Veselia, 1907 (Anul 15, nr. 1-52)

1907-01-05 / nr. 1

2. — No. I. V—--------------------------------------------------­ VESELIA Vineri 5 Ianuarie 1907. Năbădăile Carnavalului Vreţi să ştiţi ce se întâmplă, Uite-acum în Carnaval? Nunţi ele nunţi se ţin într’una, Cum se ţine bal de bal... Dar mai şi se ţin acuma Sinuciderile lanţ, Se omoară şi mor oameni Unii beţi în vre­un şanţ... «Influenţa» ’mpeliţată O ’ntâlneşte la orice pas, C’a scos iarăşi la iveală Mult faimosul ei de nas... Ptiu!.. Apu­ăi... Dureri de şale I Şi de cap îţi dau de hac... Nu e chip să scapi de ele Decât numai cu... coniac... Mandatarii naţiuneî, Oameni foarte «influenţi», Şi la urnă şi diurnă, Nu se poate mai revenţi 'Luni s’adună ’n Capitală Să ’şi înceapă munca lor, IMuncă rodnică în toate Pentru punga dumnealor... Au bugetul să-l voteze,— Ah, buget, drăguţ buget!— 'C'o iuţeală ca de fulger, Că sunt bani din berechet... •Şi-apoi seara mandatarii, Vor umbla din bal în bal Şi-o să’î vezi cu vre-o «Măscuţă» Petrecând ca ’n Carnaval. Oh, la baluri se întâmplă Scene mii'cu năbădăî, jBa se ’ntâmplă,—cu ertare,— Pe «măscuţe» şi bătăi... ]Nu vorbesc de «­tachinare», Nici de mii de «păcăleli», jCi vă spun atâta cioară * Balul cere cheltuelî... Insă, uite, Bobotează Şi cu ea sfântul Ion Cu paşi grabnici vin în ţară •Şi c’un ger ca de sezon.. Bârrr! Ce ger! Inghiaţă lemnul, Crapă piatra... Vai, sărac!.. Dar şi noi cu... băutura O să dăm la ger de hac... Marion. —------------------------------------------ Catastiful anului 1906 Servus, an nou !.. Ai sosit cu o viteză de 40 cai putere spre a ne aduce nouă, muritorilor, vestea că am mai îmbătrânit cu încă 365 de zile. O veste nu tocmai plăcută, mai ales pentru cucoanele cari,în treacăt fie zis, își serbează jubileul de 30 de ani de... cicăleală, în capul nos­tru, al bărbaţilor. Anul 1906, şi-a luat blana tocită şi galoşii fără pingea şi a plecat în Neant, ducând cu el amintirea nu tocmai plăcută că şi-a făcut­­stagiul de 12 luni cu noi, stagiul care l-a făcut să-i iasă părul prin căciulă. ... Privesc la calendarul pe care l-am cumpărat azi... Stă aşa de sumbru, aşa de grav, parcă e mân­dru de locul ce şi l-a apucat în pe­rete şi cu toate astea după 365 de zile o să rămână numai cartonul de el. Ei ! , aşa e şi cu noi oamenii. Azi mă sfidezi pe stradă şi eşti gata să mă iei la palme şi mâine te iei cu mâna de trezură, găsii vre-o soluţie mai grabnică, soluţie care constă de multe ori poate în­­tr’o ţigară, fie ea cu carton sau fără. • ... Şi acum după digresiunea­­asta să rezum, tot ce anul 1906 a găsit de cuvinţă să’mi aducă ca plocon. Mai întâi prin luna Ianuarie (cu prima lună a început să’mi amă­rască sufletul) am suferit vre­o două săptămâni de o nevralgie in­­grozitoare. Şi acei cari citiţi aceste rânduri şi suferiţi la fel ca mine de bete­şugul ăsta, mărturisiţi, cu mâna­, pe falcă, dacă nu e m­ai bine să’ţî atârni o fringhie de gât de cât să cazi în petrecerea asta!.. După ce eream aproape gata să devini alcoolic din cauza spălaturilor bucale cu fel de