Veselia, 1941 (Anul 49, nr. 1-52)
1940-12-30 / nr. 1
„Veselia" ureazâ numeroşilor sâi cititori un cald şi sincer: Soc- Anon. „Universul“, Bucureşti. Str. Bresciani Util ! La mulţi ani!... Director fi Adtor delegat ! STELIAN POPESCU Redactor responsabil! CONSTANTIN C0800 înscrisă sub Nr. 183 Trib. Ilfov. Redactis si Administraţia Bucureşti I Str. Brezoianu 33-35, tel. 3.3f.lf Proprietar t 1 f w • *J La un sitar sit locheerea bilanţului unui magazin umoristic cum e „Veselia", este o operaţie extrem de gingaşe. Mai ales atunci când nu e vorba,propriu-zis, de o încheiere contabilă, ci mai curând de una morală. Fiindcă nu e tot una să vinzi măsline şi să răspândeşti glume, char dacă hârtia pe care ai tipărit aceste glume devine, în timp, ambalajul pentru suszisele măsline. In primul caz operaţia e destul de uşoară: faci socoteala câte kilograme ai vâindiuti; jconfunnţi jpreţiul Ide cost cu cel de vânzare şi afli câştigul, mai mare sau mai mic după cum au fost vremurile şi clientul. In al doilea caz, lucrurile se complică. La nevoie se pot calcula glumele bune sau proaste (mai mult proaste decât bune) pe cari le-ai făcut în timpul anului, dar niciodată nu vei putea afla care este beneficiul (sau deficitul) moral al acestei întreprinderi. Repet că de beneficiile materiale nu poate fi vorba aci. Intr’adevăr, nu vei cunoaşte niciodată pe cetăţeanul care citind elucubraţiile tale va exclama amărît: — Tâmpită glumă, domnule! După cum nu vei afla nici pe cel care citind aceeaşi glumă se va lovi cu palmele pe pulpe urlând: — E grozavă ! Nici măcar prietenii de la sinceritatea cărora ai naivitatea să ceri păreri juste (respectiv: date exacte pentru acest bilanţ), nici pe ei nu te poţi bizui. Dacă ai făcut ceva bun, care te-a costat trudă multă, dacă te-ai întrebuinţat serios ca să satisfaci şi pe cei mai exigenţi, a doua zi nu întâlneşti decât mutre acre. Toată fauna prietenilor te salută grăbită, îţi evită privirea şi dacă se opreşte să-ţi vorbească, te întreţine timp de o jumătate de oră despre războiul aerian, despre minele magnetice sau despre cultura mucegaiului integral. Dar despre ce te doare, nici un cuvânt. Dacă însă zeţarul a inversat un rând din greşeală, sau dacă corectorul a fost neglijent (ceea ce se întâmplă cam des), atunci toată lumea e radioasă. Prietenii cari te întâlnesc scot foaia din buzunar, pun degetul pe „rană" şi te mustră cu ochii străluciţi de bucurie : — Ce-i porcăria asta, domnule? Bineînţeles că dacă un bilanţ, oricât de sumar ar fi el, nu se poate încheia din motivele expuse i mai sus, de dividende, de participări la beneficii sau de gratificaţii platonice nu poate fi vorba. Şi totuşi, noi de la această publicaţie, am avut mica noastră satisfacţie de Anul Nou. Cadoul, mărinimos peste măsură, ne a parvenit sub forma unei scrisori din partea d-lui doctor Urechiă, marele umorist şi prieten al lui Ion Luca Caragiale. D-sa a ţinut să ne spună un cuvânt bun, pe care, cu toată modestia, îl vom retranscrie. Nu pentru noi, căci prestigiosul certificat nu ne este adresat în mod exclusiv, ci pentru „Veselia", această foaie, despre care cei ce nu o citesc au obiceiul să spună că... ,,nu face". Iată scrisoarea d-lui doctor Urechiă trimisă cu ocazia publicării numărului închinat scrisului său: Scumpe şi stimate d-le Cosco. E frumos, mai mult decât frumos, ultimul număr al „Veseliei". O tehnică ireproşabilă (ce bune reproducţii fotografice!) o orânduială de materia impecabilă, o prezintare europeană. Cât despre text, ce să zic ? Nu pot vorbi eu despre Iodoform, de care mă leagă o prietenie înveche, dar voi vorbi, cu multă gratitudine, de articolul lui Cosco. E frumos, e duios, dar prea elogios. A făcut pe Iodoform să roșească, ceea ce nu i s’a întâmplat adesea! Am admirat cât de sugestiv ai evocat perioada literară de pe la 1891-94 şi cât de bine ai redat atmosfera dinprejurul „Vieţii“, când tineretul aştepta cu nerăbdare, la chioşcurile de ziare, sosirea revistei. Atunci tineretul se va interesa de artă, de literatură; acum, var el nu se mai interesează decât de minge. Azi arena literară este înlocuită cu arena Venus. Imi pare rău, scumpe d-le Cosco, că vârsta mea înaintată nu-mi permite să sper să pot colabora la numărul pe care „Veselia“, îl va consacra tatălui lui NEANIȚA PITPALAC. Ași fi dorit să scriu şi d-lui Virgiliu Slăvescu pentru a-i mulţumi de interview-ul său. Necunoscându-i adresa, te rog pe d-ta să-i arăţi că articolul d-niei sale a fost foarte gustat graţie spiritului şi vervei pe care Ie-a împrumutat lui Iodoform. Se vede că are capital mare ca să poată face asemenea împrumuturi. DR. URECHIĂ 9 de an