Veselia, 1935 (Anul 43, nr. 1-52)
1935-01-03 / nr. 1
VESELIA 3 Cugetările lui Azorică Mirosul cățelelor e delicios. # Stăpânul meui vin fina cald când sunt culcat lângă dânsul. Stăpânul untul este un zeu. # Vorbesc când vreau. Și din gura stăpânului meu ies sunete, dar acestea sunt mai puțin distincte decât cele pe care le scot eu. Glasiul meu e plin de sens. Glasul stăpânului meu este un sgomot zadarnic. E greu şi totuşi , necesar să ghiceşti gândul stăpânului. * Să mănânci e bine. Să fi mâncat e şi mai bine. Căci duşmanul care tepândeşte ca să-fi fura hrana este şiret şi îndemânatic. * Toate lucrurile trec şi se succed. Niumai eu rămân. # O faptă pentru care ai fost bătut este o faptă rea. O faptă pentru care ai primit mângâierii și hrană, este o fapită bună. Intr’o zi, o dată găurită trecând prin Salon a udat parchetul cerut. Cred că a fost pedepsită. — Ce părere aveți, despre divorț, domnişoară ? — De ce această întrebare ? — Vreau să vă cer în călătorie. — Ferice de acei cari se duc la —Parcă acolo nu e zăpadă ! — Ba da, dar poate că nu e atât rece, sud... PATERNITATE lonescu pe care îl intâlniții astăzi de dimineață nu mai era lonescu de altădată. Ti lipsea surâsul sau, devenit aproape proverbial. — Ce fi s’a întâmplat, prietene ? îl întrebai cu o afectuoasă solicitudine. — Nevastă-mea ! îmi răspunse el, întunecat și laconic. — E bolnavă ?Nu! — Atunci ? — Atunci, e foarte simplu, vei ști îndată. Când matoînsurat, Nina nutrea pentru mine o dragoste imoderată. Ea deveni curând însărcinată și dădu naștere fructului amorurilor noastre. Ori acest fruct în loc sa fie, după asemănarea mea, cu tenul plămădit din crini și trandafiri, era galben ca un chinez. — Bietul meu prieten ! zisei eu cu milă, bănuind la ce desfrânări trebue să se fi dat sofia sa. — Aşteaptă! exclamă prietenul meu, nu insulta cu uşurință o biată femeie. Am căutat după cum bănueşti motivele acestei anomalii şi îmi amintii tocmai la timp, că în momentul zăvoislirei acestui copil, noi funcţionarii ne aflam la a cincea curbă de sacrificiu, având astfel nişte tenuri de lămâe. — In adevăr, e o explicație plauzibilă... — Sunt fericit sa te aiurd vorbind astfel!, reluă lonescu. Dar dragostea nevestei mele neslăbimd de loc, ma pomenit din nou tată De data asta, moștenitorul nu fu nici galben, nici alb, ci roşu ca un trac fiert... — Și această constatare te-a tulburat ? — Nu pentru multă vreme, căci îmi amintii că, nouă luni înainte, pe timpul alegerilor pentru Cameră, votasem cu comuniștii... — Și natural că te-ai liniștit. — Complet!... până în ziua când Nina, mereu îndrăgostită, îmi deci Iară că este din nou însărcinată...