fel de «metaluri» ca rom, coniac, spirt denaturat, spirt rafinat, spirt de usturoi, spirt de hrean, spirt de... dracu să mă ia, cu voinţa lui D-ze­i și a unui dentist care era să-mi scotă falca crezând că e o măsea găunoasă, mi-a trecut d’odată, tam-nisam, toată durerea, par’că mi-ar îl lu­­at’o cineva cu băţul... Aşa că în luna lui Februar am intrat cu o dispoziţie sufletească deosebită , şi de bucurie că am scă­pat de focul ăsta, foc care mă pră­jise ca p’un fi căţel la grătar şi mai vârtos că nu devenisem alcoolic, am dus’o numai în chiefurî şi’n chiolhanuri, chefuri cari mă slă­bise ca o scoabă. In Martie şi în Aprilie, deveni­sem visător şi scrieam, dom’le, de inimă albastră şi’mi buchiniam bie­tul creer, de mă luasem eu singur de gânduri !.. Câte versuri, câtă proză şi mai ales câtă ameţeală !.. Rezultatul?.. Eream gata gata să ’mi aranjez domiciliul la Mărcuţa !.. împrejurarea a voit ca prin luna Mai să leg cunoştinţă cu o fată, de altfel nostimă, (aşa ’mi spuneau prietenii) şi ţin’te !.. altă proză, alte versuri, alte păcate maaari de la părinţi, înşirate d-neaei în fiecare seară... — Luna Mai !.. Viaţă... totul te naşte... totul tresare!.. Oribil!.. Aşa’i îndrugam eu d-neai, care nu ştiu de mă pricepea sau nu, dar ceea ce ştiu cert e că spunea că ’î-ar trebui o pălărie garnisită cu maci roşii . — Ce vrei, dragă?.. Viaţă... to­tul renaşte... totul se înnoeşte, aşa îmi spunea d-neaei... — Da !.. da! Şi mai ales se... înoeşte, răspundeam eu trist pri­vind toceala pantalonilor, dante­laţi pe la călcâie... O idilă întreagă şi cu o duzină de draci !.. Când am păşit în prima zi a lu­­nei Iunie, am fost isbit de o de­­cepţiune la care nu mă aşteptam­. Fetiţa căreia îi jurasem iubire e­­ternă şi... sărăcie cu lustru de cre­mă «Cavaler» mă înştiinţa, de alt­fel foarte complezant, printr’o carte poştală deschisă : Musiv. Mai întâi de toate doresc ca mica mea epistolie să te găsească în momenturile cele mai fericite află şi despre mine că sunt sănătoasă ceea ce’ţi doresc şi ţie de Azi în colo te Rog foarte mult să nu mă aştepţi la atelier din cauză că m’am împăcat cu fostul meu iubit care este soldat şi e crapat în călă­raşi, etc., etc. A d-tale fostă iubită Miţa Cilibia. Poc!... Vasăzică, m'am apucat iar de versuri !— Şi scrie, dom’le, scrie pe simistru scrie cu draci toată luna şi o parte din Iulie, până ce într'o zi, scârbit pân’la cravată, am paradit Bucureştii ăştia şi m’am retras într’un oraş din provincie. Şi am făcut cură de plictiseală până la paroxism şi am auzit spi­rite de prost-gust de la unii pe so­coteala altora până într’o zi din luna lui August când am luat hama şi praştia, «bună ziua» de la neamuri şi am venit iar aici, iar de unde fugisem de urât !.. Şi cum mi se părea de altfel!.. Mă obişnuisem cu mohoreala stra­­delor din provincie și cum lumina după calea Victoriei îmi facea rău!.. In curând însă m’am dat pe brazdă și am început să fac seri­oase plimbări pe calea Victoriei, plimbări cari începeau după la șapte jumătate seara și durafi până la 10—11, afară