele sf. apostol Pavel: „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie". (Evrei 13 v. 14). Timpul fugar ne este şi prieten şi duşman. Prieten, fiindcă scurtează suferinţa, alungând ceasur­ile de durere; duşman, pentrucă el la fel lipeşte cu sine şi clipele de bucurie şi tinere­ţa. Am putea spune chiar că timpul e ceva relativ. Dacă n’ar exista inima omenească, acest ceasornic al universului, care prin bătăile ei masoi­ră vremea, timpul n’ar mai fi o reali­­tate.­­­nde este trecutul ? El este prezent numai în amintirea noastră. Unde este viitorul, care încă nu s’a arătat ? Şi el este prezent în noi în forma de aşteptare, ca arborele în sămânţă. Sufletul nostru nemuritor este răbojul pe care se încrestează urmele timpului, dar sufletul face parte din veşnicie, ca atare el este mai de preţ decât timpul. In mijlocul valurilor repezi ale vremii, unitatea şi continuitatea con­ştiinţei noastre reprezintă veşnicia. Cât de deosebit întimpină oamenii sosirea unui an nou! Cei necredincioşi plutesc cu ca­targul frânt. Văzându-şi micimea şi neputinţa în comparaţie cu nemărginitul ocean al vremii, ei plutesc sau nepăsători în timp sau se în­­tristează la schimbarea anilor ca „cei ce nu au nădejde". Pentru unii ca aceştia anul nou este întimpinat cu beţii, menite de a alunga gându­rile, cu fel de fel de superstiţii şi urări de fericire. Sufletul lor se lasă amăgit de acestea, convinşi că de acum anul nou le va aduce, fără nici o contribuţie din partea lor, tot norocul. Mult păgânism se mai păstrează încă şi azi în serbarea revelionului. •Creştinul cel credincios are înţelepciunea de sus şi el distinge ceea ce este trecător de ceea ce e veşnic; cele văzute de cele nevăzute ; cele folositoare de cele stricăcioase pentru suflet. In pragul unui an nou el îşi încordează puterile „răscumpărând vremea căci zilele rele sunt". El îşi vede pururea ţinta, cerul cu bunătăţile lui şi sânul Părintelui ceresc, şi râs. Ieste spre ea, având pe Hristos-Domnul ca bu­solă, iar pe Dumnezeu ca stea polară. Creştinul ştie că este un călător aci pe pământ, un chiriaş vremelnic al celor de aici, şi că în viaţa aceasta, petrecută în timp, el are să-şi câştige veşnicia, sălaşul de unde timpul nu-l mai scoate. Călătorul stă şi chibzueşte bine înainte de a pleca la drum. Oare numai călătoria spre veşnicie nu are nevoe de socoteală ? Cine începe vre-o întreprindere aducătoare de câştig, lă­­sându-şi norocul la voia întâmplării ? începe deci, creştine, şi tu anul nou ce vine, creştineşte şi cu multă chibzuinţă. Fereşte-te de începutul greşit şi nu aştepta nimic de la oarba întâmplare ! Urezi şi aştepţi să ţi se ureze. An nou fericit! Dar ce faci tu pentru că anul ce vine să fie nou şi aducător de fericire ? Schimbi ceva înlăuntrul tău, acolo de unde porneşte orice înnoire, sau înţelegi să rămâi pe dinlăuntru tot cu omul vechi de em­, cu păcatele şi scă­derile tale ? Alergi după fericire ? Şti ce este şi o cauţi acolo unde se află ? In pragul unui nou an socoteala creştinu­lui trebue să fie de felul acesta. Cât de mare este datoria mea cea neachitată faţă de Dumne­zeu şi cele sfinte, la sfârşitul anului ce a trecut ? Cunoscând mulţimea datoriilor tale faţă de Dumnezeu, grăbeşte de iartă şi tu datoria dea­­proapelui faţă de tine. Iartă, împacă-te, uită, şi şterge cu buretele dragostei peste tot ce te

Next