Biserica şi Şcoala, 1948 (Anul 72, nr. 1-26)

1948-01-04 / nr. 1

Nr. 1, 4 Ianuarie 1948 BISERICA ŞI ŞCOALA­ ­ Pag. 3 Din Pastoralele de Crăciun Din Pastorala I. P. S. Mitropolit NICOLAE, al Ardealului „...De când e lumea oamenii învăţaţi se tot frământă să afle care este temelia lumii şi a vieţii. Cei din vechime au spus că pământul, sau focul, sau apa, sau aierul, sau toate la un loc ; în timpu­rile mai noui spun că materia, sau electricitatea, sau undele, sau lumina. Dar adevărata temelie a vieţii, focul care o încălzeşte, lumina care o luminează, pâ­­nea care o hrăneşte, apa care o adapă, este iubirea lui Dumnezeu. Din iubire a zidit Dumnezeu lumea şi tot din iubire o susţine şi o păstrează. Această iubire stăpâneşte veacurile şi conduce soarta popoa­relor şi fără de ea n’ar răsări soarele şi luna, nu s’ar mişca valurile mărilor, n’ar cădea nici un fulg de zăpadă, nu ar înverzi nici un firicel de iarbă, nu ar cânta nici o păsărică. Fără iubirea lui Dumnezeu toate s’ar usca într’o clipă. „Lua-vei duhul Tău dela ele — spune psalmistul — şi toate se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce“ (Ps. 103, 30). Iubirea lui Dumnezeu e atât de statornică încât nu părăseşte pe oameni nici când ei nu mai vreau să-şi deschidă inimile ca să o primească şi sunt cuprinşi de răceală şi duşmănie faţă de Dumnezeu şi de semenii lor. Dimpotrivă, tocmai atunci Dumnezeu face încercarea cea mai puternică de a încălzi inimile oamenilor cu iubirea Sa. Atunci varsă în cuprinsul lumii suflarea cea mai arzătoare a iubirii Sale.­­ Iar această revărsare a toate covârşitoare de iubire dumnezeească peste lume s’a făcut prin în­truparea şi trimiterea­ în lume a Fiului Său. Dumne­zeu n’a mai trimis la oameni pe slugile sale, pe pro­roci, ci pe însuşi Fiul Său cel unul născut mai înainte de toţi vecii. Iar prin Fiul Său a venit în lume toată iubirea dumnezeească. Căci Domnul nostru Iisus Hristos este iubirea cea întrupată a Tatălui şi toată iubirea Tatălui însoţeşte pe Fiul Său în lume. Ce mare mângâiere este pentru noi să ştim că noi nu suntem singuri, că Dumnezeu e cu noi, că iubirea Lui ne ocroteşte şi stă deasupra noastră şi în jurul nostru necontenit. Viaţa noastră omenească primeşte un ajutor, un înţeles, un razim neînşelător din această iubire a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne-a iubit aşa de mult că şi pe unul născut Fiul Său l-a dat pentru noi, apoi şi noi suntem datori să ne purtăm tot cu iubire faţă de El, ca Părintele no­stru, şi faţă de semenii noştri. O, de-ar şti oamenii cât de mult îi iubeşte Dumnezeu, dacă şi-ar da lim­pede seama de mărimea şi puterea acestei iubiri, atunci altfel l-ar iubi şi ei pe Dumnezeu şi altfel ar iubi şi pe semenii lor! Această iubire dă înţeles vieţii noastre, aceasta ne face viaţa plină de lumină şi fericită. Căci Dumnezeu ne-a arătat că iubirea este cel mai mare lucru de pe lume. Drept aceea, iubiţii mei fii sufleteşti, se cuvine ca astăzi cu deosebire să vă deschideţi inimile ca să primiţi iubirea Domnului nostru Iisus Hristos şi să vi le umpleţi de ea. Căci dacă nu primiţi In ini­mile voastră iubirea Domnului nostru Iisus Hristos, nu-l primiţi nici pe Domnul însuşi. Domnul nostru Iisus Hristos este acolo unde este iubirea Lui. Iar iubirea Lui arătaţi că o aveţi dacă vă ajutaţi unii pe alţii, dacă vă purtaţi sarcinile unii altora şi trăiţi întreolaltă ca fraţii cei buni. Iisus Domnul a venit în lume ca să umple lumea de iubirea Sa, aşa cum soarele răsare ca să umple toate de lumina şi căl­dura sa. Numai aşa dovedeşte lumea că e creştină şi trăeşte în Hristos, dacă e stăpânită în toate ale ei de iubire, „După aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ai mei învăţăcei, de veţi avea dragoste întru voi!...“ (Ioan 13, 35). Cu deosebire trebue­ să vă arătaţi dragostea faţă de cei lipsiţi, de cei apăsaţi de greutăţi, de cei întristaţi. Pretutindeni sunt în jurul nostru fiinţe ome­neşti lovite de soarte, în neputinţă de a-şi câştiga cele trebuincioase pentru traiu. Siliţi-vă cu dragoste să împliniţi lipsurile lor. Fiţi tată celor fără tată, fiţi mamă celor fără mamă, fiţi braţ sprijinitor celor lip­siţi de braţ, fiţi ochi celor lipsiţi de ochi, umpleţi cu dragostea voastră pustiul din jurul celor ce nu au pe nimeni. Iisus Domnul nostru o cere aceasta, El care s’a făcut prunc neputincios cerând ajutor bă­trânului Iosif care nu-i era tată şi al păstorilor cari nu-i erau rudenii. Faceţi şi voi pe toţi cei năcăjiţi să simtă că la sărbătorile acestea şi pentru ei se naşte Hristos, că şi în jurul lor se umple totul de lumina şi de căldura dragostei dumnezeeşti, că şi în jurul lor se desghiaţă iarna friguroasă de dogoarea Şi căldurii dragostei adusă lumii de Fiul lui Dumnezeu, fi cel născut în peştera din Vifleem. Făcând aşa vă veţi simţi cu toţii mai mulţu­miţi sufleteşte. Veţi simţi că aceste sărbători nu sunt numai nişte zile în cari nu lucraţi şi mâncaţi mai bine, ci şi nişte zile în cari Dumnezeul iubirii a venit mai aproape de voi, sau că voi aţi făcut un pas mai mult pe drumul ce vă duce la mântuire şi la feri­cirea cea de veci...“* Din Pastorala I. P. S. Mitropolit VASILE al Banatului ...Arhanghelul binevestitor al naşterii Domnului a spus despre lucrarea mântuitoare a Pruncului Iisus, ce urm­a să se nască în Vifleem, că aceasta, ca „îm­părăţie“, nu va avea sfârşit. Câtă mângâiere şi îmbărbătare nu este sortită să ne aducă nouă, celor de azi, această cerească solie. Aceasta cu atât mai mult cu­­cât solia arhan-

Next