Veselia, 1907 (Anul 15, nr. 1-52)
1907-01-05 / nr. 1
Vineri 5 Ianuarie 1907 VESELIA şi aici căutând şi inspectând pe jos, iară să fi pierdut ceva, găseşte o mulţime de fărămituri de colivă de grofi, picată acolo din ziua precedentă cu ocazia împârţirei ei între popă şi dascăl, şi cu o poftă nebună, plin de mulţumire că pe lângă adăppost a găsit şi ceva gustare, se pune a mâncat şi face astfel el curăţenia pe care dascălul uitase s’o facă sfântului locaş. Popa Zburlea, când şi-a luat partea lui şi a voit s’o ducă în altar, un drum a scăpat un colţ al legăturii cu colivă şi dela strană până în altar se făcuse o bună dâră de colivă; grăsunul nostru, dând peste această dâră, s’a trezit, fără să vrea, tocmai în altar, afurisitul! Aici, cotelind în dreapta şi stânga, dă în «cotlonul» sfânt, unde popa prepară natura, iar pe o mică lădiţă găseşte legate într’o basma mare, popească, cinci litii şi trei colaci, pe cari se pune de le ospătează frumos şi sănătos, fără cel mai mic fior de negrul păcat ori de vre-o deranjare de stomac, Domne fereşte! Când e să-ţi salte norocul, să ştii că şi Dumnezeul şi dracul îţi iese cu colaci înainte. După ce se ospătă binişor, — să-i fie de bine şi de sufletul lui popa Zbârlea,— ai lui, grăsunul, se şterge frumos pe bot cu basmaua popii, iese din altar şi-şi continuă inspecţia cu cel mai «prea lat». Eşti înapoi în biserică, lângă strana Vlădicăl găseşte un covoraş miţos, pe care mai îndreptându-l cu râtul, se culcă. — Somn dulce ! Somn dulce ! Popa Zburlea şi dascălul Feştilă, venind la biserică şi găsind uşa deschisă, au rămas încremeniţi. — Să ştii, dascăle, că nu-i lucru curat în biserică. — Şi eu chitesc tot aşa, părinte. (Şi începu a-şî face la cruci). — Dascăle, aprinde lumânarea şi intră înainte; e£t stau pe pragul uşii şi de va fi cineva, nu va putea să iasă; am eu grije să bag de seamă. Dascălul, intrând în biserică cu lumânarea aprinsă în mână, fricos şi tremurând, o ţinea în sus, se uita pe supt lumina ei şi-şî făcea cruce. Când ajunse în mijlocul bisericei şi pe când batea o mătanie, deschise gura şi rosti tare o rugăciune de paza Necuratului : «Izbăveşte-mă şi mă păzeşte, Doamne» !.. Grăsunul, auzind voce de om şi văzând şi lumină în biserică, s’a speriat, şi fugi şi fugi, dă peste dascăl, care căzuse şi i se stinse şi lumânarea ; apoi o şterse spre uşe, unde văzuse lumină de afară, dă peste popă şi vrea să treacă printre picioarele lui; dar popa, văzând că ceva urât şi negru, ca vârtejul trece printre picioarele lui, de frică, fără să vrea, a strâns aşa de tare pe porc între picioare, încât a rămas călare pe el, de coama căruia agăţându se, porcul fugea cu dânsul ca năluca, dandaratele. Popa, văzându-se luat şi dus ca fulgerul şi crezând că e chiar Necuratul, strigă tare şi cu spaimuri la dascălul Feştilă : — «Rămâi sănătos, dascăle! Să rpul preotesii să îngrijească de copii, că pe mine m’a luat necuratul»! ii. 1’. Ea. — Aoleo!... Am păţit-o! Uite o viperă!... El. — Nu te speria! Las'o să te muşte, că în loc să mori tu, moare ea !... TABLOU Sgrebulii privesc prin geamuri Vremea rea, posomorâtă: E un vânt şi-o ninsoare Se revarsă ca prin sită... Un corb croncăne cu groază De tot corpu’ţi înfioară... Două vrăbiuţi supt tindă, Amorţite trag să moară... ’Mi-au carnetul şi plaivazu Ca să scriu o poezie, Vreau ca să mai vărs necazul Inimei mele pustie... In zadar coli mâzgălite; Poezia... ioc... nu vine... mi-a bătut joc şi astădată Urâta muză de mine!?.. — Unde eşti muză splendidă ?