de cazurile când mă întâlneam cu vr’un prieten mai damblagiu­, căci atunci o făceam cu coadă. Luna Septembrie !... Un vânt u­­șurel ca buzunarul meu după ce viu de la chef, tac strada și obra­zul meu nebărbierit... Văzând că e groasă, pui mâna pe condei și scriu mamei să’mi tri­­meată hainele mele cele groase pe cari le lăsasem acolo peste vară. Aştept azi, aştept mâine nici un răspuns , intrasem în Octombrie şi hainele mele nu dădeau nici un semn de viaţă până în ziua de Sf. Dumitru când primesc un răspuns­­felicitare, prin care eram anunţat că hainele mele se evaporaseră cu servitoare cu tot şi care servitoare găsise de cuviinţă să se mai apro­­visioneze şi cu o pereche de şo­şoni d’aî lui frate-meu­. Cât eram de supărat (notaţi că eram în ajun de a mă muta) am început să râz şi mi-am făcut ur­mătoarea logică. Iată o fată cu bun simţ, ea să­racă, şi-o fi găsit vre-un tâvăie­­brau­, vre­un amorez și cum ăla o fi fost golăneț, ce și-o fi zis ea în sinea ei : — Las'că, am să-i fac un cadou pe negândite !... Am săi căptuşesc să zică și el ce e asta, Lino?... ... Și rupând carta poştală am început să împing la un g­arderop, care nu vrea să iasă de loc afară, par’că crescuse acolo. Şi hâc, încoa, hâc încolo, nu ştiu cum dracu -scaţioşi îneme­­resc cu capul drept în perete. Pui mâna iute să constat lovi­tura şi ce să vezi, devenisem so­cialistic, arborasem steagu roşu, steag care se prelingea pe frunte în jos... i’iiiil!... dar a dracului mai fu şi asta ! Pune spirt, pune făină, pune cenuşe, ia un cearşaf, mai sare nişte vecine şi ’mi înfăşoară capul de mi’l făcuse cât o ba­niţă !.. Luna Noembrie am dus’o nici prea-prea nici foarte-foarte ; câteva nopţi nedormite, vre-o trei gutu­raiul!, vre-o patru cunoştinţe di­ferite, etc. In Decembrie însă iar am bă­gat-o pe mânecăăă. — Auleo !... gura mea, aulică !... Mor, aulică ! O să’mi sborcreeriî ! ... Vacs !.... Nimic, dom’le !.... M’am văitat mereu până eri. Azi m’a lăsat şi de aceea am dispoziţie, altfel, nu ştiu, zău !... ★ * + Vedeţi deci ce plăceri mi-a adus mie în sacul lui de voiagiu, anul trecut. Şi nu mă revolt de loc, aşa a avut el programul stabilit poate din vreme, de D-zeu. Anul nou, l’am salutat cu aceiaşi sinceritate cu care l’am salutat şi pe cel trecut şi totuşi cine ştie ce ne poate aduce, bucurie sau în­tristare. Ceea ce e pozitiv e că odată cu sosirea lui ne-a scurtat un anişor din viaţă, ne-a făcut o cută mai mult pe obraz şi lucrul ăsta însem­nează atât de mult, atât de urât mai ales când eşti cuconiţă. Totuşi înainte­ şi ce-o vrea D-zeu, ori ne duce el la groapă ori îl du­cem noi. Mitică Egrasie. --------------------------------------------­ Popa Zburlea şi Necuratul (Anecdotă populară) Pe vremea de demult, pe vremea turcului, biserica de la noi nu era ca astăzi mare şi frumoasă, cu turle înalte de ating norii, cu clopote mari, de zece ori mai mari ca burţile de popi, cu ferestre mari şi tari de ste­jar cu încuetori sistem Wertheim, de nu poate nici Necuratul să le mai deschidă. Pe atunci biserica noastră