Veselia, 1932 (Anul 40, nr. 23-53)
1932-06-02 / nr. 23
VESELIA Viaţa e frumoasă! D-l Barbunescu se răstoarnă pe scaunul moale al maşinei, care il duce încet. El se gândeşte ca viaţa e frumoasă şi că numai bolnavii şi nebunii găsesc ceva să-i reproşeze. Gras, om de cincizeci de ani, a cărui avere şi chelie progresează încet dar sigur, e mulţumit de o existenţă plină de plăceri. Dacă Barbunescu nu sar fi însurat cu fata deputatului Rodeanu, r.’ar fi sburat acum în maşină, alături de metresa sa, d-ra Lily. Pe Lily o cunoscuse într’un magazin, cu două săptămâni mai înainte și Lily lăsase pe bogatul bancher Larin. Prudentă, preferase situaţia oferită de industriaşul Barbunescu. Ca să revenim asupra maşinei, ea fusese cumpărată după sfatul lui Lily, al cărei verişor avea reprezentanta celebrei mărci. Barbunescu e fericit, satisfăcut de viaţă, aşa cum nu sunt alţii. Se gândeşte cu satisfacţie la masa copioasă ce a, luat-o cu o jumătate de oră mai înainte în tovărăşia lui Lily. Fără să știe de ce, se adresează ei cu următoarele cuvinte : — Draga, mea, nu găsești că viața e frumoasă ? In clina aceia o sguduitură puternică și Barbunescu e aruncat, pe trotuar. Maşina lor a lovit un taxi din care e scoasă, ușor contusionată, d na Barunescu și dizeorul Siam. In clina, catastrofei, d-na. Barbunescu, lipindu-se de pieptul amantului ei, zisese : — Dragul meu, nu găsești că viața e frumoasă ? — Numele acestui mizerabil! Auzi! vreau să-’mi spui numele lui! — Puteam să i’l cer dacă știam că te interesează ! (Frou-frou) — Dar e o plantă care aparţine familiei cactuşilor. — Atunci du-o imediat familiei sale. (Le Rire) ZII I___ CADOU GASTON MERY De mi-mondenă Odată, am vrut și eu să mă căsătoresc ; dar de mo mai prinde cineva !... Eram tânăr, pe-atunci, e foarte tânăr. Aveam vârsta în care inima se revarsă în sonete incandescente. Asta explică totul. Afară dacă nu explică nimic. Toate părerile pot fi susţinute. Dar să trecem. Pe vremea aceea, stăteam ceasuri întregi cu burta, la pământ pe straturile din grădina părintească, o grădină foarte mare pe care o înconjura un zid înfăşurat în iederă şi glicine. Acolo visam despre iubire. Dar, cum nu se prezenta ocazia de a iubi, făceam, în aşteptare, florilor,, păsărilor şi stelelor, versuri candide de tot. Era neîndoios că de îndată ce o femeie ar fi binevoit să-mi surâdăi, uraşi fi amorezat lulea. Uneori chiar ridicam, tragic, braţele spre bolta cerească şi, ca şi cum ar fi trebuit să plouă de sus, ziceam: — O ! cea mai frumoasă titre frumoase ! Tu pe care trebuie să te iubesc, când oare vei veni ? Şi era ceva foarte mişcător. Intr’o zi, pe când mă dedam acestui cochet exerciţiu de invadare. Cerul (ce-i drept e drept, el nu lipseşte niciodată, când are timp) mi-a ascultat rugăciunea. Primăvăratec, trandafiriu şi blond, un cap de fată tânără a apărut, pe deasupra zidului, printre frunziş. Am căzut în genuchi. — Mulţumesc, Dumnezeule bun ! Deja capul tinerei fetedispăruse ca un vis. A doua zi, la aceeaşi oră (două după amiază), în acelaş loc (deasupra zidului, printre frunziş), acelaşi cap de fată tânără (primăvărateci, trandafiriu şi blond) a reapărut. M’am apropiat. Ea a surâs, a ezitat câtva, apoi : Ești foarte inflamabil,, domnule, mi-a zis cu un aer batjocoritor. De abiia m’ai zărit, ori, că ai și căzut în genuchi. Cei din familia d-tale nu amână lucrul mâine, de azi pe — O, d-soară, i-am răspuns, ce frumoasă ești ! Ce frumoasă îmi pari ! Nu prea era un răspuns la întrebare, dar pleca din inimă. De fapt, semănăm tare mult, de unde o priveam eu, cu vulpea din fabulă. Dar — posteritatea să-mi ierte această imagine — ce porumbiţă dulce înlocuise pe corb ! Era vorba să o constrâng să lase să cadă asupră’mi — nu o brânză, fi done ! — puţină iubire. — La lucru, m’am gândit cu entuziasm. Şi dintr’o mişcare reflexă, mi-am suflecat mânecile, încă puţin şi mi-aşi fi scuipat în palme. Dar sângele rece mi-a revenit şi m’am oprit la timp.