„ Vin... inspiră-mă o clipă... Vin, nu-ți bate joc de mine, Ia-mă supt a ta aripă. Mi-oiu înstrunt a mea liră, Te-oiu ridica pân’ la lună... Haide dragă, vin la mine, Haide, zău!.. Nu fiți nebună!.. — Zât!.. încet, uite-o că vine... Haide acum torn poezia... — Boc!.. — în nour se aude— «Măi, dar când îmi dai chiria ?... Craumois d'Aurenzio. DISTRATUL Ceasurile două după amează. Profesorul Studiescu se pregăteşte să plece la şcoală. Dar privirea, căzându-i pe birou îşi zice, bătându-se cu mâna peste frunte : — Ce Dumnezeu aşa distrat sunt eu!.. Credeam că azi e Mercuri şi când colo e joi. Şi teancul de caete m'aşteaptă ca să le corectez. Dar le mai las, că azi e joi. Ş’o să mă duc la cafenea unde o să petrec citind ziarele şi fumând alăturea cu colegii mei. Dă să iasă, când lângă u se vede calendarul. — Ei, nevasta iar a uitat să rupă foaia. De asta am crezut că azi e Mercuri. Mă mir ce grije are, de ce nu ţin minte atâta lucru , să rupă o foae de la calendar ! Dacă nu băgăm eu de seamă că pe birou sunt caetele ce băeţi mi le aduc în toate foile, mergeam eu degeaba la şcoală?... Mergeam. Şi râdea directorul bine de mine. Nevastă, nevastă, numai de belele îmi ești bună, dar lasă c’o să ne răfuim noi odată !... Şi rupse foaia şi o mototoli cu ciudă, aruncând’o într’un colț. La cafenea se miră că nu se vede nici unul măcar din colegii lui. — A ! zise el după o gândire multă, am venit prea devreme. Și ceru ziare și o cafea. Stăpânul cafenelei, cum îl văzu veni la el și făcându-i un compliment îl întrebă: — Dar ce vânt te-a hotărât d-le Studiescu să vii azi la noi?... — Cum? — Păi, d-ta nu vii la noi decât Joile şi Duminicile. — Păi azi nu e Joi ? — Să mă erţî, dar azi e Mercuri toată ziua. — Te ’nşeli, e Joi. Ascultă-mă când îţi spun eu, că ştiu ce spun. Doar nu’s copil. — Be e mercuri, d-le Studiescu, zise caiul. — Eşti sigur? — Foarte sigur. — Ei comedie c'asta !.. Atunci trebue s’o şterg repede... Nu mă aşteptam la una c’asta chelner !.. plata!... Și zăpăcit eși ca un fulger din cafenea. In stradă, întâlnind un vardist, îl opri pe loc, zicându-i — Mă rog, ce e azi ? — Mercuri, d-le! — Mercuri! Vasăzică nu m’au minţit ei. — Da cât e ceasul poţi să’mi spui? Vardistul uitându-se la ceas. — Trei şi zece. — Mulţumesc... Apoi... Vai de mine! am lipsit şi de la curs, ceea ce nu mi s’a mai întâmplat nici odată in 12 ani de când sunt profesor. Iacă acuma altă belea!.. Trebue să mă abat pe acasă să’mi iau cărţile. Haiti îndărăt. * Ajungând acasă o ceată de elevi îi ese înainte. — Ah ! îşi zise el uşurat. Tot joc e azi. Ce prost sunt că mă iau după unii şi după alţi. — Ei, ce-i băeţi? Vi s’au făcut dor de mine? — D-le, profesor, zise unul din ei. — V’am aşteptat până acuma la şcoală. Dar văzând că nu mai veniţi.... ne-am îngrijat cu toţii, şi ne-am adunat câţîva, şi am venit la d-voastră ca să vedem de nu cumva, Doamne fereşte, sunteţi poate bolnav... — Să faceţi bine să vă lăsaţi de glume, măi băeţi. Şi’mî daţi tihnă cel puţin Joia. — Dar vă spunem în credinţă... urmă tot acela, că am fost îngrijaţi de d-voastră. — Vă mulţumesc băeţi. Dar mă mir de ce atâta grijă pe voi, când azi e Joi, şi voi ştiţi bine că după amează n’avem şcoală... — Dar d-le profesor, azi e Mercuri. — Dacă e Mercuri ce caută caetele voastre pe birou la mine ? — Vedeţi, că săptămâna asta ni-aţi zis să aducem caetele cu o zi înainte. — A da ! aveţi dreptate băeţi. Aşteptam pe voi o vizită şi mi-am zis să vă corectez caetele de mercuri. îşi luă cărţile şi plecă cu elevii la şcoală. Dar când intră în clasă clopoţelul de eşire. Şi obiceiul era aşa de adânc la dânsul, încât de la aşa cum se găsea, zise băeţilor : — Strângeţi, şi vom urma în lecţiunea viitoare... 011 elev --------------------------................................ -------------------------------------------- No. 1. 3- Noroc! — Bine c’am avut umbrela, ci altfel îmi spărgea capul! Răspunsurile cititorilor La întrebarea d-luî Nică Stroeoco : «Cum trebue să fie o solie modo!»?— am primit următoarele răspunsuri ? 1.— O soție, ca să fie model, trebue să aibă următoarele calităţi : In primul rând trebue să-şi iubească soţul, să fie gospodină, harnică, să nu facă lux mare, chiar de ar avea