Veselia, 1910 (Anul 18, nr. 1-52)

1910-06-11 / nr. 23

2. — No. 23. SCHIŢE DUPĂ NATURA UN „NOE“ MODERN Când Hagi-Tănase află cum jumă­tate Bucureştiul a fost inundat din pri­cina ploeî curată toată noaptea şi di­mineaţa din ajun ; când văzu că chiar la vecinii săi* dia aceiaşi stradă, apa a pătruns prin nivnit­r, prin subsoluri, ba chiar prin mitt; când constată că acelaş lucru era să se întâmple şi la dumnealui, dacă mai ţinea ploaia un ceas, îşi zise. .că chiar dacă ar fi la mijloc coada cometei, totuşi, în rea­litate, nu poate să fie decât un semn deja­ Dumezeul. Hagi-Tănase e foarte evlavios, cum se şi cade unui creştin al cărui tată a fost un adevărat hagiu, care a um­blat pe la locurile sfinte şi când a în­chis ochii i-a lăsat moştenire, pe lângă case, o prăvălioară şi numele de ha­giu, şi o cruciuliţă de sidef, adusă chiar de la Sf. Munte. Hagi Tănase, în noaptea următoare, avu visuri urâte. I se părea că se află ,pe o mare furtunoasă, într’o corabie care pe măsură ce se avânta pe va­ *) Dan Tibică Uriățeanu, comandan­tul pompierilor. VESELIA Vineri , Iunie 1910. —-----------------------------------------­ Repaosul duminical și bărbierit (Vezî pag. I) Cu legea zisă de repaos E laid groaznic ca bărbierii, Căci ei îşi trag perdare ’n lege, Se ceartă,­­ştiţi, ca copăerii... Bărbierul Nae Pitpalacii Voe­şte Luni să fie 'nchis, Atunci vrea «blau». Şi'njură legea De piatră, de curea, vascris...' Iar coaforii şi frizerii, Deşi «combat» şi ei cu briciu,— Că mai subţiri, susţin că Lunea Repaosul e un supliciu... Şi car şi mâr.— *Car' va să zică,­­ contra\»—zice Pitpalacii. Şi don frizer învârte fieru : — «Las' legea nu vă face plăcut. Cwşi e, cum nu e,—tot o apă Şi-*m brici şi tot un lighenaşt, Dar e vorbirea că cu cearta ' Rămânem noi acum neraşi. Şi nu ne mai iubeşte fata ui nea Ion. Ba, scrie, iat-o. «Mă, mangafa, mai vezi de alta*... Căci, vezi, cu barb'aî înţepat-o. έ­­i nevestica toată ziua şi pune păru 'n papiote . Mergea altfel cu coaforii... Repaosul ce idiot el Vederli şi ’n poză,—o armată De nespălată roagă frizerui... Şi tineri şi bătrâni şi doamna Ge vrea să-şi pună «şantic­eru». —«închis! închis, este repaos» ! Răspunde şi îşi drege ghiersul Şi trage din tutun ca paşa... Şi răsfoeşte »Universul». Casa e legea. Tot strigat-am: — Voim lumină şi repaus ! Avem acum : citim în cărţi, La poker, «tablanet» şi maus. Şi la biserică 'n Duminici Ne ducem şi mă duc şi eu Să mă închin... cu şpriţu n mână Lui Bachus, căre­i Dumnezeu. Iar Luni când mă întorc la slujbă Voios, la minte limpezit, Nu pot ca să mă ţin pe scaun... ... Aşa-i, vezî, omul odihnit. Directorul, ce-i drept, de teamă Să nu devie treaba tumba, S a înțeles cu don Tibică*) Să ne stropească cu­ tulumba. Dă la complect­ ­urî, devenea din ce în ce mal mică, până când ajunse o adevărat coaje de nucă, din care tîiește, Hagi-Tănase se rostogoli In mare. Un val furios îl apucă și era să-l repează tocmai în fund, când, făcând o sforţare dispe­rată, Hagi Tănase se... trezi. Era leoarcă de apă. O mişcare ce făcuse în timpul somnului său agitat, răsturnase pe pat cana cu apă pe care dânsul şi-o punea totdeauna pe un scaun, la căpătâi, un caz când i-ar fi sete peste noapte­.