Realitatea Ilustrată, 1931 (Anul 5, nr. 231-257)
1931-07-02 / nr. 231
2 iulie 1971 REALITATEA ILUSTRATĂ telecopiilor la fluviul morţilor şi de Emma, teribilul vostru zeu al morţii. Voiu uita aceste poveşti tot aşa de puţin ca şi aroma ceaiului tău şi a ridichilor de Daikon, pe care le-am mâncat atât de des împreună. Nu te-am înţeles niciodată pe tine, şi nici surâsul tău copilăresc. Probabil că nici tu n’ai înţeles niciodată vorbele mele. Pe mine nu mă obsedează spiritele; pe mine mă ’mpinge peste mări numai sângele meu, propriul meu destin. Nu mai pot să sufăr pământul. Simt că mor când văd în Europa acel surâs bleg şi fără expresie. Capul zeului vostru Emma, din contra, este o figură a lui Budha. Şi cine ar putea privi mai mult de şapte secunde înfăţişarea îngrozitoare a lui Emma? Şi acum am adevărate comoţii când îmi amintesc momentul în care preoţii ridicau lampioanele şi desvăluiau în plină noapte pe zeul morţii. Eu nu cred în spiritele voastre, Yokogi. Mâine va veni un vânt, o furtună, poate chiar un Taifun şi tu vei fi iar sănătos, toate spiritele rele? Increde-te în destinul tău, căpitane Yokogi!”. In acest timp căpitanul vru să-mi vorbească. — „Ce vrei tu, copilul meu, Cum?” Prietenul meu se ridică şi mai mult într’un tremur spasmotic de buze şi, spuse: — „Cele trei zile ale lui Bon!” . — „Cum? Nu te ’nţeleg. Ţi-e frică că n’ai să poţi lua parte la serbarea voastră naţională? Ce sunt cele trei zile ale lui Bon? Nu surâde Yo - kogi. Spune mai bine ce sunt cele trei zile ale lui Bon? Tu şti că eu sunt un drac din partea cealaltă a oceanului. Te voiu înţelege, căci o vreau din tot sufletul. Voi crede în fluturele care aduce febră dacă-mi spui ce sunt cele trei zile ale lui Bon. Vrei să-ţi dau Sake, chinină, sau opium? Iţi dau ce vrei tu, doar nu vei mai surâde astfel căci începe să-mi fie teamă. Surâsul tă mă ’ngrozeşte”. Yokogi răspunse cu vorbe întretăiate: — „Morţii se ridică ca adevăraţi uriaşi!” „Care morţi? Ţi-am mai spus, surâsul tău mă ’ngrozeşte. Buzele mele vor deveni reci ca ghiaţa şi iată încep să bâlbâi, dacă n’ai să-mi spui ce sunt cele trei zile ale lui Bon”. Yokogi răspunse tremurând: , „Ziua treisprezecea, a paisprezecea şi a cincisprezecea a lunei noastre”. „Buzele tale sunt ca bucăţi de ghiaţă. Vezi oare vre-un spirit? Te torturează vre-un duh rău, care te face să tremuri aşa? Te rog spune-mi. Tu şti că eu am început să cred în metempsihoză şi evit mâncărurile necurate. Eu preţuesc orezul care este preparat fără carne de animale. Nu crezi în sinceritatea mea? Să-ţi jur pe răsbunarea lui Emma?” Yokogi vorbi ca scuturat de friguri: — „In ziua a şaisprezecea nu vom fi acasă”. „Desigur că nu, apele Coreei sunt prea mari. Totuş au fost destule zile când n’am fost acasă şi surâsul tău nu era aşa de groaznic. Iată, beau în sănătatea ta, pentru însănătoşirea ta. Yokogi se ambiţionase însă să nu-mi desvăluie secretul celor trei zile ale lui Bon. M’am dus atunci la Fusaichi pe care-l ştiam lipsit de superstiţii şi l-am întrebat ce semnificaţii misterioase au aceste trei zile ale lui Bon. Cu acelaş surâs enigmatic, Fusaichi îmi răspuse : „Poimâine încep zilele lui Budha. Adică mai bine zis ale morţilor lui Budha. Timp de trei zile, marea va fi traversată ca o şosea, de spiritele care se’ntorc înapoi în Nirvana”. . „De ce vă e însă aşa frică de aceste spirite? Ce ne pot face ele n drumul lor spre Nirvana. Oamenii vii sunt periculoşi, dar morţii nici nu muşcă, nici nu o- Vom pieri amândoi, dar eu nu te voiu lăsa să mori singur. Ce glume copilăreşti faci tu cu spiritele tale, Yokogi, că tremuri ca un şoarece în capcană. Nu avem noi pe bord o pisică cu trei culori care alungă ...şi tromba se apropia de noi cu o viteză fantastică, ameninţând să ne înghită, să ne acopere cu totul... „Eu dacă aş fi in locul dv. n’as trage cu revolverul in pestele acesta..."