era mică­­ şi pitită ca vai de ea, fără clopot­­­­niţe, că nu dădea turcul voe, iar clo­pot era numai câte unul de fiecare şi acela mic cât un potcapiu, dar în schimb biserica era mai bogată în credincioşi, în odoare şi în venituri zilnice. Avea ferestrele şi uşile mici şi şubrede, în loc de încuetori, o clanţă, pe care o lega cu un carmeiu, încât cu o mică silă şi osteneală, lesne o puteai deschide şi intra. In noaptea ajunului Bobotezii, pe la ceasurile cinci de dimineaţă, popa Zburlea, un om spătos, negru şi bu­zat, împreună cu dascălul Feştilă, vine, cum zic, cu noaptea în cap la biserică, să slujească mai repede, ca apoi, până în seară, să poată da ran­a pe la toţi cu botezul Iordanului. Nu era de glumit, nici de întâr­ziat şi nici de r­eglijeat, într’o aşa zi să laşi pe credincioşii poporenî ne-botezaţî şi ne-iordăniţî cu: In Iordan botezându-te tu, Doamne, închinarea Treimii s'a atâtaaat! Ce-ar fi zis poporenii dacă rămâ­­neau la aşa zi mare, sfântă şi de post, nebotezaţi cu apa în care a fost şi Hristos botezat, cu aghiazma cea mai mare, bună de leac la toate boa­­lele trupeşti şi sufleteşti ? Ce-ar fi zis căldăruşea şi buzuna­rele sfinţiei sale, dacă la o zi ca asta şi atât de mult cu foc şi cu dor aş­teptată de sfinţii prea­ laţî părinţi, urmaşi şi fraţi întru Cristos, de nu i-ar da astăzi zor cu umbletul şi tre­­pădatul botezului ? Şi mai cu seamă, of, of! ce-ar fi zis scumpa şi mult milostiva către toţi, coana preoteasa presvitera dela noi, dacă sfinţia sa părintele s’ar fi întors seara cu căldăruşea goală şi cu buzunarele pustii? O, era foc şi pârjol, că foc îi lua părintelui părul sau cel stufos şi mătăios şi creţ, ca la mistreţ. Iată de ce popa Zburlea în ziua de ajunul Bobotezii venise la bise­rică aşa de mânecate, ca să termine slujba mai repede şi să iasă mai de­vreme cu botezul. Ştia el, săracul, papara şi calcavura dela prea-cins­­tita şi de toţi lăudata coana preo­teasă ; şi mai cu seamă că-i făgă­duise că cu banii prinşi de pe bote­zul Iordanului are să-i iea o scurteică «avai» şi cu blana cu totul şi cu to­tul de vulpe. Peste noapte ninse şi viscolise; zăpada era mare. In timpul nopţei, un biet porc mare şi negru şi cu părul mai creţ ca al sfinţiei sale, zburlit şi zgrebu­­lit de frig şi vreme rea, ce făcuse, ce dresese, se rătăcise prin ograda bisericei şi căuta şi el, pe aşa vreme, ca orice credincios şi evlavios, un mic adăpost. In fine, dă­de uşea bisericii, care era slab închisă şi tot încercând el cu râtul să o deschidă, se opinteşte odată, o saltă de jos în sus şi la dreapta şi uşea s’a deschis ca prin farmec, iar onorabilul, ca un mare cuvios, intră în biserică foarte zmerit. Să moară «grăsunul» de bucurie când s’a văzut adăpostit într’un locaş aşa de sfânt, mare şi larg! Şi în en­tuziasmul lui, în loc să se ducă să aciueze şi să se culce, s’a apucat de vizitat şi inspectat locaşul — naiba dracului!—ştii ca un mare proesîos. Şi apoi groh­ici, groh dincoace pa la strane şi icoane, ajunge la strana din stânga unde se cântă psalmul IL

Next