* * * Această întâmplare, şi mai ales vi­sul fu un nou semn pentru Hagi Tă­nase. Fu încredinţat că nu era la mijloc decât o înştiinţare divină. Dumnezeu­ avea să prăpădească iarăşi pământul, cel puţin o parte din ei, printr’un nou potop, şi-l vestea despre aceasta, arătându l fiu­ ales al său, spre a-şi lua măsurile, ca odinioară Noe. Hagi-Tănase se puse imediat pe post şi rugăciuni, spre a mulţumi Domnu­lui că-l milostivea cu bunătatea Lui, şi o săptămână încheiată se gândi nu­mai la mijloacele de a se salva, ca şi Noe, din apropiatul potop, care nu mai făcea acum nici o îndoială pentru dânsul. Hagi-Tănase era singur. Nevasta-i murise şi copiii nu avusese. Nici alte rude nu avea. Prin urmare nu tre­buia să se îngrijească de nimeni. Afară de asta semnul arătându-i-se numai sie, aşa credea, era îndatorat să nu sufle nimănui nici un cuvânt. Cum să facă însă? Recitind cu aten­ţiune vechiul testament,­in partea pri­vitoare la potop şi la miraculoasa mântuire a existenţei omeneşti prin Noe, îşi zise că dânsul nu va putea să construească o nouă «arca» pentru a mai lua cu sine din toate lighioa­nele pământului.«. Atunci era la începutul lumei, pe când acum!... Afară de asta nu toată lumea avea să fie înnecată, dovadă că gazetele anunţau că nu plouă în­­tr’una decât prin părţile noastre. Lumea ce era să rămâe, avea să fie compusă numai din oameni curaţi la inimă, — ca dânsul. Acest punct definitiv stabilit, Hagi- Tănase nu se mai preocupă decât de salvarea propriei sale persoane. * * * Intr’o noapte, pe când vecinii dor­meau, iar afară cădea iarăşi o ploaie afurisită, o căruţă se opri la poarta lui Hagi-Tănase. Din căruţă se coborâ acesta, şi aju­tat de căruţaş şi încă de un om, luat drept ajutor, deteră jos un fel de albie mare, acoperită cu pânză. Fără zgo­mot cei trei oameni o transportară în curte, lăsând-o în grădină sub doi duzi groşi şi bătrâni, cu ramuri stufoase... Căruţaşul şi cu celalt plecară luând pânza cu ei... Hagi-Tănase rămase cu »albia», care, în realitate, era o luntre mare, ca cele încăpătoarele de pe la­cul cișm­igiu. Planul Iul Hagi-Tănase era simplu... Avea să se culce in fie­care noapte în luntre, bine aprovizio­nată cu de-ale gureî... Când avea să vie potopul, dânsul era să plutească in voia domnului, ca Noe... Luntrea însă nu putea fi lăsată pe pământ de­oarece apa ar fi intrat în­­tr'ânsa şi atunci se îneca şi pasagerul ei... Hagi-Tănase ochise de mult două b­răci voinice, una într’un dud şi alta în celalt. Legată c­u funii ţepene deoparte şi de alta, luntrea putea să spânzure per­fect la mijloc, aşteptând apa să se ridice până să-i atingă fundul, apoi tăind cu un cuţit funiile, Noe modern putea să-şi îndeplinească misiunea. Luntrea fusese tocmai pentru asta prevăzută, după instrucţiile lui Hagi- Tanase, cu câte un belciug de fer, de fiecare parte. Două nopţi, când vremea se mai îndreptase, trebui lui Hagi-Tănase, ajutat de o scară, ca să ridice luntrea la înălţimea ce i­ se părea necesară, întinse apoi pe fund mai multe scoarţe