Veselia, 1932 (Anul 40, nr. 23-53)

1932-06-02 / nr. 23

."••“MiWWitt”" de anul 1933 2 IUNIE Sub zodia jumătăței ! Aceasta e marea noutate a zilei. Nevoile sta­tului cer ca nimic să nu fie întreg, ci numai pe jumătate. Provizoriu bine ’nțeles. Restul urmează, dar... tot pe jumătate. Nu jumătate din ju­mătate, ca să nu fim alarmiști , ci numai­­ jumătatea cealaltă. Suntem cetăţeni de ordine şi respectăm de­viza. Aşa­dar vom face pe jumătate... slujba. Orele însă va trebui să le păstrăm cu sfinţenie, altfel facem impresie proastă şi... ce va zice străinătatea ? Conform devizei gu­vernului, va trebui deci în loc de „se aprobă“ să scrim „sârb“, rămânând când ne-o da şi restul de leafă să băgăm printre literile de mai sus şi pe „epcă‘‘. Mergând la slujbă vom lu­a tram­vaiul numai până la jumătatea dru­mului ce avem de făcut, restul ur­mând a fi străbătut pe jos şi în mă­sura posibilităţiei (pentru cei cu sim­ţul patriotic mai desvoltat) într’un singur picior. Dacă taxatorul nu va pricepe că trebuie să ne ia numai doi Ioi în loc de patru, va trebui să-i dăm una (dar pe jumătate) ca s’o ţiie minte. Acasă vom mânca numai pe o ju­mătate de falcă, o jumătate de pâine (la toţi) o jumătate de ceapă cu o­ ju­mătate de brânză şi cu o jumătate de măslină, bând o jumătate (de li­tru) vin sau jumătate metru cub apă, după alegere. Dacă ne vom strica stomacul vom avea voe să mergem la doctor ca să ne examineze o jumătate de ceas, şi să ne dea jumătate de gram de chi­nină şi antipirină. Pe urmă noi o să-i plătim tot jumătate, fapt care desigur că o să-l determine să mul­­ţumească cu jumătate gură, fiind ştiut că doctorii nu se lasă uşor căl­caţi pe bătături. Noaptea vom dormi numai jumă­tatea din­spre ziuă şi bine­înţeles fiecare cu jumătatea lui. Procedând astfel ne vom atrage mulţumirile (pe jumătate) ale d-lui ministru de finanţe Argetoianu care e un om şi jumătate şi ale d-lui prim-­miniistru Iorga, care şi dum­nealui e... după program. Probabil că ţara asta a noastră care e grozav bolnavă, de vreme ce suportă fără să zică pis operaţiile chirurgicale ale doctorului Argeto­ianu, ca şii şedin­ţele de Cultură pe gât ale d-lui Iorga, simţea puternic nevoia unui nou partid. Acesta e mo­­tivul pentru care partidul Derist ia fiinţă. Ii urăm spor şi berechet. Cu­noaştem din activitatea anterioară crezul gruparea celei noui. D. D. R. are în program un singur punct, de care depind sau mai bine zis, atârnă toate celelalte, inclusiv fericirea ge­nerală , să fie ministru. Ministru al muncii. Partidul aduc­e în viaţa politică do­leanţele bivolarilor din Giurgiu, pă­surile lăptarilor din Cioplea şi voin­­ța de mai bine a legiunilor de fini prin botez şi cununie ai şefului. In ziua când d. D. R. va depune ju­rământul de prim-ministru şi minis­tru al muncei, având la interne­tt credinciosul său Deculescu, atunci se va pune prima cărămidă (din fa­lnica D. R. Ioaniţescu) la baza nou­lui edificiu al României reînviate. Păcat că n’o să apucăm vremea aia... Intr’una din frumoasele seri cu lună, care au trecut, m’a dus întâm­plarea prin faţa Universităței. Seara ştergea amănuntele lăsând numai contururile. Gh. Lazăr îşi sumesese haina pe care sculptorul i-a înfăşu­rat-o în jurul picioarelor , se ridica prea mult praf de jos, de la „lucră­rile edilitare“ ale LordiVlajorului Bu­cureştilor. Capul lui semeț purta un nas strâmbat din pricina mirosuri­lor ce vin de la bucătăria restauran­tului din dos. Dincolo Eliade Rădulescu poftea cu mâna întinsă pe Ion Brătianu să-i facă o vizită. Dar când am trecut pe lângă statuia lui Mihai am rămas trăsnit: juca şi calul şi eroul. La un moment dat am crezut că Mihai se repede cu barda vis-a-vis : intra de Iorga la Universitate să ţină altă conferinţă despre potcovarul lui Tra­­ian. Dar nu, era alt­ceva : şi eroul­­ şi calul plângeau. Da, da , în hohote de plâns neogoiat se sbuciumau şi cal şi călăreţ. M’am apropiat şi scoţâr pălăria l’am interpelat : dăria Ta, mi plânge că nu-i bine Te vede lumea şi e zău, ruşine. Măria Sa, mi-a răspuns îndată De ce n’aş plânge dacă sunt jignit în mod aşa de crunt ? Şi apoi, în proză, mi-a încredinţat următoarele : — Fiule, ani mulţi de zile eram răsfăţatul bucureştenilor. Cădea gu­vern, venea guvern, se spărgeau gea­muri, se d­ădea case, se deschidea o franzelărie ori se închidea o berărie, toţi veneau aici cu steaguri şi cân- tece ca să-mi spună şi mie. Pe ur­mă mau uitat. Nimenit nu mai dădea pe aici. Până într’o zi când mă po­menii cu un domn cu cioc, că vine, mă priveşte din faţă, din spate, din părţi, mişcă grilajul, mângâie coada calului, se uită pe dedesubt să va­dă dacă e „exact“ şi pleacă. Ziua dintâi nu m’am mirat. Am mai văzut eu , „originali” d’ăştia. Dar a doua zi la fel a treia iarăşi şi aşa mai departe. ~ Mă învăţasem cu el bată-i potca ! Şi într’o zi n’a mai venit. Iţi închi­pui mirarea mea. Mi-am­ zis însă că o fi bolnav sau ocupat. Dar d’atunci nu l’am, mai ’ văzut. Nu mai am răgaz. Im­i Vine să-mi dau cu barda asta’n cap de ne­caz. Calul d’abea stă liniștit, că-i vine și lui să-și ia lumea ’n­ cap . — De ce nu vine ? — Cine, Mărite Doamne ? — Metes ! urlă Voivodul. Inspec­torul monumentelor... — Așa ? răspunsei eu. Apoi... l’au scos afară din pâine. Voivodul a răspuns ceva, urât pe semne, dar eu nu l’am mai auzit că-mi dădea târcoale vardistul. M’o fi crezut că vreau să atentez la via­ta... statuii !... Paramon / ■ j Un­^ersitStii laşi ! JAM 3^ZWlhv*tL /á&ÚhM/Píú** VESELIA CUGETARE Pe albumul naşului meu. Omul educat puţin, Se cunoaşte din morman . Lumea-mi zice... grosolan. Numai nașu-mi zice... fin. Z. G. Buruiană

Next