groase, o pernă, o cergă de învelit, cară nişte sticle cu vin, altele cu apă, un cuţit tăios, şi provizii... pe care potopul întârziind trebuia să le mănânce a doua zi, punând in fie­care seară altele proaspete. Ca să se urce «în­­luntre, Hagi-Ta­nase se servea de­ scară, rezemând-o de dud, apoi de pe craca dudului, se lăsa in barcă... Cum duzii erau în fundul gradinei, iar copacii stufoși, deşi de cealaltă parte dedeau într’o stradă, totuși ni­meni nu observă aceste pregătiri ale lui Hagi-Tănase.* * * Prima noapte pe care o petrecu în luntre, i­ se păru delicioasă. De mult, de„când cu visul acela, nu mai dor­mise atât de liniştit, fără să sară în sus la fie­ce ropot de ploae, de teama că a venit potopul şi i-a găsit nepre­gătit. Trecu o săptămână. Hagi-Tănase citea în gazete că în Ungaria sunt inundaţii teribile, că în Serbia tot aşa, o adevărată catastrofă, că s­pre Vârcio­­rova sunt inundate’ liniile ferate... — Vine... Se apropie, gândi dânsul cu o legitimă emoţie.. De dimineaţa se pornise o răpoiată teribilă iar spre amiazi trăznise de credeai că se dărâma cerul... — Poate e­ chiar pentru noaptea asta! bâlbâi tremurând, Hagi-Tănase, făcând numeroase cruci... Și făcu nouă preparative, cărându-şi balconul și vr’o două rânduri de haine și albituri, bine învelite, în luntre­, pe care de altfel o pânză întinsă printre ramuri, în formă de cort, o apăra de ploae. Spre seară însă vremea se potoli, ploaia încetă. Numai vântul se por­nise furios... — Hm! Asta este ca să înşele pe necredincioşi! îşi zisese Hagi-Tănase şi mai viuit ca ori­când se pregăti pentru marele eveniment. * * * Se înoptase de-a binelea... Mâncând de vreme, Hagi-Tănase se urcă în luntre, în care mai pusese şi o um­brelă şi două lopeţi, îşi verifică tot ca­labalâcul şi apoi se întinse învelindu­­se cu cerga şi trăgându-şi bine pe u­­rechi şapca ce o purta în loc de pă­lărie.­­— Să poftească acuma , sânt gata!.... Câteva fulgere brăzdară orizontul... Un tunet depărtat răsună. Apoi alta­ mai aproape, şî maî aproape şi alte fulgere... — Să împlineşte! şopti Hagi-Tă­­nase... Şi cum se sculase până în ziuă, iar la masă băuse cam mult, — să aibă omul putere! simţi ci i­ se lipesc genele... încercă să lupte câtva contra som­nului apoî aţipi... De-o dată o mişcare neobicinuitâ străbătu unul din duzi. Câte­va crăci fură trase cu violență de cealaltă parte a ulucilor spre strada. .. — Na, am dat de una încărcată... E plină, zise o voce. — Na, coşul, culege repede, ci vine o ploae... — Da să fie a dracului... Că par'că e potop. — Zău potop ! Hagi-Tănase tresări în luntre, des­chise ochii... Tocmai visa că furia cerului s'a deslanțuit, şi că în mij­locul dezastrului dânsul, noul Noe.... — Potop !... Cine­va a ţipat, potop. Aşa­dar a venit!... O ploae deasă, torenţială începu să cază... — Aide, mă ! striga aceiaşi voce de adineaori, fugi că uite potopul. Acest glas apăru lui Hagi-Tănase, ca o clamoare de desperare. Convins că au venit apele mari şi că potopul s'a produs, Hagi-Tănase nu se mai gândi şi apucând cuțitul taie repede ambele fringhii. .... Buf!.. Bâldâbâc!... Cu un sgo­mot formidabil luntrea căzu pe pă­mânt. Isbitura fu destul de violentă, că Hagi-Tănase fu asvârlit din barcă cu tot calabalâcul de pe el şi rămase jos, întins, leşinat, convins, de sigur, în momentul cădere!, că pământul în loc­ să fie prăpădit prin apă a fost sfărâmat prin trăsnet... * • • Din fericire, pământul muiat de a­­tâta ploaie, menaja membrele Iul Hagi Tănase, care venindu-șî în fire despre ziuă, putu să se ridice, mirat că pă­mântul exista încă, ba chiar că In loc de potop, vede un cer senin. Şchio­­pătând şi văitânduse se Uri până in casă şi nici până azi nu bănueşte că accidentul, aflat apoi de toţi vecinii, se datora celor doi copii care veniseră la dude. — Vezî, Hagi­ Tanase, îl plictiseşte de atunci vecinii, luândifl în râs când îl văd tot mai şchiopătând o leacâ, dacă ne spuneai şi nouă de potop, im te pedepsea D-zeu. — Dracu să vă ia ! mormăe necăjit Hagi-Tănase, vindecat de spaima po­topului. A re. ■-------------------------------------------­ Veleităţile unei damblagiu (Tălmăcite pe înţelesul tuturor dupi Şt. O. losif ?i O. Anghel) I M'am hotărit s’ajung om însemnat. Sh­itii meargă faima pină în Rusia, Să mă cunoască 'ntreagă România. Să fiu­ recunoscut chiar şi de Stat. Destul în umbră pîn’acum am stat, Cântând pe­ nas aceiaşi melodie ; De-aci ’ncolo sunt hotărit, deci fie Aşa cum vreau : beţiv necontestat! Şi dacă sunt şi­ am fost un beţivan, Cum este şi a fost Niţă Cioban, E greu­ ca să ajung pină la ţel ? Nu am veleităţi de invincibil, Ci vreau să fiu incoruptibil, Mai vreau pe Bachus săi servesc fidel. II Să mi se dea de către Stat licenţă De băuturi spirtoase, vin, rachiuri, Vermut şi bere, bitter, rubiniuri ; Să mi se dea prin a lui indulgenţă. Să nu se pue legea ’n aplicare, Legea aceea votată de curând ; Gând mă gândesc la ea îmi vine 'n gând ca să'mî iau lumea 'n cap peste hotare. ®Şî dacă voia obţine-aceste toate, Nu mai putea-voia, fără doar şi poate, Să stafi nepăsător şi rece ca acuma ; Ci am să beau­ mereu, fără ncetare, Pin’ veţi rămâne toţi în admirare; Voiu bea chiar dacă ar veni şi ciuma III Şi-apoi dacă mi s’ar da toate aceste. Mar uşura d un chiu ce mă omoară, Mi-ar face viaţa dulce şi uşoară, Mi-ar spulbera ideii« funeste. Aşi ridica în slăvi pe or­ şi cine Ar zice: «Eşti un beţiv fără rival». Şi aşi considera drept om venal Pe cel ce-o zice că" beţiv ca mine. Pe toţi conducătorii ţării vă implor Să-mi faceţi astăzi acest mare bine, Să'mi faceţi traiul dulce şi uşor. Voiu fi mai fericit ca ori şi cine De mă veţi lua sub ocrotirea voastră, Să’mî strălucească nasul ca o astră. IV Voiu bea cât vreţi, voiu bea­­fără mă­sură, Pin’ ce cadea­ voiu turtă pe sub masă. Nu mă voiu duce săptămâni acasă, Voiu face ori şi când scandal şi gură. Şi am sa beau, vă jur, voiu bea în­truna, Voiu bea pînâ ce nu voiu mai putea, Nu mă voiu ocupa cu altceva, Ci ’mi voiu astâmpăra setea, nebuna! Voiu bea vin, bere şi prî­ce veţi vrea, sau ţuică, basamac, etcaetera. Voiu face tot cum îmi veţi da poruncă. Iar dup’atâta grea şi sfântă muncă, Atât maî vreau : Să pot dor­i­i senin Intre butoae de rachiu şi vin! Misu Em. C-Leng.

Next